Prin sentinţa civilă nr. 64/1.07.2005 a Tribunalului Braşov s-a admis acţiunea în administrativ formulată de reclamanta S.C.”FIPA” S.R.L. Braşov în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Controlului Fiscal Braşov.
S-a dispus anularea deciziei nr. 267 din 27.10.2003emisă de pârâta Direcţia generală a Finanţelor Publice Braşov.
S-a dispus anularea în parte a procesului – verbal de verificare nr. 1/16.09.2003 emis de pârâta Direcţia Controlului Fiscal Braşov în partea privind impozitul pe profit, Cap.II pct. 1.
S-a constatat că, reclamanta a calculat în mod corect impozitul pe profit achitat pentru perioada supusă verificării.
S-a dispus suspendarea executării procesului – verbal de verificare nr. 1/16.09.2003 emis de Direcţia Controlului Fiscal Braşov, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 64.723.520 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Contractele încheiate de reclamantă cu titularii autorităţilor de perfecţionare activă SC TEROM SRL şi SC DUTCH LINK INTERNAŢIONAL SER sunt contracte de export în comision, aşa cum rezultă din obiectul acestuia cât şi din cvasitotalitatea clauzelor acestor contracte.
Prin intermediul acestor contracte, reclamanta importă materia primă pe care o prelucrează, iar produsele finite rezultate le exportă prin intermediul societăţilor mai sus arătate, care au calitatea de comisionari, respectiv de mandatari fără reprezentare ai reclamantei, aşa cum rezultă din prevederile art. 404 – 412 Cod comercial, ” afacerea ” fiind însă a comitentului, în speţă a reclamantei, aşa cum rezultă din interpretarea art. 406 alin. 1 Cod comercial, unde se arată că: “Comisionarul este direct obligat, către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie”.
Reclamanta, în realitate, nu desfăşoară o activitate de prestări servicii ci o activitate de producţie de bunuri executate din materiile prime importate în regim de perfecţionare activă, exportând apoi produsele prin comisionarii mai sus menţionaţi.
În consecinţă, reclamantei îi sunt aplicabile întocmai prev. art. 2 alin.4 din Legea nr. – 414/2002 privind impozitul pe care precizează: “Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor şi /sau prestărilor de servicii, realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cotă de impozit de profit de 6 % pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor”.
Din moment ce Legea nr. 414 precizează că se aplică cota redusă de impozit şi în cazul exportului de bunuri sau prestărilor de servicii prin contractele de comision, este absurd a se pretinde comitenţilor să prezinte contracte încheiate cu beneficiarii externi deoarece comisionarul se interpuse tocmai între producătorul exportator şi beneficiarul importator.
În acest sens, sunt prevederile HG nr. 859/2002 pct. 2.8, trebuia interpretate în sensul că ” Justificarea efectuării operaţiunilor de export, inclusiv a operaţiunilor de lohn, se face pe baza contractelor încheiate cu beneficiarii externi…, în sensul că dovada acestor contracte o constituie contractele comisionerilor încheiate cu partenerii externi şi nu pretenţia absurdă de a solicita comitentului ( reclamantei) un contract încheiat în mod direct cu beneficiarul extern.
Dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtelor D.G.F.P. şi D.C.F. Braşov, concluzia care se impune ar fi aceea că prin H.G. nr. 859/2002 pct. 2. 8 dat în aplicarea Legii nr. 414/2002 s-au modificat dispoziţiile art. 2 alin. 4, excuzându-se exporturile realizate prin contracte de comision, ceea ce este inadmisibil, caz în care s-ar impune înlăturarea H.G. nr. 859/2002 pe calea excepţiei de ilegalitate.
Operaţiunile de lohn sunt asimilate de lege, inclusiv de pct.2.8 din H.G. nr. 859/2002, cu operaţiunile de export iar autorizaţiile de perfecţionare activă sunt acte administrative vamale care se emit pentru această operaţiune şi nu pot fi echivalate cu contractele, fie ele chiar de export, deoarece contractele sunt acte contractuale având natura juridică comercială pe când autorizaţiile de perfecţionare activă sunt acte juridice administrative unilaterale prin care mărfurile importate se plasează sub un anumit regim vamal, în speţă cel suspensiv şi se prevede termenul de reexport, în speţă 12 luni, cu posibilitatea prelungirii acestui termen în condiţiile legii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Controlului Fiscal Braşov, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului se arată următoarele:
S.C.”FIPA” S.R.L. nu a respectat prevederile pct. 2.8 din H.G. nr. 558/2002, dat în aplicarea art. 2 alin. 4 din Legea nr. 414/2002, cu privire la cota redusă de impozit pe profit, reclamanta nejustificând sub nici un aspect operaţiunile de export prin contractele încheiate cu beneficiarii externi.
Reclamanta, având încheiate contracte cu persoane juridice române nu a respectat dispoziţiile pct.2.8 din H.G. nr. 558/2002, neputând beneficia legal de cota redusă de import pe profit pentru operaţiunile efectuate.
Recursul este nefondat.
Reclamanta importă materie primă pe care o prelucrează, iar produsele finite realizate le exportă prin intermediul societăţilor S.C. TERVA SRL şi SC DUTCH LINK INTERNAŢIONAL, desfăşurând nu o activitate de prestări servicii ci o activitate de producţie, exportând prin intermediul comisionarilor S.C. TERVA OLANDA de la care încasează direct preţul acestora, dreptul de proprietate asupra bunurilor trecând de la reclamantă direct la partenerul extern la data plăţii integrale către comitent.
Reclamanta se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. 4 din Legea 414/2002 care precizează că: ” contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor şi /sau prestărilor de servicii, realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cotă de impozit pe profit de 6 % pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor.
În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că dacă s-ar considera că reclamanta ar trebui să depună contractele încheiate direct cu partenerii străini ar însemna că pct. 2.8 din HG nr. 859/2002 dat în aplicarea Legii nr. 414/2002 s-ar modifica dispoziţiile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 414/2002 şi s-ar exporturile realizate prin contracte de comision, ceea ce nu este posibil, întrucât o hotărâre de guvern dată în aplicarea şi executarea unei legi trebuie să respecte legea respectivă care include expres în speţa exporturilor realizate şi prin comision.
Reclamanta figurează în autorizaţiile de perfecţionare activă a căror titulari sunt S.C.DUTCH LINK INTERNAŢIONAL SRL şi SC TERVA SRL ca subcontractant, activitatea ei încadrându-se în categoria de export complex, în sensul prevăzut de H.G. nr. 22/2003.
Pentru aceste considerente recursul pârâtelor DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE şi DIRECŢIA CONTROLULUI FISCAL BRAŞOV au fost respinse.
