In cazul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală, partea trebuie să dovedească că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa de această împiedicare. Dovedirea imposibilităţii de prezentare este o condiţie sine qua non pentru admisibilitatea contestaţiei.
Dacă petentul condamnat nu dovedeşte imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, contestaţia în anulare este inadmisibilă.
(Decizia nr. 348 din 26 februarie 2003 – Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 359 din 14 martie 2002, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în baza art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 -76 din Codul penal, i-a condamnat pe inculpaţii A.N. şi P.S. la 7 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – 64 din Codul penal, şi la câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), b) şi c) din Codul penal, conform art. 65 din Codul penal.
S-a computat prevenţia ambilor inculpaţi, potrivit art. 88 din Codul penal.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la despăgubiri civile către partea civilă, potrivit art. 14, raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, iar în baza art. 348 din Codul de procedură penală s-a dispus anularea filelor cec fără acoperire emise în cauză şi s-a menţinut măsura indisponibilizării sumei de 11.000 USD de la .
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut în esenţă că, la data de 18 ianuarie 2001, SC “P.” SA, prin reprezentat legal, a sesizat că în derularea Contractului de furnizare făină nr. 147, încheiat cu SC “R.” SRL, a livrat cantitatea de 1.000 tone făină, pentru achitarea căreia au fost emise file cec, până la concurenţa valorii totale a mărfii, file care, introduse la plată la Banca X, au fost refuzate pe motiv “lipsă disponibil”.
Astfel, la data de 27.11.2000, inculpatul A.N., în calitate de reprezentant al SC “R.” SRL, a încheiat un contract pentru furnizarea de făină şi produse de morărit, în cantitate de 1.000 tone, cu reprezentanţii SC “P.” SA, cantitate ce urma a fi livrată în tranşe de 100 – 120 tone, iar contravaloarea mărfii să fie achitată cu filă cec, la 15 zile de la fiecare livrare.
Pe parcursul lunii decembrie 2000, inculpatul A.N. a completat file cec, în care era înscrisă suma de bani ce reprezenta contravaloarea mărfii livrate de SC “P.” SA, file care au fost introduse la plată de furnizor în cursul lunii ianuarie 2001, dar care au fost restituite de către Banca X pe motiv de lipsă disponibil în cont.
La solicitarea SC “P.” SA, inculpatul A.N. s-a deplasat la sediul societăţii pentru a clarifica situaţia financiară, unde a prezentat un contract încheiat cu SC “R.S.” SRL, societatea căreia i se livrase cantitatea de făină achiziţionată de SC “R.” SRL, şi a precizat că această societate întârzie cu plata facturilor, întrucât are probleme financiare. Ulterior inculpatul A.N. a prezentat SC “P.” SA un acord de plată încheiat între societatea al cărei reprezentant era şi SC “R.S.” SRL, prin care SC “R.S.” SRL se obliga ca, începând cu 10.01.2001, să efectueze plăţi în numerar, în limita legală, din două în două zile, iar începând cu a doua decadă a lunii ianuarie să achite săptămânal cu ordin de plată suma minimă de 500.000.000 lei. în această perioadă, inculpatul A.N. a mai achitat în numerar suma de 80.000.000 lei.
Contractul şi acordul de plată au fost prezentate reprezentanţilor SC “P.” SA doar pentru a le întări încrederea în buna-credinţă a inculpatului A.N. şi pentru a întârzia formularea unei plângeri penale la organele competente cu “timpul necesar ştergerii urmelor”.
între SC “P.” SA şi SC “R.” SRL a fost interpusă SC “C.” SRL, prin care s-a livrat făina la alte societăţi comerciale, şi nicidecum la SC “R.S.” SRL, cum au vrut cei doi inculpaţi să se creadă, pentru a induce în eroare SC “P.” SA şi pentru a crea aparenţa bunei-credinţe. Prin SC “C.” SRL s-au şi încasat, de altfel, banii obţinuţi în urma livrării făinei, bani ce au fost ulterior predaţi inculpatului A.N.
Prin Decizia penală nr. 1871/A din 10.11.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a respins ca nefondate apelurile ambilor inculpaţi, care au susţinut greşita condamnare, întrucât nu sunt vinovaţi de săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor.
împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii A.N. şi P.S., pentru motivul prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală.
Prin apărător din oficiu, pentru ambii inculpaţi, şi personal de inculpatul P.S., s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate.
După judecarea recursului, inculpatul A.N. s-a prezentat şi a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja un apărător, întrucât doreşte să invoce existenţa unor vicii de procedură în faza apelului.
Curtea a respins cererea de amânare şi a reţinut concluziile apărătorului din oficiu, în sensul reducerii pedepsei, având în vedere că recursul a fost declarat la data de 25 noiembrie 2002, astfel că recurentul inculpat, cercetat în stare de libertate, a avut posibilitatea să-şi angajeze un apărător şi, mai mult, după cum rezultă din dosarul instanţei de apel, inculpatul a fost prezent la judecarea apelului.
Prin Decizia penală nr. 99 din 28 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia I penală a respins recursurile inculpaţilor ca nefondate.
La data de 19.02.2003, inculpatul A.N. a formulat contestaţie în anularea sus-menţionatei decizii, invocând dispoziţiile art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală.
în acest sens, contestatorul a susţinut că a fost în imposibilitate să ajungă la judecarea recursului pentru termenul din 28 ianuarie 2003, respectiv ora 8,30, întrucât, fiind plecat la Constanţa pentru rezolvarea unor probleme familiale, a ajuns la judecată cu 15 minute după începerea şedinţei, iar recursul său fusese deja judecat cu apărător din oficiu şi instanţa i-a respins cererea de amânare pentru a-şi angaja apărător ales.
Curtea a luat în examinare contestaţia cu privire la admisibilitatea în principiu, conform art. 391 din Codul de procedură penală, reţinând că aceasta este făcută în termen legal, potrivit art. 388 din Codul de procedură penală, şi, în raport de invocarea dispoziţiilor art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală, a constatat că, formal, motivul invocat de petent este unul dintre cele prevăzute de art. 386 din Codul de procedură penală, însă în sprijinul acestuia nu s-au depus şi nici invocat dovezi care să existe la dosar.
De asemenea, din examinarea dosarului s-a mai constatat că inculpatul a fost citat pentru ora 9,00 (nu 8,30 cum s-a susţinut), dosarul a fost pe listă la poziţia
12, iar unul dintre recurenţi se afla în arest preventiv, contestatorul s-a prezentat mult după strigarea cauzei (şi nu cu 15 minute mai târziu cum a susţinut), nu a invocat imposibilitatea de prezentare în timp util ca urmare a unei călătorii şi nu a depus biletul de tren doveditor nici cu acea ocazie şi nici cu ocazia judecării contestaţiei.
Prin urmare, contestaţia s-a constatat a fi inadmisibilă pe aspectul prevăzut de art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală, ca şi în contextul dispoziţiilor art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală, şi a fost respinsă ca atare.
