Art.47, art.184 al.2 şi 4Cod penal
Art.386 lit.a, c şi e Cod procedură penală
Art. 998-999, art. 1000 al. 3 Cod civil
Art. 313 al. 1 Legea nr. 95/2006
Art. 49 şi art. 50 Legea nr. 136/1995
Inculpatul putea acţiona pentru evitarea producerii accidentului, dacă în timpul deplasării remorcate nu pornea motorul autobuzului, despre care ştia că prezintă o defecţiune, urmare a căreia nu mai avea control activ asupra turaţiei motorului.
Incidenţa cazului fortuit presupune, obligatoriu, o împrejurare ce nu putea fi prevăzută, care a determinat, în mod direct, rezultatul păgubitor, ceea ce în niciun caz nu se poate susţine în speţă, având în vedere experienţa destul de îndelungată a inculpatului în profesie şi, deci, posibilitatea lui de prevedere a consecinţelor ce s-ar fi putut produce în cazul pornirii şi supraturării excesive şi necontrolate a motorului.
Inculpatul nu a acţionat în situaţia specifică prev de art.47 C.pen iar vinovăţia atribuită faptei sale a fost reţinută corect de prima instanţă, sub forma culpei.
(Decizia penală nr.109/R/12 Februarie 2013)
Prin sentinţa penală nr.1182din26 martie 2012, Judecătoria Piteşti a condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare, în baza art. 184 al. 2 şi 4 C.pen, obligându-l, în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă Asigurătorul A şi cu partea responsabilă civilmente SC P SA să le plătească părţilor civile următoarele sume de bani cu titlu de despăgubiri civile: – părţii civile Spitalul J suma de 4447,86 lei, cheltuieli de spitalizare;- părţii civile PLsumele de: 10.000 lei, daune materiale, de 50.000 Euro, echivalentul în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii efective, daune morale.
A respins ca neîntemeiată cererea formulată de către partea civilă PL, având ca obiect acordarea unei prestaţii periodice lunare în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a constatat, că, la 02.06.2008, în calitate de conducător auto, angajat la SC P SA, inculpatul a procedat la pornirea motorului autobuzului, despre care sesizare anterior defecţiuni mecanice în organul de comandă al motorului, constând în supraturarea necontrolată a acestuia, iar în acelaşi timp, a realizat acţiuni repetate de cuplare/decuplare ambreiaj, cu autobuzul staţionat în spaţiul amenajat ca staţie de transport public, fapt ce a generat supraîncălzirea elementelor metalice şi nemetalice din componenţa ansamblului motor – cutie de viteze, ce a condus la producerea unei explozii urmată de expulzarea spre exterior a mai multor fragmente din ambreiaj, producând vătămarea corporală gravă a părţii vătămate PL, izbită violent în zona genunchiului de un astfel de fragment, eveniment în urma căruia partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 120 de zile de îngrijiri medicale.
În consecinţă, a reţinut instanţa de fond, inculpatul putea acţiona pentru evitarea producerii accidentului, dacă în timpul deplasării remorcate nu pornea motorul autobuzului, despre care ştia că prezintă o defecţiune, urmare a căreia nu mai avea control activ asupra turaţiei motorului.
Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa a apreciat, că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, existând legătură de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului şi prejudiciul cauzat părţilor civile, inclusiv elementele raportului de prepuşenie reglementat de art. 1000 al. 3 C.civ, SC P SA, răspunzând în calitate de comitent, pentru fapta prepusului său, inculpatul fiind angajat în cadrul societăţii în calitate de şofer de circa 40 de ani, iar asigurătorul Asigurătorul A, răspunde în solidar cu inculpatul, în baza poliţei de de răspundere civilă obligatorie (RCA), valabilă la data de 06.02.2008, pentru prejudiciile cauzate altor persoane prin accidente de autovehicule.
Avându-se în vedere perioada de internare a părţii civile PL în diferite unităţi spitaliceşti, suferind mai multe intervenţii chirurgicale la nivelul piciorului drept şi rămânând cu sechele, pe fondul vârstei înaintate şi afecţiunilor medicale preexistente, gravitatea şi natura leziunilor traumatice produse acesteia, care în prezent se deplasează foarte greu, are nevoie de ajutorul altor persoane pentru diferitele treburi casnice obişnuite constând în cumpărarea de alimente, medicamente, gătit şi curăţenie, care o ajută periodic în baza relaţiilor de prietenie, iar partea civilă a rămas marcată în urma accidentului, fiind foarte afectată din punct de vede psihic, chiar traumatizată, aspect pe care instanţa l-a constatat personal, prin prezenţa părţii civile la fiecare termen în sala de judecată, instanţa de fond a constatat, că se justifică acordarea de daune morale, pe care le-a apreciat la suma de 50.000 euro, de natură să acopere prejudiciul moral suferit de către aceasta.
Referitor la cererea părţii civile PL, privind acordarea unei prestaţii periodice lunare, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât la momentul producerii accidentului, partea civilă nu era angajată cu contract individual de muncă, nu era beneficiara vreunei pensii pentru limită de vârstă sau pe caz de boală, iar împrejurarea că efectua activităţi specifice de supraveghere a unor copii la domiciliul acestora şi că ar fi fost remunerată pentru activităţile respective, nu justifică acordarea unei astfel de prestaţii periodice.
Prin decizia penală nr.1054/Rdin7 decembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti a admis recursurile inculpatulului şi asigurătorulului A, cu consecinţa reducerii la 30.000 euro suma acordată părţii vătămate PL, ca despăgubiri pentru daune morale, respingându-se ca nefondat recursul părţii civile PL, întrucât:
În ce priveşte recursul inculpatului, Curtea a reţinut că în ziua de 6 februarie 2008, în jurul orelor 17,00, inculpatul a sesizat apariţia unei defecţiuni tehnice la pompa de injecţie, solicitând o intervenţie autorizată, întrucât nu mai putea să plece în cursă într-un asemenea context.
Martorul DA s-a deplasat cu autovehiculul atelier mobil la capătul de linie unde se afla autobuzul inculpatului, pentru a-l tracta până la sediul S.C. P SA unde urma să se facă intervenţia mecanică. Acest din urmă martor cât şi numita CA, impiegat la capătul de linie al S.C. P S.A, au precizat că autobuzul a fost remorcat cu o bară metalică de autovehiculul atelier mecanic, plecând de la capăt de linie cu motorul oprit.
Această precizare a fost deosebit de importantă, pentru că în ipoteza când nu ar mai fi existat aer în instalaţia de frânare, autobuzul defect nu ar fi putut fi mişcat de pe loc, datorită blocării cilindrilor de frână de pe roţile tractoare. Prin urmare, din acest punct de vedere, pornirea motorului termic nu era necesară, cu atât mai mult cu cât, martorul BO, revizor tehnic, deplasându-se la faţa locului, a constatat că fusese montat un furtun între butelia de aer a atelierului mobil şi instalaţia de frânare a autobuzului.
De asemenea, din expertiza tehnică efectuată, cu completările ulterioare, a rezultat că, în lipsa funcţionării motorului, autobuzul nu s-ar fi constituit într-un pericol în traficul rutier, deoarece caracteristicile de a se menţine pe traiectoria impusă de conducătorul auto ar fi rămas neschimbate, cu singura menţiune că manevrarea direcţiei ar fi necesitat un efort suplimentar din partea acestuia, nefiind în funcţiune în condiţiile date mecanismul de servo direcţie. Aşadar, inculpatul a ales să pornească totuşi motorul, pentru a se deplasa mai uşor la atelier, cunoscând că defecţiunea tehnică ar putea conduce la supraturarea necontrolată, această imprudenţă conducând, în cele din urmă, la explozia cutiei de viteze şi vătămarea corporală a numitei PL, care se afla în acel moment în staţia de autobuz.
Incidenţa cazului fortuit presupune, obligatoriu, o împrejurare ce nu putea fi prevăzută, care a determinat, în mod direct, rezultatul păgubitor, ceea ce în niciun caz nu se poate susţine în speţă, având în vedere experienţa destul de îndelungată a inculpatului în profesie şi, deci, posibilitatea lui de prevedere a consecinţelor ce s-ar fi putut produce în cazul pornirii şi supraturării excesive şi necontrolate a motorului. Inculpatul nu a acţionat în situaţia specifică prevăzută de art.47 C.pen, aşa cum a susţinut în motivele de recurs, iar vinovăţia atribuită faptei sale a fost reţinută corect de prima instanţă, sub forma culpei.
Examinând acţiunea civilă, Curtea a reţinut că evoluţia stării de sănătate a părţii vătămate a fost favorabilă, iar expertiza medico-legală efectuată în recurs a stabilit că partea vătămată, în urma accidentul rutier din 6 februarie 2008, nu prezintă infirmitate şi nici nu are afectată capacitatea de muncă, aşa încât, în raport cu aceste elemente noi. În aceste condiții, suma reprezentând daune morale la care s-a oprit instanţa de fond este mult prea mare. Din această perspectivă, recursurile asigurătorului cât şi cel formulat de către inculpat au fost apreciate ca fiind întemeiate, şi ţinând seama de realităţile socio-economice din momentul de faţă, în raport şi cu jurisprudenţa în materie, Curtea a apreciat că suma de 30.000 euro reprezintă o compensare suficientă şi rezonabilă a prejudiciului pentru daunele morale suferite de partea vătămată PL, sens în care hotărârea primei instanţe a urmat să fie reformată.
In ce priveşte recursul părţii vătămate, Curtea a arătat că este incontestabilă existenţa prejudiciului suferit de aceasta, dar în lumina noilor probe şi a tuturor celorlalte argumente precizate mai sus, cu ocazia examinării motivelor asigurătorului, în legătură cu acelaşi aspect, a apreciat că, dimpotrivă, este nevoie de o diminuare a sumei acordate pentru daunele morale, pentru ca aceasta să nu se transforme într-o îmbogăţire nejustificată pentru partea vătămată şi, în acelaşi timp, o obligaţie mult prea oneroasă şi disproporţionată faţă de cel ţinut să o plătească, astfel că nu poate fi vorba de o majorare a daunelor, după cum s-a susţinut.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti a formulat contestaţie în anulare partea civilă PL solicitând admiterea acesteia şi pe cale de consecinţă, rejudecarea recursului în condiţiile şi după procedura prev de art.392 C.p.pen, solicitând acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat iniţial de 60.000 euro, precum şi acordarea prestaţiei periodice în cuantum de 500 lei lunar. Din conţinutul contestaţiei, a rezultat invocarea cazului de contestaţie circumscris art. 386 C.p.pen.
Curtea de apel, examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea PL constată că aceasta este inadmisibilă, respingând/o, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac poate fi utilizată numai în acele situaţii, care pentru restabilirea legalităţii şi pentru asigurarea drepturilor esenţiale părţilor în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti trebuie sacrificată.
Principiul stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive nu trebuie să sufere atingeri decât în cazurile în care garanţiile acordate de lege părţilor au fost încălcate, astfel încât judecata nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului. Prin urmare, determinarea precisă a ipotezelor şi condiţiilor în care poate fi utilizată contestaţia în anulare constituie o garanţie că această cale extraordinară de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecăţii şi nu o va transforma într-o posibilitate–la îndemâna oricui şi oricând–de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat şi al stabilităţii hotărârilor definitive. Curtea notează că, din examinarea art.386 C.p.pen, rezultă că folosirea contestaţiei în anulare nu trebuie admisă, decât în acele situaţii în care prin desfiinţarea hotărârii, care a dobândit putere de lucru judecat, partea are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile şi garanţiile procesuale nesocotite de instanţa de recurs.
În această fază prealabilă a admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie, instanţa se limitează doar la verificarea cererii de contestaţie în anulare sub aspectul regularităţii sale, respectiv a îndeplinirii condiţiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind doar una de admisibilitate în principiu. Invocarea în această fază prealabilă a procedurii a unor motive de fond, constând în greşita reducere a despăgubirilor civile sub forma daunelor morale, cât şi în nemulţumirea părţii faţă de neacordarea prestaţiei periodice solicitate, excede cadrului legal, acestea neregăsindu-se în cazurile de contestaţie expres şi limitativ prev de art.386 lit.a-c şi e C.p.pen. Raportat la dispoziţiile legale invocate anterior, la principiile de drept procesual penal consacrate, cât şi la regulile care disciplinează procedura contestaţiei în anulare, partea civilă – contestatoare PL nu poate uza de calea contestaţiei în anulare faţă de dispoziţiile exprese prev de art.386 şi urm. din C.p.pen, astfel încât, în temeiul acestor dispoziţii legale,
