Secţia comercială – Decizia comercială nr. 580/ 26 iunie 2009
Prin Sentinţa nr. 138/F/2009 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara s-a respins cererea formulată de reclamanta SC A.I. SRL Deva pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtei SC G.A. SRL Mintia. Pentru a pronunţa această sentinţă judecătorul sindic a reţinut că:
Între părţi a existat un raport comercial în urma căruia s-au emis mai multe facturi fiscale.
Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Prin urmare, creanţa trebuie să fie certă, în sensul existenţei sale şi a cuantumului cert.
Dovada caracterului cert al creanţei se poate face atât prin titlu executoriu (hotărâre judecătorească, bilet la ordin, cec, investire cu formulă executorie), dar şi prin orice alte înscrisuri necontestate de debitor în ceea ce priveşte existenţa sau cuantumul lor, respectiv facturi fiscale acceptate de debitor.
Mai mult, neplata la scadenţă trebuie să constituie rezultatul incapacităţii debitorului de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile.
În cauză nu s-a dovedit această incapacitate.
Potrivit art. 372, 379 Cod procedură civilă orice silită poate fi pornită în temeiul unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căruia legea îi recunoaşte această calitate.
În speţă, facturile fiscale depuse la dosar nu fac altceva decât dovada unui eventual raport comercial dintre părţi, nefiind titlu executoriu în sensul menţionat mai sus.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, s-a constatat că debitoarea nu este în încetare de plăţi, iar creanţa nu are caracter cert.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea SC A.I. SRL, solicitând modificarea sentinţei atacate şi admiterea cererii sale.
Verificând recursul creditoarei SC A.I. SRL, faţă de motivele invocate, în conformitate cu prevederile art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă, curtea de apel a constatat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Judecătorul sindic a apreciat că, pentru a fi admisibilă cererea creditoarei, este necesar ca aceasta să-şi dovedească dreptul de creanţă împotriva debitoarei printr-un titlu executoriu.
Această interpretare dată de judecătorul sindic este greşită şi nu face decât să adauge o condiţie de admisibilitate neprevăzută de art. 3 pct. 6 şi 12 din Legea nr. 85/2006.
Dispoziţiile legale în materia insolvenţei sunt clare, art. 3 pct. 6 din impun existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile de mai mult de 30 de zile şi nu şi condiţia ca aceasta să fie constatată printr-un titlu executoriu. Exigibilitatea nu presupune obligatoriu existenţa unui titlu executoriu.
În aceste condiţii, s-a constatat că judecătorul sindic, prin adăugarea la condiţiile legale prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, a pronunţat o hotărâre nelegală şi a soluţionat cererea creditoarei pe cale de excepţie, respingând-o ca inadmisibilă, întrucât creanţa nu îndeplinea condiţia de a fi constatată printr-un titlu executoriu.
Aşa cum s-a arătat, Legea nr. 85/2006 nu prevede o atare condiţie, judecătorul sindic având obligaţia de a verifica înscrisurile depuse de părţi şi de a administra probatoriul în conformitate cu dispoziţiile Secţiunii a III-a din Cod procedură civilă (art. 167 – 225) şi art. 46 C.com. pentru a stabili dacă cererea creditoarei corespunde cerinţelor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât judecătorul sindic a soluţionat cauza pe cale de excepţie, fără a verifica fondul cererii, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă.
1
