Relativ la criticile reclamantei privind cuprinderea în masa partajabilă a părţilor sociale şi de interes deţinute de aceasta şi pârâtul la cele trei societăţi comerciale, acestea sunt neîntemeiate.
Soluţia este impusă de prevederile art.65 din Legea nr.31/1990, în conformitate cu care bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei la registrul comerţului. Dispoziţia îşi găseşte aplicabilitatea şi în ipoteza contribuţiei soţilor la constituirea capitalului social al unei societăţi comerciale, cu bunuri comune. Indiferent de împrejurarea că ambii soţi sau doar unul dintre ei a contribuit la această constituire, bunul adus ca aport fiind un bun comun, soţii vor fi îndreptăţiţi la beneficiile obţinute din activitatea comercială, care fac parte implicit – în temeiul subrogaţiei – tot din categoria bunurilor comune.
Regulile de principiu enunţate, care-şi găsesc suport normativ în dispoziţiile art.30 Cod familiei, devin incidente şi în cauza examinată. În sensul celor invocate pledează teza susţinută de reclamantă în recurs, dar căreia i s-a dat o interpretare eronată. Câtă vreme se recunoaşte calitatea incontestabilă de “bunuri” a părţilor sociale şi de interes, în calificarea incorporală a acestora, ele se înscriu categoriei generice la care face referire art.30 Cod familiei. Tot astfel, aparatele profesionale de care s-a prevalat reclamanta urmează a fi considerate tot bunuri comune, nefiind îndeplinită cerinţa formală a recunoaşterii lor ca bunuri proprii primite cu titlu de , prevăzută de art. 31 lit.b Cod familiei.
Cele mai sus arătate conduc la respingerea recursurilor reclamantei atât împotriva deciziei date în fond cât şi a deciziei nr.141/A/23.02.2004 – de completare a celei dintâi – respectiv a încheierii din 18.03.2004 de soluţionare a cererii de îndreptare a erorii materiale, obiectul ultimelor două recursuri purtând asupra aceloraşi aspecte ale părţilor sociale şi de interes, orientate fiind asupra precizării valorilor capitalului social al firmelor, devenite caduce prin analiza întreprinsă.
Soluţia în cauză va determina admiterea recursului declarat de pârât împotriva deciziei de completare a dispozitivului hotărârii date în apel, cu consecinţa respingerii solicitării reclamantei de includere în masa bunurilor comune a părţilor sociale şi de interes deţinute la societăţile arătate, foştii soţi fiind îndreptăţiţi – astfel cum s-a arătat şi cum de altfel au procedat instanţele – la recunoaşterea beneficiilor activităţii acestor societăţi. Nu poate fi acceptată critica inserată de pârât în recurs potrivit cu care instanţa de apel a schimbat obiectul determinat iniţial, întrucât prin cererea înregistrată la instanţa de fond, după anularea iniţială a primei hotărâri, reclamanta a solicitat cuprinderea acestor bunuri mobile incorporale, asupra cărora instanţa de fond şi cea de apel au omis a se pronunţa.
Aşa fiind, hotărârea de completare decisă de tribunal se înscrie în prevederile art.282/1 Cod procedură civilă însă cu consecinţa respingerii solicitării.
Motivele de recurs invocate de pârât dovedesc greşita aplicare a legii de către instanţa de apel în stabilirea unei cote de 1/3 parte din dreptul de proprietate a pârâtului F.C. asupra apartamentului.
În acest sens surprind, pe de o parte, raţiunile de echitate pe care tribunalul şi-a motivat decizia iar, pe de altă parte, recunoaşterea unei forme a modalităţilor în care se prezintă dreptul de proprietate, străină reglementărilor actuale.
Proprietate comună devălmaşă, ca formă a proprietăţii comune – modalitate a dreptului de proprietate în sistemul român al drepturilor reale -, de lege lata, este recunoscută doar coproprietarilor care au calitatea de soţi, consfiinţind prin dispoziţia de principiu înscrisă în art.30 Cod familiei că bunurile dobândite, în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.
Reţinând că apartamentul a fost dobândit de soţi în timpul căsătoriei, constatarea unei cote părţi ideale de coproprietate în favoarea pârâtului F.C., care nu a contribuit patrimonial la dobândirea acestui drept, la adăpostul devălmăşiei convenţionale, denotă încălcarea legii de către instanţa de apel, teoria enunţată contravenind naturii dreptului de proprietate comună a soţilor.
In acest sens, astfel cum a statuat instanţa de fond în încheierea de admitere în principiu, pârâtul F.C. a fost inclus fictiv în contractul de construire a apartamentului şi în titlul de proprietate, urmărindu-se eludarea dispoziţiilor Legii nr.4/1973 care condiţionau construirea unui spaţiu de locuit cu credit de la stat de numărul membrilor de familie, reclamanta şi pârâtul urmărind achiziţionarea unui apartament cu patru camere.
Acceptând ajutorul acordat de părinţii reclamantei la achitarea unei părţi din valoarea de cumpărare a locuinţei, nu poate fi acceptată susţinerea că s-a urmărit gratificarea ambilor copii, ci doar asigurarea unui nivel de trai şi de confort corespunzător pregătirii şi aspiraţiilor profesionale ale familiei în acea perioadă a primilor ani de viaţă conjugală şi nicidecum convieţuirea alături de frate şi respectiv cumnat, student în acel interval de timp şi care ulterior s-a stabilit în Bucureşti.
Pe cale de consecinţă imobilul urmează a fi inclus în întregime în masa bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
