În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca între SC G. SA, în calitate de utilizator si pârâta SC I. C. SRL, în calitate de furnizor-proprietar, s-a încheiat la data de 7.02.1995 contractul de leasing nr.446, prin care pârâta s-a obligat sa închirieze reclamantei masini si utilaje pentru prelucrarea geamului, contra unei chirii de 1000 USD, pâna la achitarea integrala a pretului de cumparare.
În contract s-a prevazut ca termenul de închiriere era de 5 ani, de la data procesului-verbal de punere în functiune potrivit disp.art.4 din contract si ca totodata, conform întelegerii partilor, locatarul s-a obligat la plata unei dobânzi de 12 % pe luna din valoarea contractului.
A mai aratat reclamanta ca prin Hotarârea Adunarii Generale a Actionarilor SC G. SA din data de 31.01.2005, s-a aprobat ca pretul închirierii utilajelor de prelucrare a sticlei sa fie de 1000 USD pe luna, pret în care se includea si dobânda de 12 % pe luna.
Întrucât contractul în cauza a fost semnat de catre fostii directori ai societatii cu depasirea limitelor stabilite prin Hotarârea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor cu privire la plata separata a dobânzilor, fata de pretul închirierii , clauza în care este inserata aceasta obligatie este lovita de nulitate.
La data de 5.01.2007, reclamanta si-a precizat actiunea, în sensul constatarii nulitatii absolute a clauzei penale sau reducerea acestei clauze pâna la cuantumul dobânzii legale prevazute în materie comerciala.
La termenul de judecata din data de 9.11.2009, pârâta SC I. C. SRL a formulat în temeiul art.115 c.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat si a solicitat respingerea actiunii, ca inadmisibila.
A aratat pârâta ca reclamanta a solicitat anularea sau reducerea clauzei de 12 % prevazuta în contractul de leasing în care a fost parte contractanta cu societatea pârâta, înca din luna martie 1995, contractul respectiv încetând din anul 2000, prin expirare.
Pârâta mentioneaza ca prin decizia nr.11/22.02.2002 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, definitiva prin nerecurare si si irevocabila, aceasta clauza de 12 % stabilita contractual în art.7 din contractul de leasing a fost stabilita deja ca fiind valida, cu caracter reparator, stabilita de parti, ca obligatie de plata înca neexecutata de catre reclamanta-debitoare SC G. SA.
De altfel, mai arata pârâta ca în dispozitivul acestei decizii cu nr.11/22.02.2002 Curtea de Apel Ploiesti a dispus: “obligarea debitoarei SC G. SA fata de creditoarea SC I. C. SRL Bucuresti la suma de 134.129 dolari USA în marfa comandata si dobânda de 12 % din contractul de leasing, contractul fiind încheiat pe o perioada de 5 ani, respectiv 1995 – 2000.
Precizeaza pârâta ca dobânda de 12 % nu a fost contestata de reclamanta-debitoare în perioada derularii contractului si nici macar recurata de reclamanta în cadrul deciziei nr.11/22.02.2002, definitiva si irevocabila, iar în conformitate cu disp.art.1087 – 1088 cod civil, aceasta dobânda are caracter reparator, stabilita initial de parti si acceptata, deci conform art.166 cod pr.civila, exceptia autoritatii de lucru judecat, referitor la dobânda de 12 % ce face obiectul cauzei.
Apreciaza pârâta ca aceasta clauza de 12 % constituie o obligatie de plata catre SC I. C. SRL izvorâta din respectiva decizie civila – obligatie care este în curs de silita, fiind cuantificata prin decizia civila nr.4/15 ianuarie 2007 de catre Curtea de Apel Ploiesti, la valoarea de 1.345.978 dolari USA.
În cauza s-au administrat probatorii cu înscrisuri.
Tribunalul a retinut ,în ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de pârâta, ca prin decizia nr.218/2007 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti Ploiesti s-a statuat ca în cauza nu exista autoritate de lucru judecat, întrucât din analiza celor 2 actiuni formulate rezulta ca partile au calitate diferita, iar obiectul si fundamentul juridic sunt de asemenea diferite, nefiind aplicabile disp.art.1201 cod pr.civila.
Fata de aceasta situatie, nu mai poate fi pusa în discutie aceasta exceptie, decizia mentionata fiind obligatorie potrivit art.315 c.pr.civila cu privire la aspectele solutionate cu autoritate de lucru judecat.
În ce priveste fondul cauzei, tribunalul a retinut urmatoarele:
Art.7 lit.c din contractul de leasing intervenit între parti la data de 7.02.1995 prevede obligatia utilizatorului locator “sa plateasca chiria si dobânda de 12 % pe luna în marfa”.
Contractul este valabil încheiat, fiind semnat de reprezentantii partilor si aplicata stampila societatilor respective, iar faptul ca la momentul încheierii acestuia lipsea sau nu aprobarea adunarii generale extraordinare a SC G. SA este lipsit de relevanta juridica în cauza si nu este de natura sa înlature efectele juridice specifice contractului de leasing, sanctiunea nefiind nulitatea absoluta a clauzei penale înserata în contract.
Încheierea contractelor comerciale este guvernata în dreptul nostru de principiul autonomiei vointei juridice si principiul obligativitatii efectelor contractului, conform caruia “conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante”.
În doctrina, clauza penala a fost definita ca fiind acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii cu întârziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau.
În dreptul comercial, clauza penala se cumuleaza cu executarea contractului (când bineînteles aceasta este posibila) spre deosebire de dreptul civil, când debitorul nu poate cere penalitatea si executarea obligatiei principale, cu exceptia daunelor moratorii. Daca debitorul nu-si executa obligatia asumata,creditorul este îndreptatit sa obtina daunele prevazute în clauza penala,nefiind nevoie ca acesta sa dovedeasca întinderea prejudiciului.
În materie comerciala, în afara penalitatilor contractuale,pentru compensarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau a neîndeplinirii obligatiilor asumate de debitor,se pot include si daune-interese pentru neexecutarea totala sau partiala a contractului sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii.
Important este faptul ca atât în materie civila,cât si în materie comerciala cuantumul clauzei penale poate depasi cuantumul dobânzii legale, daca partile au stipulat prin contract acest lucru.
Pe de alta parte, nu trebuie neglijat faptul ca art.1087 c.civ., consacra ireductibilitatea clauzei penale si chiar daca ne raportam la dispoz. art.5 c.civ., în sensul ca nici o prevedere contractuala nu poate deroga de la ordinea publica si bunele moravuri, trebuie sa avem în vedere daca o astfel de clauza poate fi calificata ca abuziva sau nu.
În speta, clauza privind dobânda de 12 % pe luna a fost stabilita de comun acord de ambele parti contractante, dovada în acest sens fiind si faptul ca derularea contractului nu a întâmpinat dificultati pe o perioada relativ lunga de timp (1995 – 2001).
În aceasta situatie, nu se poate vorbi de o clauza abuziva, care nu a fost negociata de parti la încheierea contractului (cum este cazul contractelor de adeziune încheiate între comercianti si consumatori), si care ar oferi posibilitatea verificarii cuantumului clauzei raportat la prejudiciul suferit de creditor.
Prin urmare, instanta nu se poate substitui vointei partilor,modificând clauzele contractuale, caz în care s-ar aduce atingere disp.art.969 – potrivit carora contractele au putere de lege între partile contractante.
Fata de aceste considerente, tribunalul a respins atât exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de pârâta, cât si actiunea asa cum a fost precizata, ca neîntemeiata.
