Prin acţiunea formulată reclamanta DGFP Braşov, în calitate de creditor al debitoarei SC „S C” SRL – în faliment, a chemat în judecată pârâtul S.V., în calitate de administrator social al debitoarei, solicitând atragerea răspunderii personale materiale a pârâtului, până la concurenţa sumei de 13561 lei, în temeiul art. 137 al 1 lit. d din legea 64/1995 , actual 138 al 1 pct. d din Legea 85/2006.
Prin sentinţa civ. nr. 82/12.01.2009 Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată de către reclamantul DGFP Braşov, în calitate de creditor al debitorului SC „S C” SRL – în faliment, în contradictoriu cu pârâtul S.V., în calitate de administrator social al debitorului, întemeiată pe prevederile art.138 al.1 lit.d din Legea nr 85/2006 şi în consecinţă a obligat pârâtul să suporte din averea personală suma de 13561 lei, aceasta urmând să intre în averea debitorului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Faţă de debitoarea SC „S C” SRL s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi a falimentului în baza Legii nr. 64/1995, procedura fiind în faza de aprobare a raportului final.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile aflate la dosarul de faliment şi lipsa nejustificată a pârâtului la interogatoriu, rezultă că pârâtul nu s-a preocupat de ţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea, astfel încât acesta a comis fapta prevăzută de art.138 al.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Astfel se constată că procedura reorganizării judiciare şi a falimentului a fost deschisă faţă de debitoare în baza Legii nr.64/1995. În tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitoarei a fost înscris creditorul DGFP BRAŞOV cu o creanţă de 13561 lei. Această creanţă reprezintă amenda aplicată debitoarei pentru nedepunerea la termenele legale a situaţiilor financiare obligatorii prevăzute de lege.
Obligaţia de a organiza şi conduce contabilitatea unei şi de a depune la autorităţile statului competente situaţiile financiare periodice (bilanţul de semestru, bilanţul contabil anual, precum şi alte declaraţii) îi revine administratorului social, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr.82/1991.
Debitoarea nu a înregistrat o situaţie financiară obligatorie la A.F.P. Braşov.
Rezultă că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de lege specifice administratorului social al unei societăţi comerciale. Ca urmare a încălcării acestor obligaţii debitoare a înregistrat datorii la bugetul statului respectiv amenzile aplicate debitoarei de către DGFP BRAŞOV pentru neîndeplinirea acestor obligaţii de către pârât.
Având în vedere căci creanţa DGFP BRAŞOV înscrisă în tabelul creditorilor reprezintă amenzi aplicate debitoarei, iar procedura insolvenţei s-a deschis la cererea acestui creditor se constată că fapta pârâtului de a nu ţine o în conformitate cu legea a cauzat şi starea de a debitoarei.
Faţă de aceste constatări rezultă că pârâtul a comis fapta prevăzută de art.138 al.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic apreciază că în cauză s-a dovedit existenţa săvârşirii unei fapte ilicite şi a vinovăţiei pârâtului..
În motivarea recursului se arată următoarele:
Suma de 13561 lei este reprezentată de amenzile aplicate conform proceselor verbale 1197/5.11.2003, 1904/5.11.2003, 1197/5.11.2003, 49066/27.04.2004, 59339/7.05.2004 şi 71637/27.08.2004.
În perioada 25.04.2003-31.10.2007 recurentul a executat o pedeapsă privativă de libertate, astfel încât era imposibil să poată conduce contabilitatea , ceea ce rezultă din biletul de liberare nr. K 16928/31.10.2007 eliberat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Art. 138 din Legea 85/2006 impune cerinţa ca starea de insolvenţă să se datoreze faptei personale a pârâtului şi trebuie să se limiteze la prejudiciul adus societăţii. Instanţa de fond nu a analizat în ce măsură suma de 13561 lei este imputabilă activităţii comisive sau omisive pârâtului. Raportat la perioada 25.04.2003-31.10.2007 pârâtului nu-i poate fi imputată fapta reţinută de art. 138 al 1 lit. d.
Starea de insolvenţă a debitoarei nu se datorează ţinerii contabilităţii nelegal , ci amenzilor aplicate chiar de creditoarea DGFP.
Intimata DGFP Braşov a depus întâmpinare . Din rapoartele lichidatorului rezultă că pârâtul nu a depus diligenţe în vederea conducerii evidenţei contabile a debitoarei conform legii
Creanţa DGFP se compune în principal din amenzi aplicate debitoarei pentru nedepunerea la termenele legale a documentelor de raportare contabilă şi a declaraţiilor fiscale .
Potrivit art. 73 şi 198 din obligaţia ţinerii evidenţei contabile revine administratorului fiscal. Nedepunerea declaraţiilor privind obligaţiile fiscale la organele financiare a generat aplicarea de amenzi care au dus la iniţierea procedurii insolvenţei.
Debitoarea nu a depus la unitatea fiscală bilanţurile contabile şi declaraţiile de la înfiinţarea societăţii din anul 1997.Astfel nu se poate reţine susţinerea recurentului cu privire la faptul că în perioada 25.04.2003 -31.10.2007 a fost privat de libertate şi nu a putut conduce evidenţa contabilă conform legii , atâta timp cât şi în perioada anterioară privării de libertate nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de legea contabilităţii şi codul fiscal.
Susţinerea recurentului conform căreia nu sunt dovedite elementele răspunderii delictuale şi a raportului de cauzalitate între amenda şi insolvenţa societăţii este infirmată de probele dosarului , respectiv nota de prezentare, titlurile executorii , procesele verbale de constatare a contravenţiilor , fişa sintetică privind evidenţa pe plătitor , conform cărora se constată că pârâtul s-a sustras de la plata obligaţiilor bugetare cu intenţie , aspect dovedit şi de conduita lui culpabilă manifestată prin nepăsare şi lipsa de diligenţă pentru situaţia fiscală a debitoarei.
Curtea constată fondat recursul declarat de pârât.
Antrenarea răspunderii administratorilor presupune îndeplinirea următoarelor condiţii : prejudiciul creditorilor , fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege ,raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor , culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează sub forma intenţiei sau a culpei .
Fiind o răspundere civilă delictuală cauzele de nerăspundere sunt forţa majoră , cazul fortuit , fapta celui prejudiciat , fapta terţului pentru care administratorii nu sunt ţinuţi a răspunde.
Fapta prevăzută de art 138 al 1 lit d din legea 85/2006 se poate săvârşi prin ţinerea unei contabilităţi fictive , constând în înregistrarea în a unor date false ,de natură să denatureze situaţia financiară a debitorului ,prin neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea contabilităţii şi cu alte legi speciale sau prin dosirea unor documente contabile , în scopul denaturării situaţiei financiare.
Din raportul lichidatorului judiciar rezultă că debitoarea nu a desfăşurat activitate , nu a depus documentele contabile cerute de lege la organele fiscale de la înfiinţarea societăţii în anul 1997.
Creanţa DGFP se compune în principal din amenzi aplicate debitoarei pentru nedepunerea la termenele legale a documentelor de raportare contabilă şi a declaraţiilor fiscale pe care debitoarea avea obligaţia să le depună la AFP Braşov conform legii contabilităţii şi ale codului fiscal.
Nedepunerea declaraţiilor privind obligaţiile fiscale la organele financiare a generat aplicarea de amenzi care au dus la iniţierea procedurii insolvenţei.
Suma de 13561 lei este reprezentată de amenzile aplicate conform proceselor verbale 1197/5.11.2003, 1904/5.11.2003, 1197/5.11.2003, 49066/27.04.2004, 59339/7.05.2004 şi 71637/27.08.2004 aplicate pentru nedepunerea situaţiilor financiare pentru perioada 31.12.2003-30.06.2004 .
Potrivit art. 36 din legea 82/1991 termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale este de 120 zile pentru societăţile comerciale , deci termenul de depunere a acestora expira după ce pârâtul a intrat în penitenciar şi a fost în imposibilitate obiectivă de întocmire şi depunere a documentelor contabile
În perioada 25.04.2003-31.10.2007 recurentul a executat o pedeapsă privativă de libertate, astfel încât era imposibil să poată conduce contabilitatea , ceea ce rezultă din biletul de liberare nr. K 16928/31.10.2007 eliberat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, aceasta fiind un caz fortuit exonerator de răspundere.
Susţinerea intimatei în sensul că şi anterior privării de libertate pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile este întemeiată , însă având în vedere că amenzile care au stat la baza prezentei acţiuni în atragerea răspunderii privesc obligaţii care puteau fi îndeplinite după intrarea pârâtului în stare de detenţie , acestea nu pot fi considerate cauze ale intrării debitoarei în stare de insolvenţă existând un caz fortuit , iar pentru perioade în care pârâtul ar fi trebuit să –şi îndeplinească obligaţiile nu s-au aplicat amenzi.
Pentru aceste considerente Curtea a admis recursul declarat de pârâtul „SV” împotriva sentinţei Tribunalului Braşov care a fost modificată în tot, în sensul respingerii acţiunii.
Decizia nr. 168/R/2 aprilie 2009 – secţia comercială
