LITIGIU DE MUNCĂ. ABATERE DISCIPLINARĂ.


LITIGIU DE MUNCĂ. ABATERE DISCIPLINARĂ.

Potrivit art.263 alin.2 din Codul muncii, refuzulsalariatului de a semna fişa postului constituie o abateredisciplinară, dar nu una suficientă pentru a se dispune întemeiul său măsura disciplinară a desfacerii contractului demuncă.

Desfacerea contractului de muncă este cea mai gravăsancţiune împotriva salariatului care se dispune ca urmare asăvârşirii unor abateri grave de la disciplina muncii.

Criteriile de apreciere a gravităţii abaterii disciplinaresunt reglementate de art.266 lit.a-e din Codul muncii, în care nuse încadrează şi fapt a de a refuza semnarea fişei postului.

(Decizia civilă nr.245/R-CM din 26octombrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti).

Tribunalul, ca primă instanţă, prin sentinţa civilă nr.649 din 22decembrie 2003, a respins ca nefondată contestaţia, reţinând în esenţă căintimata a desfăcut disciplinar contractul de muncă al contestatorului fizicianla Secţia A.T.M., întrucât a refuzat nejustificat semnarea fişei postului şi a fişeide instructaj privind protecţia muncii, fiind săvârşită o singură abatere careînsă echivalează cu neîndeplinirea sarcinilor de serviciu stabilite prin aceastăfişă şi această atitudine constituie o abatere disciplinară gravă care a dus, înmod corect, la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

În termen legal, sentinţa a fost recurată de către contestator şicriticată sub aspectul nelegalităţii, întrucât nesemnarea fişei nu reprezintă oabatere gravă, deoarece, nu este o sarcină de serviciu, iar prevederile Coduluimuncii nu califică drept abatere acest refuz.

Recursul a fost admis de către Curtea de Apel, prin decizia civilănr.254/R-CM din 26 octombrie 2004, cu consecinţa modificării deciziei, iarpe fond, a admiterii contestaţiei şi a modificării deciziei nr.764 din 9 iunie2003, emisă de intimată, în sensul înlocuirii sancţiunii aplicate, de desfacere acontractului individual de muncă, cu reducerea salariului de bază pe timp de 3luni cu 10%, dispunându-se reintegrarea contestatorului pe postul avut, cuplata drepturilor băneşti de? de la emiterea deciziei, până la data reintegrării.

În considerentele deciziei, instanţa a reţinut că, potrivit art.263alin.2 din Codul muncii, refuzul salariatului de a semna fişa postului constituieo abatere disciplinară, dar nu una suficientă pentru a se dispune în temeiul săumăsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă.

Desfacerea contractului de muncă este cea mai gravă sancţiuneîmpotriva salariatului, care se dispune ca urmare a săvârşirii unor abateri gravede la disciplina muncii.

Criteriile de apreciere a gravităţii abaterii disciplinare suntreglementate de art.266 lit.a-e din Codul muncii, în care nu se încadrează şifapta de a refuza semnarea fişei postului.

Din acest punct de vedere se reţine că instanţa de fond a constatatîn mod greşit că abaterea săvârşit de contestator este deosebit de gravă şi căjustifică măsura luată de intimată.

Contestatorul a săvârşit această abatere, dar la aplicarea sancţiunii,nu au fost avute în vedere de intimată criteriile prevăzute de art.266 din Codulmuncii şi nici faptul că nu este o abatere atât de gravă care să ducă la aplicareasancţiunii extreme de desfacere a contractului individual de muncă, acestuiaputându-i-se aplica o sancţiune mai uşoară, respectiv cea prevăzută de art.264lit.e din Codul muncii.Ca atare, recursul a fost admis în baza art.312(2) Cod procedură civilă, înmodalitatea arătată.