DREPTULUI COMUNITAR. ART. 90 paragr. 1 DIN
TRATATUL CE. NELEGALITATEA IMPUNERII PENTRU
AUTOTURISMELE DEJA ÎNMATRICULATE ÎNTR-UN STAT
MEMBRU.
-art. 90 paragr. 1 Tratatul CE;
-art. 214/1 – 214/3 Cod fiscal.
Dispoziţiile art.2141-2143 contravin
dispoziţiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene în măsura în care impun plata taxei de
primă înmatriculare în România şi pentru autoturismele
importate din alte state membre ale UE şi care au fost deja
înmatriculate în respectivele state.
înmatriculate în respectivele state.
Potrivit art. 25 TCE „între statele membre sunt
interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect
echivalent”.
În această situaţie, dacă un autovehicul care a fost
deja înmatriculat într-un stat membru UE este impus la plata
taxei de primă înmatriculare la înmatricularea sa pentru prima
dată în România, măsura apare ca împovărătoare prin raportare
la autoturismele înmatriculate deja în România şi revândute în
această ţară şi care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu
sunt taxate.
( Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr.
714/R-C/5 septembrie 2008)
Prin sentinţa nr. 729/27 mai 2008, Tribunalul Vâlcea –
Secţia comercială de administrativ fiscal a admis acţiunea
formulată de reclamanta S.C. A. S.A, în contradictoriu cu pârâtele
Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, prin Directia Generala a Finantelor Publice Valcea,
Administratia Finantelor Publice a Municipiului Rm Valcea şi a obligat
pârâtele să restituie reclamantei suma de 11.183 lei, reprezentând taxă de
primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării
acesteia şi până la plata efectivă.
În termen legal, împotriva sentinţei de mai sus, a formulat
recurs pârâta DGFP Vâlcea, atât în nume propriu cât şi în numele
subunităţii sale AFP Rm.Vâlcea, şi, invocând dispoziţiile art.304 pct. 9 şi
art.3041 Cod pr.civilă, a solicitat admiterea recursului şi respingerea
acţiunii reclamantei, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca
neîntemeiată.
Astfel, susţine că: prima instanţă nu a dat eficienţă
dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi nu a reţinut că intimata –
reclamantă nu a respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea
actului fiscal, pentru contestarea acestuia în justiţie. Astfel, taxa a fost
plătită la data de 29.11.2007, iar anularea actului de plată – OP 277 – s-a
cerut la data de 14.02.2008. Ca atare, acţiunea reclamantei este
inadmisibilă.
Pe de altă parte, acţiune este inadmisibilă şi pentru faptul că
reclamanta nu se încadrează în situaţiile expres prevăzute de art.2143 Cod
fiscal, privind scutirea de la plata taxei speciale.
Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art.90 alin.1 din
Tratatul CE şi în mod greşit nu a reţinut că taxa de primă înmatriculare
plătită de reclamant nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand,
provenite din alte state membre ale UE, ci se aplică tuturor
autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în
România, indiferent că provin din România sau din alte state membre ale
UE. Prin urmare, criteriul „primei înmatriculări în România” conferă
taxei speciale un regim de maximă generalitate, care nu depinde de
provenienţa geografică ori naţională a autovehiculelor şi care, astfel, nu
încalcă dispoziţiile art.90 din Tratatul CE.
De asemenea, instanţa de fond nu a reţinut în mod corect
caracterul taxei speciale plătite de reclamant, respectiv acela de taxă
specială de primă înmatriculare în România, iar nu de taxă specială
pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de
reînmatriculare în România.
În final, recurenta a arătat că, datorită modificărilor legislative
suportate de taxa de primă înmatriculare prin OUG nr.50/21.04.2008,
respectiva taxă poartă numele de taxă pe poluare pentru autovehicule, iar
diferenţa de sumă dintre taxa plătită în perioada 01.01.2007-30.06.2008 în
temeiul Codului fiscal şi cea care trebuie plătită în temeiul OUG
nr.50/2008 se restituie contribuabilului, potrivit unei proceduri stabilite
în Normele metodologice de aplicare a ordonanţei.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate,
în raport de dispoziţiile art.304 şi art.3041 Cod pr.civilă, Curtea constată
că recursul este nefondat.
Ordinul de plată a taxei de primă înmatriculare nu poate fi
apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se
formuleze plângere prealabilă. Ordinul respectiv emană de la intimata
reclamantă, iar nu de la autoritatea administrativă. Reclamanta, apreciind
că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislaţia
europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu,
cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un
refuz nejustificat de a soluţiona cererea, un refuz dat cu încălcarea
dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislaţia
comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din
Legea nr. 554/2004 şi în privinţa acestuia nu este obligatorie parcurgerea
procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeaşi lege.
În aceste condiţii, acţiunea reclamantei trebuie privită ca fiind
formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004 şi este admisibilă.
În ce priveşte al doilea motiv de inadmisibilitate, mod corect
a apreciat prima instanţă că acţiunea reclamantului este admisibilă,
aceasta nefiind fondată pe îndeplinirea vreuneia dintre condiţiile
excepţionale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe
caracterul nelegal al perceperii taxei în situaţiile considerate de lege
neexcepţionale.
Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plăţii taxei de
primă înmatriculare în temeiul art. 2141-2143 Cod fiscal, reclamanta a
solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât şi pe cale judiciară,
potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect a dispus
prima instanţă restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare,
întrucât dispoziţiile art.2141-2143 Cod fiscal contravin dispoziţiilor art.90
paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene în măsura
în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România şi pentru
autoturismele importate din alte state membre ale UE şi care au fost deja
Potrivit art. 25 TCE „între statele membre sunt interzise
taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent”.
Intimata reclamantă a cumpărat un autoturism care a fost
înmatriculat iniţial în Belgia, stat membru UE.
În această situaţie, un autovehicul care a fost deja înmatriculat
într-un stat membru UE este impus la plata taxei de primă înmatriculare
la înmatricularea sa pentru prima dată în România, măsură care este
împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în
România şi revândute în această ţară şi care, la reînmatricularea ulterioară
revânzării, nu sunt taxate.
Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe
vamale de import, fapt interzis de dispoziţia comunitară sus expusă.
Nu poate fi reţinut niciunul din argumentele invocate de
recurentă în ce priveşte caracterul de maximă generalitate al taxei de
primă înmatriculare în România şi, respectiv, caracterul special al acesteia
pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare
înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură şi
forţă a înlătura argumentele reţinute de instanţă anterior.
De asemenea, nu poate fi reţinut argumentul ce vizează noua
reglementare a taxei şi faptul că diferenţa plătită în plus, sub incidenţa
Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să
confere taxei – îndeosebi în mod retroactiv – legalitate în raport de
dispoziţiile art. 25 şi 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Pentru cele expuse, potrivit art.312 alin.1 Cod pr.civilă,
Curtea va respinge recursul ca nefondat.