În cazul unei multitudini de răspunderi individuale, măsura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi stabilită in mod global, astfel încât este necesară analiza condiţiilor acestui tip de răspundere pentru fiecare salariat în parte.
Prin sentinţa 234/19.01.2012 pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova împotriva pârâţilor D. D., P. E, A. S. I., M. A. C., I. G. V.
S-a dispus obligarea reclamantei către pârâţi la cheltuieli de judecată după cum urmează:
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut:
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut:
În conformitate cu dispoziţiile art. 270 alin. 1 din Codul muncii (actualmente art. 254 alin 1) „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătura cu lor”
Din analiza prevederilor acestui text rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond:
a) calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba;
b) fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa;
c) prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului;
d) raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
e) vinovăţia (culpa) salariatului.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială. Lipsa oricăreia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
Calitate de salariat nu se pune la îndoială, raportul juridic fiind dovedit cu copia contractului de muncă depus la dosar. Se impune aşadar, examinarea celorlalte condiţii pentru antrenarea răspunderii. condiţii ce se raportează, în deosebi, la realitatea prejudiciului.
Pretinsul prejudiciu a fost descoperit în urma unui control al Camerei de Conturi Dolj, care, autoritate de maximă specializare, conchide, totuşi, că „…în timpul controlului nu a putut fi clarificat stadiul în care se află un număr de 210 procese verbale în valoare totală de 640.460,16 lei.”(pagina 10 din Decizia nr.7/30.04.2009
În vederea intrării în legalitate, organul de control, printre alte măsuri stabileşte:
– clarificarea stadiului în care se află procesele verbale de constatare a contravenţiilor în care sunt înscrise taxele aferente autorizaţiilor speciale de transport.
– elaborarea unor proceduri de lucru privind circuitul proceselor verbale de constatare a contravenţiilor.
Tribunalul a constatat, aşadar, că atât la nivelul unităţii cât şi în reprezentarea organului constatator nu au existat norme şi reguli stricte, materializate în sarcini şi obligaţii prevăzute în fişele posturilor, care să protejeze împotriva unui eventual prejudiciu, şi această stare de fapt nu se datorează exclusiv sau în special salariaţilor pârâţi
În spiritul dispoziţiilor art. 129 alin. 5 din Cod procedură civilă şi având în vedre perioada lungă de timp în care s-au derulat faptele prejudiciabile (2001-2008), instanţa a solicitat reclamantei să depună înscrisuri privind frecvenţa controalelor Curţii de Conturi precum şi actele întocmite de această autoritate în urma controalelor,
Cu nr. D.E NR. 1/14.04.2011, s-au comunicat 6 procese verbale şi s-a învederat că” în perioada 2000-2003 controalele au fost anuale, în anul 2005 la doi ani, următorul control având loc în anul 2009, fiind cel care a constatat prejudiciul ce atrage răspunderea în această cauză.
Aceste procese verbale nu cuprind menţiuni referitoare la modul de înregistrare, urmărire şi încasare a veniturilor din taxele pentru autorizaţii speciale de transport stabilite prin procesele verbale de contravenţie.
Pe de altă, reclamanta a învederat că procesele verbale de contravenţie emise de echipajele mobile de control şi autorizare transporturi rutiere – EMCATR – în baza OG43/1997 şi neîncasate, au fost prezentate în procesele verbale de inventariere 8în aplicarea art. 7 din Legea contabilităţii) începând cu anul 2005.
A precizat că „aceste elemente nu au fost incluse în patrimoniul unităţii, respectiv în activele acesteia, în aceste condiţii nefiind evidenţiate nici în bilanţ”
În aceste condiţii nu există prejudiciu deoarece nu este posibilă micşorarea unui patrimoniu cu valori sau alte bunuri care nu au făcut niciodată parte din patrimoniu.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că organul de control a constatat încălcarea prevederilor art.11 din Legea contabilităţii nr. 82/1991. Norma are următorul conţinut: ”Deţinerea cu orice titlu de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi obligaţii, precum şi efectuarea de operaţiuni economice fără să fie înregistrate în sunt interzise”
Tribunalul a constatat că situaţia dedusă judecăţii nu priveşte o „deţinere” şi nici”efectuarea „unor operaţiuni” astfel că trimiterea la această normă este neîntemeiată. In cauză este vorba despre înregistrarea, urmărirea şi încasarea unor venituri, care, până la a ajunge în situaţia de a fi deţinute, trebuie parcurse celelalte etape, respectiv înregistrarea, urmărirea şi încasarea.
Lipsa unor prevederi clare şi coerente materializate în sarcini şi atribuţii concrete, în realizarea acestor proceduri, stare de fapt, de altfel, constatată de organul de control a făcut ca respectivele valori să nu fie „deţinute” şi, în consecinţă, să nu intre în patrimoniul societăţii
Circuitul procesului verbal de contravenţie, pe care salariaţii şi-l imaginează prin interpretarea personală a Instrucţiunilor de funcţionare a echipajelor mobile de control şi autorizarea a transporturilor rutiere(E.M.C.A.T.R.) aprobate prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale a Drumurilor, pct.5. („procesele verbale de constatare a contravenţiilor (copie) vor fi predate decadal de către serviciul A. V. T.R. serviciului pentru înregistrare conform prevederilor legii contabilităţii nr. 82/1991, în ordine cronologică şi sistematică, în conturi şi în afara bilanţului”) nu cuprinde activitatea esenţială, respectiv cea de urmărire şi încasare a sumelor.
Procesul verbal de constatare a contravenţiei stipulează că executarea silită se va face „potrivit legii” fără alte detalii.
Cum pretinsa activitate prejudiciabilă s-a derulat pe parcursul mai multor ani, tribunalul a solicitat şi unitatea a prezentat aprecierile de serviciu ale salariaţilor, aprecieri care nu fac nici-o referire la eventuale încălcări ale atribuţiunilor de serviciu cu consecinţe asupra patrimoniului unităţii ceea ce denotă că ori nu s-a avut reprezentarea exactă a prejudiciului de către cei abilitaţi să întocmească respectivele aprecieri, ori aprecierile au fost întocmite de complezenţă..
Cum unitatea reclamantă nu a făcut dovada vinovăţiei fiecărui salariat şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi personală a salariatului şi prejudiciu acţiunea va fi respinsă. Unitatea reclamantă nu a reuşit să indice faptele imputabile generatoare de prejudicii prin nominalizarea atribuţiilor si sarcinilor expres prevăzute în fişa postului pentru fiecare salariat. Dacă fişa postului este incompletă sau confuză, culpa aparţine altor entităţi mai ales că, potrivit art. 40 alin 1 din Codul muncii, angajatorul este cel care exercită actele de management al firmei
Starea de fapt reţinută de organul constatator dovedeşte nu acte şi fapte materiale generatoare de prejudicii în sarcina salariaţilor ci deficienţe majore de management, în special în ceea ce priveşte funcţia de control intern şi evaluare.
Prin sentinţa nr. 1327din data de 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de petenta L. E. în contradictoriu cu CNADNR SA -Direcţia Regională de Drumuri Şi Poduri Craiova..
S-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr.234/19 ianuarie 2011 în sensul că obliga reclamanta CNADNR SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova către pârâta L. E. la 1000 (una mie ) lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
La instanţa de fond, La data de 20.05.2011, pentru termenul din 24.05.2011, cu nr.16760/20.05.2011 reclamanta CNADNR SA, şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să renunţe la judecată faţă de pârâţii L.E., P.N., P.V. şi M.G. (fila 711, dosar fond)
La acelaşi termen, apărătorul pârâtei L. E. a depus şi chitanţa nr. 16/14.02.2011 privind onorariul de 1000(una mie) lei
Prin încheierea din 24.05.2011 instanţa a luat act de renunţarea la judecată faţă de pârâţii nominalizaţi care, în continuare, nu vor mai fi conceptaţi cu această calitate procesuală însă omite să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată avansate de către aceştia cu ocazia pronunţării pe fond.
În această situaţie s-a aflat petenta L. E.
Cererea a fost considerată întemeiată şi s-a admis.
Potrivit art. 274 alin (1) Cod procedură civilă „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată”. In cauză cererea privind cheltuielile de judecată s-a formulat şi s-a consemnat chiar prin Încheierea din 24.05.2011
Potrivit art. 281 ind.2 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hoărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hoărâri… ”
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta reclamantă C.N.A.D.N.R SA PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât în mod greşit s-a respins acţiunea.
Se arată că s-au efectuat verificări de către auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Dolj şi s-a constatat că în evidenţa contabilă a DRDP Craiova era înregistrată la 31.12.2008 în contul de ordine şi evidenţă suma de 3.648.601,79 lei reprezentând taxe aferente autorizaţiilor speciale de transport. În acest sens a fost întocmit proces verbal de constatare şi dec. 7/30.04.2009 prin care s-a dispus ca recurenta să clarifice stadiul în care se află procesele verbale de contravenţie în care sunt înscrise taxele aferente autorizaţiilor speciale de transport menţionate în contul de ordine şi evidenţă arătat.
Recurenta arată că în ceea ce priveşte salariatul D. D.- şef serviciu AVTR, acesta se face vinovat de producerea unui prejudiciu în sumă de 33.728,08 lei reprezentând contravaloare autorizaţii speciale de transport aferente perioadei 2003-2005. Se arată că SDN Craiova nu a mai înaintat către oficiul juridic din cadrul DRDP Craiova în vederea executării silite procesele verbale de contravenţie care reprezentau titluri executorii.
În ceea ce priveşte salariatul P. E. – şef serviciu juridic, acesta se face vinovat de producerea unui prejudiciu în sumă de 126.643,82 lei reprezentând contravaloare autorizaţii speciale de transport aferente perioadei 2003-2005. Acesta în calitate de şef birou juridic nu a luat măsurile de silită pentru recuperarea contravalorii autorizaţiilor speciale de transport.
Salariatul A. S.- şef echipaj mobil EMCATR Târgu Jiu se face vinovat de producerea unui prejudiciu în sumă de 36.682 lei reprezentând contravaloarea autorizaţiei speciale de transport aferente perioadei 2003-2005. Acesta a încălcat prevederile O.G. 2/2001 şi implicit atribuţiile de serviciu, a comunicat procesele verbale în trafic conducătorilor auto care nu erau reprezentanţii legali ai contravenienţilor.
Salariatul I.G.V. controlor trafic în cadrul EMCATR Târgu Jiu se face vinovat de producerea unui prejudiciu în sumă de 8.859, 28 lei reprezentând contravaloare autorizaţiei speciale de transport pe perioada 2003-2005. În calitate de agent constatator a comunicat procese verbale în trafic conducătorilor auto care nu erau reprezentanţii legali ai contravenienţilor.
Salariata M.C.- Şef echipaj mobil – EMCATR Târgu Jiu se face vinovat de producerea unui prejudiciu în sumă de 468,19 lei reprezentând contravaloarea autorizaţiei speciale de transport pe perioada 2003-2005. În calitate de agent constatator a comunicat procese verbale în trafic conducătorilor auto care nu erau reprezentanţii legali ai contravenienţilor.
În drept se invocă dispoziţiile art. 299-316 Cod procedură civilă.
Intimaţii P.N.M., intimat A.S.I., intimat M.G., intimat M.A.C., intimat P.V., intimat I.G.V. au formulat întâmpinare la termenul din 28 iunie 2012 prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în baza următoarelor considerente:
Potrivit art. 255 alin. 1 Codul muncii, când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care fiecare a contribuit la producerea ei.
Din aceste dispoziţii rezultă că răspunderea patrimonială a salariatului este o răspundere personală, iar aceasta se stabileşte numai în măsura în care salariatul se face vinovat de producerea acestei pagube.
În cazul în care există o pagubă produsă de mai mulţi salariaţi, pentru a se stabili condiţiile răspunderii patrimoniale întemeiată pe prevederile art. 255alin. 1 Codul muncii, instanţa este necesar să analizeze situaţia fiecărui salariat în parte, având în vedere, astfel cum s-a arătat că răspunderea patrimonială este o răspundere personală.
În cauza de faţă, recurenta reclamantă a formulat prin acţiunea introductivă de la 20 ian. 2011 o acţiune în răspundere patrimonială împotriva salariaţilor intimaţi prin care a solicitat obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 235.277,41 lei, dar la fila 708, dosar fond există o precizare la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă prin care aceasta a solicitat obligarea fiecăruia dintre intimaţii salariaţi la plata sumelor menţionate în precizare pentru fiecare dintre aceştia, arătându-se în detaliu ce reprezintă aceste sume pentru fiecare şi care erau temeiurile în baza cărora se solicită sumele respective pentru fiecare dintre intimaţi.
Instanţa de fond face o analiză globală a acţiunii, enumerându-se dispoziţiile legale considerate a nu fi îndeplinite şi în baza cărora concluzionează că unitatea reclamantă nu a făcut dovada vinovăţiei salariaţilor, a raportului de cauzalitate între fapta şi prejudiciu. Se mai arată că unitatea nu a reuşit să indice faptele imputabile, în aprecierile de serviciu ale acestor salariaţi nu se face nicio referire la eventualele încălcări, astfel încât concluzia a fost aceea că ori nu s-a avut reprezentarea exactă a prejudiciului, ori aprecierile au fost întocmite de complezenţă.
Răspunderea patrimonială întemeiată pe prevederile art. 255 alin. 1 Codul muncii, presupune o verificare atentă şi minuţioasă a atribuţiilor fiecăruia dintre salariaţi pentru a se stabili cu certitudine dacă există sau nu vinovăţie ca element obligatoriu pentru antrenarea acestui tip de răspundere. Deşi recurenta reclamantă şi-a precizat acţiunea la fila 708 dosar fond, arătând temeiul şi sumele pentru fiecare salariat în parte, instanţa de fond a abordat generic acţiunea formulată, neputându-se identifica motivele care au fost avute în vedere în mod concret pentru fiecare dintre salariaţii intimaţi. Nu s-a făcut trimitere şi nu s-a analizat în concret situaţia fiecărui salariat, raportat la atribuţiile pe care fiecare le avea, în raport de susţinerile recurentei reclamante referitoare la fiecare dintre intimaţi, prin analiza fişelor postului fiecăruia.
Omisiunea instanţei vizează şi analizarea excepţiei prescripţiei extinctive invocată în întâmpinările formulate de intimaţii pârâţi şi reiterată în întâmpinările formulate în recurs . Era important de verificat în ce măsură pentru fiecare intimat a intervenit sau nu prescripţia şi în ce măsură în raport cu atribuţiile fiecăruia exista sau nu atât vinovăţia cât şi celelalte elemente obligatorii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale în producerea prejudiciului.
Abordând de o manieră generală aceste aspecte legate de cauză, hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede în mod expres art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă au fost edictate, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a realiza controlul judiciar
Potrivit dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.
Este incident cazul de recurs de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă şi de trimitere prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II Cod procedură civilă, sa se admită recursul ca fondat, să se caseze sentinţa şi să se trimită cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe – Tribunalul Gorj, pentru ca părţile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicţie pe fond.
(Decizia civilă nr. 7706/28.06.2012 – Secţia I civilă, rezumatjudecător Cristina Raicea)
