patrimoniului societăţii comerciale unipersonale cu
răspundere limitată către asociatul unic , ca urmare a
dizolvării societăţii prin faliment.
Prin cererea formulată în cadrul procedurii de faliment a S.C. “P” S.R.L., creditoarea S.C. “R” S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.D., să se constatate că, în temeiul art. 231 din Legea nr.31/1990, odată cu deschiderea falimentului şi dizolvarea societăţii unipersonale s-a produs transmisiunea patrimoniului societăţii către asociatul unic, astfel încât bunurile ce compun averea personală a acestuia urmează să fie lichidate, în vederea satisfacerii creditorilor societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 148/Sind/1.03.2005 pronunţată în dosarul mai sus menţionat, judecătorul-sindic a respins cererea, considerând că nu poate fi reţinut nici un argument de text în conformitate cu care răspunderea limitată a asociatului unei societăţi cu răspundere limitată se transformă într-o răspundere nelimitată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de a opera confuziunea dintre patrimoniul societăţii debitoare şi patrimoniul personal al asociatului unic.
În motivarea recursului se susţine că, potrivit art. 227 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societăţii operează în mai multe situaţii, făcându-se diferenţierea între dizolvarea voluntară prin hotărârea adunării generale, reglementată la lit. d şi dizolvarea prin faliment, reglementată la lit. f al aceluiaşi art. 227, faliment care presupune o stare de a debitoarei, ceea ce se regăseşte în speţa de faţă.
Ca urmare, fiind întrunită condiţia ca firma debitoare să fie în faliment şi ca efect al dizolvării operează confuziunea patrimoniului debitoarei cu patrimoniul asociatului unic.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Curtea a reţinut că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente :
Art. 3 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, stabileşte că asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris.
Limitarea răspunderii asociaţilor societăţii cu răspundere limitată la valoarea aportului lor la capitalul social este de esenţa societăţii cu răspundere limitată şi, de aceea, orice încălcare a acestui principiu lipseşte societatea cu răspundere limitată de una din trăsăturile ei esenţiale.
Interpretarea dată de recurentă dispoziţiilor art. 236 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care dizolvarea unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic fără lichidare este eronată, ignorând contextul normativ de ansamblu, în care respectivul articol se plasează.
În acest sens, este de observat că, alin. l al art. 236 nu are un înţeles de sine stătător şi, în consecinţă, nu poate fi examinat izolat. Înţelesul său este întregit prin alin. 2, care reglementează data la care se produce transmiterea patrimoniului şi încetarea existenţei societăţii, diferit, după cum s-a făcut sau nu opoziţie la dizolvarea societăţii.
Din interpretarea unitară a celor două aliniate se trage concluzia că, transmiterea universală a patrimoniului societăţii cu răspundere limitată către asociatul unic fără lichidare, se produce numai în acele cazuri de dizolvare în care este operantă calea de atac a opoziţiei.
Falimentul societăţii nu reprezintă însă un asemenea caz, întrucât trecerea la faliment cu consecinţa dizolvării societăţii debitoare este decisă de judecătorul-sindic, printr-o încheiere, supusă căii de atac a recursului. Ca urmare, în cazul falimentului societăţii cu răspundere limitată unipersonală, dizolvarea societăţii nu are ca efect transmiterea universală a patrimoniului către asociatul unic, ci, deschiderea procedurii de lichidare, în conformitate cu art. 233 alin.1, teza I din Legea nr. 31/1990, republicată.
Rezultă că, în mod corect judecătorul-sindic a apreciat că transmiterea universală a patrimoniului societăţii cu răspundere limitată către asociatul unic, fără lichidare, se produce numai în cazurile în care are loc o dizolvare voluntară şi când este operantă calea de atac a opoziţiei.
