art.7 al.1 pct.12, art.29, art.115
din Legea nr.571/2003
Înscrierea greşită în evidenţa contabilă a sucursalei din România a unei persoană juridică italiană a operaţiunii ca plată a dividendelor, nu atrage calcularea impozitului pe dividende obţinute din România de persoanele juridice nerezidente, ci impune calificarea corectă a operaţiunii potrivit competenţelor legale ale sucursalei în temeiul art.29 al.1 ca repatriere a profitului net, după impozitare.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.546/CA/ 28 aprilie 2009
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr.1473/85/2008, reclamanta SC S.M.SA – SUCURSALA SIBIU prin lichidator SC R.A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele DGFP SIBIU şi ADMINISTRAŢIA FINANCIARĂ PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII SIBIU, anularea deciziei nr.65/17.12.2007 pronunţată de DGFP SIBIU, precum şi anularea în parte a Deciziei de impunere nr.2002/10.10.2007 emisă de A.F.C.M. SIBIU pentru sumele de 33.316 lei impozit pe veniturile obţinute din România de persoanele juridice nerezidente şi 9.959 lei majorări de întârziere aferente acestei sume.
Reclamanta a motivat că la solicitarea lichidatorului judiciar, inspectorii din cadrul DGFP SIBIU au efectuat un control asupra activităţii societăţii, iar din raportul de inspecţie fiscală s-a calculat un impozit suplimentar pentru veniturile obţinute în România de nerezidenţi, în sumă de 33.316 lei şi majorări 9.959 lei. Sucursala a realizat în anul 2005 profit net în sumă de 353.161 lei, care a fost repatriat societăţii din Italia, iar autoritatea de control a făcut o confuzie şi a interpretat acest virament ca fiind dividend repartizat de către Sucursala Sibiu. Sucursala este lipsită de patrimoniu şi nu poate lua decizii referitoare la repartizarea profitului.
În drept s-au invocat disp.art.43 alin.1, art.67 din Legea nr.31/1990 şi art.115 din Codul fiscal.
Prin sentinţa nr.10/CA/13.01.2009 Tribunalul Sibiu a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Decizia nr.65/2007 a DGFP SIBIU, a anulat în parte Decizia de impunere nr.202/10.10.2007 a A.F.C.M. SIBIU pentru sumele 36316 lei impozit pe veniturile persoanelor nerezidente şi 9.959 lei accesorii la această sumă, obligând pârâţii să plătească reclamantei 3794,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta este sucursală a persoanei juridice străine SC S.M. SA ITALIA, iar operaţiunea înscrisă în documentele externe de plată a fost greşit calificată ca o plată a dividendelor impozabilă în România, acest lucru nefiind posibil din perspectiva prev.art.115 Cod fiscal şi art.7 al.1 pct.12 Cod fiscal, sucursala neavând competenţa de a distribui dividende.
Singura obligaţie fiscală a sucursalei este potrivit art.29 alin.1 Cod fiscal aceea de a calcula, înregistra şi plăti la termene scadente impozitul pe profit atribuit sediului permanent.
Prin urmare, operaţiunea în litigiu reprezenta o plată a profitului net realizat de sucursală ca sediu permanent al SC S.M. SA ITALIA în România, iar nu dividendele cuvenite asociaţilor persoanei juridice.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta DGFP SIBIU, solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.
Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat greşit probele dosarului, întrucât în documentul de plată reclamanta a înscris destinaţia sumei în mod expres – „dividende” – iar înregistrările în s-au făcut în contul 457 „Dividende de plată”, astfel fiind cuprinse şi în bilanţul pe 2004 şi bilanţul la 31.12.2005.
Instanţa nu putea da o altă calificare operaţiunii de plată, decât cea înscrisă în documentul justificativ, conform art.6 al.1 din Legea nr.82/1991.
În drept se invocă prev.art.304 pct.9, 3041 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect instanţa de fond a calificat operaţiunea ca plată a profitului net realizat de un sediul permanent în România al unei persoane juridice străine, cât şi statutul juridic al reclamantei. În plus, şi dacă s-ar considera că operaţiunea juridică ar fi fost plata dividendelor, expertul a arătat în expertiza sa că ar fi fost aplicabile prev.art.47 lit.h Cod fiscal, dividendele fiind scutite de impozit.
Recursul pârâtei este nefondat .
Instanţa de fond a stabilit corect natura operaţiunii de plată în discuţie, plecând tocmai de la statutul juridic al reclamantei – de sediu permanent al persoanei juridice străine în România.
Ori, potrivit acestui statut juridic, competenţa sucursalei se rezumă potrivit art.29 Cod fiscal, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, la a calcula, înregistra şi plăti impozitul pe profit atribuit sediului permanent, iar rezultatul net, după impozitare poate fi repatriat.
Sucursala nu poate dispune de dividendele societăţii fondatoare, stabilirea şi distribuirea dividendelor fiind de competenţa adunării generale a asociaţilor persoanei juridice străine.
În consecinţă, chiar dacă în evidenţa contabilă a reclamantei s-a înscris greşit natura/destinaţia plăţii sumei de 353.161 lei, ca dividend, aceasta trebuie calificată potrivit competenţelor legale pe care le avea, cât şi dispoziţiilor interne reprezentând decizia Preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii mamă, privind operaţiunea.
Prin actul de la fila 42 dosar fond, reprezentând Decizia Preşedintelui Consiliului de Administraţie al persoanei juridice străine din 22.12.2006, s-a dispus ca profitul net realizat de sucursală în anii 2004 şi 2005 să se vireze la societatea mamă din Italia, urmând ca Adunarea Generală a Acţionarilor să hotărască modul de utilizare a acestui profit.
Ori înscrierea în documentul de plată externă a unui cod bancar greşit, iar în evidenţele contabile a unui cod contabil greşit 457 în loc de 481, constituie o eroare materială care, aşa cum a reţinut şi expertul contabil, nu schimbă natura operaţiunii reale, eroare care poate fi îndreptată în condiţiile OMF nr.1850/2005, paragraf 63.
În speţă, având în vedere statutul juridic al reclamantei, natura juridică a operaţiunii a fost greşit calificată de organul fiscal ca fiind o plată de dividende pentru persoane nerezidente în temeiul art.115 Cod fiscal. Textul legal nu este aplicabil raportului juridic fiscal dedus judecăţii, astfel că, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, acţiunea reclamantei era fondată şi actul fiscal de impunere în ce priveşte suma de 35316 lei impozit pe veniturile persoanelor nerezidente şi a accesoriilor acestei sume, în mod corect a fost anulat.
În speţă, chiar în ipoteza absurdă în care sucursala ar fi putut distribui dividendele societăţii mamă, ar fi trebuit să se considere că aceasta are o participare de 100% la capitalul social al sucursalei şi operaţiunea ar fi fost scutită de la plata impozitului pe persoane nerezidente, conform art.117 lit.r Cod fiscal, însă acesta este un raţionament prin reducere la absurd subsidiar celor reţinute în principal de instanţă.
În concluzie,criticile pârâtei sunt nefondate şi nu atrag incidenţa motivelor de modificare prev.de art.3041, 304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel că recursul pârâtei s-a respins ca nefondat în temeiul artr.312 al.1 Cod procedură civilă.
