Omisiunea de a întreprinde demersuri pentru recuperarea creanţelor de la clienţi nu se încadrează în dispoziţiile art.124 alin.1, lit. a din Legea nr.64/1995, întrucât fapta este condiţionată de existenţa intenţiei de a favoriza o altă persoană prin folosirea bunurilor falitei.
Secţia comercială – Decizia comercială nr. 515/12 iunie 2009
Prin sentinţa comercială nr. 43/F/2009 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 139/107/2005 al Tribunalului Alba a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba pentru Administraţia Finanţelor Publice Alba împotriva pârâtei I.C.E. şi a fost obligată pârâta să suporte suma de 24.281,37 lei reprezentând parte din pasivul S.C. „G.L.” S.R.L. rămas neacoperit în cursul procedurii insolvenţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătorul sindic a reţinut următoarele:
A constatat că, după deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului prevăzută de Legea nr. 64/1995, administratorul judiciar Butuc Mihail a notificat-o pe pârâtă, în calitate de administrator al societăţii debitoare, să depună la dispoziţia acestuia documentele şi informaţiile prevăzute de lege. Conform procesului verbal depus la dosar fila 47, vol. 1 şi la filele 16-17, vol. 2, pârâta a predat administratorului judiciar documentele solicitate abia la data de 06.09.2005. Deoarece la acea dată s-a constatat faptul că societatea nu deţine bunuri, iar în urma examinării facturilor a rezultat că acestea nu au înscrisă adresa clienţilor de încasat, prin notificarea din data de 06.09.2005, depusă la fila 19, administratorul judiciar a notificat pârâta să prezinte în cel mai scurt timp contractele sau alte acte juridice avute cu clienţii sau, în lipa acestora, adresele unde urmează să fie notificaţi în vederea achitării sumelor datorate societăţii debitoare. Deşi notificată în acest scop, abia la data de 25.04.2006 pârâta a dat o declaraţie prin care s-a obligat ca până la data de 24.05.2006 să pună la dispoziţia lichidatorului judiciar documentele necesare în vederea întocmirii situaţiilor pentru recuperarea creanţelor societăţii .
Întrucât pârâta a contribuit la ajungerea societăţii în stare de prin nerecuperarea creanţelor şi prin împiedicarea lichidatorului judiciar să formuleze acţiuni pentru recuperarea creanţelor înainte ca termenul de prescripţie să se împlinească, pârâta a făcut ca bunurile societăţii să fie folosite în interesul altor societăţi, cu consecinţa diminuării disponibilităţilor băneşti ale debitoarei şi a imposibilităţii acesteia de a plăti datoriile exigibile. Prin urmare, în limita sumei reprezentând creanţele prescrise, în temeiul art. 124 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995, cererea reclamantei a fost admisă.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la neconducerea evidenţei contabile, nedepunerea declaraţiilor fiscale, realizarea unui management defectuos şi neadecvat şi nesolicitarea deschiderii procedurii în termenul de 30 de zile, s-a observat, pe de o parte, că aceste fapte nu se încadrează în niciuna dintre faptele prevăzute în mod limitativ de art. 124 din lege, iar pe de altă parte în cauză nu s-a precizat în concret în ce constă neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, care sunt declaraţiile fiscale care nu au fost depuse la organele fiscale, faptele care caracterizează managementul defectuos pe care pârâta l-ar fi realizat la societate, astfel că acestea au fost considerate neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs T.(I.)C. solicitând modificarea în sensul respingerii în totalitate a cererii de atragere a răspunderii administratorului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, creditele pe care le avea de recuperat societatea erau prescriptibile abia în anul 2006, astfel că puteau fi recuperate de lichidator, deschiderea procedurii fiind dispusă la 21 iunie 2005 prin sentinţa nr. 116/F/2005.
Pârâta recurentă mai arată că în mod eronat i s-a reţinut culpa la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, întrucât atele societăţii au fost ridicate încă din anul 2004 de organele fiscale şi predate Poliţiei municipiului Alba Iulia, de unde au fost restituite la 6.09.2005, când au fost şi predate lichidatorului.
Recurenta învederează că întrucât societatea debitoare nu mai avea disponibil bănesc nu a reuşit să promoveze şi susţină cereri în instanţă.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba a solicitat prin întâmpinare (fila 8) respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal întrucât nu a întreprins demersuri pentru recuperarea creanţelor şi nu a pus la dispoziţia lichidatorului judiciar documentele necesare identificării clienţilor.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă raportat la probele dosarului şi dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Împotriva debitoarei S.C. „G.L.” S.R.L. Alba Iulia a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi falimentului prevăzute de Legea nr. 64/1995 la data de 21 iunie 2005 prin sentinţa nr. 116/F/2005 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 3170/2005 al Tribunalului Alba, la acea dată fiind numit şi administratorul judiciar.
Conform actului intitulat dovadă depus în xerocopie la dosarul de recurs documentele contabile aferente perioadei octombrie 2002 – septembrie 2003 (bilanţuri, facturi fiscale, jurnale şi registre de casă) are fac dovada creanţelor prescrise în perioada octombrie 2005 – aprilie 2006 au fost predate de către organele de control fiscal din cadrul D.G.F.P. Alba organelor de cercetare din cadrul IPJ Alba la data de 22 noiembrie 2004.
Potrivit procesului verbal încheiat la 6.09.2005 între pârâtă şi administratorul judiciar al societăţii, pârâta a predat administratorului judiciar la data de mai sus documentele societăţii, aspect reţinut de administratorul judiciar în primul raport efectuat
Prin urmare, pârâta nefiind în posesia documentelor fiscale din cursul anului 2004, când acestea s-au aflat la organele de control fiscal şi ulterior la organele de cercetare penală din cadrul IPJ Alba, nu i se poate reţine omisiunea de a întreprinde demersuri pentru recuperarea creanţelor de la clienţi, o astfel de faptă nefiind nici prevăzută de art. 124 alin. 1.
Construcţia juridică făcută de judecătorul sindic conform căreia printr-o astfel de omisiune ar fi făcut ca bunurile societăţii să fie folosite în interesul altor societăţi şi s-ar încadra la art. 124 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995, nu este întemeiată, întrucât această faptă este condiţionată de existenţa intenţiei de a favoriza o altă societate prin folosirea bunurilor falitei.
Nici aşa-zisa „împiedicare a lichidatorului judiciar să formuleze acţiuni pentru recuperarea creanţelor înainte ca termenul de prescripţie să se împlinească” reţinută de judecătorul sindic nu poate fi însuşită de instanţa de recurs întrucât o astfel de împiedicare nu există din moment ce actele contabile au fost predate la 6.09.2005, anterior împlinirii termenelor de prescripţie care au început la 14.10.2005, iar o astfel de faptă nu este prevăzută de art. 124 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, neputând fi încadrată la litera a), aşa cum a constatat prima instanţă.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că în cauză sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, astfel că în baza art. 312 Cod procedură civilă va fi admis recursul pârâtei, modificată sentinţa atacată şi respinsă cererea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei I.(T.)E.C. în vederea suportării pasivului nerecuperat al debitoarei.
