Constată că prin sentinţa civilă nr.: 3538/12.05.2009 pronunţată de Judecătoria Oradea a fost respinsă contestatia la formulata de contestatoarea M. C. in contradictoriu cu intimatele P. M.O. si A.F.P.O.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din actele depuse in probatiune de catre intimata (f. 21-34) ca procesele verbale de contraventie i-au fost comunicate in copie contestatoarei in termenul de o luna prevazut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, inmanarea facandu-se la domiciliul acesteia, atat ei, cat si mamei sale.
Nu se pot retine din mai multe motive sustinerile contestatoarei in sensul ca semnaturile de pe confirmarile de primire nu sunt ale ei si ale mamei sale, ci ale unor agenti ai organului constatator. Astfel, respectivele confirmari de primire poarta ştampila postei, fiind comunicate la adresa petentei; in plus, si comunicarea somatiei de plata a fost primita tot de mama petentei, semnaturile fiind asemanatoare; mai mult, nu se poate considera ca exista un interes direct din partea unor functionari publici (ai Postei Romane sau ai Administratiei Finantelor Publice) sa semneze in fals, in locul altor persoane, eventuale beneficii fiind inexistente, iar riscurile mari.
Prin urmare, instanta a reţinut că nu a intervenit prescriptia executarii sanctiunilor aplicate.
Acestea fiind avute in vedere, s-a respins contestatia la executare ca neintemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii şi admiterea contestaţie.
Se arată în motivare că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că i-au fost comunicate procesele-verbale de constatare şi sancţionare contravenţională atâta timp cât dovezile din data de 14.02.2008 şi 26.02.2006 nu poartă semnătura sa şi nici menţiunea referitoare la actul de identitate al celui care le primeşte. Mai mult, cele două semnături sunt total diferite, astfel încât se poate concluziona în mod cert că nu a fost efectuată în mod real comunicarea. În aceste condiţii sunt incidente prevederile art. 14 şi 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât se impune admiterea recursului.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 1 C.pr.civ.
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 şi 306 alin. 2 C.pr.civ. instanţa reţine că acesta este fondat, urmând a fi admis, hotărârea modificată în întregime, iar contestaţia la executare admisă şi anulate formele de executare silită. Astfel, constituind cea de-a doua fază a procesului civil executarea silită trebuie să se desfăşoare cu respectarea strictă a prevederilor art. 373 şi urm. C.pr.civ. Încălcarea lor deschide părţii interesate posibilitatea de a formula contestaţie la executare în cadrul căreia pot fi invocate, în principiu, numai eventuale neregularităţi pretins a fi săvârşite în această etapă.
Declanşarea acesteia presupune existenţa unui titlu executoriu şi refuzul debitorului de a aduce la îndeplinire de bună-voie obligaţia stabilită în sarcina acestuia. În măsura în care lipseşte însă titlul executoriu, este neîndoielnic că recurgerea la reprezentantul forţei publice nu este posibilă.
Din această perspectivă tribunalul reţine că procesul-verbal de stabilire şi sancţionare contravenţională devine titlu executoriu din momentul în care a expirat termenul legal pentru contestarea lui în faţa instanţei de judecată sau plângerea a fost respinsă în mod irevocabil. În măsura în care actul de sancţionare nu a fost comunicat în mod legal, el nu dobândeşte calitatea de titlu executoriu, neputând constitui temei al declanşării procedurii de executare silită.
Aşa fiind, trebuie precizat că între aceleaşi părţi a mai avut loc un litigiu în care aceeaşi problemă a fost tranşată în mod irevocabil, stabilindu-se că recurentei nu i-a fost comunicat în mod legal procesul-verbal în baza căruia intimata a pornit formele de executare silită ( dec. com. nr. 1043/R/CA/2009 pronunţată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 574/111/2009 ). Considerentele avute în vedere de această instanţă nu pot fi ignorate la soluţionarea prezentului litigiu întrucât s-ar aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, având de stabilit limitele şi conţinutul dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe rânduri ( e.g. cauzele Driha versus România, Păduraru versus România, Beian versus România, Statos Pintio versus Portugalia, Baranowski versus Polonia, Sovtransanto Holding versus Ucraina ) că principiul securităţii juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societăţii, iar incertitudinea jurisprudenţială de natură să ducă reducă încrederea justiţiabililor în sistemul judiciar contravine acestuia. Chiar dacă divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate asupra competenţei lor teritoriale, în măsura în care situaţia de fapt rămâne neschimbată, interpretarea dată legii trebuie să fie aceeaşi.
Din această perspectivă instanţa reţine că prin decizia amintită instanţa de control judiciar a statuat că nu a fost comunicat în mod legal procesul-verbal recurentei. Chiar dacă la stabilirea acestei împrejurări a fost avut în vedere un alt proces-verbal, esenţial rămâne faptul că situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente sunt aceleaşi.
Dezlegarea asupra problemei de drept dată de Tribunalul Bihor a fost de natură să clarifice din acel moment posibilitatea de a se recurge la formele de executare silită de către intimată creând recurentei speranţa legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanţă de judecată într-o procedură ulterioară. Statuarea în sens contrar ar fi posibilă, prin prisma respectării prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului numai în măsura în care ar fi posibil un reviriment jurisprudenţial justificat de schimbarea stării de fapt sau în baza unei noi interpretări a legii ( cauza Tudor Tudor versus România, Ştefan şi Ştef versus România, Unédic versus Franţa ). Or, până la acest moment nu s-a putut proba intervenirea unei asemenea schimbări, astfel încât tragerea unei concluzii contrare celei luate iniţial de Tribunalul Bihor ar duce la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .
Faţă de toate acestea, tribunalul consideră că lipseşte titlul executoriu în sensul definit de O.G. 2/2001, astfel încât în raport de prevederile art. 312 alin. 1 şi 3 C.pr.civ. va admite recursul, va modifica hotărârea în întregime va admite contestaţia la executare şi va anula în întregime formele de executare silită.
