Principiul instituit prin art. 1 alin. 1 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 este cel al restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul său de reglementare.
În cazul imobilelor deţinute de o societate comercială devin incidente prevederile art. 21 din lege, care la rândul său instituie principiul restituirii în natură (alin.1 ), şi în cazul în care statul este acţionar minoritar al societăţii deţinătoare (alin. 2) doar dacă valoarea acţiunilor este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituie în natură este cerută.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.2199/2/2010 (nr. vechi 399/2010) – DECIZIA CIVILĂ NR.711/A/26.09.2011)
La data de 26 iulie 2001, reclamanţii T.A. şi T.A. au formulat contestaţie în baza Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat anularea deciziei nr. 31 din 29 iunie 2001 emisă de pârâta SC I. SA prin care le-a fost respinsă notificarea având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, C. V. nr. 166 – 168, sector 1, compus din construcţie şi teren, urmând ca instanţa să oblige pârâta la restituirea în natură a imobilului – construcţie şi terenul aferent care a aparţinut autorului lor T.H. pe care-l moştenesc conform certificatului de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 2006 eliberat de B.N.P. „M.E.”, imobilul fiind naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
La data de 11 septembrie 2001, pârâta SC I. SA a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1996, cu motivarea că pârâta este integral privatizată şi nu subdobânditor de bună credinţă, care are o cauză pe rolul instanţei de administrativ – Curtea de Apel Bucureşti, dosarul nr. 1314/2000 prin care contestatorii au solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria B nr. 0048 din 06 octombrie 1999 pentru terenul aferent al imobilului, iar în acest dosar, ca şi în dosarul de revendicare nr. 2467/2001 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă, s-au efectuat două rapoarte de expertiză tehnică prin care s-a constatat că imobilul în cauză nu este identic cu cel deţinut de SC I. SA.
S-a mai arătat că în realitate autorul T.H. care a decedat la data de 28 octombrie 1964, a avut trei fii, or pe certificatul de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1996 apare ca unic moştenitor doar T.D., nu şi ceilalţi doi fii ai săi, A. şi G., existând notificare formulată şi de către numiţii M.T.O.J.L., S.L.T., C.M.A.T., M.M.E.T. – care susţin, de asemenea că şi ei, alături de contestatori, sunt moştenitori legali, astfel că certificatul de moştenitor nr. 145/1996 este nul absolut.
Prin sentinţa civilă nr. 824 din 13 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV a Civilă, în dosarul nr. 5735/2001, s-a respins contestaţia formulată de reclamanţii T.A. şi T.A., constatându-se că nu există identitate între imobilul revendicat şi cel deţinut de pârâtă în Calea Victoriei nr. 166 – 168, sector 1, astfel cum rezultă din toate rapoartele de expertiză tehnică efectuate de experţii O.G., M.V. şi D.S. efectuate în dosarul nr. 1314/2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ, nr. 5627/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a Civilă, reţinându-se că imobilul revendicat deja a fost restituit reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 9550 din 11 iunie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (clădirea B cu terenul aferent).
Iar în cauză, nu s-a solicitat administrarea unei noi expertize tehnice.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins ca nefondată şi cererea reconvenţională a pârâtei SC I. SA, care nu a mai stăruit în soluţionarea ei.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii T.A. şi T.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei în parte, în sensul admiterii contestaţiei şi restituirea imobilului.
În motivarea apelului s-a arătat că soluţia privind contestaţia reclamanţilor este eronată, fiind bazată pe concluziile din rapoartele de expertiză administrare în alte dosare având alt obiect decât cele prezent, şi nu pe probele administrate în cauza pendinte, încălcându-se astfel, principiul nemijlocirii.
Or, s-a arătat clar că imobilul, proprietatea autorului T.H. a fost compus din construcţii – corp A şi B şi teren aferent de 1.217 mp. potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 8651/1931 la Tribunalul Ilfov – procesul – verbal de Carte funciară nr. 1657/1940, preluat de stat prin naţionalizare.
Corpul A de clădire s-a demolat, iar terenul rămas viran în suprafaţă de 530 mp. din Calea Victoriei nr. 166 – 168 a fost restituit reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 7397 din 05 iunie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – irevocabilă prin neapelare.
Obiectul notificării îl constituie restul imobilului de la aceeaşi adresă reprezentând corp B şi terenul aferent de până la cel care a existat în totalitate în Calea Victoriei nr. 166 – 168 (1.217 mp.), respectiv care a fost restituit reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 9550 din 11 iunie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, dar care nu s-a executat efectiv, întrucât nu era proprietar C.G.M.B. – pârâtul chemat în judecată în acea cauză, ci SC I. SA, motiv pentru care a formulat apoi, notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 către unitatea deţinătoare, pârâta în cauză.
Iar imobilul revendicat este cel deţinut de către pârâtă, în contra susţinerilor acesteia şi a concluziilor eronate din expertizele tehnice depuse de pârâtă la dosar, imobilul fiind menţionat şi în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, seria B nr. 0048 din 06 octombrie 1999 emis de C.M.B. în favoarea SC I. SA, pentru terenul din C. V. nr. 166 – 168 şi pentru care, s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 9550/1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, că preluarea la stat s-a făcut nelegal, reclamanţii rămânând proprietarii imobilului.
Intimata – pârâtă SC I. SA a depus întâmpine la dosar prin care a solicitat respingerea apelului, soluţia primei instanţe având în vedere cele trei rapoarte de expertiză administrate în cauză, necombătute de către apelanţii – contestatori, prin administrarea unei expertize tehnice în cauză, ei solicitând administrarea doar de înscrisuri şi interogatorii.
La data de 20 februarie 2004, s-a depus o cerere de intervenţie în interes propriu de către T.S.L., T.T., T.M.M.E., T.C.M.A. – susţinând că au dosar pe rol – nr. 3401/2003 la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1996 a B.N.P. „M.E.” – arătând că şi ei au notificare pentru acelaşi imobil în cauză.
Prin încheierea de şedinţă din 20 februarie 2004 pronunţară de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă, în dosarul nr. 3679/2003, s-a respins, ca inadmisibilă în apel cererea de intervenţie în interes propriu formulată de persoanele fizice sus-menţionate, constatând opunerea părţilor în proces, judecarea cauzei fiind totodată suspendată conform art. 244 pct. 1 Cod de procedură civilă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului Curţii de Apel Bucureşti nr. 3401/2003, sus-menţionat.
La data de 10 martie 2008, cauza a fost repusă pe rol, după depunerea la dosar a sentinţei civile nr. 5809 din 29 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 2986/2002 – definitivă şi irevocabilă, prin respingerea apelului şi a recursului – prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea titularilor cererii de intervenţie sus-menţionaţi în cauză, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1996, reţinându-se că sus-numiţii nu au făcut acte de acceptare a moştenirii defunctului T.H., şi cei doi fii, T.A. şi T.G., care au părăsit ţara, anterior decesului tatălui lor şi au renunţat la cetăţenia română.
În sprijinul apelului s-au încuviinţat probele cu înscrisuri şi expertize tehnice în specialitatea topografie şi construcţii – în cauză – având ca obiect identificarea imobilului revendicat cu cel deţinut de către intimata SC I. SA care nu a solicitat noi probe, iar instanţa i-a pus în vedere să depună la dosar înscrisuri privind componenţa acţionarilor societăţii, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2010).
SC I. SA a comunicat valoarea de înregistrare a activului patrimonial al imobilului din Calea Victoriei nr. 168, – 1.240 lei/ron pentru clădire şi 3.095 lei /ron pentru teren, a depus procesul – verbal nr. 10799 din 03 aprilie 2001 din Registrul Român al Acţionarilor SA şi o listă de acţionari persoane fizice.
Raportul de expertiză topografică efectuat de către expertul B.C. (filele 104 – 109 dosar apel) cu schiţele anexă, concluzionează că imobilul în litigiu, în prezent se află pe str. C. V. nr. 168, sector 1, Bucureşti, fiind ocupat de către intimata SC I. SA, suprafaţa totală a terenului măsurat şi ocupat de intimată la numărul poştal 168 este de 1.061,04 mp., pe care se află o clădire pe o suprafaţă de 278,13 mp., forma clădirii fiind cea descrisă în raportul de expertiză efectuat anterior şi anexat prezentului raport de expertiză din dosarul nr. 1314/2000 al Curţii de Apel Bucureşti (Secţia de Contencios Administrativ – nota red.).
Terenul revendicat de către reclamanţi este în suprafaţă de 724,73 mp. – anexa 4 şi care se regăseşte în perimetrul terenului de mai sus şi respectiv în actele de proprietate ale reclamanţilor, urmând ca intimata să rămână cu suprafaţa de 336,31 mp. preluat conform Deciziei nr. 665/1982 de la fosta I.C. F. nr. 4 – parţial afectată de sistematizarea B-dul-ui D. (anexa 1).
Raportul de expertiză tehnică în construcţii efectuat de expertul Bănică Neculai (filele 124 – 140 dosar apel) cu schiţele anexe şi imagine foto, concluzionează că – imobilul construcţie revendicat din str. Calea Victoriei nr. 166 – 168 – actual nr. 168, este ocupat de intimată şi este cel prevăzut în actele de proprietate ale apelanţilor – reclamanţi „corpul din fund”, menţionat în actul de Carte funciară din 1940, înscris pe numele T. H., iar în schiţa plan din 1930, corpul din fund corespundea corpului C – devenit ulterior B, identic ca formă în plan cu sediul actual al SC I. SA, cu o „curte de lumină” pe schiţe (anexa 1) care se regăseşte şi la actualul imobil – construcţie, existând identitate a suprafeţelor construite desfăşurate, astfel cum a fost preluat de SC I. SA prin Decizia nr. 665/1982 (fosta IPIPS) şi în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria B, nr. 0048/1999.
S-a precizat că imobilul – construcţie este acelaşi cu cel descris în schiţa imobil la 01 februarie 1930 – anexa 1 la raportul de expertiză şi în actul de expertiză efectuat în 1931 ca urmare a contractării unui credit ipotecar de către T.H., fiind consultate titlurile vechi de la dosar, planurile topografice din 1955, 1967 şi 1998 ale P.M.B., planul cadastral din 1940, extrasele de Carte funciară nr. 1657/1940, actele de vânzare – cumpărare şi de împrumutare din 1931, acte de transmitere în administrare către IPIPS – actuala SC I. SA, adrese privind sistematizarea zonei care a impus demolarea unor construcţii – în speţă fostele corpuri A şi B, rămânând corpul C, imobilul revendicat – corpul din spate având subsol, parter, un etaj şi mansardă, care avea destinaţia de locuinţă.
Apelanţii – contestatori au depus la dosar, copie având viza „Arhivele Naţionale” nr. 470375 din 17 februarie 2000 de pe actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 23190 din 22 iulie 1927 la Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat prin care Banca Agricolă a vândut imobilul din Calea Victoriei nr. 166 – 168, stăpânit în temeiul Ordonanţei de adjudecare transcrisă sub nr. 2081/1927, şi a proceselor – verbale de punere în posesie din 08 şi 20 aprilie 1927 – fost nr. 180 şi 182 – către cumpărătorul I.S., copie, cu viză „Arhivele Naţionale” nr. 403 din 28 februarie 2000, de pe Actul de expertiză efectuat pentru acelaşi imobil pentru preţuire în vederea asigurării unui împrumut – fiind descris ca teren de 1.400 mp. şi trei corpuri de clădire – A, B şi C – corpul C fiind o clădire relativ nouă din cărămidă, cu subsol, două etaje şi mansardă locuibilă – cu schiţele anexă – filele 114 – 120.
Părţile prin avocaţi au învederat instanţei la termenul din 13 octombrie 2008, că nu au de formulat obiecţiuni la expertizele tehnice efectuate în cauză.
Prin decizia civilă nr. 728/A din 20 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. 14987/2/2003 (în format vechi 3679/2003), s-a admis apelul reclamanţilor T.A. şi T.A., a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 824 din 13 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV a Civilă, în sensul că s-a anulat decizia nr. 31 din 29 iunie 2001 emisă de pârâta SC I. SA şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în proprietate la adresa din Bucureşti, C. V. nr. 168, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 530 mp., aferent construcţiei identificate prin raportul de expertiză tehnică construcţii, realizat de expertul Bănică Neculai, şi construcţia menţionată – fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a avut în vedere înscrisurile administrate în cauză şi expertizele tehnice efectuate în apel, constatând incidenţa art. 21 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001 şi făcând aplicarea principiului restituirii în natură, reţinând totodată că prin sentinţa civilă nr. 9550/1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – definitivă şi irevocabilă –s-a admis acţiunea în revendicare a imobilului – corp B şi teren în suprafaţă de 687 mp. în C. V. nr. 166 – 168, sector 1 – dar pronunţată în contradictoriu cu C.G.M.B. (care nu avea imobilul în proprietate – nota red.).
Curtea a reţinut că terenul aferent clădirii astfel cum a fost identificat de expertul B.C. este de 530 mp., neputând fi luată în considerare cererea reclamanţilor formulată la data de 16 octombrie 2008 de a li se restitui suprafaţa de 1.400 mp., pronunţarea respectând limitele sesizării instanţei şi prevederile art. 132 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs, atât reclamanţii, cât şi pârâta SC I. SA, în esenţă, reclamanţii susţinând că s-a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 132 alin. 2 pct. 2 li art. 294 Cod de procedură civilă, şi a principiului disponibilităţii, întrucât în toate cererile formulate, s-a solicitat restituirea terenului aferent construcţiei, fără a se menţiona suprafaţa, ce urma a fi stabilită cu exactitate din probele administrate, respectiv expertizele tehnice de specialitate – solicitându-se restituirea terenului identificat în suprafaţă de 1.061 mp. în principal, sau, în subsidiar de 830 mp., fie 725 mp., fie 687 mp. – iar pârâta SC I. SA solicitând menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală, în mod greşit fiind schimbată în apel, invocând principiile ocrotirii bunei credinţe şi aparenţei de drept recunoscute de Legea nr. 10/2001 care prevăd că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în procesul de privatizare, legale, sunt valabile, fiind efectuate sub autoritatea unui act legislativ, invocând şi principiul error communis facit ius, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria B, nr. 044 din 06 octombrie 1999 emis de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în favoarea sa, fiind perfect legal, cu respectarea HG nr. 834/1991.
Prin decizia civilă nr. 8140 din 09 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr. 14987/2/2003, s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanţii T.A. şi T.A., s-a admis recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva deciziei civile nr. 874/A din 20 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie pe care au casat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, de apel.
Pentru a respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanţi, s-a făcut aplicarea art. 301 Cod de procedură civilă, constatându-se că decizia din apel s-a comunicat la 03 noiembrie 2008, iar reclamanţii au declarat recurs la 21 noiembrie 2008, deşi termenul de 15 zile de la comunicare era împlinit încă din data de 19 noiembrie 2008.
Pentru a admite recursul pârâtei, în decizia de casare s-au reţinut următoarele:
Aspectele la care recurenta a făcut referire coincid cu motivele respingerii notificării nr. 36J din 02 mai 2001 formulate de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001 prin dispoziţia nr. 31 din 29 iunie 2001, contestată în cauză, respectiv lipsa identităţii dintre imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat şi cel care figurează în patrimoniul recurentei – pârâte şi efectul dobândirii de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilului din C. V. nr. 168, prin certificatul de atestare a dreptului seria B nr. 0048 din 06 octombrie 1999 emis în baza HG nr. 834/1991.
Aceste aspecte ar fi trebuit să fie dezlegate de instanţa de apel prin hotărârea pronunţată, în condiţiile în care prima instanţă a respins contestaţia, menţinând în totalitate dispoziţia administrativă atacată, inclusiv din perspectiva motivelor care au condus la adoptarea sa.
S-a observat că aceste aspecte sunt esenţiale soluţionării cauzei, interesând atât determinarea calităţii recurentei – pârâte de unitate deţinătoare, cât şi natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor.
Considerentele deciziei de apel sunt insuficiente pentru a permis controlul judiciar asupra legalităţii modului în care instanţa a dezlegat aspectele de fapt şi de drept cu a căror evaluare fusese învestită, impunând trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru stabilirea neechivocă a situaţiei de fapt.
Astfel, cu privire la identitatea de imobile, s-a reţinut doar că „cei doi experţi numiţi de instanţa de apel au individualizat terenul şi au constatat că imobilul solicitat în ansamblul său a aparţinut autorului apelanţilor şi imobilul ocupat de intimată şi cel prevăzut în actele doveditoare ale proprietăţii sunt similare, existând identitate”.
Pe lângă contradicţia logică vădită constând în echivalarea identităţii cu similaritatea, s-a observat că s-a procedat la o simplă redare a concluziilor experţilor specialitatea construcţii, respectiv topografie, fără stabilirea situaţiei de fapt concrete, fără a se arăta în ce constă identitatea ori similaritatea menţionată şi fără nicio referire la celelalte mijloace de probă administrate.
Or, s-au relevat mai multe contradicţii în ceea ce priveşte identitatea imobilului în litigiu, legate, în primul rând, chiar de adresa poştală.
Imobilul ca a reprezentat proprietatea autorului reclamanţilor, T.H., a purtat încă din anul 1931 adresa Calea Victoriei nr. 166 – 168, adresă ce există şi astăzi, distinct de adresa Calea Victoriei nr. 168 (conform planului topografic din 1998 întocmit de Primăria Municipiului Bucureşti, la care a făcut referire expertul în construcţii B.N. – pct. B.6, fila 127 dosar apel, nu şi expertul în specialitatea topografie, conform raportului de la filele 118 – 120 dosar apel).
În cauză, s-au cerut relaţii de la instituia specializată, respectiv Serviciul Nomenclatură Urbană din cadrul Direcţiei, Patrimoniu, Evidenţa Proprietăţii, a Primăriei Municipiului Bucureşti, exclusiv pentru str. I. C F. (fila 12 dosar fond), nu şi pentru C.V.
Astfel, nu a rezultat cu certitudine că fostul nr. 166 – 168 corespunde actualului nr. 168 pe Calea Victoriei, în condiţiile în care ar continua să existe vechiul număr poştal.
Chiar dacă s-ar socoti că nr. 166 – 168 a fost menţionat în planul topografic doar ca urmare a sentinţei civile nr. 9550/1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a restituit reclamanţilor teren şi construcţie la adresa respectivă, fără ca adresa poştală să fie neapărat corectă din punct de vedere topografic, nu a fost clar motivul pentru care la adresă este înscris teren liber, în loc de teren ocupat de un corp de construcţie.
De pe altă parte, imobilul deţinut de către pârâtă a fost situat pe str. I. C. F. nr. 4, stradă ce a existat până în anul 1988 (conform adresei de la fila 12 dosar fond). Abia de la un moment dat, această adresă poştală a fost completată cu Calea Victoriei nr. 168 (în 1982, pârâta a preluat imobilul de la adresa I.C. F. nr. 4), ceea ce ar putea însemna şi faptul că este vorba despre un alt imobil, decât cel care a purtat permanent acelaşi număr, 166 – 168.
S-a observat, de asemenea, că situaţia juridică a imobilului este neclară, observându-se contradicţii între adresele emise de aceeaşi instituţie: astfel, în adresa din 26 iunie 2000 (fila 10 dosar fond) s-a menţionat că, urmare a demolării unor corpuri de clădire la adresa din C. V.nr. 166 – 168, terenul a fost preluat de către A.D.P., în schimb, în adresa din 01 august 2000 (fila 11 dosar fond), s-a menţionat că un corp de clădire de la adresă a fost transferat în 1952 la M.F., iar în anul 1982, a trecut în administrarea pârâtei, fără vreo referire la Administraţia Domeniul Public sau la alţi deţinători succesivi ai imobilului.
În ceea ce priveşte structura imobilului din C.V. nr. 166 – 168, s-a ataşat raportul de expertiză topografică depus în apel (filele 18 – 120) actul de expertiză întocmit la cererea Societăţii Creditului Funciar Urban din Bucureşti în anul 1930, vizând acest imobil care, la acea dată, era proprietatea celui de la care autorul reclamanţilor a cumpărat în 1931 (cu toate că expertul a arătat că a studiat şi actul de expertiză vizând imobilul la nivelul anului 1931, după cumpărarea lui de către T.H.).
Din actul datat 1930 a rezultat că proprietarul I.S. deţinea trei corpuri de clădire (chiar patru, corpului A adăugându-i-se menţiunea unui A bis), în timp ce autorul reclamanţilor a fost înscris în Cartea funciară la nivelul anului 1940 cu două corpuri de clădire (fila 9 dosar fond).
Existenţa la adresa din C.V.nr. 166 – 168 a trei sau chiar patru corpuri de clădire este menţionată în continuare în planurile topografice şi cadastrale din 1940, 1955 şi 1967 (fila 127 dosar apel), ceea ce ar putea însemna că autorul reclamanţilor nu a dobândit dreptul asupra tuturor corpurilor de clădire, cu consecinţe asupra identităţii dintre imobilul proprietatea reclamanţilor şi cel deţinut de pârâtă.
În raport de cele expuse, s-a constatat că situaţia de fapt nu este cu certitudine stabilită, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar asupra aspectelor de drept, fiind incidente dispoziţiile art. 314 Cod de procedură civilă, pe temeiul cărora s-a impus casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, ocazie cu care s-a procedat la completarea probatoriilor în sensul celor anterior arătate şi, eventual, la efectuarea unei noi expertize tehnice topografice, care să aibă în vedere şi planul topografic din 1998 întocmit de Primăria Municipiului Bucureşti.
În măsura în care s-a stabilit, prin prisma celor arătate anterior, identitatea dintre imobilul ce a reprezentat proprietatea reclamanţilor şi cel deţinut de pârâtă, cu ocazia rejudecării, s-a cercetat şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta – pârâtă a făcut referire la certificatul de atestare a dreptului său de proprietate asupra terenului seria B nr. 0048 din 06 octombrie 1999 emis de Consiliul General al Municipiului Bucureşti care ar împiedica restituirea în natură către reclamanţi a imobilului în litigiu, în aplicarea art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Norma invocată nu este incidentă în cauză, deoarece înscrisul invocat de către recurentă nu materializează un act juridic de înstrăinare, în termenii art. 45 alin. 2.
De asemenea, nu s-a făcut dovada vreunei înstrăinări de imobile în cadrul operaţiunilor de privatizare, acestea vizând exclusiv acţiuni, ce constituite bunuri mobile incorporale, fără legătură cu dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile înscrise în capitalul social al societăţii comerciale.
Cu toate acestea, nu s-a putut ignora că finalitatea invocării acestui motiv de recurs a fost aceea a imposibilităţii restituirii în natură a imobilului evidenţiat în patrimoniul societăţii comerciale, ceea ce a obligat instanţa la aplicarea dispoziţiilor legale corespunzătoare acestei împrejurări.
Dispoziţiile art. 21 şi 29 se preocupă de situaţiile în care o societate comercială are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului, constatându-se că, deşi prin decizia administrativă nr. 31 din 29 iunie 2001, s-a arătat că societatea pârâtă este privatizată integral, instanţa de apel a reţinut în considerente incidenţa art. 21, care reglementează ipoteza deţinerii imobilului de către o societatea comercială la care statul este încă acţionat sau asociat, fără vreo motivare a acestei constatări şi fără vreo trimitere la probatoriul administrat.
Interesul încadrării în una sau alta dintre ipotezele menţionate este acela al stabilirii măsurilor reparatorii cuvenite persoanei îndreptăţite: astfel, în cazurile reglementate de art. 21, se aplică regula restituirii în natură, în timp ce, în cazurile din art. 29, cu condiţia întrunirii cerinţelor anume prevăzute, se acordă măsuri reparatorii în echivalent.
Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că în anul 1998, cu ocazia privatizării societăţii pârâte, Fondul Proprietatea Statului a vândut societăţii D.I.I.R. SRL 46,71% din acţiunile societăţii pârâte (filele 56 – 58 doar fond), însă la data de 15 ianuarie 2001, aşadar cu o lună înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, Fondul Proprietatea Statului deţinea încă 15,19% din acţiuni, societatea D.I.I.R. SRL deţinând 59,21%, diferenţa de 25,59% fiind deţinută de alţi acţionari (fila 55 dosar fond).
Ca atare, este corectă trimiterea la art. 21 alin. 2 care reglementează ipoteza deţinerii imobilului de către o societate comercială la care statul este acţionar sau asociat minoritar, însă restituirea în natură este condiţionată de o valoare mai mare sau egală a acţiunilor sau părţilor sociale deţinute faţă de valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută, în caz contrar, fiind incidente art. 29.
S-a constatat, în cauză, că nu s-a efectuat o cercetare comparativă a valorilor arătate, în sensul dacă valoarea celor 41.312 acţiuni este mai mare sau egală cu valoarea imobilului.
În acest context, s-a constatat că se impune completarea probatoriului pe acest aspect, eventual prin efectuarea unei expertize tehnice, cu scopul de a se determina natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor pentru imobilul în litigiu.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, dosarul nr. 2199/2/2010.
La data de 26 aprilie 2010, T.M.T., T.M.M.E., T.C.M.A. au formulat o cerere de intervenţie accesorie prin care au arătat că înţeleg să susţină apărerea apelanţilor – reclamanţi T.A. şi T. A., justificând interes propriu, întrucât şi ei au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobil, dar şi în sprijinul apelanţilor, ca cerere accesorie, întrucât dacă imobilul va fi restituit în natură către apelanţi, petenţii au speranţa că le va fi recunoscută partea care le revine din imobil, pentru că sunt rude cu apelanţii – anexând, înscrisuri – chiar dacă le-a fost respinsă acţiunea în anularea certificatului de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1996 întocmit de pe urma autorului T.H. (în mod irevocabil).
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 07 iunie 2010, s-a respins cererea de intervenţie, ca inadmisibilă, după calificarea prealabilă într-o cerere de intervenţie în interes propriu, în raport de conţinutul ei, întrucât se invocă un drept propriu în baza Legii nr. 10/2001 asupra imobilului, având în vedere şi lipsa de acord a părţilor în primirea spre soluţionare a cererii în apel, potrivit art. 49 şi 50 Cod de procedură civilă.
Având în vedere considerentele deciziei de casare potrivit art. 315 Cod de procedură civilă, s-a procedat la suplimentarea probatoriului în rejudecarea apelului, pentru clarificarea identităţii imobilului din Calea Victoriei revendicat cu cel ce a aparţinut autorului reclamanţilor, a numerelor poştale 166 – 168, respectiv 168, distinct de fosta str. I. C. F. şi a imobilelor din zonă, iar cu privire la construcţie, dacă cea revendicată din cele circa patru care au existat, este cea deţinută de SC I. SA, având în vedere inclusiv structura acesteia.
La solicitarea instanţei, intimata SC I. SA a comunicat valoarea înregistrată contabilă a imobilului revendicat, teren şi clădire, care la nivelul anului 2001 era în total de 4.335 lei, iar valoarea celor 41.312 acţiuni deţinute de A.V.A.S. la SC I. SA era de 103.280 lei şi care este şi în prezent, valoarea actuală a imobilului înregistrată fiind stabilită la 1.203.666 lei prin reevaluările efectuate în mod succesiv în anii 2006 şi 2009.
Curtea a dispus din oficiu efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea contabilitate, având ca obiect stabilirea – dacă valoarea celor 41.312 acţiuni deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la SC I. SA este mai mare sau egală cu valoarea imobilului revendicat, în baza întregii documentaţii puse la dispoziţie de unitatea deţinătoare – spre a se verifica aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 21 sau art. 29 din Legea nr. 10/2001.
S-au efectuat adrese la Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Generală de Dezvoltare, Investiţii şi Planificare Urbană, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 1 Bucureşti care a comunicat la dosar (filele 52 – 53 vol. I) că SC I. SA figurează impusă cu imobil, clădire şi teren intravilan de 741,87 mp. în Calea Victoriei nr. 168, iar pentru imobilul situat în Calea Victoriei nr. 166 – 168 – astfel cum a solicitat instanţa – nu figurează nicio persoană fizică sau juridică în prezent, anexând în mod corespunzător documentele corespunzătoare, articole, dispoziţii ale Primăriei Municipiului Bucureşti, declaraţii, procese – verbale, sentinţa civilă nr. 7397 din 05 iunie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0048 din 06 octombrie 1999 a Consiliului Municipiului Bucureşti pentru SC I. SA, în C.V. nr. 166 – 168, sector 1 (teren în suprafaţă de 25.647,88 mp.).
S-a solicitat expertului tehnic B.C. să efectueze un supliment de expertiză topografică la expertiza deja efectuată în cauză, spre a se avea în vedere şi planul topografic din 1998 întocmit de Primăria Municipiului Bucureşti (plan avut în vedere la expertiza în construcţii efectuată de expertul tehnic B.N.) – astfel cum s-a dispus prin decizia de casare.
În suplimentul de expertiză efectuat de expertul tehnic B.C. s-a arătat că există identitate între imobilul deţinut de SC I. SA şi imobilul proprietatea autorului contestatorilor, menţinându-şi practic constatările şi concluziile din raportul de expertiză efectuat anterior în cauză şi cu precizarea că planul la care face referire expertul B.N. a fost eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti în anul 1998, plan pe care şi el l-a anexat la raportul de expertiză depus la data de 06 octombrie 2008.
Curtea a efectuat adrese şi la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti pentru a ne comunica la dosar extrase de Carte funciară pentru imobilele situate în Bucureşti, C.V. nr. 166 – 168, C.V. nr. 168, şi str. I. C. F. nr. 4, sector 1, cu copiile certificate ale înscrisurilor anexate cererilor de intabulare a dreptului de proprietate pentru aceste imobile.
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti a comunicat aceste relaţii, extras de Carte funciară pentru C.V. nr. 168, teren de 741,87 mp. şi construcţie formată din demisol, parter, două etaje şi mansardă în beneficiul SC I. SA, potrivit încheierii nr. 2160/2000 având la bază certificat de atestare nr. 0048/1990 emis de Primăria Municipiului Bucureşti, deciziile nr. 1144 din 03 decembrie 1990 a Primăriei Municipiului Bucureşti şi decizia nr. 665 din 15 aprilie 1982 a Primăriei Municipiului Bucureşti – având pentru aceeaşi adresă, notat litigiul pendinte (filele 120, 147 – 154 vol. I) – cu schiţele, structura construcţiei aferente, etc. – dar şi un „Certificat” emis de Primăria Municipiului Bucureşti – Departamentul Patrimoniu Imobiliar – Direcţia Evidenţă Proprietate – Serviciul Nomenclatură Urbană nr. 34969/10469 din 07 februarie 2000 prin care se arată (file 153 vol. I) că „urmare a cererii adresate de SC I. SA, se certifică faptul că „Imobilul ce face obiectul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0048 din 06 octombrie 1999 de Consiliul Municipiului Bucureşti, poartă numărul 168 pe Calea Victoriei, sectorul 1, Bucureşti” – certificatul servind la „identificarea imobilului”.
Distinct – s-au obţinut şi extrase de Carte funciară pentru imobilul din fostul I. C. F. nr. 4, actual Constantin Daniel nr. 4, având alte persoane intabulate, drepturile de proprietate asupra acestor imobile, fără legătură cu C.V. (având anexate cererile şi documentaţia aferentă acestor intabulări).
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti a comunicat şi extrase de Carte funciară pentru imobilele intabulate de persoane fizice şi persoane juridice, din C. V. nr. 166, sector 1, potrivit documentaţiei din baza de date a Oficiului – bloc, spaţii comerciale etc. – distincte de imobilul în litigiu.
Având în vedere rectificarea operată la cererea SC I. SA la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti din 2000 cu privire la imobilul în litigiu, cu număr iniţial C. V. nr. 166 – 168, cu număr corect C. V. nr. 168, sector 1, Bucureşti, la data de 14 martie 2011 reclamanţii au depus o „cerere precizatoare” (fila 241 vol. I) prin care solicită obligarea intimatei SC I. SA la restituirea în natură a imobilului fost proprietatea autorului T.H., compus din construcţie şi terenul aferent de la actuala adresă din Calea Victoriei nr. 168 (fostă C.V. nr. 166 – 168).
Pentru a obţine cu maximă certitudine în cauză, identificarea imobilului, avându-se în vedere şi relaţiile sosite la dosar privind situaţia juridică, inclusiv extrasele de Carte funciară de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti cu documentaţia amplă anexată, inclusiv pentru imobilele învecinate (plus schiţe, planuri), Curtea a dispus din oficiu, după punerea în discuţia părţilor, efectuarea a două noi expertize tehnice – în construcţii şi în specialitatea topografie cu obiective clare, privind identificarea imobilului în litigiu – construcţie (inclusiv structura sa) şi terenului aferent în raport de titlul de proprietate al autorului şi imobilul deţinut de SC I. SA, şi clarificarea în zonă, faţă de imobilele învecinate – inclusiv I. C. F. nr. 4, actual C. D. nr. 4 şi faţă de alte imobile din C.V. în zonă – dispunându-se şi ca cei doi experţi să conlucreze pentru a răspunde cât mai exact, obiectivelor stabilite de instanţă.
S-au depus toate rapoartele de expertiză tehnică care s-au încuviinţat ca probe, în rejudecarea apelului, la dosar.
1. Astfel, raportul de expertiză tehnică în specialitatea contabilă efectuată de expertul B.V. a determinat cele două valori la data de 14 februarie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), în sensul că valoarea acţiunilor Autorităţilor pentru Valorificarea Activelor Statului – 41312 – era de 1.032.800.000 lei, iar valoarea patrimonială a imobilului în litigiu la aceeaşi dată era de 32.803.000 lei (teren) plus 2.149.000 lei (construcţia – sediul birouri);
– astfel că valoarea acţiunilor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului era mai mare ca valoarea imobilului revendicat (exprimat în lei/rol) 1.032.800 mii lei raportat la 5.432 mii lei (valori utilizând leul greu – vechi) – filele 87 – 92 vol. I.
La solicitarea experţilor tehnici în specialitatea topografie şi construcţii, privind şi istoricul numărului poştal al imobilului, pentru o identificare corectă a acestuia şi definitivarea expertizelor, Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Patrimoniu – Serviciul Cadastru a comunicat aceste relaţii – distinct pentru imobilele din Calea Victoriei nr. 166 – 168, nr. 168 şi I. C. F. nr. 4, sector 1, Bucureşti – filele 299 – 302 vol. II.
2. Raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie efectuat de expertul tehnic judiciar P.R.C. (filele 311 – 317 vol. II) depus la dosar, a constatat şi concluzionat, la obiectivul fixat privind identificarea cu exactitate a imobilului revendicat, că terenul aferent clădirii care a aparţinut autorului reclamanţilor potrivit vechiului Titlu de proprietate este, în dimensiunile actuale de 724,73 mp., aflat în C.V. nr. 166 – 168 în anii 1931 – 1950, în prezent aflat în proprietatea SC I. SA din C.V. nr. 168 potrivit certificatului de atestare, fiind menţionat în toate planurile şi schiţele existente, inclusiv în vechiul titlu de proprietate, figurând aceeaşi construcţie existentă şi azi, care a constituit un element esenţial de identificare, prin formă şi amplasament, pentru întregul imobil revendicat.
Acest teren s-a delimitat exact cu dimensiunile şi vecinătăţile în schiţa anexă – fila 317 vol. II dosar nr. 2199/2/2010, precizându-se că el nu este afectat de elemente de sistematizare sau reţele edilitare publice, altele decât cele care deservesc clădirea.
S-a precizat că SC I. SA, la aceeaşi adresă deţine în plus, o suprafaţă de teren de 17,14 mp., cât şi restul terenului (din certificatul de atestare) până la limita cu B-dul D. şi care a aparţinut fostelor imobile din str. I. C. F. nr. 4 şi 6.
3. Raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii efectuat şi depus la dosar de către expertul tehnic judiciar H. E., a constatat că imobilul revendicat este în str. C. V. nr. 168, sector 1, este deţinut de SC I.SA (birouri) şi corespunde actului de expertiză nr. 01465 din 01 februarie 1930 cu „Fişa bunului imobil din C.V. nr. 168, sector 1” şi cu Corpul C care este una şi aceeaşi clădire de birouri existentă în curtea imobilului din C. V. nr. 168, având acelaşi regim de înălţime – subsol, demisol, parter, două etaje şi mansardă în suprafaţă construită de – 285 mp. conform actului de expertiză din 1930 (274,87 mp. conform fişei bunului), având acelaşi sistem constructiv: pereţi din zidărie de cărămidă masivă, învelitoare din tablă (filele 320 – 349 vol. II).
S-a precizat de către expert că celelalte două clădiri ce apar menţionate în „actul de expertiză din 1930” şi Adresa nr. CD/16511 din 26 iunie 2000 a Primăriei Municipiului Bucureşti – Administraţia Fondului Imobiliar, rezultă că au fost demolate, fiind într-o stare avansată de degradare.
Din analiza tuturor actelor prezentate, s-a concluzionat că imobilul revendicat sus-menţionat este cel care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 19684/1931, transcris sub nr. 8651/1931 a Tribunalului Ilfov, încheiat de autorul reclamanţilor.
Analizând întregul probatoriu administrat în cauză, inclusiv în rejudecare, Curtea constată că apelul – reclamanţilor T.A. şi T.A. este fondat, urmând a fi admis potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, potrivit considerentelor ce urmează:
Curtea a constatat că principiul instituit prin art. 1 alin. 1 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 este cel al restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul său de reglementare, în care se situează şi imobilul în litigiu.
În speţă – în apel, în rejudecare – s-a identificat imobilul în litigiu din C.V. nr. 168, sector 1, Bucureşti, deţinut de către unitatea SC I. SA (cu titlu de sediu, birouri – clădirea, cu terenul aferent) ca fiind corpul de clădire cu terenul aferent ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 19684/1931 transcris sub nr. 8651/1931 a Tribunalului Ilfov, încheiat de autorul reclamanţilor – T.H. – construcţia având aceeaşi structură de zidărie, de compunere şi înălţime cu cea de astăzi – subsol, demisol, parter, două etaje, mansardă – astfel cum se precizează pe larg în expertiza tehnică în construcţii efectuată, în rejudecarea apelului – ca şi în prima expertiză în construcţii efectuată în cauză.
Terenul aferent s-a identificat cu exactitate, chiar având în vedere situarea clădirii revendicate, în suprafaţă de 724,73 mp., în expertiza tehnică în specialitatea topografie, efectuată în apel, în rejudecare, raportat şi la celelalte imobile din zonele învecinate şi de istoricul poştal în timp, al acestora.
Reclamanţii şi-au dovedit legitimarea procesuală activă, cu certificatul de moştenitor depus în cauză, de pe urma autorului lor – fost proprietar – T.H.
Imobilul revendicat, pentru care reclamanţii au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, a fost preluat în mod abuziv la stat, potrivit Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, aşadar face obiectul de reglementare al acestei legi speciale (art. 1 (lit. a)).
Potrivit expertizei tehnice contabile administrate, s-a constatat că valoarea imobilului de 5.432 mii lei este mai mică decât valoarea celor 41.312 acţiuni deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (de stat) în patrimoniul SC I. SA – de 1.032.800 mii lei – raportat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 – 14 februarie 2001, dar şi în prezent.
În cazul imobilelor deţinute de o societate comercială – astfel cum este cazul imobilului în litigiu – devin incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură (alin. 1), şi în cazul în care statul este acţionar minoritar al societăţii deţinătoare (alin. 2), doar dacă valoarea acţiunilor este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
Rezultă – faţă de valorile statuate prin expertiza tehnică contabilă administrată în cauză – că prevederile art. 21 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură sunt pe deplin aplicabile.
Având în vedere aceste considerente, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, Curtea – în rejudecare – a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis contestaţia precizată, a anulat decizia nr. 31/2001 emisă de pârâta SC I. SA, a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilului din C.V. nr. 168, sector 1, Bucureşti, construcţie şi teren aferent, astfel cum a fost identificat prin rapoartele de expertiză topografică şi în specialitatea construcţii, de către cei doi experţi tehnici judiciari H.E. şi P.R. pe care instanţa le va omologa – aflat în deţinerea SC I. SA cu destinaţia sediu – birouri.
A menţinut dispoziţia din sentinţă privind respingerea cererii reconvenţionale formulată de SC I. SA.
2
