În cauza de faţă, ambele părţi se pretind îndreptăţite pentru neexecutare, invocând neexecutarea obligaţiei celeilalte părţi, obligaţie pe care o consideră prioritară faţă de propria obligaţie. Astfel, reclamanta susţine că nu a început lucrările pentru că nu a primit avansul, iar pârâta susţine că nu a plătit avansul deoarece nu au fost începute lucrările. Pentru a stabili în favoarea căreia dintre părţi funcţionează mecanismul excepţiei de neexecutare este necesar a se determina ordinea de executare a celor două obligaţii. (sentinţa civilă nr. 1025/05.02.2009)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 08.05.2008 sub nr.5247/300/2008, reclamanta S.C. E.I.H. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. U.I.C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 56.112,028 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la data de 10.03.2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi a intervenit la data de 14.12.2007 contractul de subantrepriză nr.3/344/60207.01C având ca obiect executarea lucrărilor de închideri exterioare aferente clădirii de birouri U.H. Building situat în mun. Bucureşti, str. V.L: nr.31, sector 2, preţul acestor lucrări fiind de 3.090.000 EUR fără TVA.
S-a învederat că, potrivit clauzelor contractuale, pârâta s-a obligat să achite un avans de 10% din valoarea contractului, în termen de 5 zile de la data recepţionării facturii fiscale emise de către reclamantă, ulterior predării a două scrisori de garanţie bancară pentru garantarea restituirii avansului şi pentru garantarea bunei execuţii. Ca urmare, la data de 21.01.2008, reclamanta a predat prima garanţie în valoare de 309.000 EUR, iar la data de 11.02.2008 a predat-o pe a doua, tot în valoare de 309.000 EUR, procedând la emiterea unei facturi fiscale pentru avansul de preţ în cuantum de 1.336.000,74 lei, fără că această plată să fi fost onorată.
Reclamanta a mai arătat că începând cu data de 11.02.2008 pârâta datorează penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi din suma datorată, adică 2004,001 lei pe zi, însă pârâta nu a înţeles să achite datoria, cu toate că a fost notificată în repetate rânduri şi prin intermediul executorului judecătoresc.
În cererea de chemare în judecată s-a mai invocat faptul că pârâta, după ce a primit convocarea la conciliere în data de 11.03.2008, şi-a exprimat poziţia cu privire la contractul de subantrepriză în sensul încetării acestuia ca efect al denunţării unilaterale, potrivit art.21 pct.21.5 din contract, însă se apreciază că această denunţare este fără temei juridic şi nu se poate încadra în vreuna dintre modalităţile de încetare stipulate de părţi. S-a subliniat că denunţarea unilaterală este posbilă numai pentru situaţii de forţă majoră, caz fortuit sau alte situaţii similare, o altă interpetare a clauzelor contractuale ducând la concluzia că acestea ar viza asumarea unei obligaţii pur potestative, lovită de nulitate potrivit art.1010 C.civ.
Reclamanta a indicat faptul că părţile unui contract, legal încheiat, nu se pot sustrage de la executarea acestuia, având forţă obligatorie, iar în cazul plăţii cu întârziere a facturilor aceleaşi părţi au înţeles să evalueze convenţional cuantumul despăgubirirlor prin stabilirea obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere, cu precizarea că în raporturile de drept comercial debitorul este de drept în întârziere fără îndeplinirea vreunei formalităţi.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.969 C.civ., art.1073 şi urm. C.civ., art.43 C.com.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2369,44 lei, potrivit art.2 alin.1 lit. f din Legea nr.146/1997, şi cu timbru judiciar de 5 lei, conform art.3 alin.2 din OG nr.32/1995.
În susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, contractul de subantrepriză nr.3/344/60207.01C/14.12.2007, procesul-verbal de predare-primire nr.254/14.12.2007, procesul-verbal de predare-primire amplasament nr.258/20.12.2007, poliţa de a lucrărilor de construcţii nr.1603729/12.10.2006, convenţia de securitate şi sănătate în muncă anexă la contractul de subantrepriză, factura fiscală nr.00019/10.01.2008, scrisoarea de garanţie bancară nr.1/18.01.2008 emisă de Banca Transilvania, scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie nr.6/08.02.2008 emisă de Banca Transilvania, notificarea nr.259/22.02.2008, convocarea la conciliere nr.475/10.03.2008 transmisă prin intermediul BEJ „Dorina Gonţ”, însoţită de dovada comunicării, procesul-verbal de conciliere din data de 31.03.2008, adresa nr.1586/11.03.2008, adresa nr.275/18.03.2008, adresa de denunţare unilaterală a contractului nr.1968/25.03.2008, modul de calcul al penalităţilor, adresa nr.333/31.01.2008.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, învederând că între părţi s-a încheiat contractul de subantrepriză nr.3/344/60207.01C/14.12.2007, în cadrul căruia reclamanta, în calitate de subantreprenor, se obliga de a executa pe riscul său şi cu materialele sale, la comanda pârâtei, în calitate de antreprenor general, lucrări de închideri exterioare aferente clădirii de birouri U.H.Building, situată în mun.Bucureşti, str. V.L. nr.31, sector 2, în schimbul plăţii de către antreprenorul general a preţului contractului, stabilit la suma de 3.090.000 EUR fără TVA, reprezentând contravaloarea cantităţilor de lucrări descrise în anexe.
Pârâta a învederat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, respectiv nu a început lucrările la data stabilită, respectiv la data semnării procesului – verbal de predare-primire a amplasamentului, ce a avut loc la data de 20.12.2007, şi până în prezent nu a efectuat niciun fel de lucrări la imobil. De asemenea, scrisorile de garanţie bancară au fost emise ulterior termenului stipulat, ultima fiind emisă la data de 08.02.2008 şi comunicată antreprenorului general la data de 11.02.2008, astfel încât factura fiscală de plată a avansului nu devenise scadentă.
Pârâta a mai arătat că, urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către reclamantă, prin adresa nr.1586/11.03.2008, a notificat acesteia din urmă denunţarea unilaterală a contractului , conform art.21, astfel că nici obligaţia de plată a avansului nu mai există, din moment ce nu ar mai avea din ce lucrări să fie dedus şi nu i-ar mai corespunde nicio prestaţie. Atât timp cât penalităţile de întârziere sunt accesorii plăţii, întrucât avansul nu va fi plătit atunci nici plata acestora nu se justifică. În acest sens, pârâta a subliniat că denunţarea unilaterală poate intreveni, potrivit voinţei părţilor, în caz de forţă majoră, caz fortuit sau orice alte evenimente care exclud culpa antreprenorului general, iar rezilierea poate interveni de plin drept pentru neînceperea execuţiei lucrărilor conform art.11.1 sau pentru nexecutarea obligaţiilor contractuale esenţiale şi acelor de la pct.7 din contract.
În drept, sunt invocate prevederile art.115 – art.118 C.pr.civ.
În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, adresa nr.1968/25.03.2008, notificarea nr.275/18.03.2008, adresa nr.1586/11.03.2008, notificarea nr.367/27.01.2008, factura fiscală nr.00019/10.01.2008, procesul-verbal de predare-primire amplasament nr.258/20.12.2007, contractul de subantrepriză nr.3/344/60207.01C/14.12.2007.
La termenul din data de 05.06.2008, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei, iar la termenul din data de 11.09.2008 a încuviinţat pentru pârâtă proba cu înscrisuri, apreciindu-le utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, potrivit art.167 C.pr.civ.
Pârâta a depus prin serviciul Registratură la data de 03.10.2008 răspunsurile la interogatoriul propus de reclamantă, iar la termenul din data de 09.10.2008 a solicitat suplimentarea probatoriului, în temeiul art.138 C.pr.civ., cu interogatoriul reclamantei, probă ce i-a fost încuviinţată de către instanţă, faţă de neopunerea celeilalte părţi şi apreciind necesară administrarea acestei dovezi pentru justa soluţionare a cauzei, în vederea aflării adevărului.
Reclamanta a depus prin serviciul Registratură la data de 26.11.2008 răspunsurile la interogatoriul propus de pârâtă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine că, la data de 14.12.2007, între părţi s-a încheiat contractul de subantrepriză nr.3/344/60207.01C, în cadrul căruia reclamanta S.C. E.I.H. S.A., în calitate de subantreprenor, s-a obligat să execute pe riscul său şi cu materialele sale, la comanda pârâtei S.C. U.I.C. S.A., în calitate de antreprenor general, lucrări de închideri exterioare aferente clădirii de birouri U.H. Building, situată în mun.Bucureşti, str. V. L. nr.31, sector 2, în schimbul plăţii de către antreprenorul general a preţului contractului, stabilit la suma de 3.090.000 EUR fără TVA, reprezentând contravaloarea cantităţilor de lucrări descrise în anexele contractului.
Conform art.III.2 din contract, preţul contractului trebuie achitat prin plata unui avans şi prin plăţi parţiale lunare, acestea din urmă efectuându-se numai cu privire la lucrările aflate în stadiul fizic realizat conform anexei 1.1. În respectarea acestei caluze contractuale, reclamanta a emis factura fiscală nr.00019/10.01.2008 în valoare de 1.336.000,74 lei reprezentând avansul datorat de către pârâtă în baza convenţiei încheiate. În acest sens, art.16.1 pct. A prevede că antreprenorul general va efectua plata unui avans de 10% din valoarea estimată a contractului fără TVA, respectiv 309.000 EUR, în termen de 5 zile de la data recepţionării facturii emise de subantreprenor, în condiţiile în care acesta din urmă şi-a îndeplinit obligaţia de a preda anterior documentele prevăzute la art.V.2 din contract, respectiv scrisoarea de garanţie bancară de restituire avans şi scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie, documente ce trebuiau predate antreprenorului general până la data de 30.01.2008.
Prima scrisoare de garanţie bancară de restituire avans nr.1/18.01.2008 pentru suma de 309.000 EUR a fost depusă la Banca Transilvania, iar a doua scrisoare de garanţie bancară de bună execuţie nr.6/08.02.2008 pentru o sumă egală a fost depusă la aceeiaşi bancă şi comunicată pârâtei S.C. Uti Instal Construct S.A. la data de 11.02.2008, conform intrării nr.802/11.02.2008.
Din răspunsurile ambelor părţi la interogatoriu rezultă că pârâta nu a achitat suma datorată cu titlu de avans, motiv pentru care reclamanta S.C. E.I.H. S.A. a calculat penalităţile de întîrziere, în baza art.VI.3 din contract, în conformitate cu care „pentru plata cu întârziere a facturilor, antreprenorul general datorează penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere din suma datorată”. Astfel, au rezultat penalităţi în cuantum total de 56.112,028 lei, calculate pentru intervalul 11.02.2008 – 10.03.2008, conform modului de calcul ataşat.
Instanţa mai reţine din răspunsurile reclamantei la interogatoriu că lucrările asumate de aceasta prin contractul dintre părţi nu au fost începute, astfel încât până în prezent nu s-a executat nicio lucrare de închideri exterioare aferente clădirii de birouri U.H. Building, situată în mun.Bucureşti, str. V.L. nr.31, sector 2, în baza contractului de subantrepriză nr.3/344/60207.01C/14.12.2007.
În raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa conisderă că acţiunea în pretenţii având ca obiect suma de 56.112,028 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neachitarea la scadenţă a avansului, formulată de reclamanta S.C. E.I.H. S.A. împotriva pârâtei S.C. U.I.C. S.A., este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, aşa cum s-a arătat, între părţi s-a încheiat contractul de subantrepriză nr.3/344/60207.01C/14.12.2007, a cărui respectare este obligatorie, întrucât „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, potrivit art.969 alin.1 C.civ. În raport de conţinutul contractului menţionat, rezultă că acesta este unul sinalagmatic, definit de art.943 C.civ. ca fiind acel contract prin care părţile se obligă reciproc una către alta, caracteristica esenţială fiind aceea a reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor, ceea ce atrage calitatea fiecărei părţi de creditor şi de debitor, concomitent, faţă de cealaltă parte. În concret, reclamanta este debitoarea obligaţiei de executare a lucrările şi creditoarea obligaţiei de plată a preţului, iar pârâta este debitoarea obligaţiei de plată a preţului şi creditoarea obligaţiei de executare a lucrărilor. Întrucât fiecare obligaţie este cauza juridică a celeilalte, efectul imediat al acestui fapt este acela că o parte care nu şi-a executat propria obligaţie nu poate pretinde celeilalte să şi-o execute pe a sa, întrucât partea căreia i se pretinde executarea îi poate opune cu succes excepţia de neexecutare a contractului.
În cauza de faţă, ambele părţi se pretind îndreptăţite pentru neexecutare, invocând neexecutarea obligaţiei celeilalte părţi, obligaţie pe care o consideră prioritară faţă de propria obligaţie. Astfel, reclamanta susţine că nu a început lucrările pentru că nu a primit avansul, iar pârâta susţine că nu a plătit avansul deoarece nu au fost începute lucrările. Pentru a stabili în favoarea căreia dintre părţi funcţionează mecanismul excepţiei de neexecutare este necesar a se determina ordinea de executare a celor două obligaţii.
Cât priveşte obligaţia pârâtei de plată a avansului, părţile au stipulat în art.16.1 pct.A că antreprenorul general va efectua „plata unui avans de 10% din valoarea estimată a contractului fără TVA, respectiv 309.000 EUR, în termen de 5 zile de la data recepţionării facturii emise de subantreprenor, în condiţiile în care acesta din urmă şi-a îndeplinit obligaţia de a preda anterior documentele prevăzute la art.V.2 din contract”. Clauza la care se face trimitere stipulează că „documentele ce sunt menţionate mai jos vor fi predate antreprenorului general până la data de 30.01.2008: scrisoarea de garanţie bancară de restituire avans conform art.16.2 şi scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie conform art.16.3”. Din interpretarea acestor clauze contractuale rezultă că obligaţia de plată a avansului în sarcina pârâtei devine exigibilă la momentul predării celor două scrisori de garanţie, documente care trebuie prezentate până la data de 30.01.20008.
Cât priveşte obligaţia reclamantei de începere a lucrărilor, sunt incidente prevederile art.11.1, în conformitate cu care „subantreprenorul va începe lucrările la data semnării procesului – verbal de predare-primire a amplasamentului (frontul de lucru conform graficului de execuţie), preluat în conformitate cu prevederile art.7.5 B din prezentul contract şi şi în condiţiile speciale ale contractului. De la acest termen începe să fie calculată durata executării construcţiei. Semnarea procesului-verbal de predare-primire a amplasamentului constituie şi ordinul de începere a lucrărilor”. În temeiul acestei clauze contractuale, procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului, purtând nr.SN 258/20.12.2007 a fost încheiat la data de 20.12.2007, în cuprinsul acestuia menţionându-se că pârâta, în calitate de antreprenor general, a procedat la predarea, iar reclamanta, în calitate de subantreprenor, a procedat la primirea amplasamentului liber de orice sarcini, pentru execuţia lucrărilor de închideri exterioare aferente clădirii de birouri U.H. Building, situat în mun. Bucureşti, str.V.L. nr.31. Acest proces-verbal constituie, potrivit voinţei părţilor, şi ordinul de începere a lucrărilor, astfel încât din data de 20.12.2007 societatea reclamantă era ţinută să pornească lucrările asumate prin contract.
Din analizarea clauzelor contractuale sus-menţionate, rezultă cu claritate că începerea lucrărilor nu este condiţionată de plata avansului, iar această din urmă obligaţie devine exigibilă abia la momentul depunerii celor două scrisori de garanţie bancară de restituire a avansului şi de bună execuţie. Astfel, obligaţia reclamantei de începere a lucrărilor a devenit scadentă la data de 20.12.2007, iar obligaţia pârâtei de plată a avansului a devenit exigibilă la data de 11.02.2008, care este data predării de către reclamantă a celor două scrisori de garanţie bancară. Cronologic, reclamanta este prima debitoare care trebuia să-şi execute propria obligaţia, iar apoi pârâta urma să achite plata stabilită în sarcina sa.
Un argument în plus în sensul stipulării unei astfel de ordini în executarea obligaţiilor reciproce este dat de prevederile art.V.3 din convenţia părţilor, în conformitate cu care nepredarea scrisorilor de garanţie bancară de către reclamantă „suspendă orice obligaţie de plată aflată în sarcina antreprenorului general”. Or, plăţile pe care le are pârâta de efectuat sunt compuse din avans şi plăţi parţiale lunare, acestea din urmă efectuându-se numai cu privire la lucrările aflate în stadiu fizic realizat (art.III.2). Prin ipoteză, obligaţia de plată a avansului nu a devenit scadentă deoarece nu s-au predat documentele respective, dar ar fi posibilă efectuarea unor plăţi lunare, care, de asemenea, prin ipoteză, prespun executarea unor lucrări. În consecinţă, pentru a-şi produce efectele cazul de suspendare a obligaţiei de plată, instituit de art.V.3, se cere ca situaţie premisă pronirea lucrărilor asumate prin contract, deoarace prin nepredarea actelor nu a devenit scadentă obligaţia de plată a avansului, iar dacă nu ar fi trebuit începute lucrările, pârâta nu mai avea ce alte plăţi să datoreze, nemaipunându-se nici problema suspendării, o atare prevedere contractuală rămânând fără niciun efect. Or, în mod evident, nu aceasta a fost voinţa părţilor, ci aceea că, în contextul executării unei părţi din lucrări, antreprenorul general nu este ţinut să efectuze vreo plată până în momentul în care nu primeşte garanţiile stipulate.
De asemenea, art.IV.3 se referă la dreptul reclamantei de a întrerupe lucrările, în cazul neplăţii facturilor, fără a face distincţie între plata avansului şi plăţile parţiale lunare. Or, folosirea termenului de „întrerupere” presupune în mod cert o activitate deja începută.
Invocarea de către reclamantă a prevederilor art.16.1.A pct.3 din contract referitoare la faptul că avansul se deduce proporţional din fiecare situaţie de lucrări acceptată la plată, până la terminarea lucrărilor, nu poate conduce la o altă soluţie. Este adevărat că primele lucrări se realizează în contul avansului, însă clauza stipulată a urmărit să realizeze o imputaţie a plăţii, iar nu o ordine de îndeplinire a obligaţiilor reciproce.
Faţă de cele arătate, rezultă cu certitudine ordinea în care trebuiau executate cele două obligaţii reciproce ale părţile, respectiv mai întâi începerea lucrărilor, la data de 20.12.2007, şi apoi plata avansului, la data de 11.02.2009. Aşa fiind, instanţa urmează a proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute pentru invocarea excepţiei de neexecutare, constatând că acestea sunt îndeplinite cât o priveşte pe pârâta S.C. U.I.C. S.A.
Astfel, prima condiţie vizează necesitatea ca obligaţiile recirpoce ale părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract şi este realizată prin aceea că ambele obligaţii invocate decurg din contractul de subantrepriză nr.3/344/60207.01C/14.12.2007.
A doua condiţie presupune ca din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare, chiar parţială, dar suficient de importantă. Aşa cum s-a arătat mai sus, reclamanta S.C. E.I.H. S.A., în calitate de subantreprenor, nu a început executarea lucrărilor la care s-a obligat nici la data fixată în contract şi nici ulterior, după cum chiar aceasta a recunoscut în răspunsurile la interogatoriu.
A treia condiţie presupune ca neexecutarea să nu se datoreze faptei înseşi a celui ce invocă excepţia, condiţie realizată deoarece pârâta a pus la dispoziţia reclamantei imobilul pentru efectuarea lucrărilor solicitate, conform proceselor-verbale de predare-primire ataşate la dosar, iar reclamanta a motivat neînceperea activităţii prin neplata avansului, iar nu pe vreo altă împrejurarea care să o fi împiedicat-o să execute contractul.
Următoarea condiţie privitoare la simultaneitatea obligaţiilor a fost în fapt analizată mai sus şi a decis care dintre cele două părţi a fost îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare a contractului. Această cerinţă se traduce prin aceea că una dintre părţi nu ar putea opune excepţia celeilalte, în cazul în care aceasta din urmă are de executat propria obligaţie la un termen ulterior. Altfel spus, partea care are de executat la acest moment o obligaţie nu ar putea refuza executarea pe motiv că nici cealaltă parte nu şi-a executat obligaţia, cu toate că pentru aceasta din urmă termenul scadenţei nu se împlinise. Aşa fiind, obligaţia de începere a lucrărilor de către reclamantă a devenit exigibilă la data de 20.12.2007, fără să fi fost executată, astfel că pârâta este îndreptăţită se refuze executarea obligaţiei sale de plată a avansului, scadentă la un moment ulterior, respectiv la data de 11.02.2008. În schimb, reclamanta nu ar putea refuza executarea obligaţiei sale de a începe lucrările pe motiv că avansul nu a fost plătit, pentru simplul fapt că obligaţia pârâtei nu era scadentă la momentul la care propria obligaţie a reclamantei era ajunsă la termen.
În fine, pentru invocarea excepţiei nu este necesară punerea în întârziere, care oricum în materie comercială intervine de drept, şi nici intervenţia instanţei judecătoreşti.
În raport de cele arătate, rezultă că sunt îndeplinite în cauză condiţiile pentru invocarea de către pârâta S.C. U.I.C. S.A. a excepţiei de neexecutare a obligaţiei sale de plată a avansului faţă de reclamanta S.C. E.I.H. S.A. şi, pe cale de consecinţă, şi a obligaţiei accesorii de plată a penalităţilor de întârziere aferente. Întrucât accesoriul urmează soarta principalului, atât timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale pentru plata avansului, nu s-ar putea considera că ar fi realizate cerinţele pentru acordarea penalităţilor de întârziere corespunzătoare.
Se impune o utimă precizare în sensul că apărările pârâtei vizând denunţarea unilaterală a contractului dintre părţi nu prezintă relevanţă în cauza de faţă, instanţa nefiind învestitită cu un capăt de cerere distinct, prin care să constate legalitatea unei astfel de măsuri. În orice caz, aceste susţineri au fost formulate prin întâmpinare, tinzând la respingerea pretenţiilor reclamantei, însă nu au nicio eficienţă juridică raportat la obiectul cererii deduse judecăţii, deoarece penalităţile de întârziere au fost solicitate până la momentul declaraţiei de denunţare, iar nu şi ulterior. Or, această denunţare unilaterală sau reziliere invocată de către pârâtă, în măsura în care s-ar constata intervenirea acesteia, ar atrage efecte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut, faţă de împrejurarea că subantrepriza încheiată între părţi este un contract cu executare succesivă, fără a putea produce efecte asupra penalităţilor de întârziere pretinse pentru intervalul 11.02.2008 – 10.03.2008.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.969 C.civ., coroborat cu dispoziţiile cuprinse în contractul de subantrepriză nr.3/344/60207.01C/14.12.2007, anterior expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în jduecată având ca obiect obligarea pârâtei S.C. U.I.C. S.A. la plata către reclamantă S.C. E.I.H. S.A. a sumei de 56.112,028 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata la scadenţă a avansului.
Totodată, în temeiul art.274 C.pr.civ., ţinând seama de soluţia de respingere a cererii, întrucât pârâta nu a căzut în pretenţii, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât doar partea care obţine câştig de cauză este îndreptăţită la recuperarea acestor sume. De asemenea, va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
