Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1020 din 30 octombrie 2014
în urma deliberării, reţine că prin acţiunea civilă înregistrată la data de 07.06.2013 reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, în numele membrilor săi de sindicat C.S., B.V.M. şi alţii, i-a chemat în judecată pe pârâţii Şcoala Gimnaziala Nr. 4 P., Liceul Tehnologic P.,Colegiul Tehnic “C.” Baia Mare,Consiliul Local P., Primarul comunei P., Consiliul Local Baia Mare, Primarul municipiului Baia Mare, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză să oblige unitatea de învăţământ să calculeze şi să plătească prima de vacanţă în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu ( conform art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş 2008-2009) aferentă anului şcolar 2010( respectiv pentru anul şcolar 2009/2010), actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, iar pe consiliul judeţean, consiliul local şi primar la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor solicitate conform petitului 1.
Prin sentinţa civilă nr. 847/03.06.2014 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. …/100/2013, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Primarul Municipiului Baia Mare şi Consiliul Local al municipiului Baia Mare, prin întâmpinare.
S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Consiliul Local Baia Mare împotriva Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj.
S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, în numele membrilor săi de sindicat C.S., B.V.M. şi alţii, pentru următoarele considerente:
Cu privire excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Baia Mare şi a Consiliului local Baia Mare instanţa a reţinut că aceştia au calitate de finanţatori finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, astfel fiind justificat calitatea lor procesuală pasiovă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice invocate de Direcţia Finanţelor Publice Maramureş, instanţa a reţinut că nu a fost chemat în garanţie, prin urmare nu are calitate de parte în dosar.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de Consiliul Local Baia Mare împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş tribunalul a reţinut că între Consiliul Local Baia Mare şi chemata în garanţie a Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca, nu există raporturi juridice obligaţionale, nu există obligaţie legală de garanţie sau despăgubiri.
Această soluţie a fost adoptată şi prin Decizia nr.10/19.09.2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, care în esenţă stabileşte că între debitorul obligaţiei de plată deduse judecăţii, Consiliul local Baia Mare şi chemata în garanţie Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, nu există obligaţie de garanţie sau despăgubire nefiind întrunite condiţiile art.72 din Noul Cod de procedură civilă în (speţă).
Drept urmare, cererea de chemare în garanţie formulată de Consiliul local Baia Mare împotriva Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca a fost respinsă.
Pe fondul cauzei tribunalul a reţinut că potrivit art.132 al.1 din Legea 62/2011 republicată, „clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.”
Prin Legea 330/2009 au fost abrogate dispoziţiile art. 50 alin. 12 din Legea 128/97 şi prin urmare nu mai subzistă baza legală pe care să se întemeieze acordarea de drepturi salariale suplimentare faţă de cele legale, prin contractele colective de muncă.
Nu se poate admite ca printr-un contract colectiv de muncă ( expresie a convenţiei părţilor) să se eludeze norme legale de salarizare, chiar dacă această convenţie este anterioară modificării legii.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Maramureş şi pârâtul Consiliul Local Baia Mare.
Reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ a solicitat modificarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
În motivare, reclamantul precizează că, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul ISJMM 2008-2009 ce constituie temeiul pretenţiilor, a fost negociat şi a intrat în vigoare anterior adoptării Legii nr. 329/2009, astfel că acestuia nu i se aplică actul normativ arătat.
Apreciază că legislaţia în vigoare în anul 2010 permite acordarea primei de vacanţă prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul ISJMM 2008-2009, sens în care invocă art. 43 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care dispune că „prevederile din actele normative referitoare la detaşare, delegare şi mutare, acordarea concediilor, a primei de vacantă, la cheltuielile de transport, cheltuielile cu cazarea şi locuinţa rămân în vigoare”. Conform art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi”.
De asemenea, potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009″.
Precizează reclamantul că, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul ISJMM 2008-2009 a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data înregistrării lui, respectiv 11.11.2008 astfel că prevederile lui trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor angajaţilor din învăţământ.
Prin apelul formulat, pârâtul Consiliul Local Baia Mare a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul obligării chematului în garanţie, la alocarea fondurilor necesare plăţii primei de vacanţă aferentă anului şcolar 2010.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că în prezent DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA repartizează sumele defalcate din prin decizie a directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice.
Decizia cu privire la modalitatea de repartizare a cestor sume aparţine directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice în conformitate cu prevederile art. 5 alin.5 din Legea 356/2013 care prevede că “Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la alin. (3), pe comune, oraşe, municipii, sectoare şi municipiul Bucureşti, după caz, se face prin decizie a directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, după consultarea consiliului judeţean şi a primarilor, iar pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu asistenţa tehnică de specialitate a inspectoratului şcolar, în funcţie de numărul de elevi/preşcolari şi standardele de cost aferente şi de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.”
Dacă în vechea reglementare, anterioară Legii nr.356/2013, a Legii nr. 5/2013 şi ale art. 62 Hotărârii Guvernului nr. 1.395/2010 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2011, dreptul de decizie de modificare a sumelor iniţial aprobate aparţinea legislativului în noua reglementare direcţiile generale regionale ale finanţelor publice repartizează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor publice.
Aceste prevederi aduc modificări în legislaţia privitoare la finanţarea instituţiilor de învăţământ pe care le prezintă în istoricul ce urmează.
Legea 84/1995 a învăţământului a prevăzut de-a lungul timpului numeroase modalităţi de finanţare a unităţilor de învăţământ în cele ce urmează se vor referi doar la modificările aduse după republicarea ei anterioară Deciziei nr. 10/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie precum şi modificările ulterioare.
Intimata DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA a formulat întâmpinare cu privire la apelul formulat de reclamant prin care a solicitat menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.
Pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamant.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul SINDICATUL LIBER DIN îNVAŢĂMÂNTMARAMUREŞ a arătat că lasă la aprecierea instanţei cererea de chemare în garanţie a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.
Nu au fost administrate probe noi.
Trecând la soluţionarea cauzei, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. c din Legea nr. 330/2009, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă şi prin acte specifice autorităţilor locale”.
Prin urmare, principiile menţionate îşi găsesc eficienţa numai în măsura în care actele de negociere colective au fost legal încheiate.
Este adevărat că legiuitorul prin dispoziţiile Legii nr. 330/2009 nu a prevăzut în mod expres această menţiune, însă Curtea apreciază că această condiţie este una implicită, legiuitorul neavând intenţia de a recunoaşte decât convenţiile încheiate cu nerespectarea normelor legale.
Că este aşa, rezultă şi din dispoziţiile art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996 care guvernează contractul colectiv de muncă, prevederi care stabilesc că „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor ”.
Însă , dispoziţiile art. 10 din OUG nr. 1/2010, citate de reclamant, prin care se dispune în mod expres că „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009”, nu sunt incidente în speţă, în condiţiile în care acestea se referă la stabilirea salariului de bază prin includerea unor sporuri, aspect care este străin de obiectul dedus judecăţii.
Ceea ce interesează în cauză este momentul până la care Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul ISJMM 2008-2009, a produs efecte, respectiv în ce măsură acesta poate constitui fundamentul legal al admiterii prezentei acţiunii ce vizează acordarea primei de vacanţă aferente anului 2010.
Referitor la acest aspect, Curtea reţine că dispoziţiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii (în forma în vigoare pentru perioada în litigiu) au instituit principiul potrivit căruia sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Una dintre excepţiile de la acest principiu era prevăzută de dispoziţiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.
Astfel, prin art. 36 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş pentru anii 2008-2009 înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Judeţului Maramureş la data de 11.11.2008 s-a stipulat că „toţi salariaţii din învăţământ primesc o primă de vacanţă, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizaţia de concediu”.
Însă, norma cuprinsă în alin. 12 al art. 50 din Legea nr. 128/1997, care a prevăzut posibilitatea negocierii prin contracte colective de muncă a unor prime în favoarea cadrelor didactice, a fost abrogată în mod expres începând cu data de 1 ianuarie 2010, prin dispoziţiile pct. 40 al alin. 1 al art. 48 din Legea – Cadru nr. 330/2009.
Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 48 pct. 40 al. 1 din Legea nr. 330/2009, respectiv 01.01.2010 nu mai subzistă baza legală pe care să se întemeieze acordarea prin contracte colective de muncă de drepturi salariale suplimentare faţă de cele legale.
Cu alte cuvinte, nu se poate admite ca printr-un contract colectiv de muncă, expresie a convenţiilor părţilor, să se eludeze norme legale de salarizare, chiar dacă o asemenea convenţie este anterioară modificării legii.
În fine, dispoziţiile art. 48 al. 2 din Legea nr. 330/2009 potrivit cărora „Prevederile din actele normative referitoare la detaşare, delegare şi mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanţă, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea şi locuinţa rămân în vigoare”, se impun a fi interpretate în ansamblul reglementării, în sensul că acestea privesc doar acele norme legale care nu au fost abrogate expres prin art. 48 al. 1, astfel că acestea nu profită membrilor de sindicat reprezentaţi de reclamant.
Mai mult, în cazul cadrelor didactice nici nu a existat vreun act normativ care să reglementeze acordarea primei de vacanţă, aşa cum s-a arătat anterior, dispoziţiile alin. 12 al art. 50 din Legea nr. 128/1997 reglementând doar posibilitatea negocierii, iar nu a acordării unor asemenea beneficii.
Pentru toate considerente arătate, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, astfel că în baza art. 480 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul reclamantului ca nefondat.
Având în vedere soluţia adoptată cu privire la apelul principal promovat de sindicat, Curtea apreciază că acesta se impune a fi pronunţată şi în ceea ce priveşte apelul provocat declarat de intimatul pârât Consiliul Local al municipiului Baia Mare împotriva intimatei chemate în garanţie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, deoarece prin respingerea apelului declarat de Sindicat nu se mai pot produce consecinţe asupra situaţiei juridice din proces a Consiliului Local Baia Mare. Fără cheltuieli de judecată.
Notă. În acelaşi sens, şi decizia civilă nr. 1021 din 30 octombrie 2014 şi decizia civilă nr. 1019 din 30 octombrie 2014
