Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 916 din 7 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.2884 din 28.03.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.6208/117/2013, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta I.L. împotriva pârâtei S.R.R..
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut a reţinut că prevederile art.68-73 Codul muncii nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice, conform art. 74 alin.5 Codul muncii.
S.R.R. este înfiinţată ca serviciu public autonom de interes naţional independentă editorial şi potrivit prevederilor art. 75 al.5 Codul muncii nu-i sunt aplicabile prevederile art. 68-73 Codul muncii.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 383 /2011 a reţinut cu privire la neaplicarea prevederilor legale respective în cazul salariaţilor din instituţiile publice ca într-adevăr, astfel se creează un regim juridic diferit în raport de ceilalţi salariaţi, în sensul că lor nu le sunt aplicabile dispoziţiile codului referitoare la concedierea colectivă şi garanţiile care însoţesc o asemenea măsură.
Curtea a observat ca instituţia concedierii colective cu tot ceea ce aceasta presupune în înţelesul codului muncii nu se poate aplica la nivelul personalului din instituţiile publice având în vedere situaţia specifica a acestuia.
Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi în mod esenţial din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile de la bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget.
În cazul pârâtei efectuarea concedierilor colective trebuie aprobat printr-un act al autorităţii publice centrale după care se declanşează procedura propriu-zisa. Prin Hotărârea nr. 28 /26.06.2012 Parlamentul României a aprobat programul de redresare economica a pârâtei.
Chiar dacă nu îi sunt aplicabile prevederile art. 68-73 C. muncii, arătate anterior, pârâta avea obligaţia de a respecta măsura concedierii colective prevăzută de acest cod.
Această procedură constă în respectarea numărului de concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, consultarea sindicatului şi notificarea acestuia cu privire la concediere şi comunicarea notificării sindicatului Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.
În acest sens instanţa a reţinut următoarele:
La data de 28.08.2012, prin Hotărârea nr. 110 Consiliul de Administraţie din cadrul pârtiei şi-a propus o serie de masuri de redresare economica. Aceste măsuri au implicat printre altele reconsiderarea schemei de organizare şi a volumului de personal, au condus la desfiinţarea unui număr de 962 de locuri de muncă din 3302 angajaţi şi au determinat concedierea pentru motivele care nu ţin de persoana salariaţilor
Pârâta a notificat sindicatul cu privire la intenţia de a efectua concedieri colective şi a comunicat şi l-a convocat la consultări prin adresa nr. C 594/11.09.2012.
Consultările au avut loc în perioada 13.09-24.09.2012.
La aceeaşi data, 11.09.2012, pârâta a notificat ITM şi AJOFM din judeţele in care funcţionează studiouri teritoriale TV.
Ulterior consultărilor cu sindicatul, pârâta a notificat în scris ITM şi AJOFM, la data de 28.09.2012 cu privire la numărul şi categoriile de locuri de înainte şi după restructurare, care a fost analizat şi dezbătut pe perioada consultărilor cu partenerii sociali, în raport cu planul de reorganizare. Data începerii concedierilor colective a fost 20.11.2012 urmând a fi finalizate la data expirării termenului de preaviz pentru ultimul salariat concediat.
Pe parcursul consultărilor u intervenit modificări în ce priveşte procedura de departajare iar pârâta a notificat din nou I.T.M. şi A.J.O.F.M. cu privire la concedierea colectivă.
După cum se poate observa, pârâta a respectat procedura concedierii colective prevăzută de Codul muncii.
Decizia de concediere criticată sub aspectul nerespectării prevederilor art. 68 – 73 din Codul muncii este legală deoarece aceste prevederi legale nu se aplica în cazul pârâtei.
La nivelul pârâtei a intrat în vigoare Contractul colectiv de muncă la data de
07.04.2012, pe o perioadă de 12 luni, care prin art. 51 alin. 1 şi 2 prevede că:
„La aplicarea efectiva a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacante de natura celor desfiinţate masurile vor afecta in ordine:
a. contractele individuale de munca ale salariaţilor care cumulează doua sau mai multe funcţii, precum şi ale celor care cumulează pensia cu salariul.
b. contractele individuale de muncă ale salariaţilor care îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipata sau anticipata parţial.
c. angajatorul împreună cu sindicatul reprezentativ vor stabili după caz si alte criterii pentru aplicarea efectiva a reducerii de personal.
Art. 52
La luarea măsurii de desfacere a contractelor individuale de munca in condiţiile art. 47 şi 48 din prezentul contract vor fi avute in vedere următoarele criterii de protecţie socială minimala in următoarea ordine de prioritate pentru menţinerea in funcţie:
a. măsura sa afecteze numai in ultimul rând femeile care au in îngrijire copii, bărbaţii văduvi sau divorţaţi care au in întreţinere copii, precum si salariatii care mai au cel mult 3 ani pana la pensionare.
b. daca masura ar putea afecta 2 soti care lucrează in unitate mai intai se desface CIM al sotului care are venitul cel mai mic, fara ca prin aceasta sa se poate desface CIM al unei persoane care ocupa un post nevizat de reducerea de personal.
c. masura sa afecteze mai intai persoanele care nu au copii in intretinere.
Art. 52 bis
Criteriile prevazute la art.52 se aplica pentru departajarea salariatilor dupa evaluarea performantelor profesionale individuale.
Din analiza acestor prevederi contractuale rezultă că părţile contractante au stabilit ordinea de prioritate pentru menţinerea în funcţie, ca aceste criterii se au în vedere după evaluarea performanţelor individuale şi că pârâta împreună cu sindicatul reprezentativ vor stabili, după caz, şi alte criterii pentru aplicarea efectiva a reducerii de personal.
La data de 05.09.2012 prin Hotararea Comitetului Director nr.139 si inainte de notificarea sindicatului la consultari parata a aprobat evaluarea personalului din SRTV, aceasta urmand sa se efectueze in zilele de 06.09.2012-07.09.2012 conform metodologiei de evaluare in privinta personalului de executie si a Regulamentului de evaluare pentru personalul de conducere din SRTV si a si procedat la data de 6 -7 septembrie 2012 la evaluarea performantelor individuale ale reclamantului, dupa obiectivele de performanta individuala si criteriile de evaluare care i-au fost aduse la cunostiinta prin actul aditional incheiat in luna septembrie 2011.
In urma evaluarii desfasurate in septembrie 2012 , reclamanta a obtinut nota 9.0, asa dupa cum rezulta din Raportul de evaluare a performantelor profesionale individuale, anexat la dosar .
La data de 26.09.2012 prin adresa nr. C/631, pârâta a comunicat sindicatului ca evaluarea performantelor profesionale realizate in luna septembrie 2012, anterior notificarii privind intentia de concediere ,va constitui criteriul eliminatoriu pentru inscrierea la procesul de selectie, iar angajaţii aflati in concediul de odihna vor fi chemati la procesul de selectie.
Totodata a menţionat ca daca in urma acestui proces de selectie vor exista salariati pe locuri de munca identice, pentru departajare urmeaza a fi aplicate criteriile subsidiare pe considerente de natura sociala astfel cum sunt prevazute in art.52 din CCM.
La aceeasi data, prin adresa C/632, pârâta a trimis din nou sindicatului o notificare privind concedierea colectiva in care se consemneaza ca in privinta criteriilor avute in vedere potrivit legii si CCM pentru stabilirea ordinii de prioritate primordiale sunt cele care tin de performantele profesionale individuale si dupa caz de natura sociala.
În privinta etapelor de selectie parata a comunicat sindicatului:
1. evaluarea performantelor profesionale din luna septembrie 2012 constituie criteriul eliminatoriu pentru inscrierea la procesul de selectie
2. pentru memoriul de activitate se aloca un procent de 50%
3. pentru interviu 30%
4. pentru test grila 20%
Pârâta avea obligaţia de a notifica ITM şi AJOFM obligaţie pe care, aşa cum am
arătat anterior, a respectat-o.
La data de 29.10.2012, ulterior consultărilor cu sindicatul, pârâta a adoptat Regulamentul privind organizarea si desfasurarea selectiei salariaţilor SRTV in vederea stabilirii ordinii de prioritate la concediere prin care a prevazut alte criterii de selectie a salariatilor in vederea departajarii lor.
In baza acestui regulament selectia in vederea stabilirii ordinii de prioritate urma sa se faca prin parcurgerea a trei probe si anume: memoriul de activitate, test grila si interviu.
La aceasta selectie urmau sa participe doar salariatii notificati, care nu fac parte din categoriile socio – profesionale care nu sunt supuse selectiei, respectiv la aceasta selectie urmau sa participe salariatii care au participat la evaluarea personalului din societate conform Hotararii Comitetului Director nr.139/5.09.2012, adica acei salariati printre care era si reclamantul, care a participat la data de 6 -7 septembrie 2012 la evaluarea performantelor profesionale individuale pe baza obiectivelor de performanta individuala si a criteriilor de evaluare stabilite prin actul aditional la CIM .
Din cele expuse anterior, instanţa a reţinut următoarele: evaluarea performanţelor profesionale din luna septembrie 2012 a constituit criteriul eliminatoriu pentru înscrierea la procesul de selecţie şi că pârâta a respectat prevederile art. 52 bis din Contractul colectiv de muncă.
Faptul că pârâta a introdus şi celelalte criterii, respectiv memoriul de activitate, testul grilă, interviul nu contravin prevederilor art. 51 alin.2 din CCM, deoarece era necesar să se respecte planul de redresare economică aprobat in condiţiile legii pe de o parte, iar pe de altă parte, în cadrul întâlnirilor cu pârâta, sindicatul a susţinut că evaluarea performanţelor profesionale este baza de la care se pleacă în procedura de departajare.
Prin stabilirea acestei modalităţi de departajare a ordinii de prioritate pârâta nu avea obligaţia de a informa reclamantul cu privire la clauzele contractului individual de munca, deoarece nu a procedat la modificarea acestuia, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 17 al. 3 Codul muncii, ci a respectat procedura concedierii colective.
După finalizarea procedurii, reclamantul a avut posibilitatea să conteste rezultatele însă, aşa cum rezultă din actele din dosar, reclamantul nu a contestat la comisie rezultatul final.
Prin Decizia nr. DRU 107/28.02.2013 pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei începând cu data de 01.03.2013 în temeiul art.65 alin.1
C. muncii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.
În conformitate cu prevederile art. 65 C. muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din mai multe motive care nu ţin de persoana acestuia.
Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă să aibă o cauză reală şi serioasă.
Din analiza acestor texte legale rezultă că motivul concedierii este exterior persoanei salariatului şi că respectivele prevederi legale corespund exigenţelor prevăzute de art.24 lit.a din Charta Socială Europeană care menţionează dreptul lucrătorilor de a nu fi concediaţi fără un motiv întemeiat.
Condiţia impusă de lege la art.65 alin.2 C. muncii este că desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Acest text de lege este conform cu legea fundamentală aşa cum rezultă din Decizia nr.23/2013 a deoarece condiţiile impuse de lege urmărească stabilească un echilibru între cele două părţile ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desfiinţarea unor locuri de muncă atunci când că considerente obiective o impun (dificultăţi economice constând în mari datorii), pe de o parte, şi nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, pe de altă parte.
Pentru aceste raţiuni, legea prevede nu doar cerinţa ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, ci şi pe aceea de a fi justificată de o cauză reală şi serioasă sau altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate care să impună cu adevărat măsura concedierii.
Desfiinţarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte in organigrama acestuia şi când măsura se întemeiază pe o situaţie concretă ce trebuie dovedită.
În cazul de faţă, locul de muncă deţinut de către reclamant nu se mai găseşte în organigrama societăţii pârâte iar situaţia concretă care a determinat suprimarea acestuia din organigramă o constituie necesitatea redresării economice a acesteia.
Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică există cu adevărat şi nu disimulează realitatea. Dificultăţile economice cu care s-a confruntat pârâta necesitarea reducerii cheltuielilor şi creşterea eficienţei activităţii sale prin reducerea unui număr de posturi aprobate în condiţiile legii constituie în opinia instanţei o cauză reală a desfiinţării locului de muncă.
Cauza este serioasă când măsura luată de angajator nu disimulează realitatea, când urmăreşte exclusiv îmbunătăţirea activităţii şi când nu urmăreşte o concediere care ar fi determinată de persoana salariatului.
Caracterul efectiv real şi serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat rezultă din programul de redresare economică a societăţii aprobat prin Hotărârea nr. 121/29.10.2012 a Consiliului de Administraţie al S.R.T.V. constituit prin Hotărârea Parlamentului României nr.37/09.10.2012 prin care a fost aprobat desfiinţarea unui număr de locuri de muncă, printre care şi cel al reclamantului, care nu se mai regăsesc în noua organigramă.
Având în vedere cele ce preced, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. muncii, că decizia de concediere este legală şi că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este nefondată şi urmează să o respingă.
Deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 şi urm. C.pr.civ., instanţa a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta I.L. a declarat apel solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii contestaţiei formulate, anularea Deciziei de concediere nr.(DRU) 107/28.02.2013 ca nelegală netemeinică, reintegrarea pe postul deţinut anterior acela de pictor scenograf în cadrul Studioului Teritorial Cluj şi obligarea pârâtei intimate la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, în intervalul 01.03.2013 până la reintegrare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.
În motivarea apelului, apelanta a arătat în esenţă următoarele:
Pârâta nu a respectat prevederile art.52 bis din CCM şi art.69 alin 3 din Codul muncii, raportat la art.52 din CCM şi art.69 alin 2 lit. d din Codul muncii şi nu a departajat pe cei 3 de salariaţi care ocupau posturi de aceeaşi natură, pictor scenograf, pe baza evaluării performanţelor profesionale individuale, în raport de obiectivele de performanţă individuală şi criteriile de evaluare a acestora, aşa cum acestea au fost prevăzute în actul adiţional la contractul individual de muncă şi în Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale, aşa cum această evaluare a fost dispusă de pârâta prin Hotărârea Comitetului Director nr.139/5.09.2012 şi a şi fost efectuată în zilele de 6 -7 septembrie 2012, iar mai apoi în mod unitar transparent şi obiectiv trebuia să compare performanţa profesională individuală a apelantei cu performanţa profesională individuala a celorlalţi salariaţi care la nivelul societăţii ocupau posturi de aceeaşi natură.
Soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică deoarece a făcut o confuzie regretabilă între criteriile de evaluare a performanţei profesionale şi criteriile de selecţie.
Departajarea practicata de pârâta intimată pe baza celor trei probe: memoriu de activitate, interviu şi test grilă prezentate şi susţinute de aceasta, în cursul consultărilor cu sindicatul, ca şi criterii profesionale, pe baza cărora a evaluat activitatea profesională a salariaţilor, iar mai apoi a departajat salariaţii, este încă o dovadă că, pârâta a încălcat atât legea cât şi CCM la nivel de unitate, respectiv prevederile art.52 bis din CCM şi art.69 alin 3 din Codul muncii, raportat la art.52 din CCM şi art.69 alin 2 lit. d din Codul muncii, motiv pentru care întreaga procedură de selecţie pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, precum şi măsura concedierii este lovită de nulitate absolută.
Împrejurarea că după declanşarea procedurii concedierii colective pârâta a schimbat discreţionar criteriile de evaluare a performanţelor profesionale, fără să îi încheie în condiţiile art.17 alin 3 lit. e prin raportare la art.17 alin 5 din Codul muncii un nou act adiţional la CIM şi astfel să o informeze, iar mai apoi a evaluat performanţa profesională şi a departajat salariaţii se sancţionează cu nulitatea absolută.
Instanţa de fond în considerentele sentinţei nu a examinat şi nu s-a pronunţat asupra nulităţii deciziei de concediere raportat la art.76 şi 78 din Codul muncii republicat.
În decizia de concediere emisă, nu s-a arătat care au fost criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, care au fost aplicate la departajarea salariaţilor care ocupau posturi de aceeaşi natură, în această decizie s-a menţionat doar că “în urma selecţiei acesta a realizat un punctaj general de 74,50 şi nu a fost cuprins în categoria persoanelor cu probleme sociale avute în vedere în cadrul procesului de diminuare a consecinţelor concedierii.”
Instanţa de fond în considerentele sentinţei nu a examinat şi nu s-a pronunţat asupra nulităţii măsurii concedierii dispusă de pârâta prin decizia de concediere în raport cu prevederile art.74 alin 5 coroborat cu art.78 din Codul Muncii, susţinută în faţa instanţei, în urma notelor de şedinţă depuse de pârâta la termenul din 03.02.2014 şi a suplimentului de probe anexate la aceste note de intimată.
SRTV este o societate care prestează servicii publice autonome de interes naţional, aflată în subordinea Parlamentului.
Conform prev.art.74 alin 5 din Codul Muncii procedura concedierii colective prevederile art 68-73 din Codul muncii nu este aplicabilă salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţionala prin mai multe decizii, ultima dintre ele fiind Decizia CC 383/2011, în care a analizat constituţionalitatea art.74 alin 5 din Codul muncii şi a statuat că procedura concedierii colective prevăzută de art.68 -73 din Codul muncii nu este aplicabilă angajatorului public.
Pârâta ca angajator public mai înainte de a proceda la concedierile colective, trebuia să cunoască legea, respectiv că nu îi sunt aplicabile prevederile art.68-73 din Codul muncii, în ceea ce priveşte procedura concedierii colective, şi aşa cum se arată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr.383/2011, pârâta era obligată ca din timp, în mod transparent şi coerent să reglementeze o procedură primară specială, în ceea ce priveşte concedierea colectivă şi măsurile de acompaniere corespunzătoare care să nu îi discrimineze pe salariaţii din SRTV, în raport cu salariaţii din mediul privat.
Ori pârâta intimată, nu numai că nu a reglementat mai înainte de a iniţia concedierile colective, o procedură specială primară, dimpotrivă, dar a şi susţinut prin întâmpinarea depusă la dosar că “întreg procesul de reducere a numărului de locuri de muncă şi implicit de reaşezare a structurii de personal şi concedierile colective sau efectuat în conformitate cu prev.art.65 raportat la art.69 şi următoarele din Codul muncii, republicat, coroborat cu prevederile CCM la nivel de societate pe baza unor criterii care se încadrau în exigenţele art.52 bis din CCM şi în conformitate cu prevederile art.69 alin 3 din Codul Muncii.
În condiţiile în care pârâta a aplicat o procedură care nu îi era aplicabilă toate măsurile dispuse de aceasta în baza unei proceduri de concediere inaplicabilă, sunt lovite de nulitate absolută, astfel că măsura concedierii apelantei este nelegală şi din acest punct de vedere.
A mai susţinut netemeinicia şi nelegalitatea măsurii concedierii şi a deciziei de concediere.
Pârâta a motivat că întrucât postul apelantei era unic în structura Studioului Teritorial Cluj, acesta a fost desfiinţat, astfel că se putea proceda la concediere fără selecţie, însă i s-a oferit posibilitatea conform art.21 din Regulamentul de selecţie ca în cadrul selecţiei să opteze pentru ocuparea unui post în măsura în care existau posturi suplimentare.
Din cele susţinute de pârâta rezultă că a participat în cadrul acestei selecţii la un concurs pentru ocuparea unui post în măsura în care el exista, împrejurare în care nefiind vorba de o selecţie în cadrul concedierii colective, ci de un concurs pentru ocuparea unui post concedierea apelantei este lovită de nulitate absolută.
Împrejurarea că postul era unic în structura Studioului Teritorial Cluj, nu are relevanţă întrucât în cazul concedierii colective se au în vedere posturile la nivelul întregii societăţi, astfel că departajarea salariaţilor şi stabilirea ordinii de prioritate se face la nivelul întregii societăţi.
În această situaţie, toţi salariaţii care ocupau posturi de aceeaşi natură, trebuia să fie departajaţi conform prev.art.52 bis din CCM, pe baza evaluării performantelor profesionale în raport de obiectivele de performanţă individuală şi criteriile de evaluare a acestora, aşa cum această evaluare a şi fost efectuată în luna septembrie 2012 şi cum de altfel a şi comunicat intimata sindicatului prin cele două adrese C/631 şi C 632/26 septembrie 2012, iar mai apoi pe baza acestei evaluări în mod unitar, transparent şi obiectiv, pârâta să compare rezultatul performanţei individuale a apelantei în raport cu rezultatele performantei celorlalţi salariaţi care ocupau posturi de aceeaşi natură, urmând ca astfel să rămână pe post salariaţii cei mai bine pregătiţi din punct de vedere profesional.
Aplicarea de către pârâtă în cadrul procesului de selecţie a memoriului de activitate, testul grilă şi interviul, care aşa după cum a demonstrat nu sunt criterii de selecţie nici potrivit legii, nici nu au fost stabilite prin CCM, fiind discutate în cadrul consultărilor cu sindicatul după declanşarea procedurii concedierii şi menţionate în Procesul verbal din data de 24.09.2012 a fost făcută cu scopul de a lăsa la latitudinea factorilor de decizie din conducerea societăţii, un mod arbitrar, discriminatoriu şi netransparent de selecţie, de a alege preferenţial şi subiectiv ce salariaţi rămân pe post urmare a concedierii colective, în funcţie de propriile interese şi nu pe criterii de profesionalism, realizându-se în fapt o epurare a salariaţilor pe criterii subiective, în considerarea persoanei salariatului.
Testul grilă, deşi părea cea mai obiectivă probă, nu a conţinut întrebări din domeniul de competenţă, respectiv nu vizau obiectivele de performanţă individuală stabilite prin fişa postului, nici astăzi nu cunoaşte de ce anumite răspunsuri au fost considerate corecte şi altele nu, nu au existat măsuri de securitate în ceea ce priveşte formularul, nu s-a sigilat numele salariatului.
Interviul la care a fost supus a fost partea cea mai subiectivă, întrebările puse nu au avut nici o legătură cu performanţa apelantei raportat la obiectivele de performanţă şi la activitatea sa.
În ceea ce priveşte memoriul de activitate nu a avut nici o libertate în conceperea lui, s-a stabilit de către pârâtă un formular tipizat pe care l-a completat, fără să ştie ce anume se urmăreşte de fapt, nu au fost stabilite criterii concrete şi unitare pentru evaluarea şi notarea memoriului de activitate.
Nemulţumita de evaluarea practicată şi de rezultatul acestei evaluări, a formulat contestaţie dar nici la momentul de faţă aceasta nu a fost soluţionată, pârâta necomunicându-i modul de soluţionare situaţie în care apreciază că în cazul ei selecţia nu a fost finalizată.
Intimata SOCIETATEA ROMANA DE TELEVIZIUNE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, susţinând în esenţă că postul de pictor scenograf din cadrul Studioului Teritorial Cluj era unic la acest nivel, iar la nivelul întregii societăţi existau 3 asemenea posturi (la Iaşi, Cluj şi Timişoara), din care, după aprobarea organigramei ulterioare restructurării a mai rămas un singur loc de muncă (la Timişoara).
Se arată că în ipoteza în care apelanta ar fi avut în selecţia profesională un punctaj superior celui obţinut de ocupantul postului de la Timişoara acesteia i s-ar fi oferit acel loc de muncă ca şi măsură de evitare a concedierii pentru ca organigrama ulterioară restructurării a prevăzut postul în cauză doar la Studioul Teritorial Timişoara.
Nici un salariat dintre cei aflaţi în situaţia de excludere de la selecţia profesională ori socială nu a ocupat funcţia de Pictor Scenograf care face obiectul acestei cauze.
Examinând hotărârea în raport de motivele de apel, Curtea reţine următoarele:
Între apelanta reclamantă I.L. şi intimata pârâtă S.R.R. s-au stabilit raporturi juridice de muncă, din cuprinsul contactului individual de muncă şi a actului adiţional (f. 24-28 vol. I dosar prima instanţă) rezultând faptul că reclamanta a fost încadrată începând cu data de 15.09.1995 pe funcţia de pictor scenograf în cadrul Studioului Teritorial Cluj – Serviciul producţie.
Prin Decizia nr. 107/28.02.2013 emisă de intimata pârâtă S.R.R. în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii şi contestată în prezenta cauză (f. 17 – 23 vol. I dosar prima instanţă), sa dispus încetarea contractului individual de muncă al apelantei reclamante, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de aceasta în cadrul concedierii colective ce a avut loc la nivelul pârâtei.
În acest context, se impun a fi avute în vedere, prevederile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cărora concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, precum şi art. 65 alin. 2, în conformitate cu care desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
În speţă, motivele desfiinţării postului au fost redate pe larg în cuprinsul deciziei contestate, acestea vizând reorganizarea activităţii instituţiei, determinată de necesitatea reducerii costurilor operaţionale şi de funcţionare, reducerea datoriilor acumulate, ceea ce a impus redimensionarea structurii de personal corelată cu reducerea volumului de producţie.
Desfiinţarea postului de pictor scenograf ocupat de către reclamantă a fost efectivă, deoarece acest loc de muncă a fost suprimat efectiv din structura societăţii, neregăsindu-se în Structura organizatorică a Studiuolului TVR Cluj la data de 28.02.2013 şi depusă la dosarul cauzei (fila 138 vol. I fond), rezultând astfel în mod clar desfiinţarea acestuia.
În acest sens, Curtea constată că prin anexele 1 – 21 la Hotărârea nr. 121/29.10.2012 a Consiliului de administraţie (fila 347 vol. II dosar fond) s-au stabilit noile organigrame, care cuprind în concret denumirea şi numărul posturilor ce urmează a fi păstrate în urma concederii colective pentru fiecare compartiment şi studio de televiziune, inclusiv pentru Studioul teritorial Cluj – anexa nr. 17 la HCA nr. 121/2012 (f. 19 vol. III dosar fond). Din aceste înscrisuri rezultă cu certitudine că pârâta a luat decizia desfiinţării singurului post de pictor scenograf din cadrul Studioului TVR Cluj anterior evaluării profesionale în vederea desemnării persoanelor concediate, ceea ce infirmă apărarea contrară a reclamantei privind desfiinţarea postului de la Cluj după notarea salariaţilor.
Tot astfel, postul similar de la Iaşi nu mai figurează în organigrama Studioului TVR Iaşi, conform anexei nr. 19 la HCA nr. 121/2012 (fila 21 vol. III dosar fond).
În fine, menţinerea postului de pictor scenograf de la Studioul TVR Timişoara este atestată de anexa nr. 20 la HCA nr. 121/2012 (fila 22 vol. III dosar fond), fiind confirmată aşadar apărarea pârâtei privind individualizarea posturilor desfiinţate anterior evaluării salariaţilor.
Prin reorganizare, în baza art. 65 Codul muncii, se înţelege orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum şi orice măsură de ordin organizatoric cu scopul creşterii performanţelor economice, neputând fi negat dreptul angajatorului de a-şi reorganiza activitatea în scopul eficientizării acesteia, prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de personal prin reducerea numărului de salariaţi, astfel încât nu se poate reţine că măsura concedierii a avut în vedere premise subiective, legate de persoana reclamantei.
În cauză, demersul pârâtei a urmărit în principal reducerea numărului de salariaţi prin desfiinţarea unor posturi, iar în subsidiar, şi în mod distinct, o reaşezare, o redistribuire a personalului în funcţie de criteriul competenţei profesionale. Aşadar, s-a creat posibilitatea ca, deşi unele posturi să fie desfiinţate, titularii săi, aparent afectaţi în mod direct de această măsură, să fie redistribuiţi pe posturi similare din cadrul altor studiouri teritoriale, menţinute în structura organizatorică a pârâtei, în considerarea rezultatelor superioare obţinute la evaluarea în vederea selecţiei personalului supus concedierii. În atare situaţie, ar fi trebuit să înceteze raporturile juridice de muncă ale salariaţilor ce ocupau posturi menţinute în structura organizatorică a pârâtei, care însă au obţinut rezultate inferioare la evaluare.
În acest sens, chiar pârâta a precizat la solicitarea instanţei de apel că la nivelul întregii societăţi existau 3 posturi de pictor scenograf (la Studiourile TVR din Iaşi, Cluj şi Timişoara – filele 3, 7 şi 10 din vol. II fond), din care, după aprobarea organigramei ulterioare restructurării s-au desfiinţat 2 asemenea posturi (fila 382 vol. II fond; filele 470 faţă şi verso vol. III fond ), rămânând un singur loc de muncă (la Timişoara -fila 471 vol. III fond).
Pârâta a arătat că în ipoteza în care apelanta ar fi obţinut la selecţia profesională un punctaj superior titularului postului de la Timişoara, acesteia i s-ar fi oferit acel loc de muncă ca măsură de evitare a concedierii pentru ca organigrama ulterioară restructurării a prevăzut postul în cauză doar la Studioul Teritorial Timişoara.
Rezultă aşadar intenţia pârâtei de reducere a numărului de posturi, însoţită şi de o selecţie şi redistribuire a personalului pe criterii de performanţă profesională, scop pentru care toţi salariaţii au fost supuşi selecţiei, ulterior fiind excluşi salariaţii cu probleme sociale grave, aspect în legătură cu care reclamanta nu a formulat critici sau obiecţii.
Revenind la examinarea deciziei de concediere, Curtea reţine că cuprinsul său au fost arătate pe larg considerentele de fapt şi de ordin legislativ, respectiv argumentele de ordin economic ce au impus reorganizarea activităţii instituţiei pârâte prin desfiinţarea postului de pictor scenograf, care se coroborează pe deplin cu înscrisurile depuse la dosar. Prin urmare, nu se poate conchide că măsura desfiinţării postului nu ar fi fost motivată sau că reorganizarea respectivă nu ar fi fost una reală şi serioasă, aşa cum în mod nefondat s-a susţinut prin cererea de chemare în judecată şi prin apel.
Nu sunt fondate criticile din apel privind nelegalitatea deciziei de concediere întemeiate pe împrejurarea că nu ar fi fost efectuată o departajare a salariaţilor care ocupau posturi de aceeaşi natură – pictor scenograf – pe baza evaluării performanţelor profesionale individuale, în raport de obiectivele de performanţă individuală şi criteriile de evaluare a acestora, deoarece în primul rând postul desfiinţat era unic în cadrul Studioului TVR Cluj în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea, nefiind obiectiv posibilă o departajare între mai mulţi salariaţi cu aceeaşi funcţie. Astfel, selecţia realizată a urmărit doar desemnarea salariatului care va ocupa postul de pictor scenograf din cadrul Studioului TVR Timişoara, păstrat în organigrama pârâtei, conform celor expuse anterior din care a rezultat totodată situaţia celor 3 posturi de pictor scenograf, repartiţia lor teritorială, desfiinţarea posturilor da la Cluj şi Iaşi şi menţinerea celui de la Timişoara.
Chiar dacă reclamanta ar fi obţinut cel mai mare punctaj în urma evaluării, nu şi-ar fi păstrat postul său de la Cluj, ci l-ar fi ocupat pe cel de la Timişoara, neputând fi cenzurată opţiunea angajatorului de a nu suprima postul de pictor scenograf din cadrul Studioului TVR Timişoara, aspect în legătură cu care reclamanta nu a formulat obiecţiuni, limitându-se contesta desfiinţarea postului său de la Cluj în care solicită să fie reintegrată.
În al doilea rând, Curtea observă că reclamanta nici nu a obţinut cel mai mare punctaj la evaluarea profesională în vederea desemnării salariatului cu funcţia de pictor scenograf care să ocupe postul de la Timişoara, astfel încât şi sub acest aspect se confirmă legalitatea măsurii concedierii sale.
Aşadar, chiar dacă în cauză a avut loc o concediere colectivă la nivelul pârâtei intimate, Curtea constată că criticile formulate în apel având ca obiect modul în care au fost stabilite criteriile de selecţie a salariaţilor a căror posturi au fost desfiinţate, modul în care sa realizat evaluarea activităţii salariaţilor sau cum s-a aplicat procedura de departajare în vederea stabilirii ordinii de priorităţi la concediere, ori faptul că nu s-a ţinut cont de evaluarea profesională din luna septembrie 2012, nu sunt de natură a duce la nulitatea deciziei de concediere contestate, deoarece postul reclamantei era unic la nivelul Studioului TVR Cluj, neputând opera vreo departajare cu privire la acest post.
Împrejurarea că pârâta a acordat reclamantei posibilitatea de a candida pentru postul de pictor scenograf de la Studioul TVR Timişoara nu are semnificaţia realizării unei selecţii în legătură cu postul de la Cluj, evident desfiinţat, ci reflectă intenţia angajatorului de a acorda şansa salariaţilor a căror posturi sunt desfiinţate să ocupe posturi similare în cadrul altor studiouri teritoriale pe baza criteriului competenţei profesionale; aşadar, Curtea apreciază că pârâta a urmărit pe baza unui criteriu obiectiv să dea posibilitatea salariaţilor celor mai bine pregătiţi să ocupe în continuare posturile neafectate de concedierea colectivă, ceea ce, deşi derularea concedierii colective a fost vizibil marcată de acest demers, care se abate de la procedura îndeobşte uzitată în materie, infirmă criticile reclamantei legate de netransparenţa şi subiectivismul selecţiei şi de greşita aplicare a regulilor concedierii colective în cazul desfiinţării unui post unic.
Tot astfel, unicitatea unui post supus desfiinţării alături de alte posturi în amplul cadru al concedierii colective nu îl supune regulilor concedierii individuale pentru temeiul că este singular; nimic nu justifică excluderea unui asemenea de la procedura concedierii colective, care impune o departajare doar în situaţia existenţei unor posturi similare, astfel încât deşi selecţia nu se realizează cu privire la desfiinţarea postului unic, măsura concedierii titularului postului unic este luată în cadrul concedierii colective.
În acest context, trebuie remarcat că reclamanta nu a criticat selecţia realizată în vederea desemnării titularului postului de la Timişoara, ci a contestat doar procedura legată de opţiunea pârâtei de a desfiinţa postul său de la Cluj, ceea ce lipseşte de finalitate criticile sale în legătură cu vicierea rezultatelor evaluării prin erorile de stabilire a baremului şi de notare şi nesoluţionarea contestaţiei (fila 117 vol. I fond). De asemenea, reclamanta a combătut în termeni generali punctajul, fără a indica în concret răspunsurile apreciate de ea ca fiind corecte, ori erorile strecurate în procesul de notare, ceea ce în mod evident nu poate atrage o majorare a punctajului său de la 74,50 puncte la mai mult de 89,17 puncte, cât a obţinut pictorul scenograf de al Timişoara, în ipoteza în care apărările reclamantei sunt încorporate într-un raţionament judiciar efectiv, legat de o comparare a rezultatelor pentru desemnarea ocupantului postului păstrat în organigramă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 76 lit. c din Codul muncii, invocate de apelantă, într-adevăr acestea instituie obligaţia angajatorului de a cuprinde în decizia de concediere criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), în cazul concedierilor colective, însă Curtea apreciază că în situaţia în care în cadrul concedierii colective se dispune concedierea unui salariat ca urmare a desfiinţării unui post unic, nu se mai impune redarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, întrucât nu au nici o relevanţă faţă de inexistenţa unor salariaţi aflaţi în situaţi comparabile.
Prin urmare, se constată că sunt nefondate şi criticile apelantei privitoare la nerespectarea condiţiilor de formă ale deciziei de concediere contestate.
De asemenea, criticile privitoare la nerespectarea procedurii concedierii colective prevăzută de Codul muncii nu viciază legalitatea măsurii concedierii contestate în prezentul litigiu, deoarece în cuprinsul art. 74 alin. 5 din Codul muncii republicat s-a stipulat în mod expres faptul că prevederile art. 68 – 73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice.
Cum reclamanta a fost angajată în cadrul S.R.T., care potrivit Legii nr. 41/1994 a fost înfiinţată ca serviciu public autonom de interes naţional, ce îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, fiind finanţată parţial de la bugetul de stat, se poate concluziona că aceasta are atributele unei instituţii publice, astfel încât este evident că nu îi revenea obligaţia de a respecta procedura concedierii colective, astfel cum este descrisă în cuprinsul art. 68 – 73 Codul muncii.
În acest context se poate reţine că, anterior emiterii deciziilor de concediere, pârâta a notificat intenţia de concediere colectivă către sindicate, inspectoratele de muncă şi agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă interesate, a iniţiat consultări cu sindicatul în legătură cu motivele concedierii, categoriile de salariaţi afectaţi, măsurile de limitare a concedierilor etc. şi a adoptat regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea selecţiei salariaţilor a căror posturi au fost desfiinţate. Aşadar susţinerile apelantei privitoare la împrejurarea că pârâta nu ar fi reglementat o procedură transparentă de efectuare a procedurilor colective sau că măsura concedierii ar fi fost un proces netransparent sau subiectiv, sunt lipsite fundament.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 NCPC va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, apelanta, aflată în culpa procesuală în prezenta cale de atac, va fi obligată să plătească intimatei suma de 1.612 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocatului justificat cu înscrisurile de la fila 38-39.
