CURTEA DE APEL B R A Ş O V
SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIECIVILĂ Nr. 170/M
Şedinţa publică de la 19 Februarie 2008
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursurilor formulat de contestatorE. S.şi de către intimaţii(…) E. SA – Membru P. Grup B prin_ E. SA Sucursala E. B ,împotriva sentinţei civile nr. 1258/22.11.2007, pronunţată de Tribunalul B r a ş o v în dosar nr. 1017/M/2006.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor .
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 13 februarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa, în vederea deliberării, a amânat pronunţarea pentru data de 19 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Constată că prin sentinţa civilă nr. 951/2007, a Tribunalul u i B r a ş o v, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorulE. S., in contradictoriu cu intimatele(…).E. SA,(…) E. SA-Zona E. B.
A obligat intimatele sa plateasca in solidar contestatorului suma de1084 RON,cu titlu de drepturi salariale restante,aferente perioadei de preaviz.
A obligat intimatele sa plateasca in solidar contestatorului suma de3636,78 RON,reprezentand contravaloarea actualizata a 388 de ore suplimentare,efectuate in perioada iunie 2003-mai 2006,suma ce va fi actualizata in continuare,prin aplicarea indicelui de inflatie,incepand cu luna iunie 2007 si pana la data platii efective.
A respins restul pretentiilor contestatorului.
A compensat in parte cheltuielile de judecata efectuate de parti,si in consecinta:
A obligat pe contestator sa achite intimatelor suma de 700 RON,cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr.106 din data de 16.05.2006 emisa de intimata s.c.E. S.A. s-a dispus desfacerea contractului individual de al contestatorului E. S.,in baza art.65 si art.66 din C o d u l m u n c i i.(filele 6,7-vol.1)
In aceasta decizie s-a retinut faptul ca,motivul concedierii il reprezinta desfiintarea postului ocupat de salariat,respectiv a postului de sofer,din cadrul sectiei Servicii Interne,ca urmare a reorganizarii activitatii Zonei E. B,conform programului de reorganizare a E. S.A.,aprobat prin Hotararile Consiliului de Administratie al E. S.A. din data de 07.06.2005 si din data de 09.08.2005.
Examinand decizia contestata,din punct de vedere formal, instanta constata ca aceasta nu este lovita de nulitate absoluta,deoarece contine toate elementele obligatorii prevazute de c o d u l m u n c i i,respectiv:
-motivarea in fapt si in drept a concedierii;
-mentiunea potrivit careia preavizul nu se acorda in natura,astfel incat se va achita salariatului o indemnizatie egala cu salariul de baza si celelate drepturi pe durata preavizului;(este adevarat ca decizia nu contine si durata preavizului,dar aceasta rezulta cu certitudine din dispozitiile art.48 din CCM la nivelul E.,fiind de 60 de zile,in cazul contestatorului-fila 77-vol.I);
-mentiunea referitoare la faptul ca,datorita desfiintarii tuturor posturilor din cadrul sectiei,criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere nu se pot aplica;
-mentiunea potrivit careia nu exista in cadrul societatii posturi vacante compatibile cu pregatirea salariatului,astfel incat nu i se poate oferi acestuia un alt loc de munca.
In consecinta,primul petit al actiunii nu este intemeiat.
In subsidiar,contestatorul a solicitat la petitul 2 al actiunii,anularea deciziei contestate, ca fiind nelegala si netemeinica,emisa cu nerespectarea prevederilor legale si a Contractului colectiv de munca.
Instanta apreciaza ca si acest petit este neintemeiat,pentru urmatoarele considerente:
Din statele de personal depuse de intimati la dosar,state existente inainte de concediere (filele 135-140-vol.1) si dupa concediere(filele 125-134-vol.1) rezulta cu claritate faptul ca toate posturile desofer autoturismdin cadrul Sectiei Servicii Interne au fost desfiintate.
Aceasta desfiintare a postului contestatorului,dar si a altor salariati,a avut la baza urmatoarele acte,aflate la filele 48-62-vol.I din dosar:
-Hotararea Consiliului de Administratie a s.c.E. s.a.B;
-Planul Social din data de 21.04.2005 intre E. si G.,prin care partile au convenit faptul ca,in vederea cresterii competitivitatii societatii pe plan international si a dezvoltarii pe termen M.,este necesara reorganizarea acesteia,prin reducerea unui numar de posturi si incetarea unor contracte individuale de munca dintre E. si Salariati;
-Proiectul de concediere colectiva din aprilie 2006.
In consecinta,concedierea contestatorului a fost dispusa de intimata s.c.E. S.A. in mod legal,cu respectarea dispozitiilor art.65 alin.2 C o d u l m u n c i i,edecizia contestata nr.106 din data de 16.05.2006 nefiind susceptibila de anulare.
In ceea ce priveste petitul 3 privind plata catre contestator a unor despagubiri egale cu salariile indexate,majorate si reactualizate cu indicele de inflatie si alte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei si pana la data pronuntarii hotararii,instanta il va respinge,avand in vedere respingerea petitelor 1 si 2,in virtutea principiului de drept “accesorium sequitur principalem”.
La petitul 4 al actiunii,contestatorul a aratat faptul ca i-a fost acordata o indemnizatie O. de concediere in valoare de 19.933 RON,care este insa mult diminuata G. de prevederile art.50 C o d u l m u n c i i si Planul social,in sensul ca a beneficiat doar de cele 4 salarii medii nete prevazute la art.50 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul E..
A mai mentionat contestatorul ca are dreptul,in plus G. de aceste 4 salarii medii nete,si de cele 15 salarii medii brute prevazute de Planul Social,deoarece prevederile art.50 se completeaza cu prevederile Planului Social.
G. de sustinerile contestatorului,vazand dispozitiile legale incidente in cauza,instanta constata urmatoarele:
Potrivit art.50 alin.1 CCM la nivelul E.,”la concediere din motive care nu tin de persoana salariatului,angajatorul ii plateste,functie de vechimea acestuia,o indemnizatie minima de concediere …de patru salarii medii nete.”
Alineatul 4 din acelasi articol dispune ca “prevederile domeniului vizat in prezentul articol se completeaza cu prevederile Planului Social insusit de parti”.(fila 78-vol.I)
Punctul 4 din Planul Social prevede ca ,in cazul plecarilor non-voluntare,angajatii E. vor primi “…15 salarii(medii brute)”.
Prin addendum-ul la Planul Social partile au confirmat faptul ca,”in redactarea pct.4 din Planul Social (cu privire la…indemnizatiile de concediere…)vointa colectiva comuna a partilor la data semnarii Pactului Social,a fost aceea de a modifica in favoarea salariatilor E. indemnizatiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din CCM si nu de a cumula indemnizatiile de concediere acordate in baza Planului Social cu cele acordate in baza art.50 alin.1 din CCM”.(fila 99-vol.II)
Deoarece intimata a acordat contestatorului contravaloarea a 15 salarii medii brute,avand in vedere dispozitiile Amendamentului la Planul Social,instanta apreciaza ca petitul 4 al actiunii nu este intemeiat.
In ceea ce priveste petitul 5 din actiune,privind obligarea intimatelor la plata integrala a drepturilor salariale,reprezentand sporuri(vechime in munca,in si spor de lucru peste program),precum si bonuri de masa in cuantum de 7,15 RON,corespunzatoare perioadei de preaviz de 60 de zile lucratoare,instanta constata ca acesta este intemeiat in parte,pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste plata drepturilor salariale pe perioada de preaviz(exceptand bonurile de masa),contestatorul arata ca aincasat doar indemnizatia egala cu salariul de baza,nu si celelate drepturi salariale,reprezentand sporuri.
Intimata nu a depus la dosar dovada achitarii drepturilor salariale pe perioada de preaviz,pentru ca instanta sa poata verifica sustinerile contestatorului.
Deoarece acesta din urma recunoaste ca a primit o indemnizatie egala cu salariul de baza,fara sporurile aferente,iar intimatele,carora le revine sarcina probei in litigiile de munca,nu au facut dovada achitarii sporurilor,instanta va obliga pe intimate sa plateasca contestatorului doar aceste sporuri la salariul de incadrare(2 salarii-perioada de preaviz a fost de 2luni),conform calculului efectuat de experta S. H.-M.,adica suma de 1084 RON(542 lei X 2).(fila 68-vol.II)
In ceea ce priveste tichetele de masa solicitate de contestator pe perioada de preaviz,instanta retine urmatoarele:
Potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.142/1998 “angajatorul distribuie salariaţilor tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare”,iar alin.2 prevede ca „in condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea.”
Din interpretarea acestor dispozitii legale,instanta retine faptul ca,tichetele de masa se acorda,in conditiile legii speciale,numai salariatilor care merg la lucru,pe perioada efectiv lucrata.
Deoarece contestatorul nu a fost la lucru in perioada de preaviz,acordandu-i-se acesta in natura,el nu are dreptul la tichete de masa.
In ceea ce priveste petitul 6 din actiune,acesta este intemeiat,avand in vedere urmatoarele considerente:
Din inscrisurile depuse de intimate la dosar,coroborate cu retinerile expertului judiciar,instanta retine ca, in perioada 07.06.2003-01.12.2005,contestatorul a efectuat un numar de 388 ore suplimentare, in cuantum total actualizat pana in mai 2007,de3.636,78 RON.(fila 70-vol.II)
Apararea intimatelor potrivit careia nu au obligatia platii orelor suplimentare deoarece nu s-a solicitat in scris acest lucru,din partea angajatorului,nu poate fi retinuta de instanta,din urmatoarele considerente:
Prevederile art.69 din CCM la nivelul E.,precum si ale art.118 alin.1 C o d u l m u n c i i,potrivit carora salariatii pot efectua munca suplimentara,numai la solicitarea angajatorului,instanta retine ca,desi nu s-a dovedit in cauza cererea expresa a angajatorului privind efectuarea de ore suplimentare,in masura in care insa acestea sunt efectiv prestate de catre reclamanta,acestea trebuie platite.
Aceasta solutie este in concordanta cu prevederile art.4 din Carta sociala europeana revizuita,adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996,ratificata de Romania prin Legea nr.74/1999,potrivit caruia « În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la o salarizare echitabila, părţile se angajează:
1. sa recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficienta, care sa le asigure acestora, precum şi familiilor lor un nivel de trai decent;
2. sa recunoască dreptul lucrătorilor la o rata majorată a salarizarii pentru orele suplimentare de munca, cu excepţia unor cazuri speciale;
3. sa recunoască dreptul lucrătorilor şi al lucratoarelor la salarizare egala pentru munca de valoare egala.”
De asemenea,potrivit art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,ratificat prin Decretul 212 din 31 octombrie 1974 al Consiliului de Stat al S.”Statele părţi la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoana de a se bucura de condiţii de munca juste şi prielnice, care sa asigure îndeosebi:
a) remuneraţia care asigură tuturor muncitorilor cel puţin:
i)un salariu echitabil şi o remuneraţie egala pentru o muncă de valoare egala, fără nici o distincţie; …”
In consecinta,deoarece s-a dovedit in cauza efectuarea de ore suplimentare,instanta le va obliga pe intimate sa plateasca reclamantei suma de3.636,78 RON,reprezentand 388 ore suplimentare in cuantum actualizat.
Cererea referitoare la actualizarea sumei acordate conform indicelui de inflaţie este intemeiata, avand in vedere prevederile art.1082 si art.1073 C.civ.,deoarece prin neplata drepturilor de natura salariala s-a creat contestatorului un prejudiciu constand in lipsa de folosinta a banilor.
G. de toate considerentele de fapt si de drept aratate anterior,instanta a admis in parte contestatia,a obligat pe intimate sa plateasca in solidar contestatorului suma de1084 RON,cu titlu de drepturi salariale restante,aferente perioadei de preaviz,a obligat pe intimate sa plateasca in solidar contestatorului suma de3636,78 RON,reprezentand contravaloarea actualizata a 388 de ore suplimentare si va respinge restul pretentiilor.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul E. S., şi_ E. SA B, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul E. S., se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că decizia de concediere nu conţine elementele obligatorii privind motivarea în drept din contractul colectiv de muncă, nu i-a fost notificat preavizul şi nu i s-a acordat în natură drepturile băneşti aferente preavizului, fiind lipsit de drepturile salariale integrale, nu au fost menţionate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate conform legii şi contractului colectiv de muncă. Se mai arată că, au fost încălcate disp. art. 74 pct. 1 lit. b din c o d u l m u n c i i, iar sancţiunea este cea prevăzută de art. 76 din c o d u l m u n c i i.
Cu privire la petitul doi din acţiune, instanţa nu a ţinut cont de faptul că în lista de disponibilizaţi depusă la dosarul cauzei şi stabilită de conducerea E., nu apar posturile de şofer, pentru zona B, întrucât aceştia erau încadraţi în organigrama serviciului interne şi nu mentenanţă şi pază. În consecinţă ca urmare a admiterii capetelor principale de cerere, se impunea admiterea şi a pretenţiilor reclamantului la drepturile băneşti restante, aşa cum au fost calculate de expertul desemnat în cauză.
În ceea ce priveşte plata indemnizaţiei de concediu mai mare decât cea care i-a fost acordată recurentului, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că CCM al E. se completează cu Planul Social însuşit de părţi. Sentinţa mai este criticată şi pentru faptul că instanţa de fond nu a dispus plata către reclamant a celor patru salarii medii nete compensatorii, având în vedere că are o vechime în muncă mai mare de 15 ani.
În ceea ce priveşte neacordarea bonurilor de masă, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că acestea nu se acordă, întrucât reclamantul a fost concediat fără preaviz, şi nu a avut nici o vină în faptul că nu s-a prezentat la serviciu.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta_ E. SA, sentinţa este criticată pentru faptul că nu s-a ţinut cont de faptul că au fost depuse acte contabile din care rezultă că s-a efectuat plata drepturilor salariale la lichidare, care cuprind sporuri, indemnizaţie de concediu şi preaviz.
A doua critică din recurs se referă la faptul că prima instanţă a dispus în mod greşit plata orelor suplimentare întrucât nu rezultă din registrul de evidenţe faptul că s-au prestat orele suplimentare şi în consecinţă nu există nici o bază de calcul pentru acest lucru. Chiar dacă s-ar admite că reclamantul a prestat ore suplimentare, acest lucru a fost plătit prin faptul că a fost acordat sporul pentru muncă sistematică peste program.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins în baza disp. art 312 c.p.c. pentru următoarele considerente.
Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică.
Măsura restructurării postului reclamantului a avut la bază programul de reorganizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al E. SA din data de 7.06.2005 şi 9.08.2005, program pe care instanţa de judecată nu are competenţa de a-l cenzura. Este atributul exclusiv al conducerii fiecărei societăţii comerciale, de a aprecia măsurile care se impun a fi luate pentru eficientizarea activităţii şi o buna organizare a acesteia, potrivit scopului şi obiectului de activitate. Au fost respectate astfel dispoziţiile art. 65 din c o d u l m u n c i i, şi întrucât prin desfiinţarea posturilor de şofer, s-au avut în vedere toate posturile, inclusiv al reclamantului, astfel că măsura luată, nu a avut în considerare, persoana reclamantului, ci postul în sine. Acest lucru este confirmat prin înscrisul de la fila 27 dosar recurs, în care sunt desfiinţate posturile de şofer, inclusiv al reclamantului şi se procedează la externalizarea activităţii de mentenenţă – pază.
A fost respectată aşadar condiţia privind caracterul real şi serios al restructurării, care aşa cum am arătat mai sus, s-a întemeiat pe o hotărâre a consiliului de administraţie, abilitat în acest sens.
În ceea ce priveşte critica legată de nulitatea deciziei nr. 106 din 16.05.2006, din analiza acesteia, rezultă că au fost respectate dispoziţiile imperative prevăzute de art. 268 din c o d u l m u n c i i, astfel că nu operează nulitatea absolută invocată de reclamant.
Referitor la drepturile salariale solicitate de reclamant, conform vechimii de 15 ani, instanţa de fond în mod corect a apreciat că dispoziţiile contractului colectiv de muncă se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi, sens în care pretenţiile reclamantului nu sunt întemeiate.
În mod corect a apreciat instanţa de fond faptul că bonurile de masă nu se acordă decât în condiţiile în care angajatul prestează efectiv activitate în cadrul unităţii angajatoare, lucru care în cauză nu s-a realizat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta_ E. SA, trebuie subliniat faptul că în cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică, ocazie cu care această parte avea posibilitatea să depună toate înscrisurile necesare, la întocmirea raportului de expertiză. Înscrisul de la fila 15 depus în dosarul de recurs, nu poate fi avut în vedere pentru faptul că nu reprezintă dovada că sumele respective de bani au fost încasate de reclamant, nefiind semnat de reclamant această dovadă . Prim urmare, instanţa apreciază ca neîntemeiată critica, urmând în continuare să fie respinsă.
Referitor la plata orelor suplimentare, la dosar s-au depus o serie de înscrisuri, din care rezultă că reclamantul a desfăşurat ore suplimentare, impunându-se astfel plata lor, iar faptul că în registru de evidenţă a orelor suplimentare, nu apar ca fiind efectuate, este o afirmaţie fără nici un suport legal, faţă de înscrisurile depuse.
Faptul că reclamantul a beneficiat de sporul pentru muncă sistematică peste program, este lipsit de relevanţă, atâta timp cât în contractul colectiv de muncă nu este prevăzut expres acest lucru.
Faţă de aceste considerente instanţa apreciază că recursurile sunt nefondate şi în consecinţă vor fi respinse în baza disp. art. 312 c.p.c, urmând ca sentinţa primei instanţe să fie menţinută ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenţii E. S. şi S.C. E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 951/M/2007 a Tribunalul u i B r a ş o v.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică azi 19 Februarie 2008