Deşi legiuitorul vorbeşte in cadrul dispozitiilot art.46 din Legea nr.85/2006 numai de operaţiunile desfăşurate în perioada de observaţie, prin interpretarea logică a textului şi aplicarea argumentului a fortiori(cu atât mai mult), se ajunge la extinderea aplicării acestei norme şi la situaţia intrării directe în procedura simplificată a insolvenţei, fără parcurgerea perioadei de observaţie sus-menţionată.
Tribunalul Valcea, Sectia Comerciala si de Administrativ, sentinta nr.16 din 06 ianuarie 2010
La data de 13.11.2009 reclamanta SC N NS SPRL Rm.Vâlcea, în calitate de lichidator al debitoarei SC I G SRL, a chemat în judecată pe pârâta DGFP VÂLCEA, pentru ca instanţa să dispună restituirea sumei de 1.770 lei şi virarea acesteia în contul special al falitei, deschis la BRD-Sucursala Vâlcea.
În motivare s-a aratat că faţă de debitoare s-a dispus trecerea la procedura simplificată a falimentului, prin sentinţa nr.442/18.03.2009, iar la data de 7.05.2009, prin extrasul de cont ataşat cererii, a fost virată de debitoare către pârâtă suma de 1.770 lei cu titlu de obligaţii accidente de muncă, în loc să fie virată în contul special al debitoarei.
În aceste condiţii, lichidatorul invocă încălcarea dispoziţiilor art.112 din Legea nr.85/2006 , astfel că se solicită restituirea sumelor virate către debitoare, în vederea distribuirii lor conform dispoziţiilor art.122 şi 123 din lege .
Faţă de motivele de fapt pe care se sprijină cererea de chemare în judecată, instanţa a pus în discuţia părţilor, conform dispoziţiilor art.129 alin.4) din Cod procedură civilă, calificarea juridică a acţiunii, în sensul stabilirii adevăratului temei juridic al cererii raportat la motivele de fapt invocate.
Astfel, temeiul juridic pus în discuţia părţilor au fost dispoziţiile art.46 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora „(1) În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.”
În speţă, prin sentinţa nr.442/18.03.2009 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoarea SC I G SRL.
După data deschiderii procedurii, la data de 7.05.2009, debitoarea a achitat suma de 1.770 lei către creditoarea DGFP VÂLCEA, cu titlu de obligaţii-accidente de muncă, potrivit extrasului de cont din data de 11.05.2009, depus la dosar.
Această operaţiune nu a fost autorizată de judecătorul-sindic sau de comitetul creditorilor, conform art.49 alin.2) din lege şi nici nu intră în sfera de acţiune a dispoziţiilor art.49 alin.1) din Legea nr.85/2006, text potrivit cărui „ (1) Pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează:
a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;
b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.”
Instanta a retinut că deşi legiuitorul vorbeşte numai de operaţiunile desfăşurate în perioada de observaţie, prin interpretarea logică a textului şi aplicarea argumentului a fortiori(cu atât mai mult), se ajunge la extinderea aplicării acestei norme şi la situaţia intrării directe în procedura simplificată a insolvenţei, fără parcurgerea perioadei de observaţie sus-menţionată.
Textul invocat de reclamantă, şi anume dispoziţiile art.112 din lege, reglementează cazul special al eşuării planului de reorganizare şi al plăţilor ilegale efectuate în perioada cuprinsă între confirmarea planului şi intrarea în faliment, dispoziţii care nu pot fi extinse la alte situaţii juridice.
Prin urmare, faţă de temeiul juridic real al cererii, şi anume dispoziţiile art.46 din Legea nr.85/2006, pe cale incidentală, instanţa a constatat nulitatea plăţii efectuate de debitoare către pârâtă, după data intrării în procedura simplificată a insolvenţei şi în consecinţă a admite cererea reclamantei, în sensul dispunerii restituirii sumei de 1.770 lei către debitoare, în contul special deschis de lichidator.