Art. 1201 Cod civil
Art. 166 Cod procedură civilă
Faţă de încadrarea realizată prin expertiza dispusă în cauză, mai concret, codul TARIC 8414 80 80 90, Curtea constată că produsul importat de către recurenta-reclamantă nu se regăseşte între cele exceptate de actul normativ invocat pentru a se putea concluziona că în privinţa acestuia dispoziţiile Regulamentului nr.1306/2011 al UE retroactivează, începând cu data de 21.03.2008.
Ca atare, chiar dacă excepţia invocată de intimată nu răspunde întru-totul, sub aspect formal, cerinţelor art.1201 Cod civil, respectiv art.166 Cod procedură civilă, Curtea constată că problema cu care a fost învestită prin a doua cerere instanţa de fond, inclusiv asupra restituirii sumei, a fost dezlegată în dosarul anterior, prin sentinţa nr.484/2012, unde expertul cauzei a stabilit codul în care se încadrează produsele importate de recurenta-reclamantă din Republica Populară Chineză, care nu intră sub incidenţa restituirii.
Prin urmare, nu poate fi primită critica recurentei vizând omisiunea instanţei de fond cu privire la analiza dispoziţiilor Regulamentului CE nr.261/2008, respectiv nr.1306/2011 al Uniunii Europene.
(Decizia nr. 201/R-cont/16 Ianuarie 2014)
Prin contestaţia înregistrată la 29.11.2011, contestatoarea SC VGT SRL Albota a solicitat în contradictoriu cu intimatele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova (D.R.A.O.V.) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş (A.N.A.F. – D.G.F.P.) anularea deciziei de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.5442/17.02.2012, a deciziei nr.176/2011, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor deja achitate, în cuantum de 32.553 lei, suspendarea acestor acte administrative în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că, în perioada octombrie 2007 – august 2009 a importat din Republica Populară Chineză diferite mărfuri, între care şi „compresoare/minicompresoare pentru umflat roţi” şi „adaptor brichetă cu două mufe pentru auto”, scop în care a procedat la declararea vamală a acestor mărfuri conform prevederilor legale, fiind reprezentaţi în vamă de SC EF 2007 SRL, în calitate de comisionar vamal.
Acestor mărfuri li s-a atribuit o destinaţie vamală, aprobată de autoritatea vamală în temeiul art.71 şi 101 Cod vamal, sens în care a fost achitată, în prealabil, datoria vamală existentă, fără de care nu s-ar fi permis punerea în circulaţie a mărfurilor.
În data de 12.03.2010 s-a demarat procedura controlului ulterior, care a fost finalizat abia la un an, respectiv la 17.02.2011, motivându-se faptul că destinaţia vamală declarată iniţial nu era cea corectă, astfel că s-au stabilit în sarcina societăţii taxe antidumping, taxe vamale, TVA şi majorări, taxe pe care contestatoarea le consideră ca nedatorate.
Ca atare, a formulat plângere prealabilă împotriva acestor acte administrative, însă răspunsul primit a fost negativ.
Contestatoarea a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile art.15 rap.la art.14 din Legea nr.554/2004, referitoare la suspendarea actelor administrative, până la rămânerea irevocabilă a sentinţei ce se va pronunţa în acţiunea vizând anularea acestora.
Intimata D.G.F.P. Argeş, prin întâmpinarea formulată la 06.01.2012, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocând prevederile art.4 alin.1 pct.51 din HG nr.110/2009, precizând că singurele instituţii în măsură să formuleze apărări în cauzele cu un asemenea obiect sunt D.R.A.O.V. Craiova – Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală din cadrul A.N.A.F..
Tribunalul Argeş, prin încheierea din 30 ianuarie 2012 a admis cererea de suspendare a executării deciziei de regularizare nr.5442/2011, dispunând suspendarea acesteia până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Astfel, instanţa de fond a apreciat ca fiind întrunite dispoziţiile art.14 şi 15 din Legea nr.554/2004-R.
Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs, în termen legal, de către D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu şi pentru A.N.V. Bucureşti, cale de atac admisă de către Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr.1762/R-Con/08.08.2012 prin care s-a modificat sentinţa în sensul că s-a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
La data de 01.06.2012, în cauza având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale emise de intimate, s-au formulat precizări de către D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu şi pentru A.N.V. Bucureşti, în care s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat întemeiată pe dispoziţiile art.1201 Cod civil, respectiv art.166 Cod procedură civilă.
Astfel, s-a învederat că la data de 22.06.2011 s-a înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe acţiunea având ca obiect anularea deciziei nr.176/2011, a deciziei de regularizare nr.5442/2011 şi a procesului verbal de control nr.5441/2011, acţiune soluţionată prin sentinţa nr.484/16.03.2012 de Tribunalul Argeş, prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi s-a dispus anularea în parte a celor două acte administrative pentru suma de 24.186 lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, apreciindu-se că actele administrative referitoare la suma de 27.293 lei reprezentând taxă antidumping, taxe vamale şi TVA, sunt legale şi temeinice.
Prin urmare s-a susţinut că, în cauză, există tripla identitate de părţi, obiect şi cauza, prevăzută de textele sus amintite, astfel că nu se mai poate analiza prezenta cauză care vizează aceleaşi acte administrativ fiscale.
Tribunalul Argeş prin sentinţa nr.2396/08.10.2012 a respins contestaţia formulată de SC VGT SRL.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal de control nr.5441/2011 s-a constatat că petenta a depus în perioada octombrie 2007 – august 2009, declaraţii vamale având ca obiect printre altele, compresoare/minicompresoare pentru umflat roţi (5 operaţiuni) şi adaptor pentru biciclete cu 2 mufe pentru auto (2 operaţiuni). În declaraţiile vamale petenta a descris mărfurile în mod generic, fără a furniza alte informaţii, specificaţii cu privire la caracteristicile tehnice şi fizice, componente de bată ale produselor, necesare pentru o încadrare corectă conform tarifului vamal al Comunităţilor Europene şi stabilirea în mod corect a drepturilor de import legal datorate.
Tribunalul a reţinut însă că, din datele tehnice înscrise atât pe produs cât şi pe ambalaj, rezultă că produsul compresor realizează o presiune de 300 psi (20,7 bari) şi 250 psi (17,24 bari) fiind acţionate de un motor electric propriu de curent continuu alimentat la 12 Vcc prin intermediul cablului prev.cu ştecher conectabil la soclul brichetei autoturismului, echipat cu manometru, furtun şi accesorii pentru umflat pneuri. Reiese că acesta are în componenţa sa, printre altele, un cilindru cu piston acţionat prin intermediul unui sistem de angrenaj motor – bielă.
Or, conform art.16 din Regulamentul CE nr.261/2008 al Consiliului din 17 martie 2008, se consideră că articolele declarate compresoare/minicompresoare pentru umflat roţi au fost greşit încadrate de către petentă la poziţia tarifară 8414.80.80.90 , 8414.59.80.90, 8414.40.10.90 din TARIC deoarece funcţiile şi caracteristicile esenţiale indică faptul că sunt alte componente volumice alternative (cu piston) care pot furniza o suprapresiune de peste 15 bari, urmând a fi încadrate în mod corect la subpoziţia NC 8414.80.51, respectiv codul TARIC 8414.80.51.99.
Mai mult, tribunalul a apreciat că este de reţinut că nivelul taxelor antidumping definitive este acelaşi atât pentru compresoarele cu piston originare din RPC, care dezvoltă o presiune sub 15 bari cu un debit de până la 120 mc/oră.
S-a constatat astfel că prin declararea greşită a codului TARIC pentru mărfurile ce au făcut obiectul declaraţiilor vamale sus arătate, petenta a eludat taxa antidumping definitivă de 77,6 %, precum şi taxa vamală de 3,5 %.
Astfel, tribunalul a apreciat că în mod corect, conform art.78 alin.3 din Regulamentul CEE nr.2913/92 al Consiliului, de instituire a Codului vamal comunitar, coroborat cu art.201 din acelaşi regulament şi cu art.199 din Regulamentul Comisiei CEE nr.2454/93 s-a stabilit ca datorie vamală suma totală de 56.739 lei din care taxe antidumping 26.293 lei, taxe vamale 62 lei, diferenţă TVA 5.198 lei şi majorări şi penalităţi de întârziere la toate de mai sus de 24.186 lei.
Aceasta deoarece în conformitate cu art.4 pct.22 din Legea nr.86/2006 declarantul este definit ca fiind „persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declaraţie vamală”.
Prin urmare, s-a reţinut că potrivit textelor legale citate, declarantului îi revine răspunderea pentru acurateţea datelor exprimate în declaraţia vamală, astfel încât în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că organele fiscale ar fi trebuit să indice „faptele de care se face vinovată petenta”, aceste fapte rezultând din chiar inexactitatea datelor furnizate în declaraţia vamală.
De asemenea, s-a reţinut că potrivit art.100 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României: „(1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală.
(3) Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune.
(5) În cazul în care se constată că a luat naştere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispoziţiilor legale”.
Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs, în termen legal de către contestatoare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe disp.art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, după prezentarea unui scurt istoric al parcursului cauzei, în sensul că:
– în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia sa, deşi nu exista niciun dubiu cu privire la încadrarea obiectului prezentei cauze pe dispoziţiile Regulamentului CE nr.261/2008 potrivit cu care„se impune o taxă antidumping definitivă la importurile de compresoare cu piston (excluzând pompele de compresoare cu piston) cu un debit care nu depăşeşte 2 m.c. pe minut încadrate în codurile NC ex. (…) 8414 80 51 şi 8414 80 51 99, originare din Republica Chineză, aşa numitele minicompresoare care pot fi alimentate de la o sursă de 12 V încadrate la codurile NC menţionate anterior care nu fac obiectul taxelor antidumping definitive”;
– se susţine că acelaşi regulament, la art.2, precizează că taxele achitate în conformitate cu art.1 alin.1 din Regulamentul CE, în versiunea iniţială, se rambursează sau se remit;
– prin urmare, în mod greşit instanţa de fond, fără a observa că mărfurile se încadrează la codurile TARIC – 8414 80 51 şi 8414 80 51 99 beneficiază de retroactivitatea dispoziţiilor comunitare, a apreciat că sunt exceptate de la restituirea sumei plătite cu titlu de taxe antidumping, pronunţând o hotărâre totalmente nelegală şi netemeinică.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea contestaţiei sale.
La termenul din 9 ianuarie 2014, punându-se în discuţie, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta, prin apărătorul ales, a susţinut că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art.1201 C.civ, aşa cum a invocat pârâta în precizările depuse la fond la 1.06.2012, întrucât, cel puţin cu privire la petitul trei al cererii, respectiv „obligarea pârâtelor la restituirea sumelor deja achitate, în concret a sumei de 32.553 lei, achitate cu OP nr.15-17/17.02.2011, reprezentând datoria vamală fără majorări şi penalităţi”, instanţa de fond, respectiv Tribunalul Argeş, nu s-a pronunţat prin sentinţa nr.484/16.03.2012, invocată în vederea susţinerii excepţiei în temeiul art.1201 Cod civil, respectiv 163 Cod procedură civilă.
Totodată, a susţinut că această cerere se întemeiază pe dispoziţiile Regulamentului CE nr.261/2008, care prevede, în versiunea iniţială, rambursarea sumelor achitate cu titlu de taxă antidumping.
Or, instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nici nu a motivat soluţia sa cu privire la temeiul de drept invocat.
Curtea, examinând criticile aduse pe disp.art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, dar şi în limitele art.3041Cod procedură civilă, reţine că recursul contestatoarei nu poate fi primit, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, în cauză, se constată că, la data de 22.06.2011, prin declinare de competenţă de la Judecătoria Piteşti, recurenta-reclamantă a solicitat anularea deciziei nr.176/2011, a deciziei de regularizare nr.5442/2011 şi a procesului-verbal de control nr.5441/2011 vizând obligaţii fiscale în sumă totală de 56.739 lei reprezentând taxe antidumping, taxe vamale, TVA, dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa nr.484/16.03.2012, a anulat în parte actele administrativ fiscale contestate, numai cu privire la dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 24.186 lei, apreciind că reclamanta datorează taxe antidumping, taxe vamale şi TVA.
Tribunalul a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar şi din concluziile raportului de expertiză, efectuat în cauză, rezultă că debitoarea datorează taxa antidumping, deoarece reclamanta a declarat eronat la codul TARIC mărfurile care au făcut obiectul articolelor din declaraţiile vamale, supuse controlului, cu consecinţa eludării taxei antidumping definitive.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Piteşti nr.2630/R-Cont/28.11.2012 prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de părţile implicate în cauză.
Ulterior, la data de 29.11.2011, aceeaşi recurentă-reclamantă promovează o nouă acţiune unde, petitele 1 şi 2, vizează anularea aceloraşi acte fiscale, respectiv decizia nr.176/2011 şi decizia de regularizare nr.5442/17.02.2011, la care se adaugă petitul 3 vizând restituirea sumei de 32.553 lei, achitată prin OP nr.15-17/17.02.2011, reprezentând datoria vamală, fără majorări şi penalităţi.
Într-adevăr, prin precizările formulate la 01.06.2012, intimata D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu şi pentru A.N.V., a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat privind anularea actelor administrativ fiscale asupra cărora s-a pronunţat deja o instanţă de judecată, sentinţă care la acel moment nu era irevocabilă, dar asupra căreia instanţa de fond a omis să se pronunţe.
Sub acest aspect, Curtea constată că în privinţa celor două acte administrativ fiscale operează autoritatea de lucru judecat, existând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, în cauza anterioară, soluţionată irevocabil reţinându-se că acestea au fost emise cu respectarea dispoziţiilor din Codul vamal, precum şi din Regulamentul CE 1306/2011. Însă, a doua cerere de chemare în judecată cuprinde şi un alt petit prin care se solicită restituirea sumei de 32.553 lei, întemeiată pe Regulamentul CE nr.261/2008, care stipulează că Regulamentul de punere în aplicare nr.1306/2011 al Comisiei de Clarificare a Domeniului de Aplicare al Taxelor Antidumping stabileşte că „pentru compresoarele fără rezervor care pot fi alimentate de la sursă de 12 V nu se plătesc taxe antidumping, se aplică retroactiv de la data de 21.03.2008”.
Prin urmare, instanţa de fond trebuia să se pronunţe cu privire la incidenţa în cauză a acestui act normativ, cu referire la restituirea sumei de 32.479 lei, reprezentând taxă antidumping şi TVA.
Lecturând însă considerentele deciziei nr.2630/R-Cont/28.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti prin care s-a soluţionat recursul împotriva primei sentinţe ce a avut ca obiect anularea actelor administrativ fiscale, se reţine că, deşi instanţa de control nu a făcut referire, în concret, la temeiul de drept invocat de recurenta-reclamantă, respectiv RCE nr.1306/2011, din modul în care sunt redate considerentele deciziei, rezultă că instanţa a apreciat ca fiind corectă reţinerea judecătorului fondului vizând faptul că la declararea în vamă a importurilor recurenta-reclamantă a dat informaţii incomplete care au făcut ca mărfurile să primească coduri adiţionale necorespunzătoare.
Inclusiv raportul de expertiză efectuat în cauză a scos în evidenţă faptul că singurul loc unde poate fi încadrat produsul aflat în litigiu în clasificarea făcută prin codul TARIC este grupa 8414 80 80 90 – altele, întrucât nu există grupa de pompă de aer acţionată electric. Expertul a concluzionat că încadrarea în categoria compresoarelor cu presiunea maxim 15 bari şi cu debitul de maxim 60.c. pe oră (grupa 8414 80 22 cum s-a declarat iniţial), este mult departe de realitatea oferită de acest produs, atât din punct de vedere constructiv cât şi al performanţelor funcţionale.
Astfel, revenind la prezenta cauză, Curtea, examinând Regulamentul CE nr.261/2008, referitor la clasificaţia codului TARIC, constată că sunt exceptate de la taxele antidumping definitive produsele încadrate în următoarele coduri: NC ex. 8414 40 40 10, 8414 80 22, 8414 80 28, 8414 80 51 (codurile TARIC 8414 40 10 10, 8414 80 22 19, 8414 80 22 99, 8414 80 28 11, 8414 80 28 91, 8414 80 51 19 şi 8414 80 51 99) originare din Republica Populară Chineză.
Or, faţă de încadrarea realizată prin expertiza dispusă în cauză, mai concret, codul TARIC 8414 80 80 90, Curtea constată că produsul importat de către recurenta-reclamantă nu se regăseşte între cele exceptate de actul normativ invocat pentru a se putea concluziona că în privinţa acestuia dispoziţiile Regulamentului nr.1306/2011 al UE retroactivează, începând cu data de 21.03.2008.
Ca atare, chiar dacă excepţia invocată de intimată nu răspunde întru-totul, sub aspect formal, cerinţelor art.1201 Cod civil, respectiv art.166 Cod procedură civilă, Curtea constată că problema cu care a fost învestită prin a doua cerere instanţa de fond, inclusiv asupra restituirii sumei, a fost dezlegată în dosarul anterior, prin sentinţa nr.484/2012, unde expertul cauzei a stabilit codul în care se încadrează produsele importate de recurenta-reclamantă din Republica Populară Chineză, care nu intră sub incidenţa restituirii.
Prin urmare, nu poate fi primită critica recurentei vizând omisiunea instanţei de fond cu privire la analiza dispoziţiilor Regulamentului CE nr.261/2008, respectiv nr.1306/2011 al Uniunii Europene.
Faţă de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins recursul recurentei-contestatoare.
