Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 566 din data de 01.10.2014
Repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea nu doar a valorii nominale a salariilor pe care le-ar fi încasat reclamanta dacă s-ar fi aflat în activitate, ci și actualizarea cu inflația a acestor sume respectiv acordarea dobânzii legale.
Decizia civilă nr. 566/01.10.2014 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată reclamanta B.G. a chemat în judecată pe pârâta UM solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună:
1) obligarea pârâtei la indexarea lunară cu indicele de inflație a drepturilor salariale achitate pe perioada 26.11.2001 – 22.04.2013;
2) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă drepturilor salariale achitate pe perioada 26.11.2001 – 22.04.2013;
3) obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a lucrat în cadrul pârâtei până la data de 26.11.2001 când a fost suspendată din funcție ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva sa, încetarea acestei suspendări operând la data de 22.04.2013, ca urmare a soluției de achitare în procesul penal.
Pentru perioada în care a fost suspendată pârâta i-a achitat drepturile salariale pe care le-ar fi încasat dacă ar fi fost în activitate, însă repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea acestor sume într-un cuantum actualizat cu inflația, precum și acordarea dobânzii legale.
În cauză a formulat întâmpinare M.A.N., invocând calitatea de reprezentant al pârâtei UM, prin aceasta solicitându-se respingerea ca neîntemeiată a cererii.
În cuprinsul acesteia s-a arătat că suspendarea din funcție s-a dispus ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale și trimiterii în judecată a reclamantei pentru săvârșirea unor fapte în legătură cu serviciul, suspendarea nefiind contestată de către reclamantă.
În urma epuizării procesului penal reclamanta a fost achitată, astfel încât s-a dispus reluarea activității acesteia pe funcția avută anterior suspendării.
Este neîntemeiată solicitarea de acordare a sumelor actualizate cu inflația și a dobânzii legale în condițiile în care prevederile art. 52 alin. 2) din Codul muncii nu prevăd acest drept, neputând fi aplicabile prevederile art. 166 alin. 4) din același act normativ și neputându-se reține vreo formă de culpă a pârâtei în ceea ce privește suspendarea raporturilor de muncă.
Prin sentința civilă … Tribunalul a admis cererea formulată de reclamanta B.G. in contradictoriu cu părâtul M.A.N.
A obligat pe pârâtul M.A.N. să plătească reclamantei următoarele drepturi bănești:
a) suma de bani reprezentând actualizarea în raport cu inflația a drepturilor salariale lunare de care ar fi beneficiat reclamanta dacă nu ar fi fost suspendată pe perioada 26.11.2001-22.04.2013, actualizarea urmând a se face în raport de fiecare sumă brută lunară cuvenită cu titlu de salariu pe perioada respectivă, de la data la care ar fi trebuit plătită și până la 31.10.2013;
b) suma de bani reprezentând dobânda legală calculată la suma ce ar fi trebuit să fie plătită reclamantei cu titlu de salariu net, dacă nu ar fi fost suspendată pe perioada 26.11.2001-22.04.2013, dobânda urmând a se stabili în raport de fiecare sumă lunară ce ar fost încasată de reclamantă cu titlu de salariu net, de la data la care ar fi trebuit plătită și până la 31.10.2013 și suma de 500 de lei cheltuieli de judecată
Analizând cererea de chemare în judecată Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta se află în raporturi contractuale de muncă cu pârâtul din anul 1992, activitatea în cadrul UM desfășurându-se cu începere din 15.07.2001, aspecte de fapt ce rezultă din copia carnetului de muncă.
Prin Ordinul de zi pe unitate nr. … s-a dispus suspendarea din funcție a reclamantei cu începere din 26.11.2001, întrucât printr-o rezoluție a unui parchet militar s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantei. S-au avut în vedere prevederile art. 63 din OG nr. 13/1993 și art. 16 din Legea nr. 1/1970.
În urma epuizării procesului penal, aceasta a fost achitată prin hotărâre ce a devenit definitivă la data de 27.03.2013.
Prin decizia nr. xxx emisă de comandantul UM s-a dispus reluarea activității de către reclamantă, cu începere din 29.04.2013 în baza art. 52 alin. 2) din Legea nr. 53/2003.
În dreptul românesc există principiul reparării integrale a prejudiciului, indiferent de izvorul răspunderii – delictuale, contractuale sau cvasidelictuale. Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune acordarea atât a prejudiciului efectiv, cât și a beneficiului nerealizat.
Dobânda legală are natura juridică a beneficiului neacordat, aceasta fiind reglementată de lege ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.
Actualizarea cu inflația nu poate fi considerată o instituție echivalentă ca natură juridică cu dobânda legală ori permisă de legiuitor ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.
Actualizarea cu inflația presupune aducerea la aceeași valoare economică (putere de cumpărare) a unei sume de bani, în condițiile în care în piață se manifestă, fie un fenomen inflaționist ce are ca efect deprecierea monedei de referință, fie un fenomen de deflație ce are ca efect aprecierea monedei de referință.
Actualizarea cu inflația depinde exclusiv de fenomene ce țin de puterea de cumpărare a monedei de referință la intervale de timp diferite. În funcția de evoluția acestor fenomene economice, aceeași cantitate de produse și servicii va putea fi cumpărată/plătită la două momente diferite în timp, fie cu aceeași sumă de bani (în condiții de stabilitate economică), fie cu o sumă de bani mai mică (în caz de deflație), fie cu o sumă de bani mai mare (în caz de inflație).
Așadar, actualizarea cu inflația nu presupune în mod necesar o sumă de bani mai mare și în nici un caz nu are ca efect producerea unui avantaj economic pentru vreuna dintre părți, în condițiile în care rolul său este acela de a determina cantitatea de monedă ce are aceeași putere economică cu o altă cantitate de monedă la un moment anterior.
În raport de considerentele expuse, Tribunalul reține că mecanismul de actualizare cu inflația a unei sume de bani nu poate fi considerat decât ca o operațiune ce are drept rezultat determinarea prejudiciului efectiv, iar nu a beneficiului nerealizat.
În consecință, pentru repararea integrală a prejudiciului este posibilă acordarea atât a actualizării cu inflația, cât și a dobânzii legale.
Potrivit art. 52 alin. 1) și 2) din Codul muncii:
(1) Contractul individual de muncã poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în urmãtoarele situații:
b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penalã împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecatã pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținutã, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtorești;
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1) lit. a) și b), dacã se constatã nevinovãția celui în cauzã, salariatul își reia activitatea anterioarã și i se plãtește, în temeiul normelor și principiilor rãspunderii civile contractuale, o despãgubire egalã cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
După cum rezultă din conținutul textului art. 52 alin. 2) din Codul muncii, aplicabil raporturilor dintre părți la momentul reluării activității de către reclamantă, în cazul în care s-a constatat nevinovăția salariatului ce a fost suspendat din funcție în contextul demarării împotriva sa a unor investigații penale, acesta are dreptul la o despăgubire.
Dreptul la acordarea despăgubirii nu este condiționat de existența sau inexistența vreunei culpe a angajatorului în decizia de suspendare a raporturilor de muncă, fiind vorba despre o răspundere obiectivă, stabilită prin lege.
Interpretat teleologic (după scopul urmărit de legiuitor), textul art. 52 alin. 2) din Codul muncii nu reglementează altceva decât o reparare a prejudiciului suferit de către angajat ca urmare a suspendării raporturilor sale de muncă, căci “despăgubirea”; la care face referire articolul în discuție nu constituie altceva decât forma/modalitatea de reparare a prejudiciului.
După cum rezultă din examinarea cu atenție a textului în discuție, legiuitorul nu s-a limitat în a fixa cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului la “salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului”;, ci a și stipulat în mod expres izvorul juridic al acestei despăgubiri, și anume, “în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale”;.
Această prevedere nu poate avea alt rol decât acela de a exprima voința legiuitorului în sensul aplicării acestor norme și principii ale răspunderii civile contractuale în cazul în care intervine evenimentul descris, orice altă interpretare conducând la concluzia că norma respectivă nu produce nici un efect.
Prin urmare, alături de prevederile art. 52 alin. 2) din Codul muncii, sunt aplicabile raporturilor dintre părți și prevederile art. 1082 și 1088 din Codul civil de la 1864 (pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011), respectiv prevederile art. 1531 și 1535 din Noul (după data de 01.10.2011), urmând astfel a se repara integral prejudiciul suportat de reclamantă, adică atât cel efectiv, cât și beneficiul nerealizat.
Repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea nu doar a valorii nominale a salariilor pe care le-ar fi încasat reclamanta dacă s-ar fi aflat în activitate, ci și actualizarea cu inflația a acestor sume respectiv, acordarea dobânzii legale.
Salariatul are drept la despăgubiri, “drepturile salariale”; la care face referire textul constituind criteriul de determinare/cuantificare a prejudiciului, iar nu drepturi cuvenite pentru prestată. Din această perspectivă, în mod cu totul evident, sunt inaplicabile prevederile art. 166 alin. 4) din Codul muncii. Acest text nu face altceva decât să descrie o ipoteză de aplicare a principiilor generale privitoare la repararea prejudiciilor în materie contractuală, principii reglementate de Codul civil (atât cel anterior, cât și cel în vigoare în prezent).
Așadar, chiar dacă în cuprinsul prezentei hotărâri instanța face referire la “drepturi salariale”; ori “salariu”;, aceste sintagme sunt folosite cu sensul de criterii de determinare a sumelor solicitate prin prezenta acțiune, adică despăgubiri.
Specificitatea cazului de față implică și o analiză a modului de determinare a sumelor de bani acordate prin prezenta hotărâre.
Astfel, dacă reclamanta ar fi continuat activitatea atunci ar fi încasat lunar anumite sume de bani cu titlu de salariu. În aceste condiții, actualizarea sau dobânda nu pot fi calculate altfel decât prin raportare la fiecare sumă nominală ce corespunde salariului ce s-ar fi încasat lunar, de la data la care trebuia plătit și până la data de 31.10.2013, data plății despăgubirii egale cu valoarea nominală a salariilor.
Actualizarea se va raporta la fiecare salariu brut lunar al reclamantei, luându-se ca moment de referință data la care s-ar fi plătit, iar ca moment final data de 31.10.2013.
Ulterior se vor cumula toate aceste sume rezultând valoarea totală a sumei nominale ce reprezintă “actualizarea cu inflația”;.
În raport de prevederile art. 55 alin. 2) lit. j1 și k din Codul fiscal, precum și de natura juridică a actualizării (aceasta fiind componentă a prejudiciului efectiv), Tribunalul reține că din suma totală ce va fi determinată urmează a se reține impozitul și celelalte contribuții legale ce se aplică veniturilor salariale ori asimilate acestora.
În privința dobânzii legale, având natura sa juridică de beneficiu nerealizat, nu poate fi acordată decât prin raportare la cuantumul net al sumei, deoarece doar de acest cuantum s-ar fi putut folosi în mod efectiv reclamanta dacă s-ar fi aflat în activitate și s-ar fi achitat la timp fiecare drept salarial lunar.
Un argument suplimentar în acest sens rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 55 alin. 2) lit. j1 din Codul fiscal, textul prevăzând că regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și sumelor “reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație”;.
Așadar, legiuitorul nu a stipulat că regulile de impunere s-ar aplica și cu privire la dobânda legală ce s-ar acorda pentru sume de bani reprezentând salarii, pentru a se putea trage concluzia că dobânda ar putea fi stabilită prin raportare la cuantumul brut al dreptului salarial ce se cuvenea creditorului.
Tribunalul reține că dobânda legală nu poate fi acordată decât prin raportare la cuantumul net al salariului lunar ce s-ar fi plătit reclamantei dacă s-ar fi aflat în activitate.
În temeiul art. 451-453 C.proc.civ. a fost obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 500 lei reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, în urma rejudecării fondului, respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele motive:
Instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 52 alin. 2 din Legea 53/2003. Legiuitorul a condiționat acordarea despăgubirilor de existența unui prejudiciu produs ca urmare a unei fapte ilicite a debitorului, care constă în neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării. În dreptul civil, răspunderea are la bază vina celui care săvârșește o faptă prejudiciabilă.
Art. 52 alin. 2 din Legea 53/2003 prevăd că salariatului i se plătește o despăgubire în temeiul normelor răspunderii contractuale. Art. 1088 din Codul civil, art. 1531 și 1535 din noul Cod civil consacră dreptul la daune interese pentru neexecutare sau daune interese moratorii pentru executarea cu întârziere, dar care să-i fie imputabilă.
În temeiul art. 16 din Legea nr. 1/1970, reclamanta a fost suspendată din funcție ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea de fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Nu se poate reține nicio culpă a angajatorului cu privire la instituirea măsurii suspendării raporturilor de muncă.
Art. 52 din codul muncii prevede obligativitatea de a i se plăti salariatului o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării, nu indexarea lunară cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă.
În cauză a operat o suspendare a raporturilor de muncă ce are drept efect suspendarea plății drepturilor de natură salarială.
Fapta ilicită în materie contractuală constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații contractuale. În lipsa unei culpe, nu poate fi atrasă răspunderea contractuală. Angajatorul nu poate fi considerată debitor al unei sume de bani, în sensul art. 1488 din noul cod civil, deoarece, în lipsa prestării muncii pe durata suspendării, nu poate exista obligația corelativă a plății drepturilor salariale.
Instanța a avut în vedere că dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată, în nici un caz de la data de 26.11.2001.
A fost încălcat principiul disponibilității, consacrat de art. 9 și 22 al. 6 noul cod de procedură civilă, instanța a dispus în sensul obligării la plata unor sume de bani cu titlu de actualizare pentru perioada 22.04.2013-31.10.2013, ce nu a fost cerută de reclamantă, pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.
În drept, a invocat art. 480 al. 2 noul cod de procedură civilă.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Apelul este nefondat.
Intimata reclamantă a fost suspendată din funcție în baza art. 16 din Legea nr. 1/1970 a organizării și disciplinei muncii în unitățile socialiste de stat.
Acest articol prevede că în cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcția deținută, conducerea unității îl va suspenda din funcție. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile de salariu.
Art. 17 din aceeași lege reglementează situația în care salariatul este nevinovat. În cazul constatării nevinovăției salariatului suspendat din funcție potrivit art. 16, acesta are dreptul la o despăgubire egala cu partea de salariu de care a fost lipsit.
În urma abrogării Legii 1/1970, aceeași situație este reglementată prin art. 52 din Legea 53/2003, Codul muncii, angajatorul fiind obligat să plătească o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Așa cum în mod corect a calificat instanța de fond, această formă de răspundere patrimonială a angajatorului față de angajat este impusă prin lege, antrenarea ei fiind condiționată doar de constatarea inexistenței culpei salariatului în procesul penal, neavând nicio relevanță caracterul licit sau ilicit al faptei angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă sau eventuala culpă a acestuia.
Prin urmare, motivele de apel care se referă la inexistența faptei ilicite și a culpei apelantului nu sunt întemeiate.
Cu privire la întinderea reparației salariatului, în mod firesc, aceasta trebuie să fie integrală. Textul articolului 52 al. 2 este extrem de cuprinzător, incluzând atât salariul, cât și celelalte drepturi de care a fost lipsit. Pe toată durata suspendării, reclamanta a fost lipsită de contravaloarea salariului, pe care ar fi încasat-o lunar, ceea ce presupune că trebuie să primească valoarea actuală a acestor sume, prin indexare cu rata inflației, dar și de beneficiul pe care ar fi putut să îl realizeze. Acestea sunt și pot fi incluse în sfera celorlalte drepturi de care salariata a fost lipsită, interpretarea instanței de fond fiind corectă, rezonabilă.
Referitor la data de la care se cuvine dobânda legală, art. 166 al. 4 din Codul muncii este derogator de la regulile de drept comun, stabilind că în ceea ce privește plata salariului, angajatorul este de drept în întârziere. Din aceleași considerente, la momentul plății despăgubirii prevăzute de art. 52 al. 2 din Codul muncii pentru repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a suspendării plății drepturilor salariale, dobânda trebuie calculată de la data scadenței fiecărei sume. Nici acest motiv de apel nu este întemeiat.
Ultimul motiv de apel se referă la încălcarea principiului disponibilității și la acordarea a mai mult decât ceea ce s-a cerut. Din analiza cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la indexarea lunară cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale pentru drepturile salariale achitate pe perioada 26.11.2011-22.04.2013. În cererea de chemare în judecată nu se indică nici momentul de la care trebuie să înceapă și nici momentul până la care trebuie acordate aceste drepturi. Pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, clară și care să poată fi pusă în executare, în aplicarea art. 22 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, instanța avea obligația de a stabili, chiar și din oficiu, pe ce perioadă se întinde obligația pârâtului. Respectând logica juridică, dar și practica judiciară în materia actualizării și a dobânzii, invocată chiar de reclamant, instanța a stabilit că drepturile se cuvin de la data scadenței și până la data plății, care în cauză este 31.10.2013, conform înscrisului întocmit de pârât și depus la instanța de fond, respectiv adresa …
Instanța a respectat limitele învestirii, obligând la actualizare și la plata dobânzii pentru drepturile de care reclamanta ar fi beneficiat în perioada cât a fost suspendată, 26.11.2011-22.04.2013, actualizarea și dobânda urmând a se calcula de la data scadenței și până la data plății, 31.10.2013.
Prin urmare, instanța nu a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, ci a pronunțat o soluție clară, pentru a nu exista nelămuriri cu privire la întinderea sau aplicarea dispozitivului.
În mod evident, apărătorul intimatei s-a aflat în eroare atunci când în ședință publică a arătat că este posibil să se fi acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, nefiind în discuție pe ce perioadă se cuveneau drepturile salariale, ci pe ce perioadă se cuvin actualizările și dobânzile. Această eroare a fost ulterior corectată prin concluziile scrise depuse.
Sentința fiind legală și temeinică, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.
