În motivarea acţiunii s-a arătat că în fapt, la data de 29 decembrie 2004, in baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la B.N.P. Blaj-Avram Liliana, contract autentificat sub nr. 4575, reclamanţii au devenit proprietarii imobilului situat in laşi, str. Proletari nr. 51 – 53, actualmente str. A.O. Teodoreanu, in cote părţi egale indivize de 1/2 fiecare, imobil compus din teren in suprafaţa de 1089 m.p., amplasat in sector cadastral 14, parcela 1(6499/1/1), având număr cadastral 10283, si doua hale aflate in construcţie. Pe terenul proprietatea lor se afla amplasata o conducta de rezervă, aparţinând S.C. C SA laşi, conducta ce are un diametru de 35 cm., ce nu este folosita, conducta fiind amplasata pe lungimea terenului proprietatea lor. După cumpărarea imobilului, având in vedere existenta acestei conducte, au apelat la vecinii ce au in proprietate suprafaţa de teren limitrofa, pentru a le permite sa treacă pentru avea acces pe proprietatea lor. Din cauza acestei conducte, susţin reclamanţii că nu au acces la terenul cumpărat, conducta fiind amplasata la o distanta de 0,99 m de limita proprietăţii si la o înălţime de 1 m de sol. Arată reclamanţii că au încercat să soluţioneze problema pe cale amiabila, purtând corespondenta cu parata S.C. C Iaşi SA in luna martie 2007 si respectiv in august 2007, adrese ce poarta nr. 7726 si respectiv 16356, parata comunicând ca va desfiinţa conducta in discuţie, având in vedere faptul ca aceasta nu este folosita; ulterior a comunicat ca se vor lua masuri pentru a îngropa aceasta conducta, după care au propus modificarea traseului acesteia in sensul formarii unei estacade. Toate discuţiile cu parata au rămas insa la stadiul de proiect. Faţa de aceste motive solicita admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În drept au fost invocate prevederile art.1075 şi urm, art.480 C.civ .
Pârâta SC C SA IAŞI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În motivarea excepţii s-a arătat că obiectul de activitate al societăţii pârâte îl constituie producerea, transportul si distribuţia energiei electrice si producerea, transportul si distribuţia energiei termice pentru încălzire si apa calda menajera către populaţie si agenţii economici, societatea desfăşurând servicii de interes public, asa cum sunt aceste servicii definite prin Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice la art. 1 alin. 2 lit.d. Hotărârea Consiliului Local Iaşi nr. 15 din data de 03.02.2003 prevede, la art. 1 că reţelele de termoficare aflate in domeniul public a Consiliului Local Iaşi (Legea nr. 213/1998, anexa 1, pct.III, pct. 4) se dau in administrarea S.C. “C. – IAŞI” S.A. In conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termica, “serviciul public de alimentare cu energie termica în sistem centralizat se realizează prin intermediul infrastructurii tehnico-edilitare specifice aparţinând domeniului public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale… care formează sistemul de alimentare centralizata cu energie termica al localităţii sau al asociaţiei de dezvoltare comunitara, denumit în continuare SAC” . Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice prevede, la art. 4 alin. 1, ca: “Sistemele de utilităţi publice sunt parte componenta a infrastructurii tehnico-edilitare a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes şi folosinţa publica şi aparţin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietăţii publice sau private a acestora, după caz”. Având în vedere şi definiţiile legale art.2 lit.i, j, k,l din Legea nr. 51/2006 reţelele de termoficare aparţin domeniului public al Consiliului Local Iaşi. Având in vedere toate aceste acte normative, prin care se stabileşte clar regimul juridic al reţelelor de termoficare, in care intra si conducta ce trece pe terenul reclamanţilor, apare ca evidenta lipsa calităţii procesual-pasive a societăţii SC C SA Iaşi, care are în administrare aceste reţele si nu in proprietate.
Nici pe fondul cauzei acţiunea nu este întemeiata. Reclamanţii au cumpărat acest teren cunoscând ca pe acesta se afla amplasata conducta menţionata în cuprinsul acţiunii. Mai mult decât atât, conducta respectiva nu este una de rezerva, asş cum greşit se menţionează in cuprinsul acţiunii, ci este una activa, ce deserveşte toţi utilizatorii aflaţi in zona, astfel încât nu este posibila desfiinţarea acesteia. Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termica prevede ca, la art. 34, “In cazul în care se realizează modificări ale traseelor şi amplasamentelor reţelelor termice existente, costurile acestora vor fi suportate de către cel care a generat modificarea respectiva”. Conducta exista in momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, nefiind amplasata acolo ulterior, astfel încât sunt aplicabile aceste prevederi reclamanţilor, aceştia trebuind sa suporte toate costurile modificării traseului respectivei conducte. In acest mod apare ca nelegala cererea de obligare a societăţii la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
In drept au fost invocate pe prevederile Constituţiei României, Legea nr. 325/2006, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 213/1998 si orice alte prevederi legale care ar avea incidenţa in prezenta cauza.
Pârâţii Consiliul Local Iaşi şi Municipiul Iaşi prin primar au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia absolută şi peremptorie a lipsei capacităţii procesuale de reprezentare a Consiliului Local al municipiului Iaşi. Conform art 41 orice persoană care are folosinţa drepturilor civile te fi parte în judecată. Conform art. 1 lit. d şi art. 21 din Legea nr. 215/2001 republicată Consiliul local este o autoritate deliberativă a administraţiei publice locale fără personalitate juridică, deci fără capacitate procesuală de reprezentare. S-a invocat totodata – excepţia absolută a lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local al Municipiului Iaşi întrucât acesta este doar administratorul bunurilor din domeniul public şi cel privat al municipiului Iaşi ( art 36, alin 2, lit c din Legea 215/2001 republicată) proprietar este Municipiul Iaşi care, potrivit art.21 din acelaşi act normativ este persoana juridică de drept public, cu patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină. Se apreciază că numai proprietarul poate să facă acte de dispoziţie cu privire la un bun imobil, nu şi administratorul, aşa încât Consiliul Local laşi nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.Cu privire la fondul acţiunii au arătat pârâţii că SC C IAŞI SA s-a constituit ca societate comercială cu capital integral al Consiliului Local al municipiului Iaşi şi are ca obiect de activitate producerea energiei electrice şi furnizarea agentului termic sub formă de abur şi apă fierbinte pentru beneficiari persoane juridice şi populaţie. Agentul termic este distribuit prin reţele de termoficare-magistrale, conducte având diferite dimensiuni şi poziţionate aerian sau subteran. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 272/2002 s-a dispus ca reţelele de termoficare să fie înregistrate ca bunuri în domeniul public, conform prevederilor Legii nr. 213/1998, anexa 1, punctul III, iar ulterior prin Hotărârea Consiliului Local nr. 15/2003, reţelele au fost date în administrarea SC C IAŞI SA. Drept urmare, conducta care se presupune că traversează aerian suprafaţa de teren dobândită prin contract de vânzare-cumpărare de reclamanţi face parte din domeniul public al municipiului Iaşi şi este dată în administrarea SC C IAŞI SA. De asemenea, suprafaţa de teren pe care se află amplasată reţeaua de rmoficare face parte din domeniul public local al municipiului. În acest sens prevederile punctului III.4 din anexa Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică prevăd „Domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: …. 4. reţele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente.” Mai mult, potrivit aceluiaşi act normativ la art. 11 se precizează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile – nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii , insesizabile – nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale şi imprescriptibile – nu pot fi dobândite de către alte persoane , iar actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută. Având în vedere prevederile legale menţionate mai sus consideră că reclamanţii pot fi numai pe o suprafaţă de teren care nu este aferentă conductei de termoficare din str. A.O. Teodoreanu. În consecinţa reclamanţii nu pot pretinde vreun drept legal de proprietate, fiind şi dobânditori de rea credinţa, cunoscând situaţia juridică reala la data dobândirii imobilului.
În drept au fost invocate prevederile art.115-118 C.pr.civ.
Pârâtul Statul roman a formulat întâmpinare invocând lipsa calităţii de reprezentant a DGFP Iaşi. A invocat totodată excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive a Statului român prin , întrucât potrivit art. 3 pct.49 din HG 386/2007 , Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezintă Statul ca subiect de venituri şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în alte situaţii în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ. Aşadar, în cazul de faţă, raportat la cererea reclamanţilor, Statul Român prin Ministerul Economiei Finanţelor nu poate răspunde în calitate de pârât în cauza, pentru a fi obligat să efectueze modificările menţionate de reclamanţi. Mai mult, imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al Statului, aşa cum rezultă din dispoziţiile Constituţiei României şi din anexa Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Potrivit Legii 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, consiliile locale prin organele specializate au în posesie şi administrare imobile de natura celor ce fac obiectul prezentei acţiuni. În consecinţa, doar Consiliul local al Municipiului Iaşi, reprezentat prin Primar are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Pentru aceste motive solicita admiterea excepţiei invocate. Pe fondul cauzei arata pârâtul că reclamanţii la momentul achiziţionării terenului, au cunoscut existenţa conductei, deci se poate desprinde concluzia că şi-au asumat şi costurile modificările traseului respectivei conductei, astfel că acţiunea nu se întemeiata.
În consecinţa, solicita admiterea excepţiei invocate şi să respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia .
Judecătoria, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei excepţie pe care a admis-o pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea formulata reclamanţii solicită obligarea tuturor pârâţilor la modificarea unei conducte ce aparţine sistemului de termoficare pentru a le permite accesul la terenul proprietatea lor.
Or, aşa cum au invocat şi pârâţii prin întâmpinările depuse, expuse anterior în temeiul art. 2 din Legea nr. 325/2006 , Legea 231/2001, Legea nr. 51/2006, HCL 272/2002, HCL 15/2003 , infrastructura tehnico-edilitare specifice pentru alimentare cu energie termica în sistem centralizat face parte din domeniul public al unităţii teritorial administrativă, fiind bun de interes şi folosinţa publica, făcând parte din regimul domenial al autorităţii publice.
Conform art.2 alin.1 lit.e din Legea 554/2004 contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Conform aceluiaşi text normativ, lit.c teza a II-a sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice.
Potrivit art.9 alin.1 din Legea 51/2006 raporturile juridice dintre autoritaţile administraţiei publice locale şi utilizatori, stabilite pe baza prevederilor prezentei legi, sunt raporturi juridice de natura administrativă, supuse normelor juridice de drept public, iar conform art.31 alin.5 din acelaşi act normativ în cazul operatorilor serviciilor de utilităţi publice rezultaţi prin reorganizarea pe cale administrativa a fostelor regii autonome de interes local sau judeţean ori a direcţiilor sau serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale şi care au avut în administrare bunuri, activităţi sau servicii de utilităţi publice, delegarea gestiunii serviciului se atribuie în mod direct acestora prin contract de concesiune, odată cu infrastructura aferentă serviciului.
Or, instanţa civilă nu poate obliga autoritatea administrativă la un anumit mod de exploatare a bunului de interes public, punerea în valoare a acestora fiind atributul exclusiv al autorităţii administrative şi nici nu poate soluţiona refuzul administratorului bunului de a răspunde la cererea reclamanţilor de modificare a conductei.
Conform art.1 alin.1 din actul normativ menţionat orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, reiese că litigiul privind modalitatea de exploatare a structurii tehnico edilitare de termoficare are caracter contencios administrativ, legea prevăzând competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea litigiilor rezultând din refuzul autorităţii publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept la care petiţionarul se consideră îndreptăţit.
Având în vedere considerentele expuse, Judecătoria potrivit art. 158, art.159 alin.1 pct.2 C.pr.civ raportat la art.2 alin.1 pct. d C.pr.civ a admis excepţia necompetenţei materiale absolute a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – Secţia Contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 1419/99/2008.
Tribunalul, verificându-şi din oficiu competenţa, a invocat la rândul său excepţia necompetenţei materiale.
Faţă de disp. art 137 c.pr.civ analizând cu prioritate această excepţie Tribunalul reţine următoarele:
Conform art.2 alin.1 lit.e din Legea 554/2004 contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Conform aceluiaşi text normativ, lit.c teza a II-a sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice.
Judecătoria reţine că potrivit art.9 alin.1 din Legea 51/2006 raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi utilizatori, stabilite pe baza prevederilor prezentei legi, sunt raporturi juridice de natura administrativă, supuse normelor juridice de drept public, iar conform art.31 alin.5 din acelaşi act normativ în cazul operatorilor serviciilor de utilităţi publice rezultaţi prin reorganizarea pe cale administrativă a fostelor regii autonome de interes local sau judeţean ori a direcţiilor sau serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale şi care au avut în administrare bunuri, activităţi sau servicii de utilităţi publice, delegarea gestiunii serviciului se atribuie în mod direct acestora prin contract de concesiune, odată cu infrastructura aferentă serviciului. Prin O.U.G. nr. 13 din 20.02.2008, a fost însă modificat art. 51 din Legea nr. 51/2006, în sensul că soluţionarea litigiilor contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanţele competente potrivit legii şi se judecă în procedură de urgenţă, competenţa aparţinând deci judecătoriei ca instanţă de drept comun.
Mai mult, obiectul litigiului de faţă îl constituie obligarea tuturor pârâţilor la modificarea unei conducte ce aparţine sistemului de termoficare pentru a le permite accesul la terenul proprietatea lor. Indiferent de calitatea unor pârâţi de autorităţi publice, litigiul de faţă este consecinţa pretinsei încălcări de către aceştia a dreptului de proprietate aparţinând reclamanţilor, drept care este protejat în mod egal de constituţie indiferent de titular. Simpla calitate a unui pârât de autoritate administrativă nu atrage automat competenţa instanţei de contencios administrativ, indiferent de natura juridică a litigiului. În nici un caz nu se poate susţine că acest conflict s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Nu orice fel de refuz al unei autorităţi administrative atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, ci acest refuz trebuie să fie în legătură cu atribuţiile conferite de lege autorităţii respective de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Or, privitor la dreptul de proprietate al reclamanţilor invocat, aceste autorităţi nu au competenţe. Este adevărat că sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice, însă între reclamanţi şi pârâţi nu există un astfel de contract, iar acţiunea lor nu invocă şi nu se întemeiază pe un astfel de contract. În plus, chiar reclamanţi prin acţiunea lor şi-au întemeiat cererea pe disp art.1075 şi urm, art.480 C.civ , natura civilă a acestui litigiu fiind evidentă.
Prin urmare, nu se poate considera că în cauză există vreun act administrativ, în sensul legii 5444/2004, care să-i vatăme pe reclamanţi într-un drept ori într-un interes legitim iar refuzul pârâţilor de modificare a conductei nu poate fi asimilat cu nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, atâta timp cât o astfel de cerere excede atribuţiilor şi competenţelor conferite de lege acestor autorităţi administrative, privind doar raporturi civile născute aşa cum arătăm mai sus din pretinsa încălcare a dreptului de proprietate a reclamanţilor, drept garantat şi ocrotit în mod egal indiferent de titular şi indiferent de calitatea persoanei care l-ar încălca, cu excepţiile strict prevăzute de lege.
Prin urmare Tribunalul apreciază că competenţa de soluţionarea a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei. Art. 159 statuează că necompetenta este de ordine publica când pricina este de competenta unei instanţe de alt grad.
Faţa de considerentele arătate, instanţa în baza art. 158 cod procedura civila va declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze in favoarea Judecătoriei Iaşi secţia civilă, ca instanţă competentă în soluţionarea prezentei cauze.
Având în vedere că la rândul său prin sentinţa civilă 2476/2008 Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului urmează să se constate intervenit conflict negativ de competenţă.
În baza art.21 c.pr.civ se va înainta dosarul Curţii de Apel IAŞI, instanţă în drept să hotărască asupra conflictului de competenţă.
