Contestaţie formulată în baza Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal împotriva încheierii judecătorului delegat. Competenţă teritorială.
Competenţă teritorială.Prin sentinţa penală nr. 1305/25 septembrie 2008, Judecătoria Vaslui a declinat în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de persoana privată de libertate C.N. împotriva încheierii nr. 666/25.08.2008 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Iaşi.Instanţa a reţinut că potrivit art. 26 alin. 8 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”.S-a arătat că va reveni competenţa de soluţionare a cauzei instanţei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul al cărui judecător delegat a pronunţat încheierea atacată, chiar dacă până la momentul formulării contestaţiei persoana privată de libertate a fost transferată într-un alt penitenciar, situaţia fiind identică modalităţii de stabilire a competenţei în cauzele având ca obiect cereri de liberare condiţionată.În cazul de faţă, persoana privată de libertate a contestat o încheiere a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Iaşi, astfel că instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, conform art. 26 alin. 8 din Legea nr. 275/2006.