Concediere pentru motive care tin de persoana salariatului în conditiile prevazute de art. 61 alineatul 1 lit. c din Codul Muncii. Nerespectarea de catre angajator a dispozitiilor art. 74 din acelasi cod referitoare la forma si continutul deciziei de concediere în sensul neindicarii duratei preavizului. Sanctiunea aplicabila din perspectiva dreptului substantial.Prin decizia nr. 240 16854 L 25.06.2009, pârâta a dispus, începând cu data de 01.06.2009, desfacerea contractului individual de al reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. c si art. 64 (2) din Codul muncii (concediere urmare deciziei organelor competente de expertiza medicala care au constatat inaptitudinea fizica a salariatului, fapt ce nu-i permite acestuia sa-si îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat).Decizia mentionata a fost modificata prin decizia nr. 240 20111 09.06.2009, în sensul ca data corecta a emiterii deciziei nr. 240 16854 este de 25.05.2009.Decizia contestata nu cuprinde nici o mentiune din cele aratate referitoare la termenul de preaviz si durata acestuia, fiind încalcate prevederile legale referitoare la mentiunile obligatorii ale deciziei de concediere.Lipsa mentiunilor obligatorii, expres prevazute de lege, constituie, conform art. 76 alin.1 din Codul muncii, cauza de nulitate absoluta expresa a deciziei de concediere individuala, pentru motive ce tin de persoana salariatului, ducând la desfiintarea acesteia, ca nelegala.Ca atare, solutia primei instante este corecta, dar retinându-se aceasta motivare, care face de prisos analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâta, care nu pot schimba solutia asupra cauzei si nulitatii absolute a deciziei de concediere, chiar fiind întemeiate.”
Decizia civila nr. 527 R din 1 februarie 2010Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Calarasi – Sectia Civila la data de 22.06.2009 sub nr.1705 116 2009 (nr. în format vechi 2191 C 2009), reclamanta S.N. a formulat contestatie împotriva deciziei nr. 240 16854 L 25.06.2009 emisa de pârâta CNPR SA, solicitând ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna anularea acestei decizii si reintegrarea sa pe postul detinut anterior desfacerii contractului de munca, precum si obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de munca si pâna la reintegrare, actualizate cu indicele de inflatie, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr.1224 1.10.2009 Tribunalul Calarasi – Sectia Civila a admis contestatia; a anulat decizia nr. 240 16854 L 25.06.2009 emisa de pârâta; a dispus reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior emiterii deciziei mentionate, acela de factor postal în cadrul OPDC Calarasi – Oficiul Judetean Calarasi; a obligat pârâta catre reclamanta la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de munca (01.06.2009) si pâna la reintegrarea efectiva, calculate la un salariu lunar brut de 1.325 lei; a obligat pârâta catre reclamanta la plata sumei de 476 lei cheltuieli de judecata.In motivare, s-a retinut ca, prin decizia nr. 240 16854 L 25.06.2009, pârâta a dispus, începând cu data de 01.06.2009, desfacerea contractului individual de munca al reclamantei S.N., în conformitate cu prevederile art. 61 lit. c si art. 64 (2) din Codul muncii (concediere urmare deciziei organelor competente de expertiza medicala care au constatat inaptitudinea fizica a salariatului, fapt ce nu-i permite acestuia sa-si îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat).Decizia mentionata a fost modificata prin decizia nr. 240 20111 09.06.2009, în sensul ca data corecta a emiterii deciziei nr. 240 16854 este de 25.05.2009.Pârâta a anexat la dosar adresa nr. 240 18116 22.05.2009 prin care informa Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca din judetul Calarasi ca începând cu data de 01.06.2009 se va desface contractul individual de munca al salariatei Sandu Nicoleta, potrivit art. 61 lit. c si art. 64 (2) din Codul muncii.De asemenea, au fost atasate adrese cu schema de personal la nivelul orasului Calarasi, precum si o fisa de calcul (adresa nr. 240 27917 14.08.2009 – fila 29 din dosar) a drepturilor banesti solicitate de reclamanta, potrivit careia aceasta beneficia la data concedierii de un salariu brut în cuantum de 1.325 lei.Potrivit art. 64 alin. 2 Codul muncii, în situatia în care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca în vederea redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii profesionale si sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii.”In cauza de fata, pârâta angajatoare a dispus desfacerea contractului individual de munca al reclamantei si a emis în acest sens decizia nr. 240 16854 L 25.06.2009, fara ca aceasta sa contina lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64″, asa cum prevede în mod obligatoriu art. 74 lit. d Codul muncii.
Mai mult, pârâta nu si-a îndeplinit în mod serios obligatia de a apela la sprijinul Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca, întrucât nu a facut decât sa informeze aceasta institutie (dupa cum rezulta din continutul adresei de la fila 17 dosar) cu privire la faptul ca începând cu data de 01.06.2009 se va desface contractul individual de munca al reclamantei, fara sa mai astepte vreun raspuns.Se observa si faptul ca adresa a fost emisa la data de 22.05.2009, în zi de vineri, fara a se face si dovada datei de comunicare catre Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca din judetul Calarasi, iar decizia de desfacere a contractului de munca a fost emisa la data (corectata) de 25.05.2009, în zi de luni.
Potrivit art. 64 alin. 4 Codul muncii, reclamanta avea la dispozitie 3 zile lucratoare – de la comunicarea angajatorului,”conform prevederilor art. 64 alin. 1, pentru a-si manifesta expres consimtamântul cu privire la noul loc de munca oferit si în cazul în care nu se respecta acest termen si dupa notificarea cazului de catre Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca, pârâta putea dispune concedierea reclamantei.Fata de cele expuse, rezulta ca în situatia analizata obligatia pârâtei angajatoare de a se adresa Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca era prealabila desfacerii contractului de munca si nu concomitenta, întrucât era obligata la asigurarea unei protectii reale si serioase a fostei sale angajate si nu la îndeplinirea unei obligatii absolut formale, dreptul la protectie sociala si la un nivel de trai decent fiind consacrat de Constitutie si de prevederile Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului.
Reiesind deci ca masura dispusa de pârâta s-a luat cu încalcarea dispozitiilor imperative ale art. 64 si art. 74 lit. d din Codul muncii, decizia nr. 240 16854 L 25.06.2009 este lovita de nulitate.În baza art. 78 alin. 1 Codul muncii, pârâta a fost obligata la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei de la data de desfacerii contractului de munca (01.06.2009) si pâna la reintegrarea efectiva, calculate la un salariu lunar brut de 1.325 lei.În temeiul art. 274 din Codul de procedura civila, a obligat pârâta catre reclamanta la plata sumei de 476 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs motivat recurenta-intimata CNPR-SA, criticând sentinta pentru urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:In urma controlului medical efectuat de Centrul Medical R. Bucuresti, societate cu care CNPR-SA are contract privind verificarea starii de sanatate a angajatilor, s-a constatat, in data de 24.04.2009, conform fisei de aptitudine nr. 258, ca angajata S.N. este “inapta” pentru functia ocupata de aceasta si anume factor postal. Conform acestei fise, medicul de medicina muncii a formulat urmatoarele recomandari: ” schimbarea postului cu un altul care sa nu implice ortostatism si mers pe jos prelungit, manipulare de greutati, expunere la intemperii climaterice, stres puternic; este apt pentru activitati sedentare, tip munca de birou. “Fisa de aptitudini nr. 258 24.04.2009 purtând mentiunea “inapta”, fost transmisa catre sucursala DRP Constanta prin adresa nr.244 3359 11.05.2009 (240 16854 17.05.2009) a Oficiul Judetean de Posta Calarasi la data de 11.05.2009.Tinând cont de recomandarile medicului de medicina muncii, de calificarea profesionala a salariatei, precum si de faptul ca in cadrul oficiilor postale din municipiul Calarasi nu existau posturi vacante conform pregatirii profesionale a salariatei, in vederea respectarii prevederilor art. 64 alin. 2 Codul muncii, s-a procedat la solicitarea sprijinului agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii salariatei, prin adresa nr. 240 18.116 22.05.2009.Se mentioneaza ca societatea intimata a depus toate diligentele pentru ca reclamantei sa nu i se desfaca contractul individual de munca si, in acest sens, salariata a fost detasata in perioada 04.03.2009-02.04.2009 la Depozitul judetean de timbre si efecte postale pe concediul medical al altui salariat, detasare ce a avut loc urmare a recomandarilor medicale.Întrucât in cadrul sucursalei nu au existat posturi vacante conform pregatirii profesionale a salariatei si a recomandarilor medicale, existând in acest sens doua adrese – nr. 240 22993 02.07.2009 a biroului management si nr. 240 23.394 06.07.2009 a serviciului resurse umane, s-a procedat la demararea procedurii de încetare a contractului individual de munca, cu respectarea prevederilor art. 61 lit. c), art. 62, art. 64 din Codul muncii.
Astfel la data de 25.06.2009 a fost emisa decizia nr. 240 16854 25.06.2009, prin care s-a decis desfacerea contractului individual de munca al reclamantei Sandu Nicoleta începând cu data de 01.06.2009. Prin decizia de încetare a contractului de munca, conform prevederilor art. 64 alin. 5 din codul muncii si cu respectarea prevederilor art. 24.4 alin. 5 din Contractul colectiv de munca încheiat pentru anii 2008 2018 la nivelul CNPR SA, reclamanta a primit o compensatie in cuantum de 4 salarii medii pe companie.Prima instanta, in motivarea hotarârii judecatoresti a retinut, in mod corect, faptul ca CNPR SA – DRP Constanta a adus la cunostinta Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca, insa a considerat acest lucru ca fiind doar o “informare ” a acestei institutii, fiind necesara si asteptarea unui raspuns din partea acestei institutii.Conform art. 64 alin. 2 din Codul muncii, “angajatorul are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca…”, fara insa a se stipula si obligativitatea angajatorului de a astepta un raspuns din partea agentiei.Recurenta, in calitate de angajator, si-a respectat obligatia prevazuta in art. 64 alin. 2 din Codul muncii prin informarea agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca conform adresei nr. 240 18116 22.05.2009.Nici pana la data formularii prezentului recurs Agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca nu a comunicat un raspuns in acest sens catre DRP Constanta.De asemenea, prima instanta a retinut in mod corect si faptul ca decizia de desfacere a contractului individual de munca a fost emisa in data de 25.05.2009, insa conform prevederilor acestei decizii, încetarea contractului individual de munca a avut loc la data de 01.06.2009 si, nu la data emiterii deciziei.Având in vedere mentiunile anterioare, încetarea contractului individual de munca nu a avut loc concomitent cu informarea Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca, asa cum in mod eronat a retinut instanta de judecata in motivarea sentintei civile nr. 1224 01.10.2009, cele 2 situatii desfasurându-se in momente diferite: 22.05.2009, respectiv 01.06.2009.Prin sentinta civila nr. 1224 01.10.2009 instanta a dispus reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior si anume de factor postal.Motivul pentru care s-a procedat la desfacerea contractului individual de munca al salariatei a fost tocmai “inaptitudinea fizica a salariatei, constatata de organele competente de expertiza medicala” conform fisei de aptitudini nr. 258 24.04.2009.
In conformitate cu decizia organelor medicale salariata nu mai poate desfasura activitatea de factor postal. La reintegrarea in functia detinuta anterior (factor postal) in baza sentintei civile nr. 1224 01.10.2009 intimata considera ca, in calitate de angajator, are obligatia de a efectua salariatului vizita medicala (care consta in efectuarea de anumite analize si de controlul medical specific activitatii pe care salariatul urmeaza sa o desfasoare).Ce se va întâmpla in situatia in care, in urma controlului medical, se va constata inaptitudinea fizica a salariatei pentru postul de factor postal? Aceasta întrebare nu poate fi evitata întrucât afectiunile de care sufera reclamanta – intimata, sunt afectiuni ce nu pot vindecate in câteva luni, iar desfasurarea de catre aceasta a activitatii de factor postai conduce la agravarea starii de sanatate a salariatei, pe de o parte, iar pe de alta parte, CNPR-SA nu are posturi vacante in prezent, compatibile cu pregatirea profesionala a intimatei – reclamante si conforme cu recomandarilor medicale.In drept, s-au invocat dispozitiile art. 304 alin. 1 pct. 6,7,8 din C.pr.civ..Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozitiilor art. 3041 din Codul de procedura civila, Curtea constata ca recursul recurentei-pârâte CNPR SA este nefondat, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse în continuare:In baza art. 61 lit. c din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa îsi îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat;Potrivit art. 64 alin. 1 si 2 din Codul muncii, in cazul in care concedierea se dispune pentru motivul prevazut de art. 61 litera c, angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii, sau daca nu dispune de locuri vacante sa solicite sprijinul Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca in vederea redistribuirii salariatului.Art. 73 din Codul muncii prevede ca persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. c beneficiaza de dreptul de preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare.
Pe de alta parte, art. 74 Codul muncii reglementeaza forma si continutul deciziei de concediere, precizand ca decizia de concediere se comunica in scris salariatului si trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea, durata preavizului, lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatul urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.Ca atare, potrivit art. 74 alin.1 lit. b din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu durata preavizului, întelegându-se prin aceasta atât durata (numarul de zile de preaviz acordate) cat si mentionarea datei in care termenul de preaviz a început sa curga si cea a expirarii sale, pentru a se putea verifica daca la momentul emiterii deciziei de concediere a expirat sau nu termenul de preaviz ori daca acesta a suferit suspendari (art. 74 alin.2 din Codul muncii).Prin decizia nr. 240 16854 L 25.06.2009, pârâta a dispus, începând cu data de 01.06.2009, desfacerea contractului individual de munca al reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. c si art. 64 (2) din Codul muncii (concediere urmare deciziei organelor competente de expertiza medicala care au constatat inaptitudinea fizica a salariatului, fapt ce nu-i permite acestuia sa-si îndeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat).Decizia mentionata a fost modificata prin decizia nr. 240 20111 09.06.2009, în sensul ca data corecta a emiterii deciziei nr. 240 16854 este de 25.05.2009.Decizia contestata nu cuprinde nici o mentiune din cele aratate referitoare la termenul de preaviz si durata acestuia, fiind încalcate prevederile legale referitoare la mentiunile obligatorii ale deciziei de concediere.Lipsa mentiunilor obligatorii, expres prevazute de lege, constituie, conform art. 76 alin.1 din Codul muncii, cauza de nulitate absoluta expresa a deciziei de concediere individuala, pentru motive ce tin de persoana salariatului, ducând la desfiintarea acesteia, ca nelegala.Ca atare, solutia primei instante este corecta, dar retinându-se aceasta motivare, care face de prisos analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâta, care nu pot schimba solutia asupra cauzei si nulitatii absolute a deciziei de concediere, chiar fiind întemeiate.
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Conventia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale, include, printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotarârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observatii sunt în mod real “ascultate”, adica în mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica mai ales în sarcina “instantei” obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta (Hotarârea Perez împotriva Frantei (GC), Cererea nr. 47.287 99, paragraful 80, CEDH 2004-I, si Hotarârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59).Obligatia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instantelor nationale de a-si motiva deciziile nu presupune existenta unui raspuns detaliat la fiecare argument (Hotarârea Perez, paragraful 81; Hotarârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotarârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke si Lenoble împotriva Frantei, cererea nr. 40.490 98, CEDH 2000-IX).Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul de procedura civila, va respinge recursul formulat de recurenta-pârâta CNPR SA ca nefondat.
