Contestaţie în anulare. Condamnat aflat în stare de deţinere neadus la judecată. Nulitate


Potrivit art. 392 alin. 1 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare, se arată că, în cazul în care condamnatul se află în stare de deţinere, dispoziţiile art. 375 alin. 3 din Codul de procedură penală se aplică corespunzător. Conform art. 375 alin. 3 din Codul de procedură penală, judecarea cauzei nu poate avea loc decât în prezenţa condamnatului, când acesta se află în stare de deţinere.

Judecarea cauzei în lipsa condamnatului este contrară dispoziţiilor sus-menţionate, fapt ce atrage nulitatea hotărârii pronunţate.

(Decizia nr. 22/A din 19 ianuarie 2004 – Secţia 1 penală)

Prin Sentinţa penală nr. 379 din 8.12.2003, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de condamnatul B.C. împotriva Sentinţei penale nr. 1004, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, rămasă definitivă prin Decizia nr. 246/2002 a Tribunalului Giurgiu.

Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală, se poate face contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri penale definitive când procedura de citare a părţilor pentru termenul la care s-a judecat cauza de instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, or, din cuprinsul Deciziei penale nr. 246 din 9.12.2002, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, ca instanţă de recurs, rezultă că la pronunţarea acesteia condamnatul a fost prezent şi asistat de avocat.

împotriva sentinţei a declarat apel condamnatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Condamnatul a susţinut că, deşi se afla în stare de arest, s-a procedat la soluţionarea cauzei fără a fi adus în instanţă, fiind încălcate prevederile art. 392 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Curtea, verificând apelul prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, a reţinut critica formulată ca fiind fondată.
Din actele aflate la dosar a rezultat că la soluţionarea cauzei în fond condamnatul se afla în stare de deţinere în penitenciarul Jilava, unde a fost citat, dar la termenul de judecată nu a fost adus în instanţă.

Potrivit art. 392 alin. 2 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare, se arată că, în cazul în care condamnatul se află în stare de deţinere, dispoziţiile art. 375 alin. 3 se aplică corespunzător.

Potrivit art. 375 alin. 3 din Codul de procedură penală, judecarea cauzei nu poate avea loc decât în prezenţa condamnatului, când acesta se află în stare de deţinere.

Art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, care reglementează încălcările care atrag nulitatea, face menţiune expresă şi la încălcările privind dispoziţiile legale referitoare la prezenţa inculpatului, când sunt obligatorii, potrivit legii.

Faţă de considerentele mai sus menţionate, apelul formulat de condamnat a fost admis, hotărârea criticată a fost desfiinţată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Giurgiu.