Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 12 septembrie 2008, reclamantul A Gh. D a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii A S, A D. D, AC şi AK să constate nulitatea absolută parţială a contratului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP Gurghian Mariana sub nr. 2441/5.8.2002 cu privire la înstrăinarea cotei de 5/8 proprietatea reclamantului din imobilul situat în comuna Cristeşti nr. 446 intabulat în CF nr. 1111 Cristeşti, nr. top 343/2/1, compus din casă de locuit cu două încăperi, bucătărie, grajd împreună cu teren în suprafaţă de 2880 mp, ca fiind un act simulat având la bază o cauză deghizată, să dispună restabilirea situaţiei de carte funciară prin radierea menţiunilor efectuate la contractul menţionat, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, având în vedere că este o persoană în vârstă de peste 70 de ani, a rămas văduv şi are probleme grave de sănătate, a hotărât împreună cu copiii săi, S şi D jr., respectiv nepoata sa K şi soţul acesteia, AC ca pârâţii din urmă să se mute în locuinţa sa şi să îl întreţină până la deces în schimbul înstrăinării cotei de proprietate de 5/8 din imobil. Pentru cota sa de proprietate dobândită prin moştenire după mama sa, fiul reclamantului a fost despăgubit de către pârâţii AC şi K, acesta fiind de acord să le înstrăineze cota, sens în care a desemnat un mandatar care să semneze contractul de vânzare-cumpărare în numele său, confirmând în acelaşi timp într-o declaraţie autentică primirea preţului. În ceea ce o priveşte pe pârâta A S, aceasta a fost de acord să înstrăineze fiicei şi ginerelui său cota de proprietate dobândită prin moştenire.
În aceste condiţii părţile s-au prezentat la notarul public, unde deşi reclamantul a prezentat înţelegerea părţilor care privea încheierea a trei contracte, respectiv vânzarea cotei de 3/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului de către pârâţii A S şi A D jr., şi întreţinerea reclamantului pentru cota de 5/8 din imobil, a fost redactat un singur contract denumit contract de vânzare-cumpărare, cu un conţinut alambicat, care nu a respectat cele convenite anterior cu pârâţii.
Reclamantul a arătat că în realitate nu a primit nici o sumă din banii menţionaţi cu titlu de preţ în contract. Reclamantul a mai menţionat că, după încheierea contractului, pârâţii Almăşan s-au mutat în locuinţa sa, însă au rămas total dezinteresaţi de problemele gospodăreşti şi de întreţinerea reclamantului, iar în timpul unei discuţii ce a avut loc între părţi, când pârâţii au arătat că nu au nicio obligaţie faţă de reclamant, deoarece au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, reclamantul a realizat că pârâţii au profitat de buna sa credinţă şi l-au înşelat dobândind cota sa de proprietate fără să îi dea nimic în schimb.
Reclamantul a subliniat că la încheierea contractului s-au încălcat dispoziţii imperative privind voinţa reală a părţilor, fiind incidente dispoziţiile art. 1175 şi art. 966 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 17.10.2008 (f. 10-12), pârâţi AC şi AK au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii introduse de reclamant. În motivarea excepţiei pârâţii au argumentat că prin sentinţa civilă nr. 3415/12.9.2005, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, rămasă definitivă şi irevocabilă, litigiul dintre aceleaşi părţi, având acelaşi obiect a fost tranşat deja irevocabil.
Pe fondul cauzei pârâţii au subliniat că deşi reclamantul invocă existenţa unei simulaţii nu arată în mod concret în ce a constat această operaţiune şi nici înscrisurile care să dovedească existenţa ei. Pârâţii au opinat că simulaţia presupune implicarea ambelor părţi contractante într-o asemenea operaţiune juridică, în sensul că îşi dau acordul atât pentru încheierea actului secret, cât şi a celui public. Or, din motivare rezultă că reclamantul invocă în realitate inducerea sa în eroare la încheierea contractului de vânzare fără clauză de întreţinere pe care reclamantul credea că o va cuprinde înţelegerea. Pârâţii au arătat că nici nu putea fi vorba de încheierea unei simulaţii, deoarece nu a existat niciun moment vreo înţelegere având ca obiect încheierea unui contract cu clauză de întreţinere.
Prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la dosarul cauzei în data de 20.1.2009 (f. 22-24), reclamantul, în legătură cu excepţia autorităţii de lucru judecat a arătat că nu este aplicabilă în prezentul litigiu, nefiind identitate de cauză între acţiunile în discuţie, deoarece cererea formulată în dosarul civil nr. 2139/2004 al Judecătoriei Târgu Mureş a fost respinsă avându-se în vedere dispoziţiile art. 953 şi urm. Cod civil, constatându-se că reclamantul nu a fost indus în eroare cu ocazia încheierii contractului, în timp ce în acest dosar acţiunea este fundamentată pe dispoziţiile art. 1175 şi art. 966 din acelaşi Cod, reclamantul înţelegând să promoveze o acţiune civilă în simulaţie. Cu privire la fondul cauzei, reclamantul a precizat că existenţa înţelegerii cu privire la prestarea întreţinerii de către pârâţi este confirmată de poziţia pârâtului A D. D. Din faptul că pârâtul A D. D, pentru cota sa de proprietate de 3/16 a primit suma de 21000 lei, coroborată cu împrejurarea că preţul de înstrăinare al întregului imobil menţionat în contract este de numai 7500 lei, reiese că reclamantul nu a obţinut nici un preţ, ci a consimţit la contract în schimbul obligaţiei asumate de pârâţi de a-l îngriji pe acesta.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar la solicitarea instanţei în data de 10.4.2009 (f. 36-40), reclamantul a precizat temeiul juridic al cererii sale. Astfel, a menţionat că părţile au încheiat un veritabil contract de întreţinere, înţelegere care având în vedere relaţiile de încredere dintre părţi, nu a fost consemnată într-un înscris. În pofida înţelegerii reale a părţilor, s-a încheiat un act oficial public, dar nereal, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, autentificat la BNP Gurghian Mariana, sub nr. 2441/5.8.2002. Reclamantul a arătat că se impune stabilirea naturii juridice a contractului aparent, care nu poate fi un contract de vânzare-cumpărare în condiţiile în care în realitate pârâţii nu au plătit nici un preţ. Actul public este un act simulat, nereal, mincinos prin lipsa totală a cauzei de vânzare, deoarece nu exprimă înţelegerea în legătură cu obligaţiile decurgând din acesta. În schimbul înstrăinării cotei sale, reclamantul nu a primit un preţ, ci a convenit executarea unei prestaţii succesive în favoarea sa.
Având în vedere că nu există concordanţă între voinţa internă şi voinţa exteriorizată a părţilor, sunt aplicabile dispoziţiile art. 977 Cod civil, care consacră principiul priorităţii voinţei interne. În acelaşi timp, în cauză fiind vorba de o simulaţie, între părţi produce efecte actul secret care este real şi corespunde voinţei interne.
Cu privire la lipsa cauzei de vânzare a cotei sale de proprietate, reclamantul a arătat că faţă de prevederile art. 966 Cod civil, atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat, absenţei contraprestaţiei din partea pârâţilor Almăşan în contractul de întreţinere încheiat, lipseşte un element esenţial al actului juridic, astfel încât sancţiunea care se va impune va fi nulitatea absolută. Refuzul pârâţilor de a presta întreţinerea lipseşte consimţământul reclamantului de scopul imediat avut în vedere la încheierea contractului. Legat de proba simulaţiei, reclamantul a menţionat că în cauză ne aflăm într-una din situaţiile excepţionale în care este admisibilă acţiunea în simulaţie chiar şi în absenţa unui înscris doveditor al actului secret, având în vedere imposibilitatea preconstituirii unei probe scrise din cauza relaţiilor de familie foarte apropiate şi a încrederii existente între părţi.
Prin notele de şedinţă depuse în şedinţa publică din 22.6.2009 (f. 52-54), reclamantul a reiterat apărările formulate subliniind că în baza unei înţelegeri verbale pârâţii s-au obligat să îi asigure reclamantului toate cele necesare traiului până la sfârşitul vieţii acestuia, încheind un veritabil contract de întreţinere.
În concluziile scrise depuse la dosar în data de 17.5.2010, reclamantul a reluat argumentele aduse în discuţie în cursul procesului, accentuând că din preţul menţionat în contract reiese că acesta nu a existat de fapt, demonstrându-se că pârâţii Almăşan şi-au asumat o obligaţie de a face, respectiv aceea de a presta întreţinerea.
Prin concluziile scrise formulate în data de 12.5.2010 de către pârâţii AC şi AK, s-a solicitat respingerea cererii, arătându-se că reclamantul a exprimat atât în dosarul nr. 2139/2004 al Judecătoriei Târgu Mureş, cât şi în prezenta cauză aceeaşi doleanţă, respectiv de a se constata că el a dorit încheierea unui contract de întreţinere şi nu un contract de vânzare-cumpărare.
Pârâţii au arătat că dacă ar fi existat într-adevăr o simulaţie între părţi, este inexplicabil de ce reclamantul nu a invocat acest temei juridic cu ocazia primei judecăţi care a avut loc între părţi. Pârâţii au învederat că reclamantul nu precizează în mod concret care este temeiul juridic al acţiunii sale, deoarece pe de o parte foloseşte noţiunea de simulaţie ca instituţie distinctă de drept civil, iar pe de altă parte utilizează sintagma de act simulat care are la bază o cauză deghizată, însă în această din urmă situaţie nu este vorba despre simulaţie ca instituţie de drept ci despre o aşa-zisă neconcordanţă spontană definită de către teorie ca fiind situaţia ivită involuntar datorită clarificării inexacte de către părţi a naturii juridice a actului pe care le încheie. Sub acest aspect am fi în prezenţa autorităţii de lucru judecat.
În acelaşi timp pârâţii au subliniat că nu pot fi regăsite în cauză elementele definitorii ale simulaţiei. Astfel nu există două acte juridice, reclamantul nereuşind să dovedească existenţa actului secret şi nici acordul părţilor la încheierea simulaţiei şi la încheierea concomitentă a celor două acte. Pârâţii au mai arătat că reclamantul nu a precizat care ar fi fost scopul avut în vedere la momentul la care părţile au recurs la încheierea unei simulaţii, instituţie la care se apelează când se doreşte a se ascunde o înţelegere reală.
Instanţa a administrat în cauză proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reciproc al părţilor.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine că în data de 5.8.2002, între reclamant, pârâta A S şi A D, în calitate de vânzători şi pârâţii AC şi AK, în calitate de cumpărători s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 2441 privind imobilul situat în Cristeşti, intabulat în CF nr. 1111 Cristeşti, cu nr. top. 343/2/1, compus din casă de locuit cu 2 încăperi, bucătărie, grajd şi teren aferent în suprafaţă de 2880 mp. Pârâţii A S şi A D au înstrăinat cota lor parte deţinută din dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv 3/8, iar reclamantul A D a vândut nuda proprietate asupra cotei de 5/8 din imobil în schimbul preţului de 7.500 lei, care a fost plătit, potrivit menţiunilor din contract, la data semnării şi autentificării actului. În urma vânzării nudei proprietăţi, reclamantul A D a devenit titularul dreptului de uzufruct viager asupra cotei de 5/8 din imobil.
Reclamantul a mai solicitat anularea contractului încheiat prin acţiunea care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3415 din 12.9.2005 a Judecătoriei Târgu Mureş, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 42 din 6.2.2006 a Tribunalului Mureş. Cererea reclamantului a fost respinsă, instanţele reţinând că motivul de nulitate invocat, vicierea consimţământului în ceea ce priveşte natura juridică a actului încheiat (error in negotio) nu este incident în cauza analizată. În considerentele soluţiei instanţele au arătat că împrejurarea că părţile au citit actul consimţind la autentificarea lui şi l-au semnat sunt aspecte constatate în mod direct de către notarul public şi fac dovada până la înscrierea în fals, condiţii în care nu se poate susţine că reclamantul a fost indus în eroare prin a-l determina să semneze altceva decât au stabilit de comun acord. Instanţele sesizate au mai analizat şi problema plăţii şi seriozităţii preţului, stabilind că achitarea sumei de bani reprezentând preţul imobilului a fost dovedită şi nu este necesară existenţa unei echivalenţe valorice între prestaţiile părţilor, mai ales în condiţiile în care părţile sunt în relaţii de rudenie şi reclamantul a păstrat dreptul de uzufruct viager.
Înainte de a proceda la analiza în drept a cauzei, instanţa reţine că prin întâmpinarea depusă în prezentul dosar, pârâţii AC şi AK au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, incident procesual soluţionat în şedinţa publică din 4.11.2009 (f. 66). La soluţionarea acestei excepţii instanţa a constat că strict formal, motivele de nulitate deduse judecăţii de reclamant nu sunt identice cu cele invocate în dosarul finalizat prin sentinţa civilă nr. 3415 din 12.9.2005, stabilind însă că odată cu analiza fondului se va cerceta în ce măsură prin argumentele formulate se tinde la o repunere în discuţie a unor chestiuni care au fost deja tranşate în primul litigiu ce a avut loc între părţi, în această din urmă situaţie urmând a constata inadmisibilitatea reexaminării motivelor soluţionate irevocabil prin sentinţa civilă nr. 3415 din 12.9.2005.
Reclamantul şi-a intitulat cererea „acţiune civilă în simulaţie”, solicitând a se constata încheierea unei simulaţii între părţi, susţinând că există un act secret care îşi produce efectele şi un act public, mincinos, care nu corespunde voinţei reale a părţilor şi prin urmare, faţă de prevederile art. 977 Cod civil nu ar putea produce efecte juridice, fiind lovită de nulitate.
Instanţa apreciază că apărarea pârâţilor AC şi AK în sensul că în cauză nu se poate vorbi despre existenţa unei simulaţii este întemeiată. Astfel, trebuie observat că simulaţia este definită în doctrină şi în practica judiciară ca fiind o operaţiune juridică complexă, prin care părţile unui contract secret, ascuns privirilor terţilor, încheie un contract aparent, cu scopul de a ascunde efectele actului secret. Între părţi se vor produce efectele actului ascuns, iar faţă de terţi existenţă juridică va avea realitatea amăgitoare născută din actul public. Aşadar simulaţia se caracterizează prin lipsa de obiect şi cauză a contractului public şi aparent, scopul părţilor (animo simulandi) fiind acela de a distrage atenţia celorlalţi participanţi la circuitul civil de la conţinutul concret al înţelegerii lor.
În situaţia în care una dintre părţi refuză să execute contractul secret şi obligatoriu între contractanţi, prevalându-se de efectele contractului public, cealaltă parte poate promova o acţiune în simulaţie prin care să denunţe minciunea pentru a obţine obligarea partenerului contractual la recunoaşterea adevăratelor raporturi juridice. Din modul de formulare a cererii, s-ar părea că acest lucru se urmăreşte de către reclamant, respectiv dovedirea caracterului fictiv al actului public.
Din probele administrate şi nici chiar din susţinerile reclamantului nu reiese însă existenţa acordului simulatoriu, existenţa a două acte juridice cu efecte diferite sau deghizarea clauzei de întreţinere care ar face în realitate parte din înţelegerea părţilor şi nici scopul specific operaţiunii simulaţiei, acela de a realiza concertat o aparenţă înşelătoare faţă de terţi. Astfel, din răspunsurile la pct. 4, 5 şi 10 din interogatoriul administrat reclamantului (f. 119-120) rezultă că părţile nu au urmărit niciun moment dedublarea înţelegerilor reale dintre ei, reclamantul precizând că „nu era nicio înţelegere între noi cu privire la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, am fost păcălit pentru că târgul era doar pentru întreţinere”, „nu ne-am aşezat la masă să discutăm înainte de încheierea vânzării. Eu i-am întrebat pe pârâţi ce se va întâmpla după încheierea contractului la notar, iar ei mi-au zis să nu-mi fac griji pentru că voi întreţinut”.
În realitate, instanţa observă că sub construcţia teoretică a simulaţiei, interpretată în mod propriu de reclamant, acesta a înţeles să invoce inducerea sa în eroare la încheierea contractului – „am avut totală încredere în fiica şi nepoata mea, fiind convins de faptul că în contract s-a menţionat faptul că voi fi ţinut de aceasta din urmă şi soţul său, în schimbul înstrăinării nudei proprietăţi a cotei de 5/8” (f. 3). Or, acest motiv de nulitate, greşita reprezentare a naturii juridice a contractului încheiat (error in negotio) a format obiectul analizei făcute în sentinţa civilă nr. 3415 din 12.9.2005 a Judecătoriei Târgu Mureş şi decizia civilă nr. 42 din 6.2.2006 a Tribunalului Mureş, instanţele stabilind cu autoritate de lucru judecat că contractul de vânzare cumpărare nr. 2441 din data de 5.8.2002 nu este afectat de cauza de nulitate invocată de reclamant. Faţă de autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3415 şi cerinţa de a asigura securitatea juridică a circuitului civil, o nouă analiză jurisdicţională a reprezentării reclamantului asupra naturii contractului încheiat nu mai pot fi realizată.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei în data de 20.1.2009 (f. 24) reclamantul a mai susţinut inexistenţa plăţii preţului în condiţiile în care în contract s-a menţionat preţul de 7500 lei pentru dreptul de proprietate asupra întregului imobil şi există un alt înscris din care reiese că pârâtul A D a primit cu titlu de preţ suma de 21000 lei, aspecte care dovedesc asumarea de către reclamanţi a unei obligaţii de a face, de a presta întreţinere şi nu de a plăti un preţ contra nudei proprietăţi asupra cotei de 5/8 din imobil. Având în vedere că prin considerentele sentinţei civile nr. 2441 din data de 5.8.2002 s-a stabilit că preţul a fost plătit reclamantului, fiind în acelaşi timp real şi serios, soluţie care se bucură de putere de lucru judecat, instanţa apreciază că nu există nelămuriri în privinţa naturii juridice a obligaţiei asumate de pârâţii AC şi AK. Împrejurarea că pârâtul A D. D a primit de la pârâţii Almăşan 21000 lei, cu titlu de preţ pentru cota de proprietate de 3/16 fără a se menţiona această sumă în cuprinsul contractului probează simulaţia doar în privinţa înţelegerii dintre A D. D şi pârâţii Almăşan, dar nu poate constitui un indiciu în sensul deghizării obligaţiei asumate de pârâţii Almăşan faţă de reclamant. În acelaşi timp, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că preţul a fost plătit, prin urmare aceste element de fapt nu mai poate constitui obiect de analiză în prezenta pricină.
Reclamantul a mai invocat caracterul simulat al contractului atacat, precizând că acesta are la bază o cauză deghizată. Teoretic, deghizarea cauzei înseamnă ascunderea scopului imediat sau mediat urmărit de părţi. Această mascare a cauzei reprezintă o specie de simulaţie – părţile contractului, din diferite raţiuni hotărăsc să sustragă circuitului civil ostensibil cauza actului lor, camuflând acest element sub forma unui alt contract. În speţă, ar putea fi vorba de deghizarea cauzei imediate (prefigurarea mentală a contraprestaţiei celeilalte părţi), decurgând din deghizarea obiectului contractului: în actul secret părţile s-au înţeles asupra înstrăinării imobilului de către reclamant contra prestării întreţinerii de către pârâţi, dar actul public îmbracă forma unui contract de vânzare-cumpărare. Însă, aşa cum am reţinut mai sus, existenţa simulaţiei, sub niciuna din formele sale discutate (act fictiv sau act deghizat) nu este susţinută de mijloacele de probă administrate.
În explicarea acestei cauze de nulitate, reclamantul a arătat că lipseşte de fapt cauza contractului vânzării, întrucât reclamantul a consimţit la înstrăinarea cotei sale în schimbul primirii întreţinerii şi nu pentru un preţ. Aşadar prin cauză deghizată reclamantul a înţeles să desemneze nu conceptul juridic care este ca regulă exprimat prin această sintagmă, ci existenţa unei neconcordanţe între cauza imediată voită de reclamant şi cea care rezultă din contractul încheiat. Din nou, instanţa trebuise să constate că reclamantul, prin invocarea acestei apărări, readuce în discuţie motivul de nulitate vizând eroarea asupra naturii juridice a contractului încheiat (care este o eroare asupra cauzei imediate), ipoteză tranşată irevocabil prin hotărârile judecătoreşti menţionate.
În legătură cu vicierea cauzei, reclamantul a mai adus drept argument lipsa cauzei imediate în contractul atacat, în concret, lipsa contraprestaţiei din partea pârâţilor Almăşan. Această apărare nu poate fi primită, deoarece lipsa contraprestaţiei din partea pârâţilor ar presupune de fapt inexistenţa obligaţiei de a acorda reclamantului o altă prestaţie în schimbul obţinerii nudei proprietăţi asupra 5/8 parte din imobil. Or, potrivit contractului de vânzare-cumpărare analizat pârâţii s-au obligat la o obligaţie de a da, de a plăti un preţ pentru dreptul de proprietate obţinut. Având în vedere că reclamantul nu a reuşit să dovedească existenţa unei simulaţii, respectiv înţelegerea legată de prestarea întreţinerii de către pârâţii Almăsan şi cum s-a stabilit că nu poate fi constatată nici cauza de nulitate privind eroarea asupra naturii juridice a contractului, nu poate fi reţinută nici lipsa contraprestaţiei pârâţilor în contractul de întreţinere. De altfel, dacă reclamantul ar fi dovedit încheierea unui contract de întreţinere, refuzul pârâţilor de a executa obligaţia de întreţinere nu ar naşte discuţii asupra valabilităţii contractului, ci ar implica probleme pe tărâmul efectelor contractului, respectiv în legătură cu modalităţile de răspundere ale pârâţilor pentru neexecutarea contractului.
Pentru toate aceste considerente instanţa apreciază că cererea dedusă judecăţii este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
Având în vedere că cererea reclamantului va fi respinsă, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă instanţa îl va obliga pe acesta, ca parte căzută în pretenţii, la suportarea cheltuielilor de judecată achitate de pârâţii AC şi AK în timpul şi în legătură cu purtarea prezentului litigiu, respectiv la plata sumei de 1785 lei, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanţei de la fila 76 din dosar.
