Executarea silită asupra patrimoniului asociaţilor cu răspundere nelimitată în caz de faliment. Faliment


Pe măsura încasării sumelor din executarea silită judecătoresc este obligat să vireze aceste sume în contul averii debitoarei indicat de către lichidator. Distribuţia ulterioară a acestor sume reprezintă o operaţiune specifică procedurii falimentului , reglementată ca atare de dispoziţiile art. 121-123 din şi care atât timp cât procedura este în curs reprezintă o atribuţie exclusivă a lichidatorului. ( sent. Nr. 1070 din 5 oct. 2009).

Prin cererea înregistrată la 3 sept. 2009 în dosarul nr. 13/90/2000 executorul judecătoresc R M. a solicitat instanţei să-i comunice tabelul definitiv consolidat al creditorilor în vederea distribuirii sumei rezultate în urma vânzării bunurilor aparţinând asociaţilor debitoarei SC S SNC RM.-VÂLCEA. De asemenea s-a solicitat instanţei să comunice dacă procedura a fost închisă pentru a putea proceda la distribuirea sumei conform art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Lichidatorul a solicitat respingerea cererii arătând că executorul judecătoresc trebuie să vireze sumele obţinute din executarea silită asupra averii asociaţilor în contul averii debitoarei iar distribuţia trebuie să se realizeze de către lichidator conform art. 123 din legea nr. 85/2006.

De altfel această obligaţie a executorului judecătoresc a fost stabilită în mod irevocabil prin sentinţa nr. 6246/10 nov. 2008 pronunţată în dosarul nr.354/288/2008 şi prin decizia nr. 897/11 iunie 2009 pronunţată în recurs în acelaşi dosar însă executorul judecătoresc refuză executarea acestor hotărâri.

Din probele administrate tribunalul constată nefondată cererea executorului judecătoresc.

Scopul procedurii insolvenţei aşa cum este definit de art. 3 din Legea nr. 85/2006 este acoperirea pasivului debitorului aflat în .

Sursa principală a obţinerii sumelor necesare acoperirii pasivului este averea debitorului respectiv valorificarea activului patrimonial al acestuia (inclusiv creanţele împotriva debitorilor falitei care fac parte tot din activul patrimonial).

În caz de insuficienţă a activului patrimonial Legea nr. 85/2006 prevede două surse suplimentare şi anume sume atrase din angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 precum şi sume obţinute în temeiul art. 126 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 126 din Legea nr. 85/2006 în cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăţi în nume colectiv sau în comandită nu sunt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat de creanţe, împotriva grupului sau a societăţii judecătorul-sindic va autoriza executarea silită, în condiţiile legii, împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată sau, după caz, a membrilor, pronunţând o sentinţă definitivă şi executorie, care va fi pusă în de lichidator, prin judecătoresc.

După cum se observă scopul executării silite împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată îl constituie plata creanţelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat.

Hotărârea de autorizare a executării silite este pusă în executare de către lichidator prin intermediul executorului judecătoresc.

Ca atare raportul juridic de drept procesual execuţional se naşte între lichidator ca titular al cererii de executare şi executorul judecătoresc care are obligaţia de a aduce la îndeplinire executarea silită. Creditorii nu sunt părţi în acest raport execuţional; este adevărat că lichidatorul acţionează ca un reprezentant al masei credale însă legea îi oferă această calitate de titular al cererii de executare.

Aşa fiind, pe măsura încasării sumelor din executarea silită executorul judecătoresc este obligat să vireze aceste sume în contul averii debitoarei indicat de către lichidator. Distribuţia ulterioară a acestor sume reprezintă o operaţiune specifică procedurii falimentului , reglementată ca atare de dispoziţiile art. 121-123 din Legea nr. 85/2006 şi care atât timp cât procedura este în curs reprezintă o atribuţie exclusivă a lichidatorului. Mai mult distribuţia reprezintă o operaţiune ce poate fi contestată în cadrul procedurii iar competenţa de soluţionare a contestaţiilor aparţine judecătorului sindic.

Or, dacă distribuţia ar fi realizată de executorul judecătoresc s-ar ajunge ca eventualele contestaţii la distribuţie să fie soluţionate de către instanţele de drept comun pe calea contestaţiei la executare prevăzută de art. 399 din încălcându-se competenţa materială a instanţelor în raport de legea specială aplicabilă atât timp cât procedura este în curs.

În cererea sa executorul judecătoresc face trimitere la dispoziţiile art. 142 din Legea nr. 85/2006 solicitând instanţei să comunice dacă procedura insolvenţei a fost închisă pentru ca executorul să procedeze la repartiţia sumelor.

Instanţa constată în primul rând că textul art. 142 alin. 2 se referă la o altă situaţie respectiv cea a răspunderii angajată în temeiul art. 138 din legea nr. 85/2006 şi în al doilea rând că textul art. 142 trebuie coroborat cu cel al art. 140 din aceeaşi lege şi care constituie regula în ce priveşte atragerea sumelor din angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

Potrivit art. 140 din Legea nr. 85/2006 sumele depuse potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.

Iar potrivit art. 142 din aceeaşi lege executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă.

După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator.

Din coroborarea celor două texte de lege rezultă că dacă executarea silită are loc în cursul procedurii sumele obţinute intră în averea debitoarei.

Numai în situaţia în care procedura a fost închisă distribuţia se realizează de către executorul judecătoresc; acest caz reprezintă o excepţie şi se justifică prin aceea că procedura fiind închisă şi lichidatorul descărcat de atribuţii, repartiţia nu mai este posibilă în cadrul dosarului de insolvenţă.

Cu alte cuvinte atât timp cât o procedură de insolvenţă este în curs orice sumă destinată acoperirii pasivului şi care este atrasă prin acţiunile prevăzute de art. 126 şi 138 din Legea nr. 85/2006 este supusă distribuirii în cadrul procedurii de către lichidator sub controlul judecătorului sindic.

Faţă de aceste considerente de fapt cererea executorului judecătoresc de a comunica tabelul creditorilor în vederea distribuţiei sumelor rezultate din executarea silită asupra averii asociaţilor urmează a fi respinsă