Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 16/CA din 14 iunie 2012
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.D. împotriva deciziei penale nr. 575/R din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj.
Nu s-a dispus citarea contestatorului.
Asupra cauzei penale, se constată că, la 25 mai 2012, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.D. împotriva deciziei penale nr. 575/R din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală.
În motivarea contestaţiei se arată de către contestator că instanţa de recurs nu a respectat dispoziţiile art. 385 ind. 14 alin. 1 ind.1 C.pr.penală, în sensul că nu a procedat la ascultarea sa, aşa cum prevăd dispoziţiile legale menţionate, lipsindu-l astfel de posibilitatea de a se apăra şi de a-şi susţine recursul.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 C.pr.pen., curtea constată următoarele:
Referitor la motivul invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 386 lit.e C.pr.pen., din examinarea dosarului nr.1986/337/2007 al Curţii de Apel Cluj, în care s-a pronunţat decizia penală nr. 575 din 10 aprilie 2012, rezultă că inculpatul N.D. a fost prezent la dezbaterea recursului şi a fost audiat la 3 aprilie 2012, declaraţia acestuia aflându-se la dosar fila 39, iar la soluţionarea recursurilor promovate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău şi partea civilă O.P. SA împotriva sentinţei penale nr. 24 din 25 ianuarie 2012 a Judecătoriei Zalău, au fost avute în vedere susţinerile acestuia, formulate în apărarea sa.
Se constată că la 25 ianuarie 2012 prin sentinţa penală nr. 24, Judecătoria Zalău a dispus achitarea inculpaţilor N.D. şi G.I. în temeiul art. 10 lit. d şi art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen., sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. 1 şi 2 Cod penal, respingându-se ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către S.C.P. SA Sucursala Sălaj.
Împotriva acestei soluţii au promovat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău şi partea civilă S.C. O.P. SA Bucureşti, care au solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii judecătoriei şi rejudecând dosarul, a se dispune condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi obligarea lor solidară la plata despăgubirilor civile.
Primul termen de judecată în recurs a fost fixat la 13 martie 2012, când s-a amânat soluţionarea cauzei la solicitarea inculpaţilor, în vederea angajării unor avocaţi aleşi şi pregătirea apărării.
Se constată că instanţa de recurs la termenul din 3 aprilie 2012, şi-a îndeplinit obligaţia impusă prin disp.art. 385 ind.14 alin.1 ind.1 C.pr.pen., de a audia inculpatul prezent în situaţia în care judecătoria nu a pronunţat împotriva sa o hotărâre de condamnare, conform actului ataşat la fila 39 din dosar (declaraţia inculpatului).
Curtea nu şi-a încălcat la data de 3 aprilie 2012 obligaţia de audiere a inculpatului N.D. care îi incumba potrivit dispoziţiilor procesual -penale arătate, precum şi cele impuse de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, magistraţii nefiind vinovaţi că inculpatul a arătat textual „îmi menţin declaraţiile date în faţa instanţei de fond şi menţionez că nu am nimic de adăugat în plus” .
Completul de recurs nu putea să se antepronunţe şi să îi atragă atenţia inculpatului că va trece în acea şedinţă de judecată la soluţionarea pe fond a recursurilor, deşi acest lucru era previzibil pentru contestator, câtă vreme sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu recurs doar de către parchet şi partea civilă, care au cerut, prin reaprecierea probelor şi neadminsitrarea altora noi în recurs, să se dispună condamnarea inculpaţilor şi obligarea lor la plata despăgubirilor civile.
Susţinerea contestatorului ar fi fost reală şi întemeiată, doar în situaţia în care el ar fi atacat cu recurs hotărârea judecătoriei, curtea ar fi admis recursul, ar fi casat sentinţa instanţei de fond şi ar fi reţinut dosarul pentru rejudecare şi administrare de probe.
Modul în care a înţeles să-şi facă apărarea inculpatul N.D., faţă de motivele de recurs ale parchetului şi părţii civile, declaraţia lipsită de detalii oferită magistraţilor, spre deosebire de inculpatul G.I., care a făcut mărturisiri mai ample, nu pot fi imputate Curţii de Apel, câtă vreme acesta a fost asistat de apărător ales.
Contestaţia nu este fondată nici prin prisma deciziei CEDO nedefinitivă, pronunţată la data de 10 aprilie 2012 în „Cauza Popa şi Tănăsescu contra României”, deoarece Curtea de Apel Cluj la 3 aprilie 2012 şi-a îndeplinit obligaţiile legale ce îi reveneau potrivit Codului de procedură penală -art. 385 ind.14 alin.1 ind.1 C.proc.pen. şi a legislaţiei europene, audiind inculpaţii, conform declaraţiilor ataşate dosarului la fila 39 şi 40.
În concluzie, examinând contestaţia în anulare promovată, se constată că în speţă s-au respectat întrutotul prevederile convenţiei în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil al contestatorului N.D. conform art. 6 paragraf 1 din CEDO.
Aşa fiind, se va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de condamnatul N.D. împotriva deciziei penale nr. 575 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj. (Judecător Delia Purice)
