Răspunderea administratorului debitoarei pentru comiterea faptelor prevăzute de art.137 alin.1 lit.a, d şi e din Legea nr.64/1995 republicată. Condiţiile pentru antrenarea răspunderii. Invocarea excepţiei nulităţii recursului.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr.1801 din 20 octombrie 2004, reclamanta D.G.F.P. a solicitat ca pârâtul F.G., în calitate de administrator, să fie obligat să suporte o parte din pasivul debitoarei S.C. “F” S.R.L., respectiv suma de 269.564.602 lei, pentru că a deturnat sau ascuns o parte din activul societăţii sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, cât şi pentru neţinerea contabilităţii conform prevederilor legale în materie.
Prin sentinţa civilă nr.1055 din 20 noiembrie 2004 a fost admisă în parte acţiunea şi în consecinţă s-a dispus ca o pate din pasivul societăţii debitoare S.C. “F” S.R.L. să fie suportat de pârât, respectiv suma de 66.834.219 lei să fie virată aceasta în contul de lichidare.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul-sindic a reţinut următoarele:
Prin raportul întocmit la 24.02.2003, lichidatorul judiciar a arătat că societatea debitoare a desfăşurat activitate şi după 30.06.1999, emiţând şi facturi în anul 2001, fără ca acestea să fie contabilizate, iar administratorul F.G. nu a depus la dosarul de faliment actele contabile şi nu a actualizat evidenţa contabilă, deşi i s-a atras atenţia.
Cu ocazia inventarierii bunurilor s-a constatat în evidenţele contabile existenţa unor mărfuri în valoare de 43.089.915 lei care însă nu au fost găsite, iar pentru lipsa lor nu s-a prezentat nici un document justificativ.
De asemenea, au fost restituite către asociaţii societăţii sume în valoare totală mde 16.201.193 lei, şi nu a fost justificată nici lipsa sumei de 7.543.111 lei din casieria societăţii.
Starea de fapt a fost reţinută din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar S.C. “I.D” S.R.L. Braşov, necontestate de părţi.
Prin urmare, pârâtul F.G, în calitate de administrator al societăţii S.C.”F”.S.R.L. a săvârşit faptele prevăzute de art.137 alin.1 literele a, d şi e din Legea nr.64/1995, pentru care acesta a fost obligat să suporte o parte din pasivul societăţii.
Din probele administrate rezultă doar o pagubă produsă în cuantum de 66.834.219 lei, pentru diferenţa până la 269.602 lei, neputându-se dovedi legătura de cauzalitate, aşa cum prevede art.137 alin.5 din Legea nr.64/1995 republicată.
Referitor la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârât, aceasta nu a fost primită, întrucât legea nu stipulează vreun termen pentru formulare acţiunii, ea putând fi înaintată oricând, până la închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, fiind o acţiune strâns legată de această procedură.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul, solicitând anularea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii introductive.
În motivarea recursului s-a arătat că la pronunţarea sentinţei nu s-au luat în considerare adresa cuprinzând punctul de vedere al pârâtului şi actele doveditoare anexate.
Intimata reclamantă, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepţia nulităţii reclamantului, în temeiul art.306 Cod procedură civilă, precum şi ca urmare a faptului că nu au fost invocate motivele de nelegalitate, potrivit art.302/1 Cod procedură civilă. In subsidiar, s-a cerut respingerea recursului, ca nefondat, învederându-se că răspunderea recurentului este antrenată pentru încălcarea prevederilor Legii nr.82/1991, a Legii nr.31/1990 şi a faptelor prevăzute de art.124 literele d şi e din Legea nr.64/1995.
Prin concluziile înregistrate la data de 28.02.2005, recurentul a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, cu motivarea că instanţa de fond nu a administrat proba cu expertiză, probă necesară pentru stabilirea condiţiilor care pot atrage sau nu răspunderea administratorului.
De asemenea, recurentul a făcut încadrarea în drept a motivelor invocate, indicând art.304 pct.7, 8, 9 şi 10 Cod procedură civilă.
Examinând cu prioritate, în baza art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepţia nulităţii recursului, s-a constatat că aceasta nu este întemeiată.
Art.302/1 Cod procedură civilă prevede expres sancţiunea nulităţii în cazul în care recursul nu cuprinde menţiunile prevăzute la literele
a – d.
La aplicarea sancţiunii nulităţii se au în vedere şi dispoziţiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
În cazul nulităţilor exprese vătămarea se presupune până la proba contrarie.
Potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva hotărârii care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat de motivele de casare prevăzute în art.304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Conform alineatului 2 al art.306 Cod procedură civilă, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului.
În cauză nu au aplicabilitate nici dispoziţiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă, întrucât cererea de recurs cuprinde motivele de recurs.
Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarelor, instanţa a constatat că recursul este nefondat.
Potrivit art.137 din Legea nr.64/1995 republicată, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de , să fie suportată de către membrii organelor de conducere – administratori, directori, cenzori şi orice altă persoană – care au contribuit la ajungerea debitorului în această soluţie. Cazurile de responsabilitate sunt limitate de comiterea faptelor prevăzute în alin.1 al art.137, literele a – g.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere şi control presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:
1) prejudiciul creditorilor;
2) fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege;
3) raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor;
4) culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
În speţă, judecătorul-sindic a reţinut corect că recurentul pârât, în calitate de administrator al societăţii debitoare S.C. “F” S.R.L. – faţă de care s-a dispus începerea procedurii falimentului în dosarul nr.1312/1999 al Tribunalului Covasna -, a săvârşit faptele prevăzute de art.137 alin.1 literele a, d şi e din Legea nr.64/1995 republicată.
Din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar la datele de 20.05.2002, 24.06.2002, 14.10.2002 şi 24.02.2003 rezultă faptele săvârşite de recurent, care, sunt prevăzute de art.124, precum şi cuantumul prejudiciului.
Înscrisurile depuse de recurent nu au fost luate în considerare de judecătorul-sindic, întrucât acestea nu justifică lipsurile din gestiune.
Recurentul nu a solicitat judecătorului-sindic efectuarea unei expertize şi nici încuviinţarea altor probe.
De altfel, în cauză, efectuarea unei expertize nu era oportună, lichidatorul-judiciar exprimându-şi punctul de vedere cu privire la răspunderea recurentului şi componenţa sumei datorate.
Sentinţa atacată, fiind temeinică şi legală, a fost menţinută.
