Acţiune în constatare cu caracter interogatoriu. Calitate procesuală pasivă Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


Calitate procesuală pasivă în acţiunea în constatare cu caracter interogatoriu, definită ca acţiunea prin care titularul unui drept cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să-i conteste dreptul pentru a se lua act dacă aceasta recunoaşte sau nu dreptul reclamantului, are persoana care ar putea – eventual – să conteste dreptul.

Reclamanta SC M SA a chemat în judecată pe pârâtele FPS şi FPP V Oltenia, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului denumit „construcţie industrială” amplasat în incinta societăţii, susţinând că la data privatizării prin metoda MEBO şi cumpărării de acţiuni de către salariaţii societăţii, s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 9997,5 mp şi asupra clădirii de pe acest teren, dar construcţia industrială nu a fost menţionată în anexă.

Reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că imobilul din litigiu este compus din: depozit aparataj electric, ateliere PSI, grup sanitar şi vestiar şi a fost construit din fonduri pentru organizare de şantier de către IAMSAT, cu ocazia executării de lucrării la CET Tg. Jiu în perioada 1986 – 1989, fiind înregistrat în evidenţa financiar – contabilă ca baracament. Ulterior preluării baracamentului de la IAMSAT, imobilul a fost completat cu încă un grup social.

Prin sentinţa nr.55 din 22 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr.1055/COM/2005, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâta SIF Oltenia SA şi s-a admis acţiunea, constatându-se dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiei în suprafaţă de 1300mp situate pe terenul aparţinând SC M SA Tg. Jiu, descrisă în raportul de expertiză anexă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SIF Oltenia SA.

Apelul este fondat.

Examinând actele şi lucrările cauzei, Curtea constată că prin acţiunea promovată în cauză reclamanta nu a invocat caracterul incomplet al anexelor celor două contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate cu FPS şi FPP V Oltenia, deoarece nu a contestat împrejurarea că la momentul privatizării, bunurile din litigiu erau înregistrate în drept baracamente şi amenajări provizorii, în contul nr.290 (rândul 14) din bilanţul încheiat la 31 ianuarie 1991. În plus, în precizarea de acţiune formulată la data de 29 octombrie 2004, reclamanta a arătat că ulterior privatizării s-a mai adăugat o construcţie.

Ca urmare, transformarea construcţiei din amenajare cu caracter provizoriu în amenajare cu caracter definitiv, modificarea corespunzătoare a evidenţelor contabile şi constituirea corespunzătoare a dreptului de proprietate, în vederea înscrierii în cartea funciară, sunt împrejurări ivite după privatizarea societăţii şi încheierea celor două contracte cu pârâtele, astfel încât, acţiunea cu care este investită instanţa este nefondată.

Deşi formularea este neclară, în realitate partea a înţeles să formuleze acţiunea introductivă ca pe o acţiune în constatare cu caracter interogatoriu, definită de literatura juridică drept acţiunea prin care titularul unui drept cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să-i conteste dreptul, pentru a se lua act dacă aceasta recunoaşte sau nu dreptul reclamantului.

În consecinţă, calitate procesuală pasivă în această acţiune are persoana care ar putea – eventual – să conteste dreptul, astfel încât intimata reclamantă urmează să verifice cine a realizat construcţiile din litigiu şi să promoveze acţiunea în constatare în contradictoriu cu această persoană juridică, iar în cazul în care aceasta nu mai există în prezent sau se invocă şi edificarea unor construcţii chiar de către SC M SA Tg. Jiu, să cheme în judecată, pentru opozabilitate, Consiliul Local în raza căruia este situat terenul.

Faţă de aceste considerente, Curtea constată că hotărârea atacată este nelegală, astfel încât se impune admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate potrivit art. 296 C. proc.civ., în sensul respingerii acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor.