în judecată pe pârâta Casa Judeţeană
de Pensii A., solicitând să fie obligată să îi emită o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă,
conform dispoziţiilor O.U.G. nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet
de cotizare de 25 ani.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă, drepturile iniţiale fiindu-i
stabilite în temeiul Legii nr.3/1977, prin decizia nr.218846/23.11.1998, pensia sa a intrat în procesul de recalculare
prevăzut de H.G. nr.1550/2004 şi se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică dispoziţiile O.U.G. nr.4/2005.
A arătat că, în mod eronat, pârâta a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 ani, faţă de dispoziţiile art.2 din
Normele Metodologice de aplicare a H.G. nr.1550/2004, art.14 alin.3 din Legea nr.3/1977 şi vechimea sa de 28 ani, 7
luni şi 26 zile în grupa a II a de muncă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că drepturile de ale
reclamantului, stabilite în 1998, conform art.14 din Legea nr.3/1977, au fost recalculate în conformitate cu
dispoziţiile O.U.G. nr.4/2005 şi H.G. nr.1550/2004.
Ulterior, în baza art.7 alin.3 -7 din O.U.G nr.4/2005, a fost revizuită pensia contestatorului, atât din oficiu cât
şi pe baza cererilor însoţite de adeverinţe, iar prin decizia nr.218846/30.06.2010, drepturile recalculate ale
contestatorului au fost modificate în temeiul art.7 din O.U.G. nr.4/2005.
Potrivit prevederilor H.G. nr.1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de s-au deschis în intervalul
1.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel
reglementat de Legea nr.3/1977, respectiv 25 ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi.
Prin urmare, la determinarea punctajului mediu anual realizat de reclamant s-a utilizat stagiul complet de cotizare
de 30 ani, aşa cum prevede H.G. nr.1550/2004, acesta fiind înscris la pensie pentru limită de vârstă în condiţiile
Legii nr.3/1977, începând cu data de 31.12.1998.
Totodată, şi Normele Tehnice date în aplicarea H.G. nr.1550/2004 prevăd că stagiul complet de cotizare utilizat la
determinarea punctajului mediu anual realizat de contestator este de 30 ani. Prin normele tehnice s-a stabilit că
se utilizează stagiul complet de cotizare de 20 ani, prin excepţie de la cadrul general, numai în cazul persoanelor
ale căror drepturi de pensie au fost stabilite în condiţiile unor legi speciale, ceea ce nu este cazul contestatorului.
Singurele facilităţi oferite de Legea nr.3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă sunt
acordarea sporului de grupă şi posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare,
dispoziţiile art.14 din acest act normativ neavând semnificaţia reducerii stagiului de cotizare utilizat la
recalcularea pensiei.
S-a mai arătat că, contestatorul fiind înscris la pensie în condiţiile Legii nr.3/1977 şi nu în temeiul unei legi
speciale, a beneficiat de prevederile O.U.G. nr.100/2008.
Prin sentinţa civilă nr.1557/AS/29.11.2010, Tribunalul A., Secţia civilă a admis acţiunea precizată şi a obligat
pe pârâtă să procedeze la recalcularea pensiei reclamantului, luând în calcul un stagiu de cotizare de 25 de ani,
începând cu data de 1.12.2005, precum şi să-i plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie aferente.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr.218846/23.11.1998, reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, conform
Legii nr.3/1977 şi a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie, conform H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G. nr.4/2005,
aşa cum rezultă din decizia nr. 218846/31.05.2006.
Din buletinul de calcul depus la dosarul cauzei, rezultă ca pârâta a utilizat la determinarea punctajului mediu anual
al reclamantului un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Instanţa a reţinut că verificarea aplicării corecte a dispoziţiilor legale privind stagiul complet de cotizare se face
în temeiul Legii nr.3/1977, deoarece, potrivit art.2 alin.3 din Anexa 1 a H.G. nr.1550/2004, privind efectuarea
operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al
asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu principiile
Legii nr.19/2000, „Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31.03.2001,
stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977”.
Potrivit H.G. nr.1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă
vechimea integrală în muncă prevăzuta de legislaţia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana
beneficia sau care i se cuvenea la data începerii operaţiunilor de evaluare.
Potrivit art.14 din Legea nr.3/1977, pentru o activitate desfăşurată în grupa a II a de muncă de cel puţin 25 ani,
stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.
În cauza de faţă, reclamantul a desfăşurat timp de peste 25 ani activităţi încadrate în grupa a II- a de muncă,
respectiv 28 ani, 7 luni şi 26 zile, aşa cum rezultă din decizia nr.218846/23.11.1998 (fila 11) şi cum recunoaşte şi
pârâta prin întâmpinarea formulată.
Instanţa nu a reţinut opinia pârâtei în sensul că reclamantul nu a fost pensionat în baza unei legi speciale şi nu
poate beneficia de stagiu complet de cotizare de 25 de ani, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.14 din
Legea nr. 3/1977, având în vedere şi decizia nr.40/22.09.2008 a ÎCCJ, prin care s-a admis recursul în interesul legii,
statuându-se că disp.art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public
de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat
la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1
iulie 1977 – 31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat
de art.14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială
Potrivit art.329 pct.3 Cod procedură civilă, soluţiile pronunţate în recursul în interesul legii prin care se dezleagă
problemele de drept sunt obligatorii pentru instanţă.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei potrivit căreia contestatorul a beneficiat de prevederile O.U.G. nr.100/2008,
instanţa a reţinut că acest aspect nu prezintă relevanţă în cauza de faţă, instanţa fiind investită cu verificarea
modului de aplicare a O.U.G. nr.4/2005 în raport de prevederile H.G. nr.1550/2004 la recalcularea drepturilor de
pensie pentru persoanele care au lucrat în grupe de muncă, fără legătură cu instituirea beneficiului unui punctaj
suplimentar, reglementat printr-un act normativ nou şi care urmează a se aplica ulterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Casa Judeţeană de Pensii A., criticând-o pentru motive
de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.3041 Cod procedură civilă, astfel:
– acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a dovedit că a formulat cerere pentru utilizarea
stagiului complet de cotizare de 25 de ani la stabilirea punctajului mediu anual; în plus, acţiunea este inadmisibilă
şi faţă de dispoziţiile art.7 alin.3 din O.U.G. nr.4/2005, deoarece recurenta a emis decizie de modificare, conform
art.7 alin.3 din O.U.G. nr.4/2005 a pensiei intimatului, care nu a fost contestată în termen legal. Intimatul nu a
prezentat acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la calcularea punctajului mediu anual.
– instanţa şi-a motivat hotărârea pe faptul că intimatul a desfăşurat activitate încadrată în grupa a II-a de muncă,
peste 20 de ani, iar pe de altă parte pe dispoziţiile Deciziei nr.40/2008 a ÎCCJ. Deoarece intimatul a fost înscris la
pensie pentru limită de vârstă conform Legii nr.3/1977 în anul 1998, trebuie utilizat stagiul complet de cotizare de 30
de ani, dispoziţiile art.14 din lege, neavând semnificaţia reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea
pensiei;
– instanţa a dispus obligarea recurentei la plata drepturilor de pensie cu încălcarea termenului general de
prescripţie de trei ani.
Verificând sentinţa recurată, în raport de criticile invocate, s-a constatat că recursul este fondat numai în
ceea ce priveşte critica referitoare la depăşirea termenului de prescripţie.
Prin decizia de pensionare nr.218846/23.11.1998 a D.M.P.S.A., intimatul-contestator a fost înscris la pensie pentru
muncă depusă şi limită de vârstă începând cu data de 31.12.1998, în condiţiile Legii nr.3/1977.
La data de 1.12.2005, drepturile de pensie ale acestuia au fost recalculate conform H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G.
nr.4/2005, începând cu 1.12.2005, fără a se fi avut în vedere de către recurentă la stabilirea punctajului mediu
anual, stagiul complet de cotizare, raportat la grupa a II-a de muncă, potrivit pretenţiilor contestatorului.
Ulterior, prin decizia nr.218845/30.06.2009, drepturile de pensie ale contestatorului au fost modificate, în
conformitate cu dispoziţiile art.7 alin.3 din O.U.G. nr.4/2005, în baza cererii formulate de acesta la data de
12.05.2009.
Recalcularea pensiei în raport de stagiul complet de cotizare de 25 de ani, putea fi solicitată de către
contestator şi după emiterea deciziilor evocate, întrucât dreptul acestuia de a solicita recalcularea pensiei nu
este limitat în timp. Aşa după cum este recunoscut dreptul intimatei de a solicita revizuirea pensiei stabilită în
mod greşit, trebuie să-i fie recunoscut şi dreptul contestatorului de a solicita stabilirea pensiei în raport de
criteriile mai susmenţionate.
În consecinţă, critica recurentei este nefondată.
Contestatorul a desfăşurat activitate în grupa II de muncă 28 ani, 7 luni şi 26 zile, aşa cum rezultă din decizia
susmenţionată şi a solicitat obligarea pârâtei să-i emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă
conform dispoziţiilor O.U.G.nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu de
cotizare complet de 25 ani.
Potrivit art.1 din O.U.G. nr.4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor de stat,
stabilite în baza legislaţiei în vigoare, anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condiţiile prevăzute
de această ordonanţă, iar în art.4(1) din acelaşi act normativ s-a stabilit că determinarea punctajului mediu anual şi
al cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor din documentaţiile de pensie
aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor H.G. nr.1550/2004, privind efectuarea
operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al
asigurărilor sociale de stat, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile
Legii nr.10/2000.
În conformitate cu art.2(3) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul
sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea
recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.10/2000, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie
s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea
punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Aşadar, în acest caz nu se foloseşte la determinarea punctajului mediu anual în formula stabilită de art.78 (1)
din Legea nr.19/2000, stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa 3 la această lege, ci stagiul prevăzut de legea
în vigoare la data stabilirii pensiei.
Pentru persoanele care au desfăşurat activităţi în grupa I şi II de muncă un anumit număr de ani, Legea nr.3/1977,
stabilea în art.14 (1) că: „persoanelor care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care potrivit legii se
încadrează în grupa I de muncă sau cel puţin 25 de ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul
pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an şi şase luni pentru grupa I de muncă; b) un an şi trei luni
pentru grupa II de muncă”.
Se pune problema interpretării prevederilor legale în sensul de a stabili dacă în formula de calcul prevăzută de
art.78(1) din Legea nr.19/2000, se foloseşte un stagiu complet de cotizare de 30 de ani sau de 20 de ani, respectiv
de 25 de ani, pentru persoanele care se încadrează în ipoteza prevăzută de art.14 din Legea nr.3/1977.
Prin Decizia nr.40/22 septembrie 2008, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr.334 din 20.0 5.2009, s-a stabilit că „dispoziţiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 şi 2 din
Legea nr.19/2000, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu
anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care
şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977, privind
pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”.
Contrar susţinerilor formulate prin recurs, nu se poate însă reţine că instanţa de fond nu a respectat această decizie,
care este obligatorie, potrivit art.239 alin.3 Cod procedură civilă, întrucât aceasta se referă la interpretarea
dispoziţiilor art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000, care nu sunt în discuţie în cauză.
Pentru identitate de raţiune însă, se pot reţine considerentele deciziei nr.40/2008, mai sus evocate, întrucât
problema de drept este similară.
Astfel, trebuie avut în vedere că modul de stabilire al pensiei în sistemul Legii nr.3/1977 este fundamental diferit
de modul de stabilire al pensiei în sistemul Legii nr.19/2000, astfel încât, în cazul recalculării pensiilor stabilite
conform Legii nr.3/1977, pe baza formulei folosită de Legea nr.19/2000, trebuie să se aibă în vedere şi finalitatea acestor
acte normative.
Prin efectul art.14 din Legea nr.3/1977, persoanele care au activat cel puţin 20 de ani în grupa I de muncă sau 25 de ani
în grupa II de muncă, beneficiau de pensie ca şi cum au desfăşurat 30, respectiv 25 de ani în condiţii normale, deci ca şi
cum ar fi îndeplinit regula stabilită de art.8 din lege, deşi nu realizaseră acel stagiu minim de cotizare.
În considerentele Deciziei nr.40/2008, pronunţată de ÎCCJ „asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale
de muncă, determinate ca atare, prin ordine ale Ministerului Sănătăţii şi ale căror drepturi la pensie s-au deschis în
perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001, au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât şi de majorarea
vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuţie, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare”.
Totodată, raportat la art.11 din Legea nr.3/1977, cuantumul pensiei era mai mare pentru cei care activaseră în grupa I
sau II de muncă.
Aşadar, această categorie de persoane beneficia de pensie într-un cuantum mai mare decât cel al persoanelor care nu
activaseră în astfel de condiţii 20, respectiv 25 ani, dar în acelaşi timp erau consideraţi a îndeplini condiţiile
standard de pensionare mai repede.
Or, dacă în recalcularea pensiei s-ar folosi stagiul de 30 de ani, punctajul mediu anual ar fi mult diminuat, tocmai
pentru această categorie de persoane şi s-ar ajunge la situaţia în care o persoană care a activat în condiţii normale
30 de ani, să beneficieze de punctaj mai mare, decât una care a activat în grupa I sau II de muncă, prin împărţirea
punctajului total realizat doar în 20 sau 25 de ani, tot la un stagiu de 30 de ani, ceea ce contravine scopului şi
finalităţii Legii nr.3/1977, în vigoare la data pensionării, dar şi scopului şi finalităţii Legii nr.19/2000 şi O.U.G.
nr.4/2005.
Ca urmare, este necesar ca la calculul punctajului mediu anual să se folosească un stagiu complet de cotizare care
să asigure un rezultat de natură a conduce la concluzia că pentru stagiul de cotizare realizat în grupa I sau II de
muncă, în numai 20 sau 25 de ani de muncă, asiguratul beneficiază de pensie, ca şi cum ar fi realizat un stagiu
complet de cotizare de 30 de ani pentru bărbaţi şi 25 de ani pentru femei şi într-un cuantum mai mare determinat
de veniturile mai mari obţinute în activitate în grupa I sau II de muncă, ceea ce nu s-ar întâmpla dacă se foloseşte
stagiul de 30 de ani pentru împărţirea punctajului total realizat.
În acest scop este necesar a se folosi stagiul complet de 20 de ani pentru grupa I şi 25 de ani pentru grupa II de
muncă, astfel încât prin trecere dintre cele două sisteme de calcul să nu se contravină finalităţii legilor aplicabile.
Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr.40/2008 a Î.C.C.J., raportat la art.1 din Codul civil şi art.15 alin.2 din
României, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, „este evident că legea nouă,
respectiv Legea nr.19/2000 nu se poate aplica decât situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale
căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu şi persoanelor pensionate sub imperiul
Legii nr.3/1977”.
Or, folosirea unui stagiu de 30 de ani, ar conduce la efecte contrare prevederilor Legii nr.3/1977, ceea ce înseamnă
că Legea nr.19/2000 şi O.U.G. nr.4/2005, ar produce efecte pentru trecut, retroactivând prin aplicarea noii formule de
calcul a pensiei unor situaţii ivite anterior intrării lor în vigoare.
Deşi se referă în dispozitiv doar la dispoziţiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000,
Decizia nr.40/2008, pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, poate fi aplicată pentru identitate de
raţiune tuturor persoanelor pensionate în baza Legii nr.3/1977, care se încadrau în prevederile art.14 din această
lege, iar nu doar persoanelor la care se referă art.43 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000.
Susţinerea în sensul că dispoziţiile art.43 şi art.77 din Legea nr.12/2000, se aplică numai asiguraţilor care au
desfăşurat activitate în condiţii speciale de muncă, conform art.20 lit.a-d şi art.43 din Legea nr.19/2000, şi că
potrivit art.1 din Codul civil şi art.15 alin.2 din Constituţia României, legea se aplică numai pentru viitor, este
nefondată, susţinerea neavând legătură cu speţa dedusă judecăţii, întrucât acţiunea este fondată pe dispoziţiile
H.G.nr.1550/2004, art.14 din Legea nr.3/1977 şi pe Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.40/2008.
De asemenea, este nefondată şi susţinerea potrivit căreia apariţia unor acte normative ulterioare, respectiv
O.U.G. nr.100/2008, a înlăturat inechităţile între pensionarii înscrişi la pensie în baza unor legi speciale şi
cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă, întrucât recalcularea pensiei a fost solicitată în raport de
actele normative care au reglementat această operaţiune, începând cu 1.12.2005.
Ca urmare, reclamantul are dreptul la diferenţa dintre pensia încasată şi pensia recalculată, prin folosirea
unui stagiu complet de cotizare mai mic.
Este însă întemeiat ultimul motiv de recurs. În mod greşit instanţa de fond a acordat diferenţele de drepturi
de pensie, începând cu data de 1.12.2005, depăşind astfel termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de
dispoziţiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.
Având în vedere că acţiunea a fost formulată la data de 15.07.2010, reclamantul este îndrituit să solicite plata
drepturilor de pensie, începând cu data de 15.07.2007, considerent pentru care a fost modificată în parte sentinţa
şi a fost obligată pârâta să-i recalculeze şi să-i plătească drepturile de pensie, începând cu această dată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a modificat
în parte sentinţa, în sensul arătat mai sus.
13. Inaplicabilitatea Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, personalului
auxiliar din sistemul judiciar, în raport de dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, ratificată de România prin Legea
nr. 30/1994.
Legea nr. 119/2010
Deciziile nr. 871/2010 şi 873/2010 ale
Art. 1 şi 2 din Legea nr. 47/1992
Legea nr. 30/1994
Art. 11 alin. 2 şi art. 20 alin. 2 din Constituţie
Prin hotărârea atacată, tribunalul a făcut aplicarea cu prioritate faţă de reglementările interne, a dispoziţiilor
internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului cuprinse în pactele, convenţiile şi tratatele la
care România este parte.
Normele de drept intern înlăturate, respectiv dispoziţiile Legii nr. 119/2010 în baza cărora a fost recalculată
pensia de serviciu a intimatului-reclamant, nu au fost examinate din perspectiva conformităţii acestora cu
prevederile Constituţiei.
Actul normativ nou a făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin Deciziile nr. 871/2010 şi 873/2010,
Curtea Constituţională stabilind că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)-i) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010
unt constituţionale în raport de criticile formulate.
Caracterul general obligatoriu al deciziilor de respingere a obiecţiei de neconstituţionalitate pronunţate în
cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, astfel consacrat în dispoziţiile art. 147
alin. (4) din Constituţie poate fi interpretat, prin raportare la dispoziţiile art. 18 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi la efectul de continuare a procedurii
de legiferare, în sensul existenţei unei obligaţii a autorităţii de a aplica dispoziţiile a căror constituţionalitate
a fost confirmată prin decizie, de la momentul intrării în vigoare a actului normativ examinat.
Obligaţia de aplicare a acestor dispoziţii legale nu este însă una absolută deoarece în litigiul dedus judecăţii
părţile pot invoca excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare, având
legătură cu soluţionarea cauzei.
În cazul de faţă însă instanţa de judecată a fost învestită a se pronunţa asupra modului de interpretare sau de
plicare a prevederilor Legii nr. 119/2010 în raport cu normele internaţionale privitoare la drepturile şi
libertăţile fundamentale, aspecte care nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate.
Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei,
asigurând controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi
a ordonanţelor Guvernului.
Conformitatea normelor de drept intern cu Convenţia şi Protocoalele adiţionale ratificate de România prin
Legea nr. 30/1994, devenite de altfel şi prin acţiunea art. 11 alin. 2 din Constituţie parte a dreptului intern,
constituie o problemă de convenţionalitate a cărei soluţionare este de competenţa instanţelor judecătoreşti
potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţie.
În cauza D.P. contra României, prin hotărârea din 26.04.2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că
prevederile Convenţiei fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare. Acest aspect implică
pentru judecătorul naţional obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa
faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de
către legiuitor.
Curtea a constatat că un sistem bazat pe supremaţia Convenţiei şi a jurisprudenţei aferente acesteia asupra dreptului
intern permite instanţelor naţionale să înlăture – din oficiu sau la cererea părţilor – prevederile pe care le consideră
incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale.
(Decizia civilă nr. 273/R-CA/15.02. 2011
