Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 06.04.2008, legal timbrată cu 19 lei taxă de timbru şi 0,3 RON timbru judiciar recurenta B.E. a formulat recurs împotriva sent. com. nr. 572/F/2008 solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de antrenare a răspunderii.
În motivare se arată că a avut calitatea de administrator al S.C. D. J. S.R.L. şi S.C. A. & D. S.R.L. care au avut sediul social la domiciliul său. Insolvenţa celor două societăţi a fost determinată de faptul că a deţinut în baza unor contracte de închiriere folosinţa unor spaţii aflate în patrimoniul S.C. C. S.A. care le-a înstrăinat către S.C. M. S.R.L. Noul proprietar a pătruns prin efracţie în imobil şi a sustras între stocul de marfă şi actele contabile.
În aceste condiţii nu a avut posibilitatea de a-i preda lichidatorului judiciar actele solicitate, obligarea sa la suportarea pasivului constituind un abuz.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La termenul din data de 22 octombrie 2009 recurenta a indicat că în realitate cererea sa este una de revizuire, astfel încât prin dec. nr. 324/C/2009- R Curtea de Apel Oradea şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt că prin sent. com. nr. 572/F/2008 pronunţată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 123/F/2004 a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de B. G. împotriva revizuentei B. E. şi a fost obligată aceasta să aducă la masa credală suma de 27.388, 26 lei destinată acoperirii pasivului S.C. D. J. S.R.L.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut, în esenţă, că acesta nu a ţinut contabilitatea falitei în conformitate cu legea şi nu a predat actele contabile, fapt ce a dus la situaţia încetării de plăţi.
Constituind o cale extraordinară de atac, de retractare comună şi nesuspensivă de executare, revizuirea urmăreşte înlăturarea autorităţii de lucru judecat ataşate de lege hotărârilor judecătoreşti irevocabile. Raţiunea avută în vedere de legiuitor la reglementarea ei ( ce se desprinde din examinarea de ansamblu a ipotezelor expres şi limitativ reglementate de art. 322 c.pr.civ. ) constă în faptul că hotărârea judecătorească a fost pronunţată prin reţinerea unei stări de fapt greşite. Tocmai de aceea, admiterea ei presupune incidenţa vreuneia din temeiurile amintite.
Astfel, potrivit art.322 pct.5 teza 1 c.pr.civ. ( invocat implicit de revizuentă ) revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când se evocă fondul, se poate face dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Textul legal impune, aşadar, existenţa mai multor condiţii pentru reţinerea acestei ipoteze : înscrisul să fie nou, el să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, să nu fi putut fi produs în cadrul procesului în care s-a pronunţat hotărârea datorită uneia din motivele amintite, să fie determinant şi să fie depus de partea care îl invocă. Fiind vorba de condiţii distincte, ele urmează a fi analizat separat.
Admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct.5 teza I c.pr.civ. presupune în primul rând ca înscrisul invocat să fie nou, în sensul ca el să nu fi fost folosit în cadrul primului ciclu procesual. Soluţia aleasă de legiuitor este firească, întrucât, în măsura în care el a fost depus de partea interesată, a făcut obiectul cercetării de către instanţa de judecată, care a putut statua asupra valorii sale probatorii.
Din examinarea conţinutului dos. nr. 4186/111/2007 al Tribunalul Bihor şi al Curţii de Apel Oradea rezultă că nu au fost depuse de către revizuentă în susţinerea apărărilor sau a recursului înscrisurile la care face referire în cererea de revizuire, astfel încât instanţa consideră că prima condiţie este întrunită.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, ea decurge tocmai din raţiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă de acesta ( „reţinută de partea adversă, sau care nu a putut fi înfăţişată” ) conduce la concluzia că anterioritatea înscrisului a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare.
Admiterea soluţiei contrare ar duce la situaţia de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligenţa pe care o manifestă partea cu prilejul soluţionării cererii ( obligaţie impusă în mod expres de art.129 C.pr.civ ) şi ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probaţiunea în mai multe cicluri procesuale.
Din această perspectivă instanţa reţine că înscrisurile invocate existau la data pronunţării sent. nr. 572/F/2008 de către Tribunalul Bihor, astfel încât caracterul lor de anterioritate nu poate fi pus în discuţie.
Admiterea cererii de revizuire presupune, după cum s-a arătat, ca înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Stabilirea întrunirii acestei condiţii se impune a fi făcută prin raportare la dispoziţiile art.172 şi 175 c.pr.civ.
Prin interpretarea coroborată a acestor dispoziţii se ajunge la concluzia că este necesar nu numai ca înscrisul să nu fi fost depus la dosar în cadrul primului proces, ci şi ca existenţa şi conţinutul lui să nu fi fost cunoscut la acel moment. În măsura în care el a fost cunoscut de partea adversă, nimic nu o împiedică să solicite instanţei aplicarea măsurilor prev.de art.172 – 175 C.pr.civ.
Conţinutul actelor contabile ce nu au fost depuse cu prilejul soluţionării cererii de atragere a răspunderii revizuentei era cunoscut acesteia din moment ce a deţinut calitatea de administrator la S.C. D. J. S.R.L. Mai mult, admiterea cererii de către judecătorul sindic s-a datorat faptului că nu au fost predate lichidatorului judiciar, apărările formulate cu acel prilej ( şi reluate prin cererea de revizuire ) fiind înlăturate de către instanţă. De altfel, acest aspect a şi fost reliefat în motivele de recurs depuse la data de 08.08.2008 de către revizuentă în faţa Curţii de Apel Oradea.
Repunerea în discuţie a unui aspect de fond şi de apreciere a întrunirii condiţiilor prescrise de art. 138 lit. d ) din exclusiv prin prisma aceloraşi împrejurări de fapt ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură sent. com. nr. 572/F/2008 ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului de către Curtea de Apel Oradea pron dec. nr. 434/C/2008- R. Ca atare, nici această condiţie nu este întrunită.
Referitor la caracterul determinant al înscrisului ea se impune a fi analizată împreună cu cea din urmă- depunerea înscrisurilor de către partea care formulează cererea. Astfel, revizuenta nu a ataşat cererii de revizuire înscrisurile contabile. Administrarea lor ar presupune intervenţia instanţei de judecată prin obligarea lichidatorului judiciar la depunerea lor. Or, legiuitorul a exclus o atare posibilitate pentru a se reţine admisibilitatea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct.5 teza I c.pr.civ.
Faţă de toate acestea, instanţa consideră că cererea este nefondată şi o va respinge ca atare.
