Secţia civilă. Sentinţa civilă. 805/C din 28.10.2009
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, contestatorii D.V. şi D.M. au formulat în temeiul Legii 10/2001 contestaţie împotriva deciziei nr. 32/2.03.2006 emisă de S.C. P. S.A. zona PECO Neamţ.
În motivare au arătat că au formulat notificare prin intermediul Biroului executorului judecătoresc M.P., solicitând restituirea suprafeţei de 2300 mp teren arabil, situată în Piatra Neamţ str. G-ral Dăscălescu nr. 395, teren ce a fost proprietatea soţului, respectiv a tatălui contestatorilor, D. Gh. M., şi care făcea parte dintr-un trup mai mare de teren, de 3600 mp, cu care acest a figurat înscris în registrul agricol. Prin Decretul nr. 465/1973, din acest teren a fost expropriată abuziv o suprafaţă de 2300 mp în favoarea PECO Iaşi, pentru care nu au fost despăgubiţi.
După intrarea în vigoare a Legii 10/2001 au formulat notificarea nr. 713/2001 adresată municipiului Piatra Neamţ, notificare respinsă prin dispoziţia primarului, soluţie pe care au atacat-o în instanţă. Ulterior, aflând că terenul expropriat se găseşte în patrimoniul S.C. P. S.A. Neamţ, au adresat şi intimatei o notificare, soluţionată prin decizia contestată în prezenta cauză. Consideră că în mod netemeinic le-a fost respinsă notificarea, motivându-se că nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului. Ordinul 568/1973 privind scoaterea din producţia agricolă a unor terenuri şi rolul fiscal al defunctului Dumitriu Gh. Mircea constituie dovezi ale posesiei şi dreptului de proprietate asupra terenului expropriat abuziv.
În dovedirea contestaţiei s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Intimata S.C. P. S.A. Zona PECO Neamţ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, întrucât au mai formulat anterior notificarea nr. 713/2001 pentru aceeaşi suprafaţă de teren, notificare respinsă prin dispoziţia primarului mun. Piatra Neamţ nr. 1410/2003, prin sentinţa civilă nr. 96/2006 a Tribunalului Neamţ dispoziţia fiind anulată. În ce priveşte prezenta notificare, a arătat că din actele depuse de contestatori nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate la data preluării, nerezultând cu certitudine până la ce dată a fost deţinut terenul, la ce dată a fost expropriat.
Mai mult decât atât, contestatorilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul dispoziţiilor legilor fondului funciar, astfel că nu mai pot intra şi sub incidenţa dispoziţiilor Legii 10/2001. Actele depuse de contestatori nu fac decât să dovedească faptul că, în anul 1973, 45.000 mp erau în proprietatea fostei CAP, fiind scoşi din circuitul agricol şi predat întreprinderii PECO Iaşi.
A mai invocat şi faptul că notificarea soluţionată prin decizia atacată a fost formulată tardiv.
Prin sentinţa civilă nr. 991/C/21.11.2006, Tribunalul Neamţ a respins ca nefondată contestaţia, reţinând că modificările aduse Legii 10/2001 nu au vizat şi dispoziţiile art. 22, legiuitorul neprorogând termenul de formulare a notificărilor, care s-a împlinit la data de 14.02.2002, iar notificarea a fost formulată abia la data de 30.11.2005.
Prin decizia civilă nr. 248/21.05.2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău a fost admis apelul promovat de contestatori împotriva sentinţei Tribunalului Neamţ, desfiinţată hotărârea apelată şi trimisă cauza pentru judecarea fondului la aceeaşi instanţă. Pentru aceasta s-a reţinut că apelanţii-contestatori au formulat o notificare în data de 12.11.2001 soluţionată de primarul mun. Piatra Neamţ. Pentru acelaşi imobil s-a făcut o nouă notificare la data de 30.11.2005, adresată către SC P. SA Neamţ. În aceste împrejurări nu se poate reţine că ultima notificare ar fi tardivă, întrucât pentru imobilul pretins contestatorii au făcut notificare în termenul legal reglementat de Legea 10/2001 şi au revenit practic cu o nouă notificare în noiembrie 2005, ceea ce impunea examinarea pe fond a cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata, prin decizia civilă nr. 7335/24.11.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul fiind respins ca nefondat.
La momentul revenirii dosarului pe rolul Tribunalului Neamţ spre a fi judecat în fond, cauza a fost înregistrată în programul ECRIS sub nr. 378/32/2007. În acest ciclu procesual, având în vedere că s-a făcut dovada, potrivit certificatului aflat în copie la fila 63, că sucursala PECO Neamţ a SC P. SA a fost radiată din la data de 6.01.2006, în cauză a figurat ca intimată societatea mamă SC P. SA Bucureşti.
Intimata a învederat instanţei că întrucât prima notificare formulată de contestatori a fost soluţionată de SC P. SA Bucureşti prin decizia nr. 27/2008, contestaţia promovată împotriva acesteia de către contestatori formând obiectul dosarului nr. 44591/3/2008 al Tribunalului Bucureşti şi fiind admisă la data de 6.05.2009, întrucât ambele notificări au avut acelaşi obiect, invocă excepţiile rămânerii fără obiect şi a lipsei de interes în promovarea prezentei contestaţii.
Mai arată că decizia nr. 32/2003 a zonei PECO Neamţ a fost anulată implicit prin decizia nr. 27/2008 emisă de P. SA Bucureşti, întrucât comisia zonei PECO Neamţ care a soluţionat a doua notificare nu a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al SC P. SA. În sensul dispoziţiilor Legii 10/2001 singura unitate competentă a emite decizii de soluţionare a notificărilor este SC P. SA Bucureşti.
Întrucât prima notificare a fost soluţionată, iar condiţiile care să justifice interesul promovării acţiunii trebuie să existe nu numai în momentul sesizării instanţei, dar şi pe parcursul soluţionării litigiului, a solicitat admiterea excepţiilor şi respingerea acţiunii.
Analizând mai întâi excepţiile invocate de intimată, se reţine că acestea nu sunt întemeiate.
În ce priveşte obiectul contestaţiei formulate, prin aceasta se înţelege ceea ce părţile înţeleg să supună controlului judecătoresc, ceea ce pretind ca puterea judecătorească să verifice, să aprecieze. În speţa de faţă, obiectul acţiunii îl constituie verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei nr. 32/2006 emisă de Sucursala P. SA Zona PECO Neamţ, din punctul de vedere al dispoziţiilor legale reprezentate de Legea 10/2001. Cum această decizie este încă în vigoare, asupra anulării ei nepronunţându-se nici o instanţă, şi nefiind retrasă nici de emitent, nici implicit nici explicit, aşa cum a încercat intimata să acrediteze ideea, nu se poate susţine faptul că demersul contestatorilor ar fi rămas fără obiect.
Şi în privinţa interesului, tribunalul consideră că acesta subzistă pentru a cere anularea dispoziţiei atacate, chiar în condiţiile pronunţării unei noi dispoziţii de către intimată, dispoziţie care a făcut obiectul controlului judecătoresc în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti.
Cu privire la terenul expropriat, contestatorii au formulat două notificări:
?prin cea cu nr. 713/2001 contestatorii au solicitat primarului mun. Piatra Neamţ retrocedarea suprafeţei de 2300 mp teren situat în Piatra Neamţ, str. G-ral Dăscălescu nr. 395, notificarea fiind respinsă prin dispoziţie în procedura administrativă, dispoziţie pe care ulterior, în urma controlului judecătoresc exercitat, instanţele au anulat-o şi au obligat primarul să înainteze notificarea spre soluţionare deţinătorului actual al terenului, respectiv S.C. PECO S.A Iaşi (decizia civilă nr. 255/6.12.2006 a Curţii de Apel Bacău – filele 7-9 dosar 378/32/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Ulterior, asupra acestei notificări s-a pronunţat intimata, societate mamă, emiţând decizia nr. 27/8.04.2008 (filele 39-40 acelaşi dosar al Înaltei Curţi), decizie atacată în instanţă în temeiul art. 26 al. 3 din Legea 10/2001. În dosarul nr. 44591/3/2008 în care s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti această contestaţie, la data de 6.05.2009 s-a pronunţat sentinţa prin care s-a admis contestaţia, s-a anulat decizia atacată şi a fost obligată intimata să emită o decizie de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 2000 mp teren.
?prin cea cu nr. 747/2005 contestatorii au solicitat SC P. SA Neamţ restituirea aceleiaşi suprafeţe de teren, întrucât identificaseră între timp actualul deţinător al bunului solicitat. Sucursala zona PECO Neamţ a respins notificarea prin decizia nr. 32/2006 contestată în prezentul litigiu.
În aceste condiţii, în prezent există juridic două dispoziţii ale unităţii deţinătoare (una emisă de sucursală şi una de societatea mamă) asupra notificărilor ce, într-adevăr, privesc acelaşi bun imobil. Având în vedere existenţa lor, dintre care una anulată în primă instanţă, cealaltă supusă controlului în prezenta procedură, pentru a nu exista o situaţie de incertitudine juridică ce ar putea afecta stabilitatea circuitului juridic, cu atât mai mult cu cât soluţiile sunt contradictorii, prezenta decizie respingând notificarea iar în cealaltă procedură intimata fiind obligată a soluţiona favorabil notificarea, tribunalul consideră că interesul contestatorilor în a clarifica soluţia pe care sunt îndreptăţiţi să o primească subzistă.
Interesul există, este legitim, personal, născut şi actual, cu atât mai mult cu cât soluţia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi irevocabilă, fiind atacată cu apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar soluţia pronunţată priveşte doar o suprafaţă de 2000 mp din totalul de 2300 pentru care s-a formulat notificarea.
Date fiind toate cele expuse, tribunalul apreciază că excepţia lipsei interesului nu este aplicabilă în cauză, contestatorii având interesul de a elimina orice neclaritate, orice dubiu în legătură cu dreptul pretins prin notificarea formulată.
Asupra fondului contestaţiei, tribunalul reţine că în temeiul dispoziţiilor Legii 10/2001, contestatorii au solicitat retrocedarea unui imobil deţinut de o societate comercială la care statul este acţionar (minoritar începând din anul 2004). Potrivit art. 21 din lege, al. 1, imobilele preluate în mod abuziv, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de (…) o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, (…) vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Al. 2 al aceluiaşi articol stipulează că prevederile al. 1 sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
Prin urmare, situaţia în speţa de faţă se încadrează în prevederile al. 2, asupra bunurilor notificate trebuind să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie organele de conducere ale unităţii deţinătoare.
Potrivit Capitolului II al Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, se arată că formularea de „unitate deţinătoare” prevăzută în lege are semnificaţia de „fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi cu capital de stat, organizaţii cooperatiste)”.
Prin urmare, asupra notificării formulate, legal învestită a se pronunţa nu putea fi decât entitatea care, având personalitate juridică, avea puterea şi competenţa de a angaja patrimonial persoana juridică.
Or, în speţa de faţă, asupra notificării s-a pronunţat sucursala deţinătoare a imobilului. Potrivit dispoziţiilor art. 43 al. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. De asemenea şi conform O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea S.N.P. „P.” S.A. Bucureşti, aprobată prin Legea nr. 70/1998, sucursalele din cadrul S.N.P. P. S.A. nu au personalitate juridică.
Ca atare, decizia atacată este anulabilă întrucât nu a fost respectată competenţa de soluţionare în cadrul societăţii intimate, emitenta S.C. P.S.A. zona PECO Neamţ neavând calitatea de „unitate deţinătoare” în înţelesul atribuit de Legea 10/2001.
Pentru acest motiv contestaţia formulată a fost admisă, cu consecinţa anulării deciziei atacate, fără a fi necesar a prevedea o obligaţie de soluţionare în sarcina societăţii competente, întrucât, dată fiind situaţia de fapt expusă mai sus, notificarea iniţială, nr. 713/2001, a ajuns de mai demult în posesia societăţii mamă, care a şi soluţionat-o de altfel prin decizia emisă în anul 2008.
