– Legea nr.85/2006, art.138
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu se prezuma ci se dovedeste, fapt neprobat în speta.
În speta raspunderea instituita de art.138 din Legea nr.85/2006 este una speciala si personala raportându-se si la prev. art.998 – 999 care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Si faptele savârsite de persoanele care încalca prev. art.138 din Legea 85/2006 cu referire la art.998 – 999 Cod civil, trebuie dovedite si nu prezumate.
Si faptele savârsite de persoanele care încalca prev. art.138 din Legea 85/2006 cu referire la art.998 – 999 Cod civil, trebuie dovedite si nu prezumate.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA NR.1530 din 14.12.2010)
Deliberând constata ca, prin sentinta comerciala nr.3266/19.04.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala în dosarul nr.29046/3/2007 a fost respinsa cererea formulata de lichidatorul judiciar LLR SPRL Bucuresti în contradictoriu cu pârâta RN ca nefondata. Totodata s-a închis procedura insolventei fata de debitoarea SC MPI SRL Bucuresti.
În esenta tribunalul a retinut ca nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre faptele imputate pârâtei RN si starea de insolventa a debitoarei SC MPI SRL dar, probele fac dovada incidentei în speta disp. art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentintei precitate a formulat recurs lichidatorul judiciar care dupa o scurta expunere a situatiei de fapt, arata ca instanta de fond nu a examinat temeinic actele depuse la dosar, concluzionând eronat situatia de fapt si ca probele ar fi dovedit ca pârâta a exercitat un angajament pagubos al debitoarei, nerespectând obligatiile impuse de lege.
Savârsirea faptei de catre pârâta ar rezulta si din relatiile furnizate de ONRC existente la dosarul cauzei.
Recurentul face trimitere la dispozitiile art.71 din Legea nr.31/1990, 1540 Cod civil, 374 Cod comercial cu concluzia ca natura raspunderii poate fi dupa caz contractuala sau delictuala.
În privinta raspunderii contractuale în consens cu art.1082 Cod civil rap. la art.138 din Legea 85/2006 culpa este prezumata.
Recurenta, în raport de dispozitiile art.1080 Cod civil coroborat cu art.1600 Cod civil sustine ca, instanta de fond în mod gresit a retinut ca în cazul raspunderii civile, legiuitorul nu instituie o prezumtie legala de vinovatie. În fine recurenta arata ca fapta ilicita poate sa constea si într-o omisiune sau inactiune daca rezultatul activitatii este negativ fraudând creditorii societatii.
Rapoartele de activitate ar releva faptul ca pârâta nu a luat acele masuri ce se impuneau pentru ca societatea debitoare sa functioneze normal si nu a dispus plata datoriilor catre creditori desi a avut disponibil la un moment dat.
Instanta de fond nu ar fi analizat nota de analiza efectuata de un expert si care retine ca desi s-a înregistrat profit s-au acumulat datorii nejustificate, pârâta însusindu-si sumele respective în interes propriu.
Se concluzioneaza în sensul ca, cererea formulata în temeiul art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 trebuia admisa, solicitând admiterea recursului cum a fost formulat.
În drept se invoca art.299 si urmatoarele C.pr.civ, art.8 din Legea nr.85/2006.
În baza art.77 din Legea 85/2006 se invoca scutirea de plata taxelor de timbru.
În temeiul art.242 alin.2 C.pr.civ. s-a solicitat judecarea recursului si în lipsa.
Prin decizia nr.1530/14.12.2010, Curtea de Apel Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala a respins recursul ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut urmatoarele:
Din rapoartele întocmite de administratorul judiciar nu rezulta persoanele vinovate potrivit cu prev. art.138 din Legea nr.85/2006 de starea de insolventa în care a ajuns societatea debitoare si evident descrierea faptelor de care acestea s-ar face vinovate (vezi filele 120 – 122, 131 – 133 din dosar).
Din nota întocmita de expertul SGh.D de asemenea nu rezulta persoanele vinovate de starea de insolventa a societatii debitoare si nici descrierea faptelor în consens cu dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006.
De altfel aceasta nota nu lamureste cauza cresterii datoriilor ci, dimpotriva, se retine ca “din lipsa de documente nu s-a putut stabili în ce baza au crescut datoriile societatii si cine sunt creditorii respectivi”.
Ori în aceste conditii raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu se prezuma ci se dovedeste, fapt neprobat în speta.
În concret probele nu releva incidenta în speta a dispozitiilor art.138 lit.c din Legea 85/2006, care reglementeaza acea fapta prin care persoanele vinovate “au dispus în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati”.
Cum bine a retinut instanta de fond, în speta nu s-a probat continuarea activitatii societatii debitoare de catre pârâta intimata în interes personal.
În fine, în speta raspunderea instituita de art.138 din Legea nr.85/2006 este una speciala si personala raportându-se si la prev. art.998 – 999 Cod civil care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
De aceea, argumentele recurentei cu referire la prev. art.71 din rep. la art.1540, 1600 Cod civil, art.374 Cod comercial, 1080, 1082 Cod civil nu pot face obiect de analiza în speta.
În concluzie, probele nu fac dovada ca pârâta s-ar face vinovata în mod concret de vreo fapta din cele prev. de art.138 din Legea 85/2006, care sa-i atraga raspunderea.
Recurenta sustine fara a proba ca intimata prin omisiune, cu buna stiinta nu a dispus masuri pentru redresarea economica a debitoarei si a continuat activitatea acesteia desi stia ca se îndreapta spre încetare de plati.
Ori aceste afirmatii sunt simple prezumtii ale recurentei care ar fi trebuit probate cu dovezi concludente.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, Curtea în baza art.312 (1) Cod pr.civ. a respins recursul ca nefondat.
