falimentului avalizat de administratorul social. Consecinţe asupra
valabilităţii obligaţiilor avalistului.
Art. 46 alin. 1, art. 49 alin. 1 şi 2 teza I din Legea nr. 85/2006;
Art. 104 pct. 7, art. 106 alin. ultim, art. 33 şi 35 alin. 1 şi 2 din
Legea nr. 58/1934.
Dacă în privinţa debitorului în se poate reţine
aplicarea dispoziţiilor art. 46 (1) din Legea nr. 85/2006, nu poate fi
împărtăşită aceeaşi concluzie şi în cazul avalistului. Astfel, faptul
că obligaţia debitorului nu este valabilă întrucât actul juridic a fost
încheiat după deschiderea procedurii insolvenţei şi fără autorizarea
judecătorului sindic, nu atrage nevalabilitatea obligaţiei avalistului
(la care nu se refera procedura de insolvenţă), obligaţie distinctă de
cea a emitentului biletului la ordin, potrivit art. 106 alin. ultim
raportat la art. 33 si art. 35 (1) si (2) din Legea nr. 58/1934 privind
cambia si biletul la ordin.
(Decizia nr. 817/2 septembrie 2009 )
Prin cererea înregistrata pe rolul judecătorului sindic din cadrul
Tribunalului Comercial Argeş, la data de 2.04.2009, reclamantul M.P., in
calitate de administrator judiciar al debitorului SC C SRL, a chemat in
judecata pe pârâţii SC C SRL şi M.M., administrator social al debitoarei
in insolvenţă, solicitând instanţei să dispună anularea biletului la ordin
din 02.012.2008 emis de SC C SRL , prin administrator si avalizat de
către aceasta din urmă.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa comercială nr.
997/F/10.11.2008, pronunţata în dosarul nr. 1245/1259/2008,
Tribunalul Comercial Argeş a deschis procedura generală a insolvenţei
împotriva debitorului SC C SRL Biletul la ordin a fost emis de debitoare
după data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa, în favoarea
unui creditor înscris în tabelul de creanţă, fiind încălcate astfel dispoz. art.
46 alin.1 din Legea nr. 85/2006, iar respectivul biletul la ordin nu poartă
semnătura administratorului judiciar, fiind încălcate astfel şi dispoz. art.
104 si 105 din Legea 58/1934, completată prin Legea 83/1994.
La cererea reclamantului, la data de 4.05.2009, in cauza a fost citată
in calitate de pârâtă beneficiarul biletului la ordin.
Prin sentinţa nr. 613/F/17.06.2009, Tribunalul Comercial Argeş,
judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar si a constatat
nulitatea absoluta a biletului la ordin.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că întrucât biletul la ordin
a fost emis după ce faţă de debitoare s-a deschis procedura insolvenţei si
fără autorizarea judecătorului sindic, sunt aplicabile dispoz. art. 46 din
Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei in temeiul cărora sunt nule
toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii
toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii
procedurii, „inclusiv înscrierile şi intabulările prevăzute de art. 49 din
lege” .
Nulitatea biletului la ordin se îndreaptă si „împotriva efectelor
actului juridic, deoarece efectele lui contravin legii, de unde şi concluzia
că nulitatea este determinată de cauzele existente în momentul încheierii
actului juridic” când, în cauza de faţă, debitoarea deja era în procedura
insolvenţei.
S-a mai constatat că pârâta SC D SRL, la emiterea actului
menţionat, a încălcat dispoz. art. 46 alin1. din legea insolvenţei, ceea ce
face ca actul juridic respectiv (biletul la ordin din 02.12.2008) să fie
sancţionat cu nulitatea absolută.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta SC D SRL care a
criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Astfel, prima instanţa nu s-a pronunţat asupra faptului ca biletul al
ordin conţine doua obligaţii distincte, autonome: una a emitentului, care
se afla in procedura de insolvenţă, si alta a avalistului, care este o persona
fizica, neafectata de aplicarea Legii nr. 85/2006. În aceste condiţii,
sancţiunea prev. de art. 46 din nu poate viza obligaţia
avalistului. Deşi aspectul a fost invocat de către recurenta parata prin
întâmpinare, hotărârea nu conţine motivare asupra acestuia nici prin
argumente de fapt, nici prin referire la Legea nr. 58/1934 privind biletul
la ordin.
Sentinţa a fost pronunţata cu încălcarea legii. În concret, prima
instanţa nu a dat eficienta dispoz. art. 5 alin. 2 si art. 106 din Legea nr.
58/1934 si pct. 207 din Norma Cadru nr. 6/1994 a Băncii Naţionale a
României privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii si
bilete la ordin. Intimata parata M.M. a semnat biletul la ordin atât in
calitate de administrator social al SC CSRL, cat si in calitate de avalist,
obligându-se personal, alături de emitent, sa plătească suma înscrisă în
bilet.
Biletul al ordin nu este nul, insa, nici sub aspectul obligatiei
asumate de către debitorul in insolvenţă.
Judecătorul sindic a reţinut in mod greşit faptul ca SC D SRL, la
emiterea biletului la ordin, a încălcat dispoz. art. 46 alin. 1 din Legea nr.
85/2006.În realitate, recurenta nu este emitentul biletului la ordin, ci
doar beneficiarul lui, astfel ca nu putea încalcă legea sub aspectul
respectiv.
Legalitatea biletului la ordin nu poate fi verificata doar din prisma
Legii nr. 85/2006, ci prioritar din prisma Legii nr. 58/1934, care este lege
speciala in raport cu prima in ce priveşte nulitatea biletului la ordin. Din
acest punct de vedere biletul la ordin nu a avut deficiente de ordin
formal. In plus, Legea nr. 85/2006 se refera la un acord al
administratorului judiciar, iar nu la obligativitatea semnării unor acte de
către administratorul judiciar.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate,
precum si prin raportare la dispoz. art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.proc.civ.,
Curtea a constatat ca recursul este fondat.
Cererea de chemare in judecata formulata de către administratorul
judiciar este întemeiata in drept pe dispoz. art. 20 si art. 46 alin. 1 rap. la
art. 49 din Legea nr. 85/2006, precum si pe dispoz. Legii nr. 58/1934.
Potrivit art. 46 (1) si 49 (1) si (2) teza I-a sus arătate, „În afară de
cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic,
procedurii sunt nule”. „(1) Pe perioada de observaţie, debitorul va putea
să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către
creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de
exercitare a activităţii curente, după cum urmează:
a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o
cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost
ridicat dreptul de administrare;
b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat
dreptul de administrare.
(2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la
alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere
de administratorul judiciar (…)”.
In speţa, biletul la ordin a cărui desfiinţare s-a solicitat a fost emis
de către debitorul in insolvenţă, prin administrator social, la data de
02.12.2008, in beneficiul SC D SRL, pentru suma de 289.909,96 lei, si a
fost avalizat de M.M..
Potrivit art. 106 alin. ultim rap. la art. 33 si art. 35 (1) si (2) din
Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul al ordin, „Plata unei cambii
poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sumă sau numai pentru o
parte din ea. Această garanţie poate fi dată de un terţ sau chiar de un
semnatar al cambiei”. „Avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru
care a garantat. Obligaţiunea sa este valabilă chiar dacă obligaţiunea pe
care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă”.
Avalul este actul juridic prin care o persoana, numita avalist,
garantează obligaţia asumata de către debitor, numit avalizat. Ca act
juridic de sine stătător (chiar daca obligaţia de garanţie este subsidiara
celei principale), avalul nu este afectat de lipsa de valabilitate a obligaţiei
avalizatului, cu excepţia cazului in care biletul la ordin are un viciu de
forma esenţial.
Prin urmare, faptul că, în speţa, in privinţa debitorului în insolvenţă
se poate retine aplicarea dispoz. art. 46 (1) din Legea nr. 85/2006, nu
îndreptăţeşte la aceeaşi concluzie si in cazul avalistului M.M.. Astfel,
faptul ca obligaţia debitorului nu este valabila întrucât actul juridic a fost
încheiat după deschiderea procedurii insolvenţei si fără autorizarea
judecătorului sindic, nu atrage nevalabilitatea obligaţiei avalistului (la care
nu se refera procedura de insolvenţă), obligaţie distincta de cea a
emitentului biletului la ordin.
Nu se poate retine ca biletul la ordin, in pofida dispoz. art. 104 pct.
7 din Legea nr. 58/1934, este nul pentru lipsa semnăturii emitentului in
sensul ca acesta din urma nu a fost reprezentat de administratorul
judiciar, ci de către cel social. Astfel, se constata, pe de o parte, ca biletul
la ordin are completata rubrica „semnătura emitentului” prin aplicarea
ştampilei societăţii si a semnăturii reprezentantului acesteia, iar, pe de alta
parte, ca emitentul SC C SRL a fost legal reprezentat de administratorul
social, câtă vreme nu s-a dovedit ca societăţii i-a fost ridicat dreptul de
administrare.
Pentru cele expuse, biletul la ordin este valabil in privinţa
avalistului.
Curtea, insa, nu va retine motivele de recurs referitoare la lipsa de
interes a administratorului judiciar in promovarea acţiunii judiciare,
respectiv valabilitatea biletului la ordin si fata de debitorul aflat in
insolvenţă.
Actul juridic si plata urmărita prin emiterea biletului la ordin nu se
înscriu in dispoziţiile art. 49 alin. 1 si 2 din legea privind procedura
insolvenţei, adică nu se înscriu in condiţiile obişnuite de exercitare a
activităţii curente a debitorului, nu au fost efectuate sub supravegherea
administratorului judiciar si nici nu au fost autorizate de către acesta.
Neînscriindu-se in condiţiile de mai sus si nefiind autorizate nici de
judecătorul sindic, ele sunt lovite de nulitate in temeiul art. 46 alin. 1 din
aceeaşi lege.
Valabilitatea obligaţiei ce decurge din biletul la ordin in sine nu are
relevanta si nu se cercetează in condiţiile in care sunt incidente dispoz.
art. 46 alin. 1 din legea insolvenţei, întrucât aceasta lege instituie o
sancţiune totala a actului si a obligaţiei pentru situaţia de insolvenţă in
care se afla in mod declarat emitentul biletului la ordin.
Intr-adevăr, sancţiunea nu are legătura cu atitudinea culpabila a
beneficiarului biletului la ordin, întrucât nu acesta este emitentul care se
afla in situaţia speciala a insolvenţei.
Administratorul judiciar este obligat, in temeiul art. 20 alin. 1 lit. e)
si art. 3 din Legea nr. 85/2006, sa supravegheze modul in care debitorul
realizează operaţiuni sau încheie diverse acte juridice, iar interesul sau
este interesul colectiv ce caracterizează procedura concursuală:
acoperirea pasivului social.
Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1 si 3 şi art. 274
C.proc.civ., Curtea a admis recursul si a modificat in parte sentinţa in
sensul ca a admis in parte cererea de chemare in judecata si a constatat
nulitatea biletului la ordin numai în privinţa emitentului, nu şi in privinţa
avalistului, cu cheltuieli de judecată în favoarea recurentei.
