În baza art. 107 alin. 2, s-a dispus dizolvarea debitoarei şi a fost menţinut în calitate de lichidator fostul administrator judiciar, cu o indemnizaţie de 900 lei pe lună şi atribuţiile prev. de art. 25 şi 109 din lege.
A fixat termenele de predare a gestiunii către lichidator, precum şi termenele de înregistrare şi verificare a creanţelor născute după deschiderea procedurii pentru depunerea contestaţiilor şi întocmirea tabelului definitiv al creanţelor.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenţei, prin sentinţa nr. 5/14.01.2008.
A mai constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 107 lit. d pentru deschiderea procedurii falimentului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Vrancea, înregistrat sub nr. 4489/91/2008 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:
Soluţia pronunţată este nelegală, în ce priveşte stabilirea remuneraţiei lichidatorului judiciar.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 11 alin. 1 lit. c din coroborat cu dispoziţiile art. 17 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006. Deşi legea reglementează atribuţia judecătorului sindic de a stabili motivat lichidatorul provizoriu, acesta a desemnat practicianul şi retribuţia acestuia, fără a arăta că desemnarea acestuia este provizorie şi fără a-i pune în vedere obligaţia convocării adunării creditorilor, în vederea confirmării sau înlocuirii sale.
O altă critică vizează încălcarea prevederilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, judecătorul-sindic a stabilit o remuneraţie de 900 lei pe lună, fără a arăta că onorariul este provizoriu şi că se va suporta din fondul de lichidare, dacă nu este confirmat de adunarea creditorilor.
Aşa fiind, recurenta apreciază că judecătorul sindic şi-a depăşit atribuţiile stabilite de art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, iar suma stabilită este exagerată.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 85/2006, Codul de procedură civilă, Codul de procedură fiscală, Ordinul A.N.A.F. nr. 1009/2007.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia nr. 438/ 24 august 2009, a respins recursul declarat de creditoare, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Judecătorul sindic nu a încălcat, sentinţa recurată, prevederile art. 11 alin. 1 lit. c coroborate cu disp. art. 17 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006.
Astfel, judecătorul sindic a dispus, prin sentinţa de trecere la procedura falimentului, în condiţiile art. 24 alin. 1 raportat la art. 19, desemnarea unui lichidator. În mod evident, deşi nu a stipulat expresis verbis că desemnarea este provizorie, practicianul în astfel numit administrează procedura până la confirmarea, sau, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau potrivit modificărilor introduse prin O.U.G. nr. 173/2008 de către creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor. În acest sens, nu este necesar ca judecătorul sindic „să pună în vedere” lichidatorului provizoriu să convoace adunarea creditorilor, prin sentinţa de trecere la faliment, întrucât obligaţia convocării primei şedinţe a adunării creditorilor de către lichidator şi dreptul corelativ al acestui participant la procedură de a decide desemnarea unui lichidator şi de a-i fixa remuneraţie (sau, după caz, dreptul creditorului ce deţine 50% din valoarea creanţelor), potrivit art. 24 raportat la art. 19 alin. 2, rezultă din lege, nefiind, prin urmare, un drept stabilit pe cale judecătorească.
În mod asemănător, şi onorariul stabilit prin sentinţa de trecere la faliment de către judecătorul sindic este provizoriu, urmând ca acesta, ulterior, să confirme, prin încheiere, onorariul negociat cu adunarea creditorilor, în condiţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 sau cu creditorul majoritar, după caz. De altfel, este prematur ca, la data intrării în faliment, judecătorul sindic să cunoască împrejurarea referitoare la sursa plăţii onorariului (din fondul prev. de art. 4 din lege sau din averea debitoarei). Prin sentinţa recurată, judecătorul sindic nu a încălcat dreptul adunării creditorilor de a stabili remuneraţia lichidatorului desemnat de acest participant la procedură.
De altfel, creditoarea recurentă are dreptul, prin votul exprimat în adunarea creditorilor sau, în cazul în care se va dovedi că deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, să stabilească fără consultarea adunării creditorilor, remuneraţia cuvenită lichidatorului, în modalitatea ce o va prefera (sumă brută sau netă). Onorariul se stabileşte pe bază de negociere, luând în considerare şi oferta practicianului în insolvenţă, care are dreptul să refuze numirea cu condiţia notificării instanţei (art. 22 alin. 1 din lege).
Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 C.pr.civ., a respins prezentul recurs, ca fiind nefondat.
