Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.) Contestaţie la executare


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ODORHEIU SECUIESC JUDEŢUL HARGHITA

Dosar nr. _________

SENTINŢA PENALĂ NR. 57/2011

Şedinţa publică din 4 martie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE _________

Grefier _________

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc reprezentat prin procuror I.G.

S-a luat spre examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul-condamnat Gy.A.Cs.- deţinut în Penitenciarul …………..-

prin care solicită revizuirea sentinţei penale nr. 154 din 6 august 2010 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. ________.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă revizuentul-condamnat asistat de av. D.Zs. –conform delegaţiei de

substituire aflat sub fila 24 din dosar, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av. D.O. –conform delegaţiei pentru asistenţă juridică

obligatorie depusă la dosar fila 8.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a ataşat dosarul de fond nr. ________ .

Se constată că în baza art. 399 Cod procedură penală s-au depus la dosar concluziile procurorului f. 2.

Instanţa pune în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, verificând condiţiile de admisibilitate a cererii.

Apărătorul revizuientului arată că motivele invocate în cererea de revizuire întrunesc motivele pentru apel, însă de fapt,

se solicită revizuirea sentinţei penale conform art. 394 lit. b Cod procedură penală, întrucât un martor a săvârşit o mărturie mincinoasă,

respectiv concubina lui Gy.A.Cs.,numita N.M., a cărei declaraţie se află la fila 90 din dosarul de urmărire penală. Arată că această declaraţie a fost

luată fără ca aceasta să vorbească limba română ,totodată arată că aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, nici un martor nu l-a văzut pe

inculpatul Gy.Cs., A. astfel revizuientul se consideră nevinovat şi solicită rejudecarea cauzei.

La întrebarea instanţei, dacă există o hotărâre definitivă sau o ordonanţă a procurorului privind săvârşirea infracţiunii de mărturie

mincinoasă, apărătoarea revizuientului arată că nu există o astfel de hotărâre sau ordonanţă şi nici un denunţ în curs de cercetare în acest sens.

Revizuientul, personal, solicită audierea martorilor N.M. precum şi pe şoferul F.Cs..

Instanţa pune în vederea revizuientului că nu se admit cereri în probaţiune pe fond.

Reprezentantul Parchetului consideră că situaţia prevăzută de art. 394 lit.b Cod procedură penală nu este incidentă în cauză,

pentru a fi incidentă ar fi necesară ca ea să fie probată printr- o hotărâre judecătorească sau o ordonanţă a procurorului pentru dovedirea că s-a

săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă. Arată că nu există o astfel de hotărâre şi nu se află nici în curs de soluţionare.

Nefiind alte cereri de propus, preşedintele completului acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii apreciind că situaţia prevăzută de art. 394 lit. b Cod procedură penală

nu este incidentă în cauză, pentru a fi incidentă este necesară ca aceasta să fie probată printr-o hotărâre judecătorească sau o ordonanţă a

procurorului. Arată că nu există o astfel de hotărâre sau ordonanţă şi nici în curs de cercetare vreun denunţ, pe cale de consecinţă solicită

respingerea cererii formulate susţinând ordonanţa aşa cum a fost întocmită.

Apărătoarea revizuientului solicită admiterea cererii pentru motivele arătate în faţa instanţei.

Revizuientul, solicită admiterea cererii de revizuire,arătând că s consideră nevinovat.

I N S T A N Ţ A

Sub nr. _________ din 28 octombrie 2010 s-a înregistrat la această instanţă cererea de revizuire formulată de condamnatul-

revizuient Gy.A.Cs. privind revizuirea sentinţei penale nr. 154 din 6 august 2010 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. ________.

În motivarea cererii, revizuientul arată că el nu a participat la nici un proces şi nu a luat cunoştinţă că a avut loc un proces penal pe rol

în care el figurează în calitate de inculpat, luând cunoştinţă de acest dosar în momentul în care a semnat mandatul de arestare pentru executarea pedepsei.

În faţa instanţei, revizuientul a învederat instanţei că în esenţă a formulat cerere de revizuire deoarece un martor a săvârşit infracţiunea

de mărturie mincinoasă,astfel solicită revizuirea sentinţei penale conform art. 394 lit. b Cod procedură penală. În motivare a arătat că se referă la

martora N.M.,a cărei declaraţie se află la fila 90 din dosarul de urmărire penală, întrucât aceasta a dat declaraţia fără să cunoască limba română.

În conformitate cu disp.art.399 Cod procedură penală, procurorul a depus la dosarul cauzei, concluziile formulate prin Ordonanţa din 27 octombrie 2010.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulate, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 154 din 6 august 2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pronunţată în dosarul nr. ________, inculpatul Gy.A.

a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g şi i Cod penal,

cu art. 37 lit. b Cod penal, art. 74 lit. b,c , 76 lit.c Cod penal, iar inculpatul Gy.Cs. –A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat

prev.de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal la 3 ani închisoare.

S-au făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a,b Cod penal pe durata executării pedepselor.

În baza art. 346 Cod proc.penal , inculpaţii au fost obligaţi să plătească, în solidar, în favoarea părţii civile AF M. …………, suma de 6500 lei,

despăgubiri materiale, iar în baza art. 191 Cod procedură penală, inculpatul Gy.A. a fost obligat să plătească 1150 lei cheltuieli judiciare statului,

din care 800 lei reprezentând onorariu apărător din Oficiu iar inculpatul Gy.A.Cs., să plătească 650 lei, cheltuieli judiciare statului,,

din care 300 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

În fapt s-a reţinut în sarcina inculpaţilor Gy.A. şi Gy.A.Cs. că în noaptea de 26/27 august 2009 au pătruns în curtea magazinului „…..” din

……………. str. ……….. nr. ……… judeţul ………., de unde au sustras 4 motociclete, cauzând un prejudiciu în valoare de 24.000 lei părţii vătămate M.S..

În cursul urmăririi penale inculpatul Gy.A. recunoscut fapta, care între timp a fost arestat preventiv într- o altă cauză pentru săvârşirea infracţiunii

de tâlhărie,fiind deţinut în Penitenciarul ……………

În cursul urmăriri penale inculpatul Gy.A.Cs. a fost audiat şi în calitate de făptuitor şi în calitate de învinuit,având o atitudine nesinceră,

încercând să inducă în eroare organele de poliţie, nerecunoscând comiterea faptei iar în continuare s-a sustras de la urmărirea penală, neputându-se

prezenta materialul de urmărire penală.

La data de 27 august 2009 numitul M.S., care este administratorul AF M. din………….. , a depus o plângere la poliţie reclamând

faptul că deţine un magazin de prezentare pe str. ……….. nr. …. din …………… care are ca obiect de activitate comercializarea de motociclete şi

piese de schimb. În noaptea de 26/27 august 2009 persoane necunoscute au intrat în curtea magazinului de unde au sustras 4 motociclete,

din care două erau proprietate personală, iar alte două în regim de consignaţie, cauzându-se un prejudiciu de 6.000 euro. Două motociclete erau

marca ……….., o motocicletă marca ……………. iar alta ………….

În cursul cercetărilor inculpatul Gy.A. a dat o declaraţie în faţa lucrătorilor de poliţie prin care arată că în noaptea de 26/27 august 2009 el

împreună cu inculpatul Gy.A.Cs. s-au deplasat în municipiul …………. unde au sustras cele patru motociclete, pe care apoi le-au dus la o casă

părăsită în judeţul ………. Inculpatul Gy.A. a susţinut că el nu posedă permis de conducere şi nu are deprinderea de a conduce autovehicule,

motiv pentru care l-a contactat şi s-a înţeles cu inculpatul Gy.Cs. – A, care în vara anului 2009 lucra ca taximetrist în ………….. o anumită perioadă de

timp, să meargă în ………. pentru a sustrage motociclete . Inculpatul Gy.A. a susţinut că în ziua de 26 august 2009 au închiriat de la o firmă

din ………….. o autodubă marca ………….. care a fost condusă de inculpatul Gy.A.Cs. până în …………, de acolo până în municipiul ………….., fiind

predată a doua zi, pe 27 august 2009 firmei de închiriat, respectiv SC C. SRL , unde a şi fost găsit contractul de închiriere încheiat între inculpatul

Gy.A.Cs. pe de o parte şi firma de închiriere pe de altă parte, pe o perioadă de 24 h, începând cu 26 august 2009 ora 20,00 până la data de

27 august 2009, ora 20,00, solicitându-se de la inculpatul Gy.A.Cs., cât şi de la Gy.A. copii de pe cărţile de identitate şi permisul de conducere al

lui Gy.Cs. – A..

Aşa cum a arătat inculpatul Gy.A., motocicletele au fost duse într-o căsuţă părăsită în comuna Agăş, judeţul …. , în dimineaţa zilei de

27 august 2009, efectuându-se cercetări la faţa locului. Cu această ocazie la faţa locului s-a mai găsit un suport pentru motocicletă, respectiv un

triunghi filetat, care a fost recunoscut de partea vătămată ca un accesoriu la una dintre motocicletele sustrase.

La întoarcerea celor doi inculpaţi cu autoduba spre ………….., Gy.A.Cs. a fost oprit pentru control de circulaţie pe raza localităţii ………. în dimineaţa

zilei de 27 august 2009, fiind sancţionat contravenţional deoarece inculpatul nu poseda permisul de conducere asupra sa.

Cei doi inculpaţi înainte de a intra în ………….. au observat că în urma transportului celor patru motociclete au deteriorat elementele din tablă

din interiorul caroseriei autodubei, motiv pentru care împreună s-au deplasat la un tinichigiu, respectiv martorul Sz.Z. pentru a remedia avariile,

acesta din urmă confirmând că cei doi se aflau împreună ,încercând să repare cât de cât avariile caroseriei.

Ulterior, inculpatul Gy.A. a încercat să vândă motocicletele. Astfel, două motociclete a lăsat la martorul Sz.I., respectiv marca ……….şi …………..care

ulterior au fost ridicate de la martor. O motocicletă marca …….. a fost lăsată la martorul Kiss Alexiu, acesta necunoscând despre provenienţa bunului.

O altă motocicletă fusese lăsată la martorul T.L.,care a încercat motocicleta, după care a fost depus în casa părăsită din judeţul ………

În cursul urmăririi penale au fost recuperate trei motociclete, respectiv marca ……. ….., motocicleta marca ………. şi motocicleta marca …………….,

M.S. constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 4.500 lei care reprezintă contravaloarea motocicletei marca …………….

În cursul urmăririi penale inculpatul Gy.Cs.- A. a fost audiat şi în calitate de făptuitor şi în calitate de învinuit, având o atitudine nesinceră,

încercând să inducă în eroare organele de poliţie, nerecunoscând comiterea faptei, susţinând că de fapt închiriase autoduba numai pentru a

transporta la data de 27 august 2009 dimineaţa pe inculpatul Gy.A. împreună cu o prietenă de la lui în localitatea M., judeţul ………., însă nu a

participat la săvârşirea vreunei infracţiuni. Apărarea acestuia nu poate fi luată în considerare, deoarece pe de o parte, acesta era taximetrist

în ………….. şi transportul a două persoane putea să-l facă şi cu autoturismul pe care lucra, fără să fie nevoie pentru închirierea unei autodube,

pe de altă parte ,cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală pentru inculpatul Gy.A., acesta infirmă cele declarate de Gy.A.Cs., el

arătând că nu are nici o prietenă în localitatea M., şi nici nu au transportat în dimineaţa zilei de 27 august 2009 vreo persoană cu autoduba în

aceea localitate. Mai departe Gy.A. arată pe larg ce au făcut în municipiul ……….. până când au sustras motocicletele, aceştia servind pizza

lângă discoteca „………..” din ……………..

În faţa instanţei inculpatul Gy.A. a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul Gy.Cs.- A. nu s-a prezentat la instanţă, constatând că se sustrage de la judecată.

În baza probatoriului administrat în cursul întregului proces penal, instanţa a stabilit că faptele inculpatului Gy.A. întrunesc elementele

constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 al. 1, 209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Prin urmare, a pronunţat condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

Prin urmare, a pronunţat condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere disp. art. 72 şi 52 Cod penal, şi a constatat că inculpatul se află în stare

de recidivă postexecutorie , în forma prev. de art. 37 lit. b Cod penal, dar ţinând seama de recunoaşterea sinceră a faptelor, a reţinut în

favoarea lui şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. b,c Cod penal, cu consecinţele prev. de art. 76 Cod penal. Astfel instanţa a condamnat

pe inculpatul Gy.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-au aplicat şi prev.art. 71 şi 64 lit. a,b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.

Instanţa a stabilit că fapta inculpatului Gy.A.Cs. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev.de art. 208 alin. 1,

209 alin.1 lit. a,g,i Cod penal .

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere disp. art. 72 şi 52 Cod penal, dar a ţinut seama şi de faptul că inculpatul

s-a sustras de la judecată şi nu s-a prezentat în faţa instanţei nici prejudiciul cauzat nu a fost recuperat. În consecinţă a aplicat pedeapsa

de 3 ani închisoare .

S-au aplicat şi prev. art. 71 şi 64 lit. a,b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.

În cursul cercetărilor penale şi prezent în faţa instanţei, s-a constituit parte civilă faţă de inculpaţii Gy.A. şi Gy.A.Cs., AF M. din ……….

reprezentată de M.S. /f.10,30/ cu suma de 6.500 lei despăgubiri civile, pretenţii care se justifică, motiv pentru care instanţa a admis şi având

în vedere disp. art. 15 al.2 Cod procedură penală şi disp. art. 346 Cod procedură penală, a dispus obligarea inculpaţilor la plata în solidar a

acestor despăgubiri civile.

Împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc inculpatul Gy.A.Cs. nu a declarat apel, astfel sentinţa a

rămas definitivă prin neapelare.

Prin cererea de revizuire formulată, condamnatul arată că el nu a participat la nici un proces şi nu a luat cunoştinţă că a avut loc

un proces penal pe rol în care el figurează în calitate de inculpat, luând cunoştinţă de acest dosar în momentul în care a semnat mandatul

de arestare pentru executarea pedepsei iar în faţa instanţei a invocat cazurile de revizuire prev. de art. 394 lit. b Cod procedură penală, arătând

că un martor a săvârşit o mărturie mincinoasă, respectiv concubina lui Gy.A.Cs. ,numita N.M. pe motiv că aceasta nu vorbeşte limba română,

totodată arată că aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, nici un martor nu l-a văzut pe inculpatul Gy.A.Cs., astfel se consideră nevinovat

şi solicită rejudecarea cauzei.

Având în vedere caracterul de cale extraordinară de atac a instituţiei revizuirii, cazurile de revizuire sunt limitativ prevăzute,

fiind necesar să fie îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 394 alin.2 din Codul de procedură penală şi anume ca pe baza faptelor sau împrejurărilor

noi să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

În această situaţie, instanţa apreciază că săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu a fost dovedită de către revizuient, deoarece

art. 395 al. 1 Cod procedură penală prevede că dovada se poate face prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin

acestea s-a dispus asupra fondului..

În consecinţă, în absenţa dovezii existenţei faptelor sau împrejurărilor noi de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătoreşti de

condamnare, respectiv faţă de caracterul juridic al revizuirii –cale extraordinară de atac ce poate fi promovată numai pentru cazurile expres şi

limitativ prevăzute de lege, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate

de instanţele care au soluţionat cauza, instanţa constată că cererea de revizuire formulată de revizuient nu se încadrează în cazurile prevăzute

de art. 394 şi urm. Cod procedură penală, astfel încât, în baza art. 403 alin.3 Cod procedură penală, va respinge cererea de revizuire formulată.

Cu aplicarea art.192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Â Ş T E :

Respinge cererea formulată de revizuientul Gy.Cs.- A.- fiul lui Z. şi I., născut la …………. în mun. ………… ,judeţul ……….., deţinut în .

Penitenciarul ………….., cetăţenia română, domiciliat în comuna ………… str. ………… nr. ………… judeţul ………….., fără forme legale în

mun. ………….. str. …………. nr. ……… jud. ………….. ,CNP: ………………………., deţinut în Penitenciarul ………….., pentru revizuirea sentinţei

penale nr. 154 /06.08.2010, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, definitivă prin decizia penală nr. 3/25.01.2011 a Tribunalului Harghita.

Obligă revizuientul să plătească 400 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei ,onorariu apărător din oficiu , se va avansa din

fondul Ministerului Justiţiei.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 04 martie 2011.

Preşedinte,Grefier,

__________________