Dosar nr. 419/268/2008 – decizia civilă nr. 166/R din 03.03.2009
Prin întâmpinarea formulată şi înaintată primei instanţe la data de 09.05.2008, pe cale de excepţie pârâta a solicitat constatarea nulităţii contractului de împrumut, arătându-se că acest împrumut nu i-a fost efectiv acordat, nefiind depus la casieria societăţii suma ce a constitui obiectul contractului (filele 28-30 d.f.).
În consecinţă, având în vedere că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia sus arătată, cauza fiind astfel soluţionată fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul art.312 alin.3 şi alin.5 Cod de procedură civilă tribunalul va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
În consecinţă, având în vedere că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia sus arătată, cauza fiind astfel soluţionată fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul art.312 alin.3 şi alin.5 Cod de procedură civilă tribunalul va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr.1262/26.09.2008 a Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc a fost admisă acţiunea BR, împotriva pârâtei SC M SRL şi în consecinţă:
Pârâta a fost obligată să plătească suma de 8275 lei, reclamantului, reprezentând împrumutul acordat societăţii pârâte prin contractul nr.1/2004,
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului daune interese, calculate la dobânda BNR, aferente debitului, începând cu data scadenţei contractului, 01.07.2005 şi până la plata integrală a debitului.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului şi suma de 2083 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
În baza contractului de împrumut nr.1, asociatul – reclamant a împrumutat societatea cu suma de 82.750.000 lei (ROL), cu termen de restituire la data de 01.07.2005.
Pârâta a contestat legalitatea contractului, pe care îl consideră a fi fictiv şi nelegal, pe motiv că împrumutul nu a fost efectiv depus la casieria societăţii, precum şi că data la care s-a întocmit contractul, este anterioară înregistrării societăţii.
Instanţa a apreciat că din actul aflat la fila 52 rezultă depunerea în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 2004, din partea depunătorului – reclamant pe contul titularului – societatea pârâtă a sumelor de 49.000.000 ROL şi a 59.000.000 ROL, depunerii în numerar.
Atâta vreme cât pârâta nu a făcut dovada că aceste depuneri aveau alt scop, instanţa acceptă susţinerea reclamantului potrivit căreia sumele au fost destinate îndeplinirii obligaţiei contractuale de împrumutare.
Cu privire la contractul de împrumut, pârâta a contestat legalitatea şi valabilitatea acestui act, însă nu a solicitat constatarea nulităţii lui.
S-a mai reţinut că potrivit contractului de cesiune, încheiat la data de 18.03.2005 (f.34) cedentul – reclamantul – a cedat pe seama cesionarului – asociat – persoana fizică al SC M SRL, cu titlu oneros totalul părţilor sale sociale, în număr de 9, cu o valoare nominală de câte 100.000 ROL fiecare, stipulându-se că cedentul nu mai are alte drepturi şi obligaţii izvorâte din calitatea sa de asociat.
Or, reclamantul nu pretinde nimic în calitate de asociat (fost asociat) ci în calitate de împrumutător.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC M SRL, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În subsidiar recurenta solicită modificarea sentinţei, respingerea acţiunii şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în toate instanţele (filele 16-18).
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii absolute a „Contractului de împrumutare” nr.1 din 1 august 2004, invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză.
Nulitatea absolută a acestui act juridic a fost invocată sub două aspecte, care au fost înţelese greşit şi au fost lăsate nesoluţionate de prima instanţă, şi anume: actul în cauză a fost întocmit fictiv de către intimatul-reclamant, respectiv actul în cauză este nul, fiindcă împrumutul nu s-a acordat niciodată.
Primul motiv de nulitate absolută a fost invocată şi demonstrată prin administrarea probei cu interogatoriul intimatului-reclamant, care a recunoscut că el a redactat şi a semnat actul din cauză, a atestat şi data întocmirii, dar nu a putut să dea nici o explicaţie a faptului că de unde cunoştea numărul de înregistrare în a recurentei la data de 1 august 2004, pe când societatea a fost înregistrată numai la data de 3 august 2004.
Totodată în acest „contract” s-a trecut şi codul de identificare fiscală a recurentei, care a fost acordat numai la data de 4 august 2004.
Potrivit art.41 din Legea nr.31/1990, societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului, până atunci neavând nici capacitate de exerciţiu, nici capacitate de folosinţă.
În asemenea condiţii, că recurenta nu a putut să se angajeze în raporturi juridice înainte să se fi născut ca persoană juridică.
În ce priveşte al doilea motiv de nulitate, acesta a fost greşit considerat ca fiind numai „un aspect al nedepunerii efective a banilor”, astfel este evident că instanţa nu a cercetat fondul cauzei sub acest aspect.
În drept se invocă dispoziţiile art.304, pct.7, 9 şi art.304, indice 1, art.312 din Codul de procedură civilă
Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, la data de 03.02.2009 intimatul BR a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată că din moment ce în cuprinsul contractului se menţionează datele de identificare ale societăţii (nr. de înregistrare la ORC şi CUI) apare evident că este vorba despre o eroare materială, ce nu atrage nicidecum nulitatea convenţiei.
Potrivit dispoziţiilor art.948 condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza, nevalabilitatea acestora urmând să atragă sancţiunea nulităţii.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că instanţa de fond consideră că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că depunerile aveau alt scop, ceea ce ar duce la „inversarea obligaţiei de probă a părţilor, potrivit art.1169 Cod civil”, judecătoria face referire la faptul că, la fila 52 din dosarul cauzei se află dovada depunerii sumei solicitate, recurenta fiind cea care avea obligaţia de a face dovada contrarie, atâta timp cât neagă existenţa împrumutului.
În drept se invocă dispoziţiile art.115 şi art.274 C.pr.civ.
Instanţa constată că recursul a fost formulat în termen şi este legal timbrat.
Examinând recursul declarat de recurentă în raport de motivele de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele conform art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanţa constată că acesta este întemeiat.
Astfel, prin sentinţa atacată instanţa de fond a admis acţiunea pentru pretenţii formulată de reclamant, obligând pârâta societate la plata sumei de 8.275 lei cu titlu împrumut, precum şi daune interese.
Unul dintre argumentele principale ale primei instanţe în luarea acestei hotărâri este că pârâta nu a solicitat constatarea nulităţii contractului de împrumut în speţă, ci a contestat doar legalitatea şi valabilitatea acestuia.
Contrar acestei constatări tribunalul observă că prin întâmpinarea formulată şi înaintată primei instanţe la data de 09.05.2008, pe cale de excepţie pârâta a solicitat constatarea nulităţii contractului de împrumut, arătându-se că acest împrumut nu i-a fost efectiv acordat, nefiind depus la casieria societăţii suma ce a constitui obiectul contractului (filele 28-30 d.f.).
Cu ocazia rejudecării prima instanţă se va pronunţa cu privire la toate capetele de cerere, excepţiile şi apărările invocate de părţi, va administra orice alte probe necesare dezlegării pricinii, urmând să pronunţe o hotărâre prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
