Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 02.04.2009, sub nr. 13757/3/2009, reclamantul GB, prin Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în contradictoriu cu pârâta LSC, cu participarea Serviciului Autoritate Tutelară din Primăria Municipiului Târgu-Mureş, a solicitat instanţei de judecată să îl autorizeze pe GB, tatăl minorului DB, să îl preia pe acesta, personal sau prin reprezentant, de la debitoarea LSC, în scopul înapoierii la reşedinţa obişnuită din Republica Ungară, conform Sentinţei civile nr. 670/9.06.2005 a Tribunalului Bucureşti.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 607/9.06.2005 pronunţată în dosarul nr. 1244/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă, în temeiul dispoziţiilor Convenţiei de la Haga din 1980 şi a legii de aplicare a acesteia, Legea nr. 369/2004, s-a dispus înapoierea minorului DB la reşedinţa obişnuită din Republica Ungară în termen de două săptămâni de la comunicarea hotărârii, sub sancţiunea unei amenzi civile în favoarea statului în suma de 10.000.000 lei în sarcina pârâtei Lupu Steluţa Teodora, deplasarea copilului în România fiind considerată ilicită în sensul Convenţiei. În conformitate cu dispoziţiile art. 14 al. 4 din Legea nr. 369/2004: “Instanţa sesizată cu cererea de silită […] la cererea celui îndreptăţit, îl poate autoriza pe acesta să preia, el însuşi sau prin reprezentant, copilul aflat ilicit pe teritoriul României şi să-l înapoieze în ţara reşedinţei sale obişnuite, pe cheltuiala debitorului. … Dispoziţiile art. 580 indice 3 şi respectiv ale art. 580 indice 2 din sunt aplicabile.” Totodată, art. 580 indice 2 din Codul de procedură civilă prevede: „Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului”. Prin urmare, având în vedere faptul că ne aflăm în faţa unui refuz evident al debitoarei de a îndeplini de bunăvoie obligaţia fixată de instanţa de judecată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, aceasta depăşind cu mult termenul de 2 săptămâni, stabilit de instanţă, de la momentul comunicării sentinţei, singura modalitate pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilită prin titlul executoriu este executarea silită, pentru care este necesară autorizarea tatălui minorului, GB, să preia personal sau prin reprezentant minorul.
Prin Sentinţa civilă nr. 960/14.07.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Tîrgu-Mureş, fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 05.02.2010 sub nr. 13757/3/2009.
În probaţiune s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa de înaintare a dosarului Tribunalului Bucureşti, către Judecătoria Tîrgu-Mureş, cerere formulată de Gergely Steluţa Cristina, Sentinţele civile nr. 220/20.03.2009 şi nr. 4217/05.09.2008 ale Judecătoriei Tîrgu-Mureş, proces verbal încheiat la data de 08.05.2009, înscrisuri în limba maghiară, din limba maghiară. De asemenea, la dosarul cauzei, a fost conexat dosarul nr. 13757/3/2009 al Tribunalului Bucureşti.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 607/2005 pronunţată în dosarul nr. 1244/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă, instanţa a admis cererea formulată de reclamant, Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâta, Steluţa-Cristina Lupu şi a dispus înapoierea copilului minor, DB, născut la data de 03.08.1999, către tatăl acestuia, GB, la reşedinţa obişnuită a acestuia din urmă din Republica Ungară, în termen de două săptămâni de la comunicarea hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei amenzi civile de 10.000.000 ROL (1.000 lei) în favoarea Statului român.
Instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, dacă nici după aplicarea amenzii prevăzute la art. 11 alin. (2) hotărârea judecătorească de înapoiere a copilului în ţara reşedinţei sale obişnuite nu este executată voluntar, se procedează la executare silită, conform Codului de procedură civilă, iar, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4), reţine că instanţa sesizată cu cererea de executare silită poate obliga pe cel care refuză înapoierea copilului să plătească în favoarea statului o amendă civilă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori, la cererea celui îndreptăţit, îl poate autoriza pe acesta să preia, el însuşi sau prin reprezentant, copilul aflat ilicit pe teritoriul României şi să-l înapoieze în ţara reşedinţei sale obişnuite pe cheltuiala debitorului. În acest din urmă caz persoana îndreptăţită va putea obţine, prin intermediul autorităţii centrale române, concursul organelor de poliţie, al jandarmeriei sau al altor agenţi ai forţei publice, precum şi al altor autorităţi ori instituţii a căror cooperare este necesară. Dispoziţiile art. 580^3 şi, respectiv, ale art. 580^2 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile.
În continuare, instanţa reţine că reclamantul a făcut dovada refuzului pârâtei de a executa de bună-voie şi întocmai hotărârea judecătorească prin care s-a dispus înapoierea copilului minor la tatăl acestuia, aşa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal întocmit în dosarul de executare silită nr. 23/2007 al Biroului executorului judecătoresc Hurubă Eugen, fiind invocate aspecte legate de existenţa altor hotărâri judecătoreşti cu privire la încredinţarea copilului minor, DB, născut la data de 03.08.1999. Aşadar, în raport de dispoziţiile clare ale legii şi de starea de fapt constând în aceea că, de facto, copilul minor se găseşte în îngrijirea, ocrotirea, creşterea şi educarea părintelui căruia nu i-a fost, iniţial, încredinţat în acest scop, ţinând seama şi de faptul că pricina se găseşte în faza executării silite începute în temeiul unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească, instanţa statuează că în cadrul procedurii deschise în prezentul dosar nu se pot antama, discuta şi hotărî aspecte care ţin de fondul cauzei, precum părintele căruia trebuie să i se încredinţeze copilul. În consecinţă, instanţa va admite cererea şi va autoriza reclamantul să preia copilul, în scopul înapoierii la locuinţa obişnuită a acestuia.
