Decizie de sanctionare disciplinara. Stabilirea supraconsumului de motorina. Societăţi comerciale


Supraconsumul de motorina, retinut în sarcina contestatorului prin decizia contestata, a fost raportat la un consum normat de combustibil, în conditiile în care Normele ICPTT/1977, care îl prevedeau, nu mai sunt în vigoare, consumul normat fiind înlocuit, începând cu luna noiembrie 2004, cu un calcul realizat conform înregistrarilor instalatiei ICL, care masoara atât cantitatea de motorina consumata de catre locomotiva, cât si nivelul motorinei existent la un moment dat în rezervor.

Decizie nr. 1951R din 27 Martie 2009

Prin sentinta civila nr.2244 din 11.06.2008, pronuntata de Tribunalul Teleorman a fost admisa contestatia formulata de contestatorul RG, în contradictoriu cu intimata Societatea Nationala de Transport Feroviar CFR Marfa SA si a fost anulata decizia de sanctionare nr.xxxx/10.01.2008, emisa de intimata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca, prin decizia de sanctionare, contestatorul încadrat în functia de mecanic este sanctionat cu suspendarea contractului individual de pe o perioada de 10 (zece) zile lucratoare.

S-a mai retinut în sarcina un consum pe M.D. de 486,1 kg motorina si o scadere a nivelului de motorina din rezervorul principal de 563 kg motorina, rezultând astfel un supraconsum de 76,9 kg motorina.

În drept, s-a retinut de catre intimata ca au fost încalcate prevederile instructiei de serviciu nr.201/2007 art.11 pct.c) privind obligatiile personalului de locomotiva de a utiliza corespunzator combustibilul si lubrefiantii folositi pentru remorcarea trenurilor, respectiv, pentru manevra si art.27 lit.b din Regulamentul Intern al CFR Marfa privind obligatia de a respecta disciplina muncii.

Apararile formulate de catre contestator în timpul cercetarii disciplinare au fost înlaturate de catre intimata, ca neîntemeiate, deoarece nu sunt justificate în mod legal.

S-a contestat în cauza modalitatea de înregistrare a consumului de combustibil pentru locomotive, instalatie, care, sustine contestatorul, nu este omologata metrologic si care nu are efectuate modificari metrologice, situatie în care indica un consum oscilant în functie de denivelarile pe care le are calea ferata.

Perioada pe care s-a constatat un supraconsum de motorina în sarcina contestatorului, este 24/25.09.2007, orele 09,48 – 01,01, acest consum fiind de 76,9 kg motorina.

Instanta de fond a apreciat ca acest supraconsum de motorina, retinut în sarcina contestatorului de catre intimata, nu a fost raportat la un consum normat de combustibil; cu actele depuse intimata nefacând dovada cantitatii reale de combustibil care trebuia consumata de mecanicul de locomotiva în perioada verificata – 24/25.09.2007, orele 09,48 – 01,01.

De asemenea,s-a retinut ca intimata nu face dovada faptului ca mecanicul de locomotiva, contestatorul, a mai savârsit astfel de abateri, respectiv conducerea neeconomicoasa a trenului si la alte date, asa cum sustine, în actele care au stat la baza emiterii deciziei de sanctionare.

S-a constatat ca analiza consumurilor de combustibil pe perioade scurte nu caracterizeaza o evidenta concludenta a consumului de combustibil imputat contestatorului, în lipsa unei raportari la un consum normat.

Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Societatea Nationala de Transport Feroviar CFR Marfa.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.8 si 9 C.pr.civ., recurenta a aratat, referitor la consumul normat de motorina, ca acesta era prevazut în Normele ICPTT/1977, norme care nu mai sunt în vigoare, fiind înlocuite cu instalatia ICL, care masoara atât cantitatea de motorina consumata de catre locomotiva, cât si nivelul motorinei existent la un moment dat în rezervor.

Astfel, conform diagramei la locomotiva DA 752 în data de 24.09.2007 la ora 09.48, cantitatea de motorina din rezervorul locomotivei este de 991 kg, potrivit cursorului nr.1, iar la ora 01.01 din data de 25.09.2007, cantitatea este de 428 kg, rezultând astfel o diferenta de 563 kg.

Între cursoare se indica consumul efectiv de motorina al motorului Diesel (MD), care este de 486,1 kg.

Instalatia ICL indica atât consumul efectiv al locomotivei, în cazul de fata fiind vorba de 486,1 kg, cât si nivelul motorinei în rezervor la un moment dat, în speta atât la intrarea în tura 991 kg cât si la iesirea din tura 428 kg.

Supraconsumul de motorina se bazeaza pe diferenta dintre cantitatea de motorina aratata a fi prezenta în rezervor la un moment dat, la intrarea din tura si iesirea din tura, respectiv 563 si consumul efectiv al locomotivei înregistrat de catre instalatia ICL,| respectiv 486,1 rezultând un supraconsum de 76,9.

Referitor la un alt aspect retinut de catre instanta de fond si invocat de catre contestator, si anume acela ca instalatia de înregistrare a consumului de combustibil nu este omologata metrologic si nu are efectuate modificari metrologice, recurenta a precizat ca instalatia ICL este omologata, dupa cum reiese din Certificatul de Omologare Tehnica Feroviara, seria OT nr.383/2003, valabil pâna la data de 01.07.2008 si Certificatul Aprobare de model nr.106/25.06.2007, emis de catre Biroul Român de Metrologie Legala, valabil pâna la data de 25.06.2012.

Diferenta aparenta de combustibil sau pretinsul consum oscilant nu are niciun suport probational tehnic si nu are corespondenta în înregistrarea grafica, a diagramei, deoarece softul (programul) instalatiei ICL este conceput de asemenea maniera încât realizeaza o mediere (o normalizare) între vârfurile maxime si minime ale indicatiilor displayului, înlaturând orice diferenta de nivel înregistrata de instalatia ICL ca urmare a deosebirilor dintre planeitatea si neplaneitatea caii ferate.

Citirea si interpretarea datelor culese si stocate în memoria instalatiei ICL se efectueaza în anumite conditii stricte, conform regulilor stabilite în Manualul de utilizare a ICL, iar cursorul care indica timpul se pozitioneaza când motorul diesel (MD) este oprit, datele obtinute din instalatie fiind preluate pe suport informatic si prelucrate ulterior cu ajutorul unui program de calculator, tocmai pentru a înlatura eventualele erori care ar putea aparea.

De asemenea, recurenta a aratat ca mecanicii de locomotiva aveau obligatia sa prezinte conducerii Depoului o înstiintare privind neregulile observate, însa contestatorul, desi pretinde ca a observat nereguli în functionarea instalatiei ICL, nu a întocmit niciun raport de eveniment, contrar obligatiilor de serviciu, având în vedere prevederile art.9 (1) lit.i) din Instructia de serviciu nr.201/2007 privind obligatiile personalului de locomotiva, în care se arata ca trebuie “sa întocmeasca raport de eveniment în cazurile prevazute în reglementarile specifice în vigoare, precum si în toate situatiile în care este necesar sa aduca la cunostinta conducerii unitatii de tractiune problemele aparute în circulatia trenului”.

Recurenta a depus la dosar copia raportului de expertiza tehnica extrajudiciara, efectuata într-o speta similara, precum si copia deciziei de sanctionare nr.xxxxx/10.10.2007.

Examinând sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si tinând seama de dispozitiile art.3041 C.pr.civ., Curtea constata ca recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi aratate în continuare:

Instanta de fond retine în mod gresit ca supraconsumul de motorina, retinut în sarcina contestatorului prin decizia contestata, nu a fost raportat la un consum normat de combustibil, în conditiile în care Normele ICPTT/1977, care îl prevedeau, nu mai sunt în vigoare, consumul normat fiind înlocuit, începând cu luna noiembrie 2004, cu un calcul realizat conform înregistrarilor instalatiei ICL, care masoara atât cantitatea de motorina consumata de catre locomotiva, cât si nivelul motorinei existent la un moment dat în rezervor.

Asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul primei instante, respectiv Certificatul de Omologare Tehnica Feroviara, seria OT nr.383/2003, valabil pâna la data de 01.07.2008, si Certificatul Aprobare de model nr.106/25.06.2007, emis de catre Biroul Român de Metrologie Legala, valabil pâna la data de 25.06.2012, instalatia ICL este omologata, sustinerile intimatului-contestator, privind neregulile observate în functionarea instalatiei ICL, fiind simple afirmatii, lipsite de orice suport probator.

De altfel, anterior aplicarii sanctiunii disciplinare, intimatul-contestator nu a încunostintat conducerea Depoului cu privire la eventualele neregulile observate, nu a întocmit niciun raport de eveniment, desi, potrivit regulamentului intern, raspunde de utilizarea corespunzatoare a combustibilului folosit pentru remorcarea trenurilor si pentru manevra.

În fine, Curtea are în vedere si împrejurarea ca intimatul a mai fost sanctionat disciplinar pentru utilizarea necorespunzatoare a combustibilului de locomotiva, respectiv pentru supraconsum de motorina, prin decizia nr.631/10.10.2007, fiind dovedit caracterul repetat al abaterilor disciplinare savârsite de acesta.

Drept consecinta, vazând si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentinta recurata si va respinge contestatia ca neîntemeiata.