C.A. Ploieşti, nr. 774 din 03.10.2006
Curtea Constituţională este singura instanţă care poate decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii ale acestora în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Nerespectarea cerinţelor de ordin procedural prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 atragerespingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilăde către instanţă în faţa căreia a fost invocată. Existenţa unei legături între textul de lege şi obiectul cauzei cerută de art. 29 alin. (1) nu se confundă şi nu poate fi extinsă şi asupra „legăturii” între textul de lege şi norma constituţională a cărei analiză reprezintă examinarea pe fond a excepţiei, prerogativă care aparţine exclusiv .
Reclamanţii S.E. ş.a. au chemat în judecată pe pârâta A. SRL solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale aferente lunii noiembrie 2005, a sporurilor cuvenite, a orelor suplimentare precum şi a indemnizaţiei de concediu pe anul 2005.S-a pretins de către reclamanţi că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractele individuale de muncă sub aspectul drepturilor băneşti cuvenite acestora, deşi au fost iniţiate acţiuni de protest.La termenul de judecată din 12 septembrie 2006, pârâta a invocatexcepţia de neconstituţionalitatea prevederilor art. 141 alin. (4) C. muncii, conform cărora compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, text de lege care înfrânge dispoziţiile art. 45 din României privind libertatea economică, libera iniţiativă, precum şi accesul liber al persoanei la o activitate economică fiind garantate prin lege.Tribunalul Prahova, prin încheierea pronunţată la această dată, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, motivat de împrejurarea că nu există nicio raţiune pentru a se pune în discuţie neconstituţionalitatea art. 141 alin. (4) C. muncii faţă de art. 45 din Constituţie.Împotriva încheierii s-a declarat recurs de către pârâtă, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Ploieşti.Prin motivele de recurs depuse la dosar, pârâta critică încheierea ca netemeinică şi nelegală, întrucât în mod greşit tribunalul a considerat excepţia ca inadmisibilă deoarece nu au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.Pe fond se arată de către recurentă că art. 141 alin. (4) C. muncii este neconstituţional în raport cu art. 45 din Constituţia României, pentru că acordă în mod nejustificat angajatului dreptul la compensarea în bani pentru concediu de odihnă neefectuat, fiind grevat astfel angajatorul cu o obligaţie bănească suplimentară nejustificată.O astfel de constrângere deturnează scopul pentru care a fost reglementat concediul de odihnă şi se reflectă negativ asupra activităţii economice prin diminuarea nejustificată a patrimoniului angajatorului. Asupra acestui aspect nu poate hotărî decât Curtea Constituţională, respingerea de către tribunal a excepţiei de neconstituţionalitate fiind nejustificată în raport cu limitele competenţei sale materiale.Recursul a fost admis prin decizia civilă nr. 774 din 3 octombrie 2006, fiind casată încheierea cu trimiterea cauzei la instanţa de fond.S-a reţinut de către instanţa de recurs că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind Organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta este singura instanţă care poate decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau a unei dispoziţii dintr-o lege care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.În conformitate cu prevederile alin. (3) ale art. 29, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.Alineatul (6) al art. 29 stabileşte că excepţia este inadmisibilă atunci când este contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3) din acest articol, urmând ca ea să fie respinsă de instanţă printr-o încheierea motivată. Această încheiere poate fi atacă cu recurs la instanţă imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunţare.Rezultă, din textele de lege sus-menţionate, că respingerea excepţiei ca inadmisibilă este posibilă numai în ipotezele reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar în speţă tribunalul constată că nu există legătură între dispoziţiile art. 141 alin. (4) C. muncii şi art. 45 din Constituţia României, ipoteză care nu corespunde dispoziţiilor art. 29 alin. (1) care condiţionează sesizarea Curţii Constituţionale de legătura între dispoziţia de lege atacată şi fondul cauzei, substituindu-se prin acest mod de rezolvare Curţii Constituţionale care, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România.
