Însă numai cu respectarea dispoziţiilor art.138 din acelaşi act normativ, ca şi restricţii legale.
Deşi sunt menţionate în contractul colectiv de muncă, drepturile băneşti reprezentând contravaloarea drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii, prevăzute în CCM nu pot fi acordate, atâta timp cât exced prevederilor legale în vigoare pentru categoria de personal respectivă.
Prin sentinţa civilă nr.4777/27.09.2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosar nr.6454/95/2012, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocata de pârâta Primăria Motru.
S-a admis cererea formulata de reclamanta A.M.D.R. în contradictoriu cu pârâta Primăria Motru.
A fost obligată pârâta sa calculeze şi sa plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând contravaloarea drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii în cuantum de 20 lei/zi lucrătoare începând cu luna aprilie 2012, conform prevederilor art. 35 pct. 5 din CCM nr. 7605 din 20.04.2012.
Examinând excepţia autorităţii de lucru judecat invocata de pârâta, instanţa a respins-o cu următoarea motivare:
Potrivit dispoziţiilor art. 1201 din Codul Civil anterior (dispoziţii ce nu au fost abrogate la intrarea în vigoare a noului Cod Civil, respectiv 01.10.2011): ”Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauza şi este intre aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.”
În cauza de faţă, instanţa a reţinut că nu operează autoritatea de lucru judecat întrucât nu este îndeplinita condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauza intre acţiunea pendinte şi cea soluţionată anterior.
Astfel, intre cauza de fata şi cea din dosarul invocat de pirita, respectiv nr. 6191/95/2011, exista intr-adevăr identitate de părţi (in cauza nr. 6191/95/2011 a fost chemata în judecata şi pârâtul Consiliul Local Motru, în cauza de fata fiind chemata doar pârâta Primăria Motru), insa utilizând argumentul a majori ad minus se poate retine identitatea de părţi.
De asemenea, exista identitatea de obiect, respectiv, drepturile băneşti reprezentând drepturi pentru menţinerea sănătăţii în cuantum de 20 lei/zi.
Însă nu se poate retine identitatea de cauza. Astfel, cauza litigiului anterior, soluţionat irevocabil în dosarul nr. 6191/95/2012 o reprezenta contractul colectiv de din 2009 insa în litigiul pendinte, cauza este reprezentata de contractul colectiv de munca înregistrat sub numărul 7605 din 20. 03. 2012.
Prin cauză, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, prin urmare un alt temei juridic al dreptului reprezintă o cauza diferita. Astfel, se retine ca noul contract colectiv de munca încheiat în luna aprilie 2012 reprezintă un alt temei juridic pentru drepturile solicitate de petenta chiar daca dispoziţia CCM referitoare la aceste drepturi era cuprinsa şi în vechiul CCM .
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut şi a constatat următoarele: Petenta este angajata pârâtei Primăria Motru începând cu luna aprilie 2009 când a fost transferata de la Spitalul Municipal Motru la Consiliul Local Motru .
În anul 2012 s-a înregistrat valabil, sub numărul 7605 din 20.03.2012, Contractul Colectiv de Munca la nivelul instituţiei (filele 3-22 din dosar). La art. 35 pct. 5 se prevede:”.funcţionarilor publici şi personalului contractual li se acorda pentru fiecare zi lucrătoare drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii în cuantum de 20 lei/zi .”
Conform art. 148 din Legea 62/2011 a dialogului social:”Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părţi „ iar în conformitate cu dispoziţiile art. 133 al. 1 lit. a din acelaşi act normativ :” Clauzele contractelor colective de munca produc efecte . pentru toţi angajaţii din unitate.”
S-a reţinut susţinerea reclamantei care nu a fost combătuta de pârâta, ca în cadrul instituţiei pârâte, o parte din personalul medical ce ocupa posturi similare cu acela al reclamantei respectiv asistent medical beneficiază de aceste drepturi băneşti în timp ce o alta parte din angajaţi, printre care şi reclamanta, nu au beneficiat nici în temeiul CCM anterior nici în temeiul CCM/2012 ceea ce reprezintă o încălcare certa a prevederilor mai sus invocatului art. 133 din Legea dialogului social.
Nu s-au putut reţine în apărare, susţinerile piritei în sensul ca aplicarea dispoziţiilor art. 35 pct. 5 din CCM .nu se circumscrie sferei reglementate de dispoziţiile legale incidente în materie de salarizare a personalului bugetar întrucât în baza Legii 283/2011 era obligatoriu sa-i fi fost menţinut reclamantei în anul 2012 salariul avut în luna decembrie 2011. Astfel, susţinerea pârâtei este contradictorie şi nefundamentata întrucât după cum s-a arătat mai sus, contractul colectiv de munca exprima voinţa celor care l-au încheiat, este legea părţilor, aplicarea prevederilor sale fiind obligatorie pentru toate părţile. Legea nu prevede excepţii , respectiv situaţii în care contractul colectiv sa nu se aplice angajaţilor unităţii sau sa nu se aplice tuturor angajaţilor. Singura situaţie reglementata în care CCM nu se va aplica este aceea în care părţile prin voinţa lor hotărăsc acest lucru.
Nu poate de asemenea sa fie primita susţinerea pârâtei în sensul ca a intervenit Legea 283/2011 privind reglementarea unor masuri financiare în domeniul bugetar ca şi legile cu acelaşi obiect din anii anteriori, care dispune ca angajaţilor din sectorul bugetar sa le fie menţinute în 2012 salariile avute în luna decembrie 2011, reclamanta neavând astfel dreptul sa i se facă aplicarea CCM /2012. Dispoziţia cuprinsa în Legea 283/2011 nu intra în contradicţie cu aplicarea dispoziţiei cuprinsa în contractul colectiv de munca cu atât mai mult cu cat nu exista în acest act normativ sau în alte acte normative prevederi expresa cu privire la neaplicarea contractelor colective de munca în 2012. De altfel, o asemenea prevedere ar fi din start şi vădit nelegala, după cum s-a arătat şi mai sus. Instituţia pârâtă, având calitatea de angajator şi de parte la încheierea CCM/ 2012, avea obligaţia sa facă aplicarea dispoziţiei art. 35 pct. 5 din CCM începând cu data intrării în vigoare a acestui CCM, respectiv luna aprilie 2012.
Mai mult decât atât, pârâta avea posibilitatea contestării contractului colectiv de munca din anul 2012 sau cel puţin a clauzei referitoare la drepturile pentru menţinerea sănătăţii sub aspectul legalităţii, aspect invocat în întâmpinarea formulată în dosar, însă CCM /2012 nu a fost contestat astfel încât este prezumat ca fiind legal încheiat atât sub aspectul formei cat şi al clauzelor sale şi ca exprimând voinţa părţilor.
Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează sa respingă excepţia autorităţii de lucru judecat invocata de pirita Primăria Motru, sa admită cererea, sa oblige pirita sa calculeze şi sa plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând contravaloarea drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii în cuantum de 20 lei/zi lucrătoare începând cu luna aprilie 2012 , conform prevederilor art. 35 pct. 5 din CCM nr. 7605 din 20.04.2012.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Primăria Motru, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului pârâta critică sentinţa civilă nr. 4777/2012 pentru nelegalitate, aceasta fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art.304 alin.l pct. 9 din Codul de Procedură Civilă, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a legii şi o interpretarea eronată a legilor de salarizare ale personalului bugetar.
Modul de calcul al salariului petentei, angajată în funcţia de asistent medical principal gradaţie 2 în cadrul Consiliului Local Motru, prin transfer de la Spitalul Municipal Motru conform Protocolului nr. 1677/11417/22.04.2009, s-a stabilit conform prevederilor Legilor-cadru nr.330/2009 şi 284/2010 (art.33 alin.l), a Legii nr.285/2010 (art.l alin.3), a dispoziţiilor Legii nr.283/14.12.2011 care au impus menţinerea salariului avut la nivelul lunii decembrie 2009, decembrie 2010 şi decembrie 2011.
Astfel, deşi s-a arătat prin întâmpinarea formulată că acordarea drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii exced drepturilor salariale prevăzute de legile speciale de salarizare ale personalului bugetar, instanţa în mod netemeinic şi nelegal a reţinut că aceste drepturi îi pot fî acordate petentei, ignorând în totalitate faptul că personalul bugetar nu poate beneficia de drepturi sau obligaţii suplimentare faţă de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
Prevederile art. 37 alin.(l)din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice statuează: „ Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.”
Dispoziţiile art.157 alin.2 din Codul Muncii prevăd că: “Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege.”
De asemenea, dispoziţiile art.138 alin.l din Legea nr.62/2011 stipulează ca prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani şi în natură, altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru categoria respectivă de personal
Drepturile salariale din sistemul bugetare sunt stabilite prin lege, în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă.
În raport de prevederile legale enunţate, consideră că solicitarea petentei privind obligarea pârâtei la acordarea contravalorii unor drepturi băneşti de care nu a beneficiat la data transferului în cadrul Consiliului Local Motru şi care exced cadrului legal de salarizare, este neîntemeiată.
Faţă de cele ce preced, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de petentă ca netemeinică şi nelegală.
In drept, îşi întemeiază recursul pe prevederile art.304 pct. 9 Cod de Procedură Civilă.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art.133 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, „(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toţi angajaţii din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toţi angajaţii încadraţi în unităţile care fac parte din grupul de unităţi pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; c) pentru toţi angajaţii încadraţi în unităţile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă şi care fac parte din organizaţiile patronale semnatare ale contractului.”
Aceasta constituie regula instituită prin lege, dar potrivit alin.3 al aceluiaşi text de lege, în contractele colective de muncă încheiate la orice nivel (unitate, grup, sector de activitate) clauzele aplicabile salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă din sectorul bugetar vor respecta obligatoriu prevederile art.138 din aceeaşi lege, prin care se precizează că: „(1) Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani şi în natură, altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru categoria respectivă de personal.
(2) Prin excepţie de la prevederile art. 129 alin. (3) contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele şi în condiţiile stabilite prin acestea.
(3) Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime şi maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale.
(4) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) – (3) sunt lovite de nulitate.”
Prin urmare, deşi sunt menţionate în contractul colectiv de muncă, drepturile băneşti solicitate de reclamantă nu pot fi acordate, atâta timp cât exced prevederilor legale în vigoare pentru categoria respectivă de personal.
Pe de altă parte, Curtea reţine că îndreptăţirea reclamantei la plata respectivelor drepturi a fost analizată şi prin sentinţa civilă nr. 7563/3 noiembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 6191/95/2011, irevocabilă, care nu poate fi reţinută însă ca autoritate de lucru judecat, conform art.1201 Cod civil, deoarece perioada actuală de solicitare a acestor drepturi (începând cu luna aprilie 2012), excede primei perioade, deci obiectul solicitat este altul, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
În acelaşi timp, se reţine că, potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999, pot fi încheiate acorduri cu sindicatele sau reprezentanţii care să cuprindă numai măsuri referitoare la: a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; b) măsuri pentru sănătate şi securitatea în muncă; c) măsuri pentru programul zilnic de lucru; d) măsuri pentru perfecţionarea profesională.
Aşa cum rezultă din enunţul textului de lege, măsurile nu se referă la constituirea unor fonduri şi plata unor drepturi din cele prevăzute în art.35 pct. 5 din CCM/2012.
De asemenea, prin Lege 319/1996 a securităţii şi sănătăţii în muncă, nu sunt prevăzute aceste obligaţii ale angajatorului, prin art.14 stabilindu-se că se acordă alimente în scop de protecţie, în mod obligatoriu şi gratuit, de către angajatori, persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru, ceea ce nu se aplică în speţa de faţă.
Trebuie precizat că, potrivit acestei legi, securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă un ansamblu de activităţi instituţionalizate, având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă, dar în niciuna din dispoziţiile enumerate nu se prevede stabilirea unei sume de bani zilnice pentru cheltuielile menţionate în art. 35 din CCM/2012.
Faţă de considerentele expuse mai sus, acordarea acestor drepturi poate fi considerată ca reprezentând un adaos la salariu, situaţie în care au devenit drepturi salariale, în condiţiile art.160 Codul Muncii, care stabileşte componentele salariului: salariul de bază,
indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
Or, conform art.162 alin.3 Codul Muncii, sistemul de salarizare al personalului din instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Drepturile salariale ale bugetarilor sunt stabilite prin Legea nr.284/2010, acordarea altor drepturi decât cele prevăzute de lege neputând forma obiectul negocierilor şi nu pot fi modificate prin clauze ale CCM, conform art.37 din lege.
Faţă de toate aceste considerente, se reţine că soluţia pronunţată de tribunal este netemeinică şi nelegală, astfel încât, faţă de art. 312 alin.1 Cod procedură civilă se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
Se va menţine, însă, sentinţa în ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat.
(Decizia civilă nr.11908/12 decembrie 2012 – Secţia I-a civilă, rezumat judecător Ionela Vîlculescu)
