reclamanta S.C. „Comat”S.A. a chemat în judecata pe pârâtul N.S. pentru ca,
prin hotarârea ce se va pronunta, sa fie obligat la plata sumei de 150.000 lei
RON, reprezentând prejudiciul cauzat, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca în perioada aprilie – august 2004
pârâtul a îndeplinit functia de director comercial si, fara stirea si aprobarea
directorului general, a realizat o serie de tranzactii comerciale cu mai multe
firme, achizitionând fara sa primeasca bani marfuri la preturi supraevaluate.
Ulterior a vândut marfuri, fara sa primeasca pretul, acelorasi societati
comerciale, încheind procese-verbale de compensare pentru stingerea
datoriilor. S-a ajuns astfel la crearea prejudiciului ce se solicita prin prezenta
actiune. Reclamanta si-a rezervat totodata dreptul de a modifica pretentiile sale
dupa efectuarea unei expertize contabile.
La data de 19.12.2006 reclamanta a solicitat, pe calea ordonantei
presedintiale, instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului apartament
situat în Slatina, str. Constructorului nr. 3, judetul Olt, proprietatea pârâtului.
Prin încheierea pronuntata de Tribunalul Olt la data de 20.12.2006 s-a respins
ca neîntemeiata cererea reclamantei de instituire a sechestrului asigurator
asupra imobilului proprietatea pârâtului.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea actiunii pentru urmatoarele
considerente:
Sectia civila a Tribunalului Olt nu este competenta sa solutioneze litigiul de
fata, acesta fiind de competenta Tribunalului muncii.
Actiunea nu îndeplineste conditiile de regularitate prevazute de art. 112 Cod
procedura civila, cu privire la datele de identificare ale reclamantei si nu este
motivata în drept. Reclamanta nu a depus dovezile certificate despre care face
vorbire în actiune. Raspunderea patrimoniala a salariatului se angajeaza numai
în conditiile existentei vinovatiei, aceasta trebuind a fi dovedita de angajator.
Prejudiciul trebuie sa fie real, cert, actual, direct, material si sa nu fi fost reparat
înca. Tranzactiile încheiate în perioada cât a fost director comercial au fost
corect efectuate, cu stirea si aprobarea directorului general.
La data de 05.02.2007, Tribunalul Olt a dispus efectuarea unei expertize
contabile pentru a stabili cine se face vinovat de producerea prejudiciului si
care este suma reala a prejudiciului, expertul desemnat sa o efectueze fiind
domnul D.Gh.
Prin încheierea nr.3562/03.05.2007 pronuntata în dosarul nr. 2676/1/2007,
Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus stramutarea judecarii cauzei de la
Tribunalul Olt la Tribunalul Arges, asa încât la data de 21.05.2007 cauza a fost
scoasa de pe rolul Tribunalului Olt si înaintata spre solutionare Tribunalului
Arges.
Prin sentinta civila nr. 351/CM/16.02.2009, Tribunalul Arges a respins actiunea,
retinând urmatoarele în fapt si în drept urmatoarele:
Din data de 21.01.2004, pârâtul a devenit salariatul reclamantei, pe perioada
nedeterminata, dupa cum reiese din contractul individual de înregistrat
la I.T.M. Olt în data de 17.02.2004 sub nr. 139361. Functia exercitata de pârât
în baza acestui contract individual de munca a fost aceea de director comercial
(f. 54-56).
Reclamanta a sustinut ca în perioada aprilie – august 2004, în exercitarea
atributiilor de director comercial, pârâtul a încheiat tranzactii pagubitoare pentru
societate.
Pentru acest considerent si pentru faptul ca pârâtul a absentat nemotivat de la
serviciu, la data de 20.12.2004 reclamanta a emis decizia nr. 24 prin care
raporturile de munca dintre parti înceteaza din data de 28.10.2004, potrivit art.
58 coroborat cu art. 61 lit. a) din Codul muncii.
În perioada aprilie – august 2004 pârâtul, în calitate de director comercial, a
avizat achizitionarea de marfuri de la S.C. „Badoi Ionut”S.R.L., S.C. „Electro
Metal”S.R.L., S.C. „Prisma Iulian”S.R.L., S.C. „Milnam”S.R.L., S.C. „Înfratirea
Dacia”S.R.L., S.C. „Baza Petrom Tex”S.R.L., S.C. „Topstar”S.R.L., S.C. „Laur
Viomet”S.R.L., S.C. „Unirea Radulescu”S.N.C., S.C. „Uztel”S.R.L., S.C.
„Marvexcor”S.R.L., S.C. „Comet Nico Impex”S.R.L. si S.C. „Floreasca”S.R.L.
S-a constatat ca în unele dintre aceste facturi se mentioneaza ca plata
marfurilor se face la 60, 90, 120 de zile sau la vânzare, iar, ulterior, pentru
unele dintre acestea s-au încheiat procese-verbale de compensare.
Pentru instituirea raspunderii patrimoniale a salariatului instanta a verificat
îndeplinirea conditiilor prevazute de art. 270 alin.1 din Codul muncii. Potrivit
acestui text, salariatii raspuns patrimonial, în temeiul normelor si principiilor
raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse
angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.
Prima conditie impusa de acest text legal este aceea a existentei unei pagube
materiale adusa angajatorului.
S-a sustinut de catre reclamanta ca aceasta paguba ar proveni din faptul ca în
calitatea sa de director comercial, pârâtul a achizitionat marfuri la preturi mult
mai mari decât cele practicate pe piata, neputând fi vândute ulterior din cauza
pretului mult prea mare, iar produsele existente în stocul societatii au fost
vândute la preturi mici.
Expertul care a efectuat expertiza contabila în prezenta cauza a sustinut în
lucrarea sa ca societatea a achizitionat marfuri cu preturi mult mai mari decât
preturile altor ofertanti. Tribunalul nu a retinut aceasta concluzie considerând
ca pe piata libera pretul se stabileste între cocontractanti în functie de cerere si
oferta, partile fiind de asemenea libere sa stabileasca termenul în care se
efectueaza plata.
S-a mai sustinut de catre expert ca societatea avea ca principal obiect de
activitate achizitionarea si distribuirea de marfuri în conditii profitabile. Instanta
de fond nu a retinut decât faptul ca societatea avea ca principal obiect de
activitate achizitionarea si distribuirea de marfuri, întrucât este de natura
activitatii comerciale a unei societati existenta riscului în derularea contractelor
comerciale.
Mai mult, la data încetarii raporturilor de munca cu pârâtul (28.10.2004) nu s-a
analizat activitatea acestuia în cadrul societatii, iar existenta unui eventual
prejudiciu s-a încercat a fi depistata si determinata abia în mai 2005.
În al doilea rând, trebuie ca paguba produsa de angajat sa fie produsa din vina
acestuia si sa aiba legatura cu munca pe care acesta o presteaza în cadrul
angajatorului.
Tribunalul a apreciat ca nici existenta vinovatiei nu a fost probata cu certitudine
de catre angajator, asa încât s-a dat eficacitate principiului in dubio pro reo.
Nefiind îndeplinite, cumulativ, conditiile prevazute de art. 270 alin. 1 din Codul
muncii, tribunalul a respins actiunea reclamantei.
Împotriva sentintei a declarat recurs în termen legal, reclamanta S.C.
„Comat”S.A., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie astfel:
– Sentinta a fost pronuntata de o instanta alcatuita cu încalcarea dispozitiilor
legale, caz de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 1 Cod procedura civila.
Se argumenteaza motivul de recurs prin aceea ca S.C. „Comat”S.A. este
supusa în privinta organizarii si functionarii reglementarii cuprinse în Legea
nr.31/1990 privind societatile comerciale.
Pârâtul N.S. a îndeplinit functia de director comercial în cadrul acesteia în
perioada 21.01.2004 – 28.10.2004.
Aceasta este o functie de director executiv alaturi de functiile de director
economic, director tehnic, de aceea sunt incidente în speta prevederile art.152
alin.1 si 3 din Legea nr.31/1990 republicata, potrivit carora directorii executivi
sunt raspunzatori fata de societate si de terti ca si administratorii, pentru
neîndeplinirea îndatoririlor lor conform dispozitiilor art. 148 din lege, chiar daca
ar exista o conventie contrara.
Sediul materiei în ceea ce priveste raspunderea juridica a directorilor executivi
se afla în art. 72 si art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicata.
Acestea prevad ca obligatiile si raspunderea administratorilor sunt
reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute
în aceasta lege.
Rezulta, în opinia recurentei, ca litigiul dedus judecatii este comercial si ca în
speta nu sunt aplicabile dispozitiile Codului muncii, care reglementeaza
raspunderea patrimoniala a celorlalti angajati.
Ca urmare, instanta care a solutionat litigiul nu a fost alcatuita conform
prevederilor legale, cauza trebuind sa fie judecata de Sectia Comerciala a
Tribunalului Arges în complet de un judecator, si nu de Sectia Civila – Conflicte
de munca si asigurari sociale a aceluiasi tribunal, în complet specializat de doi
judecatori si doi asistenti judiciari.
– Un alt motiv de recurs este acela potrivit caruia sentinta nu cuprinde motivele
pe care se sprijina, fiind lipsita de temei legal si pronuntata cu încalcarea si
aplicarea gresita a legii conform art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila.
Fara a înlatura motivat concluziile expertizei, instanta de fond a retinut într-o
redactare sumara ca în speta reclamanta nu ar fi dovedit îndeplinirea conditiilor
prevazute de art. 270 Codul muncii, respectiv existenta vinovatiei si a
prejudiciului.
S-a aratat numai ca nu pot fi retinute concluziile expertizei judiciare.
Or, pârâtul nu a lucrat cu diligenta unui bun comerciant, ci fie cu nepermisa
neglijenta, fie cu intentie, producând reclamantei un prejudiciu pentru care nu
are nicio scuza, asa cum rezulta din continutul raportului de expertiza.
Asa cum a exemplificat si expertiza, pârâtul a cumparat de la anumite firme
produse la preturi mult mai mari decât cele ale pietei.
Pentru a eluda obligatia asumata de efectuare a platii pretului „dupa vânzare”,
pârâtul a livrat marfa din stocul unitatii catre aceleasi societati vânzatoare, fara
a primi pretul pentru aceasta, creând astfel aparenta unor datorii reciproce.
A încheiat apoi procese-verbale de compensare stingând datorii ale unitatii
pentru marfuri cumparate la preturi supraevaluate.
Consecinta compensarii vadit nelegale a fost ramânerea pe stoc a tuturor
marfurilor cumparate de la cele 13 firme, înregistrate în contabilitatea S.C.
„Comat”S.A. la preturi supraevaluate de 10 pâna la 20 ori, fara nicio
perspectiva de a le vinde la aceste preturi.
Prejudiciul creat a fost evaluat de expertiza la suma de 541.462,85 lei si nu a
fost contestat.
Fata de primul motiv de recurs apararile intimatului-pârât au fost urmatoarele:
Competenta materiala a instantei de judecata este data de natura contractului
încheiat de parti.
În cazul în care directorul societatii comerciale are calitatea de salariat, acesta
va raspunde potrivit art. 270 din Codul muncii pentru prejudiciul exclusiv în
cadrul raporturilor de munca.
Deoarece între pârât si reclamanta a fost încheiat un contract individual de
munca ne aflam în fata unui conflict de drepturi reglementat de dispozitiile art.
68 lit. a) din Legea nr. 168/1999.
Litigiul dedus judecatii fiind un conflict de drepturi, practic un litigiu de munca,
nu poate fi judecat decât de un complet specializat si într-o componenta
speciala, la nivelul tribunalului, de doi judecatori si doi asistenti judiciari.
Recursul a fost admis, cu consecinta casarii sentintei si trimiterii cauzei spre
competenta solutionare în prima instanta Tribunalului Comercial Arges.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut urmatoarele:
Critica vizând nelegalitatea hotarârii pronuntate de o instanta care nu a fost
alcatuita potrivit dispozitiilor legale, ce se încadreaza în situatiile reglementate
de art. 304 pct. 1 Cod procedura civila este fondata.
În speta, se urmareste angajarea raspunderii directorului comercial al societatii
comerciale pentru prejudiciul cauzat în îndeplinirea atributiilor pe care le
presupune functia.
Este necontestat faptul ca functia de director comercial apartine categoriei
„directori executivi”.
Înca din perioada în care se pretinde ca au fost îndeplinite operatiunile
cauzatoare de prejudicii, Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale,
modificata, prevedea la art. 147 pentru directorii executivi, o raspundere fata
de societate pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, care opereaza în aceleasi
conditii cu raspunderea administratorilor, chiar daca ar exista o conventie
contrara.
Aceste prevederi au fost pastrate neschimbate în formele ulterioare ale legii,
însa în cuprinsul art. 152.
Ceea ce prevede expres Legea nr. 31/1990 în formele recent intrate în vigoare
este faptul ca directorii societatii comerciale pe actiuni, cum este reclamanta,
nu pot încheia cu aceasta contracte de munca.
Din interpretarea sistematica a prevederilor legale mai sus mentionate rezulta
ca directorii executivi ai societatilor comerciale raspund fata de acestea ca si
administratorii societatii pentru neîndeplinirea atributiilor potrivit dispozitiilor
referitoare la mandat si celor speciale din lege, chiar si atunci când sunt
salariati ai acesteia.
Fiind asimilati cu administratorii chiar si în situatia în care sunt salariati ai
societatii, directorii executivi poarta fata de societate o raspundere întemeiata
pe mandatul comercial, nu o raspundere patrimoniala în întelesul Codului
muncii – cu privire la daunele produse societatii comerciale din vina si în
legatura cu munca lor.
Data fiind cauza pretentiilor formulate prin cererea de chemare în judecata,
natura litigiului este comerciala, competenta de solutionare a acesteia fiind cea
reglementata de art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedura civila, fata de valoarea
obiectului.
Cum însa prin norme de organizare judecatoreasca – art. 37 alin. (3) din Legea
nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata – s-a prevazut preluarea
de catre tribunalele specializate a cauzelor de competenta tribunalului în
domeniile în care se înfiinteaza, curtea constata ca prin încalcarea normelor
mentionate privitoare la compunerea instantei, litigiul a fost solutionat de Sectia
Civila a Tribunalului Arges, si nu de tribunalul specializat – Tribunalul
Comercial Arges.
Comercial Arges.
Norma de organizare judecatoreasca fiind de imediata aplicare, în baza
art. 304 pct. 1 Cod procedura civila coroborat cu art. 312 Cod procedura civila
recursul a fost admis, cu consecinta casarii sentintei si trimiterii cauzei spre
competenta solutionare, sub aspectul analizat, în prima instanta Tribunalului
Fata de cele retinute, celelalte critici de nelegalitate si netemeinicie nu au mai
fost analizate.
14. Vatamarea grava a integritatii corporale unei persoane în cadrul exercitarii
atributiilor de serviciu.
Art.171-178 din Codul muncii
Art.281 din Codul muncii
Art.1000 alin.3 Cod civil
Asa cum au statuat doctrina si practica în materie, vatamarea grava a
integritatii corporale a unei persoane se poate concretiza nu numai într-un
prejudiciu material determinat si imediat evaluabil, ci si în într-un alt prejudiciu
aflat la limita dintre cel moral si material, care este consecinta caracterului
ireversibil al vatamarii si care lipseste persoana în cauza de posibilitatea
deplina de a participa la viata sociala si de a se bucura efectiv de beneficiile
acestei participari si care a fost denumit de unii autori „prejudiciu de agrement”.
Aceasta despagubire trebuie raportata la prejudiciul moral suferit, la gravitate,
importanta si consecintele acesteia pentru persoana vatamata. Aprecierea
prejudiciului moral se realizeaza sub aspectul efectelor negative suferite de
persoana vatamata pe plan fizic si psihic si nu se rezuma la determinarea
„pretului” suferintei fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamna
aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si a
implicatiei acestuia pe toate planurile vietii sociale ale persoanei vatamate.
Trebuie sa se aprecieze ce a pierdut persoana vatamata pe plan fizic, psihic,
social, profesional si familial din ceea ce ar însemna o viata normala, linistita si
fericita pentru aceasta în momentul respectiv, dar si în viitor în societatea
respectiva.
(Decizia civila nr.1426/R-CM din 16 octombrie 2009)
