În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, “În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, în conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pâna la pronuntarea instantei de fond.”
De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. s) din acelasi act normativ defineste paguba iminenta ca fiind “prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public”, iar art. 2 alin. (1) lit. t) defineste cazurile bine justificate care constau în “împrejurarile legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privinta legalitatii actului administrativ.”
În cauza sunt îndeplinite cerintele prevazute cumulativ pentru suspendarea executarii hotarârii atacate, respectiv : cazul bine justificat si prevenirea producerii unei pagube iminente, astfel cum acestea sunt descrise în art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, existenta unui caz bine justificat poate fi retinuta daca din împrejurarile cauzei ar rezulta o îndoiala puternica si evidenta asupra prezumtiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative (în care sens s-a pronuntat în mod constant aceeasi instanta suprema, spre exemplificare prin decizia nr. 507 din 26.01.2007, publicata în „Jurisprudenta” 2007 I).
Tribunalul a mai retinut, în raport cu dispozitiile art. 14 alin. 1 din Legea nr.554/2004, Legea contenciosului administrativ si obligativitatea sesizarii autoritatii publice pentru revocarea sau modificarea actului administrativ conform dispozitiilor art.7, în prezenta pricina aceasta conditie fiind îndeplinita, reclamanta depunând la dosar copia cererii adresate în acest sens pârâtei, astfel ca în consecinta, instanta constata ca reclamanta a îndeplinit obligatia legala prevazuta de textul de lege.
Actul administrativ se bucura de prezumtia de legalitate, care la rândul sau se bazeaza pe prezumtiile autenticitatii si veridicitatii fiind el însusi titlu executoriu.
Principiul legalitatii actelor administrative presupune însa atât ca autoritatile administrative sa nu încalce legea, cât si ca toate deciziile lor sa se întemeieze pe lege. El impune, în egala masura, ca respectarea acestor exigente de catre autoritati sa fie în mod efectiv asigurata.
Prin urmare, în procesul executarii din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum si anumite garantii de echitate pentru particulari, întrucât actiunile autoritatilor publice nu pot fi discretionare, iar legea trebuie sa furnizeze individului o protectie adecvata împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executarii actelor administrative trebuie considerata ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autoritatii emitente sau a instantei de judecata pentru a sigura respectarea principiului legalitatii, iar în considerarea celor doua principii incidente în materie – al legalitatii actului si al executarii acestuia din oficiu – suspendarea executarii constituie însa o situatie de exceptie, aceasta putând fi dispusa numai în cazurile si în conditiile expres prevazute de lege.
Preocupari, în plan juridic, cu privire la suspendarea executarii actelor administrative au existat si la nivel european, astfel aceasta posibilitatea este consacrata si în documente emise de organisme internationale în conditii similare cu reglementarea cuprinsa în Legea nr. 554/2004, în concret Recomandarea nr. R/89/8 din 13.09.1989, a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, referitoare la protectia jurisdictionala provizorie în materie administrativa, prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferita celui ce se considera vatamat de a solicita suspendarea executarii unui act administrativ, suspendare pe care instanta o poate acorda atunci când, în raport cu ansamblul circumstantelor si intereselor prezente, se apreciaza ca executarea actului administrativ ar fi de natura a cauza pagube semnificative, dificil de reparat si când exista si argumente juridice valabile fata de regularitatea actului emis (semnificativa în acest sens este si decizia nr. 4620 din 14.12.2006, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia administrativ si fiscal, nepublicata).
Raportând cele expuse mai sus la situatia concreta din prezenta pricina, instanta retine ca este îndeplinita conditia cazului bine justificat în contextul în care îndoiala serioasa cu privire la legalitatea actului administrativ a carui suspendare se solicita este legata de împrejurarea ca în cauza reclamanta a dovedit într-o masura suficienta, chiar cu titlu aparent, ca în vederea îndeplinirii obligatiilor sale ce îi incumba ca urmare a adoptarii Hotarârii a efectuat demersurile necesare în acest scop, fiind indeniabil, în sensul în care corect s-a subliniat în cererea introductiva de instanta, ca lucrarile de construire nu puteau fi executate fara parcurgerea etapelor de autorizare a acestora, rezultând din dosar ca asociatia reclamanta a obtinut autorizatia de construire si a comunicat primariei despre începerea executiei lucrarilor, comunicare ce s-a realizat si fata de Inspectoratul Teritorial în Constructii, în contextul în care, anterior, în urma demersurilor facute, aceasta a fost beneficiara certificatului de urbanism, iar potrivit declaratiei autentice depusa la dosar primarul comunei a fost de acord ca reclamanta sa realizeze investitii asupra terenurilor, dar si asupra infrastructurii, pentru imobilele evidentiate în cartile funciare mentionate spre a fi realizat Centrul pentru persoanele vârstnice, presupunând locuinte protejate si anexele aferente.
Mai este de precizat pe aceeasi linie de idei ca, potrivit sustinerilor reclamantei din cererea adresata instantei, a angajat deja cheltuieli în cuantum de 80.000 lei, pentru care ar trebui sa fie dezdaunata daca scopul pentru care a fost adoptata hotarârea de dare în folosinta gratuita nu va mai fi atins, sustineri care nu au fost în niciun fel contestate de catre pârâtul consiliu care s-a limitat doar la a formula o cerere de amânare a judecatii prin scriptul depus la dosar la 22.08.2011, spre a se apara în cauza, cerere încuviintata de catre instanta, dar mai apoi a renuntat sa o faca, rastimp în care a înaintat asociatiei reclamanta adresa prin care a înstiintat-o despre aceea ca plângerea prealabila ce i-a fost adresata va fi pusa în discutia consiliului local si cu toate acestea alte comunicari nu a mai facut catre instanta desi avea cunostinta de termenul de judecata acordat în cauza.
Mai mult decât atât, este necontestata si sustinerea reclamantei referitoare la absenta contrasemnarii hotarârii în discutie de catre secretarul comunei care prin referat a expus consiliului local opinia sa motivata sub aspectul existentei unor motive de nelegalitate, ce a fost consemnata în procesul verbal al sedintei.
Se impune astfel a se concluziona ca exista o aparenta de nelegalitate a actului administrativ a caruia suspendare se cere, respectiv hotarârea adoptata de catre pârât, aspect care nu poate fi în nici un caz considerat ca o prejudecare a fondului ci doar o examinare sumara a împrejurarilor aratate mai sus.
Tribunalul constata ca si conditia impusa de dispozitiile legale incidente al art.14 cu privire la paguba iminenta este îndeplinita ca fiind în sensul art.2 (1) lit. s) din Legea nr.554/2004, Legea contenciosului administrativ “prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public”.
Astfel, actul administrativ în litigiu determina o situatie care nu are justificare obiectiva si rezonabila în sensul dispozitiilor în materie ale Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, situatia de fapt generata în urma emiterii hotarârii a carei suspendare se cere fiind de natura sa creeze un dezechilibru între interesul general si obligatia protejarii drepturilor fundamentale ale reclamantei, în conditiile date si evidentiate pe parcursul considerentelor hotarârii de fata, respectiv al demersurilor si cheltuielilor realizate deja pâna în prezent.
