Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditor împotriva unei societăţi aflate în lichidare în baza Legii nr.31/1990 este apreciată ca inadmisibilă.
Secţia comercială – Decizia comercială nr. 911/18 noiembrie 2009
Prin Sentinţa comercială nr. 1028/C/17 iulie 2009, a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului S. în contradictoriu cu debitoarea S.C. E.P. S.R.L.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul sindic a reţinut că prin cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei înregistrată sub nr. 777/85/2009 şi precizată ulterior, creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului S. a chemat în judecată debitoarea S.C. E.P. S.R.L., solicitând deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei, cu motivarea, în esenţă că, debitoarea are datorii la bugetul general consolidat al statului în sumă de 27.642 lei, fiind în încetare de plăţi de mai mult de 30 zile, respectiv ultima plată a fost efectuată în data de 01.02.2005.
Creditoarea a mai arătat că societatea debitoare nu figurează cu bunuri mobile sau imobile, conform adresei nr. 93564/12.09.2007 emisă de Direcţia Fiscală Locală S., şi se află în stare de lichidare, în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.
Debitoarea nu a formulat contestaţie în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Instanţa a reţinut că, potrivit fişei O.R.C. şi a adresei comunicată de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu, debitoarea S.C. E. P. S.R.L. se află în stare de lichidare în baza Legii nr. 31/1990, fiind numit lichidator la data de 08.08.2008 S.E., în condiţiile art. 237 alin. 7 şi următoarele din Legea nr. 31/1990 republicată, care a început să efectueze acte de lichidare, după cum rezultă din raportul lichidatorului judiciar depus la dosar.
Numirea lichidatorului are o finalitate patrimonială şi anume lichidarea activelor şi stingerea pasivului societăţii.
Ca atare, lichidarea deschisă în conformitate cu dispoziţiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, având deja caracter judiciar, trebuie să-şi urmeze cursul pe procedura extrajudiciară ce se derulează conform regulilor reglementate de Legea nr. 31/1990, cu toate consecinţele ce decurg, fiind lipsită de raţiune deschiderea unei noi proceduri de lichidare judiciară totală faţă de aceeaşi societate al cărui patrimoniu a fost deja supus lichidării sub supravegherea judecătorului delegat şi care ar implica costuri mult mai mari cu cheltuielile de procedură.
Instanţa a reţinut că, prevederile art. 270 1 şi art. 270 2 din Legea nr. 31/1990 invocate de către creditoare în susţinerea cererii nu sunt incidente în cauză, deoarece aceste texte de lege sunt înregimentate în lege la Titlul VII – Lichidarea societăţilor comerciale, Cap. I – Dispoziţii generale, iar societatea debitoare de faţă este o societate cu răspundere limitată.
Bazat pe considerentele expuse, instanţa a concluzionat că speţei nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea creditoarei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice S. care solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii privind deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. E.P. S.R.L.
În motivele de recurs se arată, în esenţă, că la momentul introducerii cererii societatea pârâtă se afla în stare de în baza Legii nr. 31/1990, fiind numit lichidatorul judiciar în condiţiile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990.
Se susţine că, potrivit art. 2701 din Legea nr. 31/1990, creditorii au posibilitatea să solicite deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea aflată în stare de lichidare, iar potrivit art. 2702 din Legea nr. 31/1990, judecătorul sindic care constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea insolvenţei, va dispune deschiderea procedurii simplificate.
Se susţine că Legea nr. 31/1990 este o procedură generală faţă de Legea nr. 85/2006, care este o procedură specială, aceasta urmând a fi aplicată şi că, prin deschiderea procedurii falimentului, finalitatea procedurii se modifică dintr-o procedură în interesul asociaţilor într-o procedură în interesul creditorilor.
Analizând recursul de faţă prin prisma motivelor de recurs şi din oficiu, curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Aşa cum rezultă, atât din recursul reclamantei cât şi din fişa ORC, societatea pârâtă se află în stare de lichidare, fiind numit lichidator d-na E.S. la data de 8.08.2008.
Faţă de această împrejurare, se constată că este deja începută procedura de lichidare.
În Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale este prevăzută pe larg procedura lichidării societăţilor comerciale în Titlul VII.
Aşa cum, în mod corect, arată şi reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice S., Legea nr. 31/1990 prevede o procedură generală în materie de lichidare, iar prevede o procedură specială.
În cadrul acestei proceduri nu este însă prevăzută posibilitatea deschiderii procedurii insolvenţei reglementată de această lege pentru societăţile aflate deja în lichidare pentru care s-a numit deja lichidatorul, aşa cum este prevăzută această posibilitate pentru societăţile dizolvate.
Faţă de această împrejurare, cum legea specială trebuie aplicată în materie, se constată că cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei nu poate fi admisă.
În ce priveşte motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 2701 şi art. 2702 din Legea nr. 31/1990, curtea constată că lichidatorul nu-şi poate motiva cererea de deschidere a procedurii insolvenţei prin imposibilitatea intrării în posesia actelor contabile, aşa cum o face în raportul aflat la fila 203 din dosarul de fond.
Şi Legea nr. 31/1990, la art. 253, 254, 255, 256 şi următoarele, prevede obligaţii clare în ce priveşte lichidarea, lichidatorii sunt obligaţi nu doar să notifice societatea pentru a prezenta actele contabile ci să facă un inventar împreună cu directorii şi administratorii, să stea în judecată în numele debitoarei, să vândă prin licitaţie bunurile, să încaseze creanţe, să plătească creditorii, etc.
Cât priveşte susţinerea, că prin deschiderea procedurii insolvenţei reglementate de Legea nr. 85/2006, procedura din favoarea asociaţilor se transformă într-una în favoarea creditorilor şi s-ar da posibilitatea atragerii răspunderii pentru pasivul societăţii, se constată că şi Legea nr. 31/1990 la art. 256 prevede prioritatea plăţii creditorilor, iar la art. 257 posibilitatea ca pasivul exigibil să fie acoperit cu sume care se vor cere asociaţilor care răspund solidar sau celor care nu au efectual integral vărsămintele.
Faţă de acestea, se constată că recursul este neîntemeiat şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
