Întrucât la fond nu s-a solicitat constatarea falsului prin procedura verificării de scripte ci doar s-a contestat faptul că între părţi s-ar fi încheiat vreun contract, nu se poate reţine critica privind nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare, mijlocul de apărare fiind tocmai procedura falsului ce nu a fost cerută şi nici declanşată.
Reanalizarea probelor în recurs şi compararea semnăturii de pe înscrisurile depuse de reclamant pentru a face dovada convenţiei cu semnătura de pe documentele oficiale de identitate ale acestuia este admisibilă, prin prisma art.304 1 cod procedură civilă.
Reclamanta SNIMF SA SUCURSALA DOLJ a chemat în judecată pe pârâtul ŞŞ pentru a fi obligat la plata sumei de 19.412.800 lei din care 4.400.000 lei contravaloare apă potabilă furnizată şi 15.012.800 lei penalităţi de întârziere.
Motivând acţiunea, reclamanta susţine că, în temeiul unei cereri angajament, a furnizat pârâtului apă potabilă pentru irigaţii în campania agricolă a anului 2000, că a emis factura fiscală nr.6187683 /29.12.2000 pentru suma de 4.400.000 lei, pe care a comunica-o pârâtului şi că acesta refuză nejustificat plata facturii.
Prin Sentinţa nr. 5166 din 10 septembrie 2003 s-a admis acţiunea reclamantei şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 19.412.800 lei precum şi la 1.647.300 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâtul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a invocat faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare invocat prin întâmpinare şi anume contestarea semnăturii şi înscrierea în fals în ce priveşte contractele angajament.
În ce priveşte factura, recurentul contestă prin cererea de recurs şi semnătura de pe verso, susţinând că aceasta a fost făcută prin xerocopiere şi că niciodată nu a făcut o recunoaştere a datoriei sale faţă de reclamantă. Mai arată că semnătura de pe faţa facturii este diferită de cea de pe verso şi că a formulat o plângere penală pentru fals şi uz de fals.
Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat şi suspendarea judecăţii cauzei, până la constatarea infracţiunii de fals.
Curtea a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei cu motivarea că nu s-a făcut dovada începerii cercetărilor penale, deşi s-au acordat mai multe termene în acest sens.
În temeiul art.3041 cod procedură civilă, instanţa va examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art.304 cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, pârâtul nu a solicitat constatarea falsului în contractele angajament depuse de reclamantă la dosar prin procedura verificării de scripte, ci doar a contestat faptul că între el şi reclamant s-ar fi încheiat astfel de contracte. În consecinţă, nu se poate reţine critica privind nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare, mijlocul de apărare fiind tocmai procedura falsului ce nu a fost cerută şi nici declanşată.
În ce priveşte ce-a de-a doua critică, privitoare la factura pe care se întemeiază pretenţiile reclamantei, Curtea constată că prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, pârâtul a recunoscut că a semnat angajamentul de plată consemnat pe spatele facturii şi în consecinţă instanţa şi-a întemeiat soluţia pe această recunoaştere, chiar dacă pârâtul a contestat că a semnat vreun contract angajament.
Se mai constată că în recurs pârâtul recurent revine asupra poziţiei sale susţinând că şi această recunoaştere este falsă, deoarece semnătura nu îi aparţine, semnăturile pretins a fi ale sale de pe faţa şi spatele facturii fiind diferite. În consecinţă, s-a solicitat recurentului să prezinte copii de pe actul de identitate şi paşaport pentru a se observa semnătura de pe aceste documente, prin comparaţie cu semnăturile de pe factură. Recurentul susţine că a sesizat organele ce cercetare penală pentru fals, însă nu a făcut dovada începerii urmăririi penale.
Analizând probele administrate, consemnările de pe ele şi comparând semnăturile de pe diferitele înscrisuri depuse, Curtea apreciază că pârâtul datorează reclamantei suma pretinsă şi că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală. Recunoaşterea de pe spatele facturii originale este scrisă de mână şi nu xerografiată iar documentele depuse conţin anumite menţiuni ce nu puteau fi indicate decât de recurentul pârât. De exemplu, pe factura pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile, este consemnat codul numeric personal al recurentului, seria, numărul şi data eliberării buletinului de identitate, ori, aceste menţiuni care sunt reale nu puteau fi indicate decât de către pârât. În consecinţă, cu ocazia indicării acestor menţiuni pârâtul a acceptat şi factura prin punerea semnăturii pe faţa acesteia. În privinţa semnăturii de pe verso, aceasta este într-adevăr executată diferit de cea de pe faţă însă, curtea apreciază că aparţine pârâtului, fiind aceeaşi cu cea de pe paşaport şi cu cea de pe întâmpinare. Dealtfel, în privinţa acestei semnături, care însoţeşte recunoaşterea sumei pretinse, pârâtul nu a avut o atitudine constantă, recunoscând-o în prima instanţă şi contestând-o în recurs. Aceasta demonstrează o atitudine nesinceră a pârâtului şi intenţia acestuia de a induce în eroare şi a frauda, prin executarea unor semnături diferite pe mai multe documente. Chiar mai mult, pârâtul şi-a executat semnătura în mod diferit pe două documente oficiale: actul de identitate şi paşaport. De asemenea, pe cererile adresate şefului de sistem şi pe contractele angajament sunt consemnate seria şi numărul buletinului de identitate precum şi data eliberării, pe anumite cereri datele fiind exacte iar pe altele fiind diferită doar o cifră. Se mai reţin şi susţinerile apărătorului recurentului privind intenţia acestuia de a plăti suma reprezentând contravaloare prestaţii, „deşi nu datorează”. Ori, această intenţie demonstrează că recurentul în sinea lui consideră că datorează suma, în ciuda apărărilor sale.
