Refuzul tatălui de a consimţi la adopţia copilului său de către actualul soţ al mamei nu poate fi considerat abuziv
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.20174/3/2010 – DECIZIA CIVILĂ NR.330/24.03.2011)
Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, sub nr.20174/312010, reclamantul C.G., în contradictoriu cu intimatul P.D.V. a solicitat instanţei încuviinţarea adopţiei minorului P.M.-A., născut la data de 16.04.2000, fiul lui P.D.-V. şi al P.-T.C.M. (în prezent C.C.M.); a solicitat ca minorul adoptat să poarte numele de familie al adoptatorului, respectiv “C.”, precum şi întocmirea unui nou act de naştere pentru adoptat de către autoritatea administraţiei publice competente, în care la numele şi prenumele tatălui să fie trecut adoptatorul.
În motivarea cererii, s-a arătat că încă din 2005 participă în egală măsura cu soţia sa la creşterea şi educarea minorului M.A. care îl considera tatăl lui şi, simţindu-se ataşat de minor, având puternice legături sentimentale cu acesta, şi din dorinţa de a-i oferi protecţia drepturilor sale, a considerat că trebuie să realizeze şi o protecţie juridică a drepturilor acestui copil, şi în consecinţă, a demarat procedura încuviinţării adopţiei.
A arătat că minorul a fost afectat psihic de diferenţele numelor de familie în toate călătoriile efectuate de ei, atât în ţară, cât şi în străinătate, iar la şcoală se prezintă şi îşi semnează lucrările cu numele de C.M..
A arătat că se ocupă personal de educaţia lui M., păstrează împreună cu mama lui, un contact strâns cu învăţătoarea acestuia de la Şcoala nr.19 “Tudor Arghezi”.
Faţă de faptul ca între minor şi tatăl său natural nu mai există legături sentimentale, doreşte să legalizeze situaţia juridică a acestuia, prin recunoaşterea sa din punct de vedere legal ca şi tată, nu numai din punct de vedere moral.
Locuiesc toţi trei într-o casă nouă, P+1 cu suprafaţa utilă 195,45 mp, în complexul rezidenţial O., la numărul 257 N, pe care o deţine în coproprietate cu soţia sa C.M.C.. Locuinţa este amenajată modem, dotată şi utilată, iar minorul beneficiază de dormitor propriu, loc de joacă pentru copii şi paza 24h/24 în incinta complexului.
Menţionează că din 2005 şi până în prezent a efectuat numeroase deplasări în străinătate, împreună cu soţia sa şi minorul M.A. iar pe perioada verii, îl duce pe minor la înot, 5 zile pe săptămână; frecventează un club pentru abilitaţi practice în fiecare sâmbătă – Fantastikids – club la care îl însoţeşte împreună cu alţi părinţi.
A arătat că este medic primar, că deţine un cabinet medical individual de specialitate şi este asociat la mai multe firme, ceea ce îi asigură venituri suficiente şi îi permite întreţinerea în condiţii mult peste medie a familiei (soţiei sale şi minorului M.A.).
În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art.5-18, art.20 lit.b), art.34-38, art.51, art.59 alin.1, art.67-70 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei şi ale art.26 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, modificată şi completată.
Pârâtul P.D.V. a formulat întâmpinare, arătând că nu consimte la adopţia fiului său de către petent.
Refuzul de acordare a consimţământului nu poate fi considerat abuziv, ci are în vedere interesul superior al acestuia şi nu ne aflăm în vreunul din cazurile excepţionale ce ar permite instanţei să treacă peste refuzul de a consimţi la adopţie. De asemenea, solicită instanţei să aprecieze consimţământul fiului minor dat pentru încuviinţarea adoptării sale de către C.G., având în vedere că dezvoltarea psihică şi fizică a minorului nu este încă suficientă pentru a îi permite acestuia să discearnă între ceea ce este şi ceea ce nu este în interesul său şi să constate că acest consimţământ a fost dat sub influenţa psihologică a mamei sale şi că este în interesul minorului ca instanţa să respingă cererea de încuviinţare a acestei adopţii.
Se învederează că declaraţiile fostei soţii în faţa angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 în ceea ce priveşte comportamentul intimatului în relaţiile cu minorul sunt neadevărate. La fel de neadevărate sunt şi afirmaţiile privind comportamentul în cadrul relaţiilor de familie, respectiv că ar fi avut un temperament impulsiv, neadecvat faţă de soţie şi copil, că nu ar fi susţinut-o moral şi material niciodată. Fosta soţie dezinformează atât angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 cât şi instanţa, în scopul de a-l scoate definitiv din viaţa copilului şi de a încălca acestuia dreptul la păstrarea identităţii sale, dreptul de a menţine relaţiile personale cu tatăl şi rudele sale naturale, primejduindu-i dezvoltarea psihică, emoţională şi morală a acestuia.
Se învederează instanţei că este deosebit de ataşat sufleteşte de fiul său şi suferă profund din cauza faptului că fosta soţie, folosindu-se de vârsta fragedă a acestuia şi de imposibilitatea lui de a discerne, a reuşit să-l determine pe acesta să se răcească în relaţiile cu intimatul.
Încă de la naşterea fiului şi până la momentul la care nu a mai fost permisă nicio legătură cu acesta de către mama sa, s-a preocupat îndeaproape de creşterea şi educarea sa, participând activ la tot ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi a unui copil din punct de vedere fizic, material şi sufletesc.
Cu precădere în perioada septembrie 2001-aprilie 2003, respectiv între vârsta de la un an şi cinci luni şi până la trei ani, cât fosta soţie s-a aflat la o bursă în S.U.A., s-a ocupat îndeaproape de creşterea şi educarea minorului, în această perioadă creându-se o legătură sufletească deosebit de strânsă între acesta şi copil.
Şi după întoarcerea în ţară a mamei şi până la divorţ, ataşamentul sufletesc al copilului faţă de intimat s-a manifestat în aceeaşi măsură. Prin desfacerea căsătoriei dintre părinţi dispusă prin sentinţa civilă nr.1951/04.03.2005 minorul a fost încredinţat, prin acord, mamei, cu obligaţia corelativă a intimatului de a achita o de întreţinere de 15.000.000 lei. La acel moment nu a fost stabilit un program de vizitare a minorului, întrucât conveni seră amiabil că nu este nevoie de intervenţia instanţei în acest sens.
De la momentul divorţului şi până în septembrie-octombrie 2005, a locuit împreună cu fosta soţie şi copilul, având astfel posibilitatea de a menţine legăturile personale cu minorul. După ce minorul a părăsit împreună cu mama sa locuinţa, ce fusese domiciliul comun, a reuşit să menţină relaţiile personale cu caracter de periodicitate (săptămânal) cu minorul doar pană în luna aprilie 2006, dar şi până la acest moment destul de greu, întrucât mama minorului se opunea pe cât posibil.
A încercat în repetate rânduri să-şi vadă copilul, însă mama acestuia găsea de fiecare dată diferite pretexte pentru a împiedica acest lucru. Astfel, din aprilie 2006, a fost nevoit să vadă copilul la grădiniţă, ocazie cu care acesta a început să plângă şi îl ruga să-l ia acasă. Încercând să explice că nu poate să îl ia fără voia şi ştiinţa mamei, acesta a plâns şi mai tare, iar educatoarea a anunţat-o pe mama sa, care a interzis să îl mai caute vreodată pe minor. De la acest episod, nu a mai fost posibil să întreţină legături periodice cu copilul.
La data de 30.08.2006 a promovat o acţiune având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorului. Procesul a parcurs toate căile de atac, până în mai 2008, inclusiv calea extraordinară a contestaţiei în anulare. În cadrul acestui proces, mama a arătat că se opune la existenţa vreunei legături personale, directe a intimatului cu fiul fără prezenţa sa sau a unei alte persoane în care copilul să aibă încredere, arătând fără a dovedi în vreun fel că acesta se teme de tată.
În cadrul procedurii de consiliere şi consultanţă psihologică se recomandă ca părinţii să facă eforturi, astfel încât copilul să nu fie pus în postura de a alege între cei doi părinţi, observând că minorul prezintă o atitudine ambivalentă, dar prin manifestări nu dorea să producă suferinţă sau dezamăgire părintelui căruia i-a fost încredinţat. Modul în care i se vorbeşte despre tată, sau, după caz, despre mamă, poate avea consecinţe negative psihice ulterioare copilului.
După parcurgerea tuturor etapelor procesuale a cererii de stabilire a unui program de vizitare (perioada în care a reuşit să vadă copilul doar la şcoală), cererea a fost încuviinţată atât de către instanţa de fond, cea de apel şi confirmată în recurs şi în contestaţia în anulare, fiindu-i stabilit programul de vizitare a minorului astfel: în primul şi al treilea week-end din lună, începând de vineri ora 1900 şi până duminică la ora 1800; în fiecare an, a doua zi de Crăciun şi de Paşte; o lună de zile în timpul vacanţei de vară (cu luarea şi obligaţia readucerii minorului la domiciliu). S-a constatat de către instanţe că “programul de vizitare în lipsa mamei sau a altei persoane este în interesul minorului, deoarece copilul trebuie să menţină legături personale cu tatăl său în circumstanţe care să minimalizeze tensiunea pentru copil. Prezenţa mamei la întâlnirile dintre tată şi copil ar crea o stare tensionată. De altfel, copilul trebuie să beneficieze de o reală oportunitate pentru dezvoltarea relaţiei cu tatăl său, într-un mediu calm, astfel încât să-şi exprime sentimentele faţă de acesta rară nicio presiune exterioară. Dacă s-ar permite tatălui să viziteze copilul numai în prezenţa mamei sau a altei persoane, fără ca tatăl să aibă posibilitatea să-şi petreacă o parte din timp numai cu copilul său, ar echivala cu decizia de a retrage unui părinte autoritatea parentală, pe motiv că nu ar corespunde sau ar fi incapabil să asigure creşterea minorului.
Pe toată perioada litigiului nu i s-a permis menţinerea legăturilor părinteşti cu fiul acestuia, motivându-i-se nejustificat că acesta se teme de intimat.
A încercat să fie alături de acesta în prima lui zi de şcoală în clasa a II-a însă mama acestuia, văzându-l în curtea şcolii, a preferat să-l priveze pe acesta de participarea la festivitatea de deschidere a anului şcolar şi să stea cu copilul pe holul şcolii.
În cererea de încuviinţare a adopţiei şi în rapoartele D.G.A.S.P.C. Sector 4 se face afirmaţia că minorul se semnează încă din clasa întâi cu numele de C. şi nu cu acela de P..
Rezultă astfel că ideea adopţiei de către actualul soţ al mamei a fost insuflată copilului cu mult timp în urmă, în cadrul discuţiilor din familie, când mama îl învăţa pe copil să se adreseze actualului soţ şi nu tatălui său natural cu apelativul “tată”, în timp ce tatăl natural trebuia să dispară, fiind privat într-o primă etapă de existenţa unei legături părinteşti fireşti cu copilul său, urmând ca apoi să dispară şi din certificatul de naştere şi definitiv din viaţa acestuia prin sistarea legală prin adopţie a oricărei legături de rudenie acesta.
Prin toată această stare de lucruri şi în special prin manipularea psihologică exercitată asupra fiului, acestuia i s-au încălcat grav dreptul la păstrarea identităţii sale, dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu tatăl său, cu rudele sale naturale, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături sentimentale, dar şi mai grav, i s-a periclitat dezvoltarea psihică şi emoţională.
Faptul negării filiaţiei faţă de tatăl său natural, în condiţiile în care acesta nu a făcut nimic de natură a da motive temeinice pentru asta, nu denotă decât că ceea ce recomandase psihologul mamei copilului pentru a-l ajuta pe acesta în dezvoltarea psihică şi emoţională armonioasă a acestuia, nu a întreprins.
Rolul de tată a fost suprimat, limitat de către mama fiului doar la acela de a plăti lunar pensia de întreţinere în cuantum de 2.200 lei. Dovadă este şi procesul-verbal din 03.10.2008, încheiat de judecătoresc F. Gh. M., care a însoţit la domiciliul minorului pentru aplicarea programului de vizitare.
În ceea ce priveşte persoana adoptatorului, nu se contestă că este ataşat sufleteşte de minor şi se poartă cât poate de bine cu acesta, însă o astfel de atitudine ar trebui să fie normală, şi nu a-l adopta contrar intereselor copilului de a-şi menţine legăturile fireşti cu tatăl natural care nu este nici decedat, nici decăzut din drepturile părinteşti, nici declarat incapabil să dezvolte relaţiile normale cu fiul său.
Consideră că este în interesul minorului să primească din partea tatălui său natural afecţiune, grijă părintească, ajutor moral şi material pentru buna sa dezvoltare fizică, psihică şi emoţională şi dacă primeşte acestea şi din partea actualului soţ al mamei, nu îi poate dăuna, ci dimpotrivă.
Fată de aceste considerente, solicită instanţei să constate că nu consimte la adoptarea fiului P.M.A. de către C.G., că acest refuz nu este unul abuziv, ci are în vedere interesul superior al copilului şi că în prezenta cauză nu ne aflăm în vreuna din situaţiile excepţionale avute în vedere de legiuitor pentru a fi îndreptăţită instanţa să treacă peste refuzul de a consimţi la adopţie.
În drept, dispoziţiile Legii nr.273/2004, republicată, ale Legiinr.272/2004, modificată, art.331- 339 Cod procedură civilă.
Minorul a fost ascultat în camera de consiliu, conform procesului – verbal ataşat la dosar (filele 110-111), totodată s-a întocmit raport de consiliere a părintelui firesc cu privire la efectele adopţiei, s-a efectuat o evaluare psihologică a minorului (filele 169-186); s-au depus înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr.1391/01.11.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C.G..
Pentru a pronunţa sentinţa civilă de mai sus, s-a reţinut că refuzul tatălui biologic de a consimţi la adopţie nu poate fi calificat drept abuziv, că nu este în interesul minorului ca această adopţie să fie încuviinţată, fiind necesar ca acesta să reia, să păstreze şi să cultive relaţia de ataşament cu tatăl său biologic, prin intermediul programului de vizitare stabilit de instanţă şi includerii copilului şi, deopotrivă, a mamei într-un program de consiliere psihologică.
Împotriva sentinţei civile de mai sus a formulat recurs recurentul – reclamant C.G., criticând următoarele aspecte:
– în cauză a fost încălcat art.24 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
– minorul este de acord cu adopţia exprimându-şi clar consimţământul;
– minorul nu a beneficiat de consilierea unui psiholog de la DGASPC;
– instanţa nu motivează toate actele aflate la dosar, fiind superficială în motivare.
În drept: art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Din ansamblul probelor administrate, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins:
Copilul P.M.A. s-a născut la data de 16 aprilie 2000 în timpul căsătoriei părinţilor săi, P.D.V. şi P.T. (actuală C.) C.M..
Ulterior desfacerii căsătoriei părinţilor, minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei sale, care s-a recăsătorit la data de 10.12.2005 cu petentul C.G., prin prezenta cerere acesta solicitând instanţei să încuviinţeze adopţia copilului soţiei sale.
Aşa cum rezultă din probatoriul administrat, minorul se află în grija ambilor soţi, petentul implicându-se în mod activ în creşterea şi îngrijirea sa; pe de altă parte, se constată că tatăl firesc al copilului a refuzat să consimtă la adopţia fiului său de către petent, învederând că urmăreşte să menţină cu minorul legături personale, sens în care a solicitat şi instanţa a încuviinţat, printr-o hotărâre irevocabilă, un program de vizitare în considerarea interesului superior al copilului de a păstra legătura cu ambii părinţi. Intimatul învederează totodată că fosta sa soţie, mama minorului, se opune punerii în a acestui program de vizitare, apreciind că astfel îi limitează accesul la copil şi urmăreşte să-l înlăture din viaţa acestuia în mod nejustificat.
Cu toate că minorul a opinat în sensul că doreşte să fie adoptat de către actualul soţ al mamei sale, se constată, potrivit raportului de evaluare psihologică depus la dosar, indicii în sensul că această manifestare de voinţă poartă amprenta influenţei exercitate de către mamă, a atitudinii conflictuale întreţinută cu privire la tatăl firesc al copilului, a dorinţei copilului de a fi în acord cu mama sa. Se concluzionează, în urma evaluării psihologice, că minorul nu este suficient de matur cognitiv şi emoţional în vederea luării unei decizii în cunoştinţă de cauză cu privire la subiectul adopţiei şi a tuturor implicaţiilor ce decurg din aceasta şi că mai mult, preocuparea cu privire la adopţie şi luarea unei decizii de acest gen de către minor poate genera întârzieri în dezvoltarea lui psihoemoţională, constatându-se că la momentul actual preocuparea majoră a copilului o reprezintă adopţia şi aceasta a fost indusă de soţii C..
Aceeaşi atitudine anxioasă a fost constatată şi cu ocazia audierii copilului în camera de consiliu, în prezenţa psihologului, minorul manifestând o reală aversiune faţă de tatăl natural, indusă de către mamă care, deşi la nivel declarativ nu interferează în deciziile şi voinţa fiului său, exercită o influenţă vădită asupra acestuia; astfel, minorul a motivat dorinţa de a nu-l mai vedea niciodată pe tatăl natural pentru că l-a bătut când era mic şi că a să-l vadă cu Poliţia, referindu-se la încercarea de executare silită a sentinţei ce stabileşte programul de vizitare. Din actele dosarului rezultă că un eveniment de natura celui la care se referă minorul – „bătaia” a avut loc când copilul avea doi ani, fiind puţin probabil să-şi amintească, dată fiind vârsta fragedă.
Curtea reţine totodată că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru ca această adopţie să fie încuviinţată.
Astfel, potrivit art.11 din Legea nr.273/2004, persoanele care trebuie să consimtă la adopţie sunt următoarele: părinţii fireşti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii; copilul care a împlinit vârsta de 10 ani; adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare.
Consimţământul la adopţie trebuie să fie dat de către părinţii fireşti ai copilului. Părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. Consimţământul reprezentantului legal este obligatoriu.
Dacă unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător.
Consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar dacă ambii se găsesc în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin.(3), precum şi în cazul adopţiei prevăzute la art.5 alin.(3) – adopţia persoanei majore.
Faţă de aceste dispoziţii legale, Curtea constată că pârâtul, tată firesc al minorului, nu şi-a exprimat consimţământul pentru ca fiul său să fie adoptat de către petent, refuzând ca această adopţie să fie încuviinţată, învederând că doreşte să menţină legătura de rudenie cu minorul şi să păstreze legăturile personale cu acesta.
Potrivit art.13 din lege, în mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia dată în condiţiile art.11 alin.(1) Iit.b), cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.
Cu toate acestea, Curtea reţine din probatoriul administrat că refuzul exprimat în mod neechivoc de către pârât nu ar putea fi apreciat drept nejustificat sau abuziv, iar opinia minorului nu poate fi luată în considerare pentru motivele mai sus expuse, existând indicii că manifestarea de voinţă a copilului este influenţată de mama acestuia.
Dreptul părintelui firesc de a menţine legăturile personale cu fiul său nu poate fi contestat şi, cu atât mai mult, suprimat prin intermediul căii alese de reci amant, prezentul demers procesual având drept consecinţă nu numai înlăturarea acestui drept, ci chiar încetarea oricărei legături de rudenie între copil şi tatăl său biologic.
Mai mult, pe lângă dorinţa tatălui intimat de a menţine relaţii specifice de ataşament cu fiul său, concretizată prin punerea în executare a hotărârii judecătoreşti ce consfinţeşte un program de vizitare, dată tocmai în considerarea necesităţii cultivării acestor relaţii, nu poate fi ignorat sau suprimat însuşi dreptul copilului la propria identitate, drept a cărui componentă esenţială o constituie numele şi legătura de rudenie dobândită prin naştere faţă de părinţii biologici.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
