Proces verbal de adjudecare. Nulitate cerere de interventie principala si accesorie. Nulitatea actului prin care a fost desemnat lichidatorul societatii de catre administrator. Faliment


– art. 948 Cod civil

– art.252, art. 262 Legea nr.31/2006

– art. 30 alin. 2 si art. 31 alin. 3 legea nr. 359/2004

Potrivit art. 31 alin.3 Legea 359/2004, în termen de 6 luni de la data pronuntarii încheierii de dizolvare, dispusa în temeiul art. 30 alin. 2 din lege, reprezentantul legal al persoanei juridice are obligatia numirii si înregistrarii în registrul comertului a lichidatorului; în conformitate cu art. 31 alin. 4 din lege, numirea lichidatorului, la cererea oricarei persoane interesate este subsidiara si incidenta numai în situatia în care, lichidatorul nu a fost desemnat de administrator.

(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala; Decizia comerciala nr. 455 din 16 noiembrie 2009)

Prin cererea, inregistrata sub nr.24172/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamanta SC BC SRL, prin lichidator a chemat in judecata parata UF solictand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate nulitatea absoluta a procesului verbal de licitatie incheiat la data de 17.01.2006 si a actului de adjudecare emis la data de 10.03.2006 de catre Biroul lichidatorului judiciar DI, in temeiul carora parata a dobandit proprietatea terenului in suprafata de 472,90 mp. situat in str. Sfanta Vineri nr. 56 sector 3 Bucuresti.

In motivarea cererii s-a aratat ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietae asupra terenului, prin contractul de vanzare cumparare nr. 4592/23.09.2998, desi, prin contractul autentificat nr. 84/12.01.1998 asupra imobilului fusese instituita ipoteca in favoarea SC HB LTD, pentru suma de 148 963,5 lei, echivalentul sumei de 165.515 USD, cu interdictie de instrainare, consimtita fata de creditorul ipotecar, contractul de vanzare cumparare si ipoteca fiind transcrise in Registrul de Transcriptiuni si inscriptiuni nr.24241 la data de 28.10.1998.

S-a mai aratat, ca in temeiul incheierii nr. 33340/18.07.2005, pronuntata de judecatorul delegat la Registrul Comertului, s-a constatat dizolvarea de drept a SC BC SRL, conform art. 30 alin.2 si alin.3 din Legea 359/2004, retinandu-se ca certificatul de inmatriculare al societatii nu a fost preschimbat in temeenul prevazut de lege; la data de 17.01.2006, lichidatorul judiciar al societatii a instrainat unuicul bun aflat in patrimoniul societatii prin licitatie publica, adjuecatar fiind parata, in procesul verbal de licitatie nefiind mentionata ipoteca instituita adsupra imobilului.

S-a mai aratat ca la cererea HB LTD, prin incheierea nr.14989/27.03.2006, judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului a numit lichidator judiciar in persoana SC AC

Ca motive nulitate s-a invocat lipsa consimtamantului SC BC SRL la transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, consimtamantul nefiind exprimat prin vointa organelor de conducere lege desemnate.

S-a aratat ca lichidatorul judiciar Din Ilie nu a fost imputernicit cu respectarea dispozitiilor imperative ale art. 262 din , in sensul ca nu a existat o hotararea a tuturor asociatilor privind desemnarea si nu au fost indeplinite formalitatile de mentionare a numirii lichidatorului si a depunerii semnaturii la Registrul Comertului, conditii necesare exercitarii atributiilor de lichidator.

In drept s-au invocat dispozitiile art. 948 cod civil, art. 252, art. 262 din si art. 35 din Decretul 31/1954.

La termenul din 18.09.2008, HB LTD a formulat cerere de interventie principala si accesorie solicitand constatarea nulitatii absolute a inscrisului intitulat “Imputernicire” prin care Din Ilie a fost desemnat lichidatror de catre administratorii reclamantei; constatarea nulitatii absolute a contractului de prestari servicii pentru administrarea/lichidarea societatii, incheiat se SC BC SRL, prin administrator MR si DI; sa se constate nulitatea absoluta a procesului verbal de licitatie , incheiata la data de 17.01.2006 si actului de adjudecare emis la data de 10.03.2006.

In motivarea cererii s-a sustinut ca interveniente, in calitate de actionar majoritar, detinind 80% din capitalul social al societati reclamante a solicitat ulterior pronutarii incheierii 33340/18.07.2005, de catre judecatorul delegat la ORCTB, prin care s-a constatat dizolvarea de drept a societatii, numirea unui lichidator judiciar, cererea fiind solutionata prin incheierea nr. 14989/27.03.2006, prin care judecatorul delegat a desemnat in calitate de lichidator judiciar SC AC

S-a sustinut ca, in temeiul unei imputerniciri date cu nerespectarea dispozitiilor legale imperative, de catre administratorul societatii, lichidatorul judiciar Din Ilie a fost desemnat pentru a efectua operatiunile delichidare a societatii in conditiile legii 31/1990.

S-a invocat lipsa consimtamantului asociatilor in desemnarea lichidatorului judiciar, conform art. 262 din Legea 31/1990; s-a sustinut, de asemenea ca desi dreptul de proprietate al SC BC SRL era grevat de ipoteca, constituita in temeiul contractului de imprumut 84/12.01.1998, cu interdictie de instrainare consimtita fata de creditor, sarcina inscrisa in Registrul de Transcriptiuni si Inscriptiuni nr. 24241/28.10.2998, ipoteca neradiata pana la data adjudecarii bunuluila licitatie, in procesul verbal de licitatie nu s-a precizat cu privire la sarcinile ce grevau imobilul.

S-a sutinut reaua credinta a adjudecatarului, caruia îi sunt opozabile mentiunile supuse formalitatilor de publicitate, atat inscrierea ipotecii cat si lipsa mentiunii cu privire la numirea lichidatorului judiciar, in registrul comertului, situatie in care a cunoscut ca a contractat cu o persoana fara valabila din partea societatii.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 49 c.pr. civ. si art. 52 c.pr.civ., art. 252, art. 262 din legea 31/1990.

Prin intampinarea formulata la termenul din 23.10.2008, parata UF a invocat exceptia necompetentei functionale a sectiei comerciale a tribunalului, in raport cu diapozitiile art. 2 c.pr.civ. raportate la art. 516 c.pr.civ. competenta revenind sectiei civile a tribunalului; exceptia lipsei capacitatii de folosinta a persoanei juridice, fata de dispozitiile art. 233 raportat la art. 260 din legea 31/1990 si la art. 40 din Decretul 31/1954, sustinand ca persoana juridica isi pastreaza peronalitatea juridica pana la termeinarea lichidarii, incetand a mai fiinta; exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei; exceptia prescrierii dreeptului material la actiune, raportat la art. 9 din Decretul 167/1958, din motivarea cereriii de chemare in judecata rezultand ca se invoca motive de nulitate relativa si nu de nulitate absoluta.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii , avand in vedere dispozitiile art. 54 alin. 2 din Legea 31/1990 potrivit carora societatea nu poate invoca fata de terti, numirile in functii ale persoanelor imputernicite a o reprezenta, daca ele nu au fost publicate in conformitate cu legea, lichidatorilor revenindu-le aceleasi raspunderi ca si administratorilor, conform art. 253 alin. 2 din legea 31/1990.

Cu privire la neindeplinire formalitatilor de publicitate s-a aratat ca , in masura in care s-ar aprecia ca dispozitiile sunt imperative cu consecinta nulitatii actului, in situatia neindeplinirii lor, in cauza opereaza principiul ” error communis facit jus” , inlaturand nulitatea unui act juridic incheiat intr-o situatie de eroare comuna, invincibila.

Prin incheierea de la 27.11.2008, Tribunalul a respins exeptia de necompetenta functionala; a respins cererea de interventie principala si accesorie, a respins exceptia lipsei capacitatii de folosinta; a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active; a dispus unirea cu fondul a exeptiei prescrierii dreptului material la actiune.

In ceea ce priveste cererea de interventia s-a retinut raportat la art.49 c.pr.civ. si art.52 c.pr.civ. ca intervenienta, in calitate de asociat majoritar al reclamantei, nu justifica un interes personal, altul decat cel al societatii reclamante si a apreciat ca aceste este realizat prin formularea cererii introductive.

Prin sentinta comerciala nr.1210/22.01.2009, pronuntata in dosar 24172/3/2008, Tribunalul Bucuresti a respins exceptia prescrierii dreptului material la actiunea ca neintemeiata; a respins actiunea ca neintemeiata.

Pentru a hotari astfel, instanta a apreciat cu privire la exceptia prescrierii dreptului material la actiune, ca actiunea in constataea nulitatatii absolute este imprescriptibila, iar reclamanta invoca lipsa totala a consimtamantului, iar pentru motivele ce atrag nulitatea relativa termenul general de prescriptei este de trei ani, nu de 18 luni cum in mod gresit s-a sustinut, raportat la art.9 alin. 2 din Decretul 167/1954, prin care este reglementat momentul de la care incepe sa curga prescriptia.

Pe fondul cauzei, s-a retinut ca dizolvarea de drept a societatii a intervenit in temeiul dispozitiilor speciale prevazute de art. 31 si 31 alin. 2 din Legea 359/2004, fiind constatata prin incheierea 33340/18.07.2005, pronuntata de judecatorul delegat la ORCTB, situatie incare desemnareea lichidatorului se dispune de catre reprezentantul societatiiin conformitate cu prevederile Legii 31/1990.

In cauza a rezultat ca lichidatorul societati a fost numit de catre administratorul societatii, fiind incheiat contract de prestari servicii pentru administrarea/lichidarea societatii, cu respectarea art. 255 din lege acesta organizand vanzarea la licitatie a imobilului aflat in patimoniul societatii.

S-a retinut si faptul confirmarii mandatului acordat lichidatorului, prin procesul verbal incheiat la 18.01.2006 asociatii validand operatiunile de lichidare intreprinse de lichidatorul Din Ilie.

Cu privire la neindeplinirea formalitatilor de publicitate s-a retinut ca reclamanta isi invoca propria culpa , obligatia revenind potrivit art. 31 alin.3 din Legea 359 /2004 administratorului societatii; sutinerile asociatilor societatii, referitoare la pretul la care imobilul afost adjudecat, s-a apreciat ca nu constituie motiv de nulitate.

De asmenea, faptul nementionarii in procesul verbal de licitatie a ipotecii constituite in favoarea HB, s-a apreciat ca nu reprezinta un motiv de nulitate, acesta fiind opozabila adjudecatarului, in calitate de creditor privilegiat avand drepul de a se indestula cu prioritate, urmarind bunul in mana noului proprietar.

S-a retinut de asemenea, ca in conditiile legii nu exista o interditie a valorificari bunului apartinand societatii, aflata in lichidare, prin licitatie publica.

Impotriva acestei sentinte au formulat apel reclamanta SC BCSRL si intervenienta HB LTD.

In apelul sau, reclamanta SC BC SRL a invocat motive de neteminicie si nelegalitate, sustinand inclcarea principiului rolului activ si interpretarea gresita a principiului ” error communis facit jus” precum si interpretarea gresita a materialuluiprobatoriu administrat.

In primul motiv de apel, s-a sustinut inclacarea rolului activ al instantei, inclacarea principiului contradictorialitati si al dreptului la aparare, invederandu-se ca instanta de fond era tinuta sa solicita depunerea la dosarul cauzei a tuturor documentelor ce privesc SC BC SRL, indeosebi actul constitutiv al societatii, in care se regasesc prevederile ce exprima vointa asociatilor, prevederi cu putere de lege in temeiul art. 969 cod civil.

Referitor la aplicarea gresita a principiului ” error communis facit jus” s-a sustinut ca aplicarea principiului presupune intrunirea cumulativa a doua conditii si anume, ca eroarea sa fie unanima si, prin urmare, invincibila si de asemenea, subdobanditorul sa fie de buna credinta, culpa sau indoiala imputabila se fie excluse.

S-a sustinut ca in cauza nu au fost intrunite nici una dintre conditii, eroarea cu privire la mandatul lichidatorului judiciar nu este invincibila, intrucat parata avea posibilitatea sa se informeze, datele cu privire la imputernicitii societatii fiind publice; de asemenea, s-a aratat ca intre continutul anuntului publicitar si realitate, cu privire la numele societatii si bunul scos la licitatie, suprafata si localizare, exista neconcordante care de asemenea puteau fi verificate cu o minima diligenta.

In cel de al doilea motiv s-a invocat gresita interpretare a materialului probaoriu.

In esenta, s-a aratat ca, din probatoriul administrat rezulta cu evidenta faptul ca, in urma dizolvarii prin efectul legii a societatii, dizolvare constatata prin incheierea nr. 33340/18.07.2005, pronuntata de judecatorul delegat la ORCTB, numirea lichidatorului judiciar, in conformitate cu legea si actul constitutiv al societati s-a realizat la cererea asociatului majoritar, prin incheierea nr. 14989/27.03.2006 pronuntata de judecatorul delegat la ORCTB, in persoana SC AC SRL, numirea lichidatorului Din Ilie, de catre administratorul societatii, in temeiul Legii 31/1990, fiind nelegala, pentru lipsa acordului tuturor asociatilor si pentru neindeplinirea formalitatilor de publicitate a numirii la registrul comertului.

S-a invocat, de asemenea, ca motiv de nulitate a tranzactiei si faptul ca bunul scos la licitatie era grevat de sarcini, iar SC BCSRL, societate in lichidare, prin contractul de imprumut 84/1998 s-a obligat fata de creditorul HB LTD, asociatul sau majoritar, sa nu instraineze bunul pana la achitarea integrala a creditului.

Prin apelul formulat, intervenienta HB LTD a criticat pentru nelegalitate si netemeinicie atat sentinta comerciala nr.1210/22.01.2009 cat si incheierea pronuntata la data de 27.11.2008 prin care a fost respinsa cererea de interventie principala.

In motivarea apelului s-a sustinut aplicarea gresita a prevederilor legale de catre prima instanta, sustinandu-se ca in cauza erau intrunite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 49 di urm. c.pr.civ.

Interveniente jusitifica un interes legitim, nascut si actual, in conditiile formularii cererii de interventie folosul practic urmarit privind atat dreptul personal cat si cel al partii in favoarea careia s-a intervenit.

In calitate de asociat majoritar, detinand 80% din capitalul social, intervenienta jusitifica un interes material constand in vlorificarea activelor societatii la valoarea lor reala, si de asemenea, moral, concretizat in interesul constatarii nulitatii absolute a unui act, incheiat cu nerespectare dispoziitiilor imperative ale legii.

Au fost reluate apararile formualte in cererea de interventia principala si accesorie.

Prin intampinarea formulata la 09.04.2009, intimata a solictat respingerea apelurilor ca neintemeiate.

Cu privire la incalcarea rolului activ al instantei, s-a aratat ca acesta este limitat la cele ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii, din oficiu nefiind posibila initierea de cereri pe seama partilor; cu privire la incalcarea principiului contradictorialitatii s-a invederat ca instanta, in considerarea acestui principiu a asigurat, insedinta publica dezbaterea ampla a cauzei, a asigurat administrarea probatoriilor solicitate de parti cu reapectarea prevederilor legale, partile beneficiind de un proces echitabil.

S-a mai aratat ca in ceea ce priveste actul despre care s-a sustinut ca nu a fost solicitat de instanta, esential in solutionarea pricinii, actul constitutiv al SC BC SRL, acesta se afla depus la filele 13 – 20 si 141 – 142 dosar fond.

S-a mai aratat ca instanta de fonsd a aplicat corect dispozitiile legii speciale, cu privire la desemnarea lichidatorului judiciar, societatea nefiind dizolvata prin acordul asociatilor ci de drept in conformitate cu prevederile Legii 359/2004.

Au fost reluate sustinerile privind eroarea comuna si invincibila in care s-a aflat parata cu privire la calitatea de mandatar a lichidatorului Din Ilie, faptul ca licitatia a fost tinuta de o comisie, asa cum rezulta din procesul verbal dresat cu acest prilej, intr-un cadrru oficial, lichidatrorul era in posesia actelor originale de proprietate, ale documentelor cadastrale si a raportului de evaluare al imobilului.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:

Asupra exceptie de netimbrarea a apelului formulat de intervenienta HB LTD, retine ca prin incheiarea de la 15.06.2009, instanta a stabilit in sarcina apelantei , in temeiul art. 2 alin. 1 si alin 1 indice 1 din Legea 146/1997 taxa judiciara de timbru in suma de 4203 lei si timbru judiciar de 5 lei.

Impotriva aceste masuri, apelanta a formulat cerere de reexaminare in conformitate cu art.18 din Legea 146/1997, cerere respinsa prin incheierea 330/26.08.2009, prin care s-a constatat irevocabil incidenta dispozitiilor art. 2 alin. 1 si alin. 1 indice 1 din Legea 146/1997.

Desi citata la domiciliul ales in tara, cu mentiunea timbrarii (fila 79 dosar) apelanta nu s-a conformat dispozitiilor instantei.

In consecinta in temeiul art. 20 alin. 3 din Legea 146/1998 va admite exceptia de netimbrare si va anula apelul formulat de HB LTD ca netimbrat.

Asupra apelului formulat de reclamanta SC BC LTD, cu privire la primul motiv prin care s-a invocat incalcarea dispozitiilor art. 129 alin. 2 si alin 5 c.pr.civ.

Retine cu prioritate, din economia intregii motivari, ca se invoca incalcarea principiului contradictorialitatii si al rolului activ al judecatorului intrucat, prima instanta, desi se impunea, nu a staruit in aflarea adevarului si nu a ordonat din oficiu administrarea unui inscris esential in solutionarea cazuzei si anume actul constitutiv al SC BC SRL autentificat nr. 259/05.02.1998, inscris ce se afla la dosarul cauzei filele 13 -20 si 141, fiind incuviintat de instanta la solicitarea reclamantei, in cadrul probei cu inscrisuri.

Cu toate acestea, cenzurand sentinta atacata in raport cu criticile invocate constata ca intmeiul principiului contradictorialitatii, judecatorul este tinut sa asculte deopotriva partile implicate in litigiu, fiecare avand dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea si dovedirea pretentiilor sau a apararilor, precum si dreptul de a discuta si combate sustinerile si probele celeilalte parti.

De esenta contradictorialitatii este cerinta ca nici o masura sa nu fie dispusa de instanta fara a fi fost pusa in prealabil in discutia partilor.

Or, analizand incheieriile de sedinta pronuntate in prima instanta, constata ca pricina a beneficiat de dezbateri ample , in sedinta publica, fiind asigurata partilor, care au avut asistenta juridica calificata, posibilitatea sustinerii cereriilor si a formulari apararilor, a administrarii tuturor probelor apreciate utile si concludente.

In ceea ce priveste rolul activ al instntei, de asemenea retine ca, atata vreme cat partile au dispus de toate mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor apreciate utile in aflarea adevarului, acestea nefiind cerute nu din pricina nestiintei sau a lipsei de pregatire a partii care nu a fost asistata sau reprezentata de avocat, instanta nu se poate substitui in temeiul art. 129 alin. 5 c.pr.civ. in pozitia procesuala a unei dintre parti, asigurand astfel apararea intereselor acesteia.

In caz contrar, formuland aparari si ordonand probe pentru una din partile aflate in litigiu, fara temei legal, se incalca principiul disponibilitatii si implicit, dreptul partilor la un proces echitabil.

Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, purtand asupra aplicarii gresite a prevederilor legale si a principiilor de drept invocate in aparare :

A rezultat ca prin incheieirea nr. 33340/18.07.2005, pronunta de judecatorul delegat la ORCTB, in dosar 545484/15.07.2005 s-a constata dizolvarea de drept a societatii SC BC SRL, in temeiul art.30 alin. 2 si alin. 3 din Legea 359/2004, ca urmare a neindepliniri formalitatilor de preschimbare a vechiului certificat de inmatriculare si cel de inregistrare fiscala cu noul certificat de inregistrare contnand codul unic de inregistrare.

In consecinta dizolvarea a operat de drept in temeiul unor dispozitii speciale fiind incidente prevederile art. 31 din legea 359/2004 cu privire la lichidarea societatii.

În conformitate cu art. 31 alin. 3 din Legea 359/2004, în termen de 6 luni de la data pronuntarii încheierii de dizolvare, dispusa în conditiile art. 30 alin. 2 din lege,reprezentantul legal al persoanei juridice are obligatia numirii si a înregistrarii în registrul comertului a lichidatorului; în conditiile art. 31 alin. 4din legea mentionata, numirea lichidatorului, la cererea oricarei persoane interesate este subsidiara si incidenta numai în cazul în care lichidatorul nu a fost deja desemnat de catre administrator.

Dispozitia referitoare la mentionarea lichidatorului desemnat, în registrul comertului, nu este o conditie impusa pentru valabilitatea desemnarii ci pentru opozabilitatea acesteia tertilor, astfel ca societatea sau asociatii acesteia nu se pot prevala de neîndeplinirea formalitatilor de publicare.

Cu respectarea art. 19 din actul constitutiv prin care se prevede ca operatiunile de lichidare se vor desfasura portivit legii, raportat la art. 262 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 retine ca desemnarea lichidatorului s-a facut cu acordul tuturor asociatilor care au confirmat mandatul lichidatorului imputernicit de administrator.

Prin imputernicirea incheiata la 25.10.2005 (fila 33 dosar), administratorul societati a desemnat, in calitate de lichidator, pe Din Ilie pentru a efectua toate operatiunile economice si financiare in vederea realizari operatiunilor de dizolvare/lichidare in conformitate cu prevederile Legii 31/1990.

De asemenea, a fost incheiat contractul de prestari servicii pentru administrarea/lichidarea SC BC LTD la data de 31.10.2005 (filele 31 – 32 dosar).

Mandatul acordat lichidatorului a fost confirmat de catre toti asociatii societatii dizolvate SC BC SRL asa cum rezulta din adresele inaintate acestuia (filele 88 si 103 dosar fond )

Obiectiunile formulate prin aceste inscrisuri emanand de la asociatul majoritar si de la ceilalti asociati, vizand diferenta de pret datorata monedei practicate si a pretului zonei, precum si a privilegiilor conferite de ipoteca instituita asupra bunului, nu au relevanta raportat la valoarea juridica a ratificarii exprese a mandatului acordat lichidatorului, in conditiile art. 1546 cod civil.

In temeiul acestuia mandat, valabil acordat, lichidatorul a organizat licitatia unicului bun apartinand societatii , terenul in suprafata de 472,90 mp. situat in str. Sfanta Vineri nr. 56 sector 3, inscris in cartea funciara CFN nr.62098, nr. cadastral 8985, sens in care a solicitat evaluarea terenului de catre o firma specializata, pretul de pornire la licitatiei fiind cel stabilit prin raportul de expertiza 160.000 USD.

Prin procesul verbal de licitatie intocmit la 17.01.2006 si a actului de adjudecare din 10.03.2006, bunul a fost adjudecat de catre parata Ungureanu Floarea pentru pretul de 181.500 USD, achitat integral de adjudecatara.

Prin urmare, lichidatorul desemnat de catre toti asociatii, a actionat in temeiul unui mandat valabil exprimat, al tuturor asociatilor societatii, astfel ca nu poate fi retinut ca motiv de nulitate, lipsa consimtamantului la instrainarea bunului prin vanzare la licitatie.

In ceea ce priveste incidenta art. 252 alin.1 lit b si alin 2, apreciaza ca neindeplinirea obligatiilor de publicare a actului de numire a lichidatorului, nu atrage nulitatea, intrucat nu sunt formalitati cerute pentru valabilitatea actului ci pentru opozabilitate fata de terti, sanctiunea fiind inopozabilitatea, nu nulitatea actului.

Parata, singura indreptatita sa invoce inopozabilitatea numirii lichidatorului a inteles sa se prevaleze de eroarea comuna, sustinand legalitatea licitatiei organizate de lichidatorul desemnat de asociatii SC BC SRL.

Asociatii sunt tinuti sa respecte actele de numire a lichidatorului, acestea fiindu-le opozabile prin efectul incheierii lor valabile.

Fata de acestea, numirea ulterior indeplinirii mandatului de catre lichidatorul desemnat, a unui alt lichidator judiciar prin incheierea nr.14989/27.03.2006, la cererea asociatului majoritar HB LTD, in temeiul art.6 Legea 26/1990, raportat la art.252 si urm. din Legea 31/1990 si ale art. 31 alin.4 din Legea 359/2004, nu poate fi opusa adjudecatarului de buna credinta si nu poate constitui un motiv de nulitate al operatiunilor de lichidare efectuate de catre lichidatorul Din Ilie.

Apreciaza ca cererea de numire a unui lichidator judiciar, adresata instantei de catre asociatul majoritar HB, care prin adresa de la 12.05.2007 (fila 88 dosar fond) confirma mandatul lichidatorului Din Ilie solicitand continuarea procedurii de lichidare de catre acest lichidator, este formulata cu rea credinta, in vederea preconstituirii de probe in actiunea in constatrea nulitatii licitatiei legal organizate.

In ceea ce priveste existenta ipotecii insituite asupra bunului, retine ca prin contractul de imprumut nr. 84/1998 SC HB a imprumutat pe MR cu suma de 165.515 USD in vederea achizitionarii terenului in litigiu, acesta obligandu-se sa inscrie ipoteca asupra bunului cumparat cu suma imprumutata,

obligandu-se totodata sa nu instraineze bunul pana la restituirea integrala a sumei imprumutate.

De asemenea, prin contractul de vanzare cumparare autentificat nr. 4592/23.09.1998, incheiat intre MR si SC BC SRL, in calitate de cumparatoare, prin care a fost instrainat terenul in litigiu, obligatia de restituire a sumei imprumutate s-a transferat in sarcina cumparatoarei, care a preluat bunul grevat de ipoteca.

Ipoteca legal instituita indreptateste creditorul ipotecar, care si-a conservat dreptul prin inscriptie ipotecare sa il urmareasca in mainile arcui s-ar afla, in conformitate cu art.1790 cod civil, avand un drept prioritar in realizarea creantei sale.

Faptul nemetionarii in documentele licitatiei si in actul de adjudecare a exitentei ipotecii instituite in temeiul contractului 84/1998 nu constituie un motiv de nulitate, aceasta fiind opozabila adjudecatarului ca efect al inscriptiei ipotecare, in masura in care nu au operat alte modalitati de stingere a acesteia.

In ceea ce priveste interdictia de instrainare, asumata de catre MR, prin contractul 84/1998, din cuprinsul contractului 4592/23.09.1998, pe de o parte nu rezulta ca acesta obligatie a fost insusita de SC BC SRL , fiind mentionata numai preluarea obligatiei de restituire a imprumutui si a ipotecii instituite si, pe de alta parte, incalcarea promisiunii de a nu instraina bunul nu reprezinta un motiv de nulitate.

Purtand asupra unei obligatii de a nu face, interdictia de instrainare da nastere la un drept de creanta, indreptatind beneficiarul exclusiv la despagubiri.

In consecinta apreciind legala si temeinica sentinta atacata, in conformitate cu art. 296 c.pr.civ. a respins apelul formulat de SC BC SRL, prin lichidator judiciar ca nefondat.