DEBITOAREI PRIVIND STAREA DE INSOLVENTA. CONDITII.
Prin cererea inregistrata la 5 august 2004, creditoarea DGFP Suceava a solicitat deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si falimentului debitoarei SC „D” SRL Salcea intrucat are o creanta certa, lichida si exigibila de 5.157.198.455 lei.
Debitoarea a formulat contestatie, sustinand ca nu se afla in stare de insolventa intrucat a facut plati creditoarei in 30 zile calculat la data formularii cererii introductive si creanta creditoarei nu este certa, fiind contestata potrivit legii contenciosului administrativ.
Tribunalul Suceava, prin sentinta nr. 148 din 31 mai 2005 – judecator sindic a admis contestatia debitoarei si a respins ca nefondata cererea creditoarei, retinand in esenta ca intr-adevar creanta creditoarei a fost contestata de catre debitoare si in aceste conditii nu sunt indeplinite cerintele art. 36 din Lg.64/1995 republicata, respectiv creanta nu este certa.
Impotriva sentintei a declarat recurs creditoarea, care a criticat-o pentru nelegalitate sustinand ca este rezultatul aplicarii gresite a dispozitiilor legale intrucat eronat s-a retinut ca obligatiile de plata ale debitoarei nu au caracter cert.
Astfel, sumele stabilite prin actul de control contestat reprezinta doar o parte din debitul evidentiat in cererea introductiva, iar diferenta este in cuantum superior echivalentul in lei a 3000 Euro si exercitarea caii de atac a contestatiei impotriva actului de control nu afecteaza caracterul cert, lichid si exigibil al sumelor retinute intrucat conform art. 184 al.1 Cod proc. fiscala introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal.
Verificand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale invocate, curtea a constatat ca sunt intemeiate.
Potrivit art. 36 din Lg.64/1995 republicata, orice creditor care are una sau mai multe creante certe, lichide si exigibile poate introduce la tribunal o cerere impotriva unui debitor care este prezumat in insolventa din cauza incetarii platilor fata de acesta timp de cel putin 30 de zile.
Or, debitoarea a sustinut ca nu se afla in insolventa, insa judecatorul sindic nu a verificat cand s-au facut efectiv platile si nici intinderea creantei creditoarei, mai ales ca debitoarea in procedura administrativ jurisdictionala nu a contestat in totalitate procesul verbal de control.
In acest context, curtea a apreciat ca judecatorul sindic de fapt nu a cercetat fondul pricinii, considerent pentru care s-a admis recursul creditoarei, in temeiul art. 312 pct. 5 Cod proc. civ., s-a casat sentinta cu trimitere spre rejudecare pentru a verifica care e creanta creditoarei, caracterul cert, lichid si exigibil al acesteia si daca debitoarea se afla in insolventa.
(Decizia nr. 2358 din 17 noiembrie 2005)